duminică, 6 februarie 2011

Cine este Karlfried Graf Durckheim


Religiile îi separã pe oameni, dar experienta religioasã îi uneste.

*
Mã intereseazã fiinta umanã
în profunzimea ei, în Fiinta ei esentialã.
Omul este chemat sã descopere în el însusi aceastã
Fiintã esentialã care transpare în anumite experiente.

*
Noi spunem mereu că omul îl caută pe Dumnezeu;
în realitate Dumnezeu îl caută pe om
şi omul are datoria
de a se lăsa găsit.

*
Trăim astăzi un timp de mare schimbare.
Nucleul cel mai intim al omului, Fiinţa lui transcendentă, a rămas de multă vreme în uitare.
Dar rădăcina vie care este ea nu poate fi niciodată distrusă.
De fiecare dată când acest nucleu intim este lăsat în uitare, negreşit vine o zi în care el se răzvrăteşte şi se revoltă.
Această descoperire îl priveşte pe omul occidental din viitor.
Pentru prima dată în istoria umanităţii, lumea occidentală ia în serios experienţele în care acest nucleu intim se manifestă.
În zilele noastre, aceasta nu se produce, ca dintotdeauna, numai în mijlocul acestor cercuri restrânse pe care le numim mistice,
ci la o scară mult mai mare.
Aceasta înseamnă, pur şi simplu, o redescoperire a sufletului,
nu ca o chestiune de credinţă,
ci ca o realitate tangibilă şi de neocolit,
o experienţă.




Karlfried Graf Durckheim
(Munchen, 24 octombrie1896 – Rutte, 28 decembrie 1988)

Viziunea lui Karlfried Graf Dürckheim are la baza: mistica lui Meister Eckhart, psihologia adâncurilor lui Carl Gustav Jung, traditia Zen pe care a întâlnit-o în Japonia si spiritualitatea crestinismului primar.


Durckheim a fost un mare înţelept pentru mulţi, un părinte pentru unii, un iniţiator pentru cei mai mulţi, un prieten de neuitat pentru toţi cei care l-au întâlnit.

A fost exploatat în mii de feluri, a fost însuşit, de multe ori a fost ridicat pe un piedestal sau fãcut albie de porci, unii l-au aşezat în rândul ereticilor şi l-au condamnat ca pe Meister Eckhart în secolul al XIII-lea, alţii s-au lăsat lucraţi de el şi au  cunoscut astfel o nouă existenţă.


Dar el nu aparţinea nimănui...

Alphonse Goettmann, preot ortodox
citeste mai departe aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/02/alphonse-goettmann-in-memoriam.html




Pe parcursul sesiunilor animate de K.G.Durckheim în diferite mãnãstiri revenea mereu urmãtoarea întrebare:
- Domnule, lucrarea dvs este crestinã?
Si, de fiecare datã, Durckheim rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este crestinã.
Si dupã un minut de tãcere, adãuga:
- Dar nu este nici non-crestinã.
Imediat intervenea un alt participant pentru a spune:
- Atunci lucrarea dvs este budistã?. Întrebare pertinentã tinând cont cã Durckheim a petrecut mai bine de 10 ani în Japonia.
De aceeasi manierã el rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este budistã... dar nu este nici non-budistã.

Pe Durckheim îl interesa la fiecare ceea ce este dincolo de diferentele de traditii, de rase, de moduri de viatã.

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074

…eu îl consider ca pe un om care a atins o măiestrie şi o luciditate rară şi care a ştiut să transmită(producă), sau în orice caz să facă să se întrevadă pentru alţii, mecanismele trezirii. Prin aceasta, el face parte dintre noii meta-psihologi care ne învaţă noua ştiinţă a fiinţei.

(Marc de Smedt, coordonator - alături de Jean Mouttapa - al colecţiei Spiritualitate a editurii Albin Michel, Franţa)

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL, nr. 81 din 1990 dedicat lui Karlfried Graf Durckheim. O parte a articolelor sunt reeditarea unor materiale prezentate la colocviul de la Centrul Sainte-Baume, colocviu dedicat lui.Durckheim.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074


Mulţi s-au oprit în lectura cărţilor lui Graf Durckheim din cauza limbajului pe care-l foloseşte. Dacă, de exemplu, cartea „Mediter…” îi era prezentată unui creştin foarte practicant, acesta găsea că nu are nimic comun cu o carte spirituală; aceasta vine, în special, din formaţia lui Graf Durckheim care nu este făcută într-o Biserică, nici într-o şcoală teologică, ci într-o universitate. Este, aşadar, mai mult un limbaj actual şi filosofic decât un limbaj religios şi astfel, el ne scoate din murmurul nostru obişnuit, aşa cum poate fi auzit în bisericile noastre.

Graf Durckheim a folosit un vocabular personal în care cuvintele nu mai erau purtătoare de ideologie creştină.
De aceea refuză el cuvântul „Dumnezeu” prea purtător, pentru el, a tuturor proiecţiilor noastre. Ştim bine că nu mai putem rosti cuvântul „iubire” care a fost deturnat de la adevăratul lui sens care era magnific.

Graf Durckheim nu aparţine unei Biserici, deşi nu-şi ascunde credinţa în Isus Hristos. El ţine să fie deschis tuturor. Pentru a-i primi pe toţi, el nu se prezintă nici ca şi catolic, nici ca protestant, nici ca budist. Este ceva important. Eu, de exemplu, dacă mă prezint în calitate de preot catolic, ceea ce urmează să spun va fi înţeles ca provenind de la un preot şi deja mesajul meu va fi deformat.

Astfel, Graf Durckheim poate primi orice om, oricare ar fi apartenenţa sau neapartenenţa lui la o Biserică.
(Jacques Breton, preot catolic)

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074


Biografia


Karlfried Graf Durckheim s-a nascut la 24 octombrie 1896 la Munchen, într-o familie de nobili.
Numele complet este: Karl Friedrich Alfred Heinrich Ferdinand Maria Graf Eckbrecht von Dürckheim-Montmartin.Arborele genealogic al înaintasilor sai urca pâna în secolul al XII-lea.Tatãl este catolic iar mama protestantã. A fost nevoie de o dispensã specialã obtinutã de tatãl lui Karlfried pentru ca educatia copiilor lui sã nu fie catolicã. O duminicã familia participa la slujba catolicã, cealaltã la slujba protestantã. De foarte tânar, este fascinat de mister. În biserica satului natal, parintii lui detineau o loja, de la înaltimea careia tânarul Karlfried putea vedea sacristia si putea urmari ritualul sacerdotal, fara a-i întelege intelectual sensul, dar simtind-o cu inima."Nu întelegeam nimic, dar simþeam intens", spune el. Aceasta îl va conduce într-o zi sa spuna: „Nici imaginile, nici gândurile nu conteaza în cursul unei liturghii, ci atitudinea. Trebuie să fii prezent, într-o atitudine de daruire si abandonare; numai atunci se poate naste si dezvolta ceva în noi.”
Casa lor familiala era mereu deschisa artistilor-pictori, muzicienilor, poetilor si filozofilor (Paul Klee, Kamdinsky, Rainer Maria Rilke, Richard Wilhelm etc), fapt ce a favorizat dezvoltarea culturala a tânarului conte.






„Trebuie să recunosc că am crescut fericit si fără griji”.

Când Primul Razboi Mondial izbucneste el are optsprezece ani. Determinat de o etica centrata pe patriotism, se angajeaza în mod voluntar. Ajuns repede la gradul de ofiter, va petrece patruzeci si sapte de luni pe front. „Pe tot timpul razboiului, moartea a fost compania mea zilnica. Confruntat cu ceea ce era mai terifiant, am facut, de multe ori, experienta unei vieti mai vaste. Aceasta experienta de plenitudine si de seninatate, desi traita într-un fior de groaza, va fi determinanta pentru tot restul vietii mele.”

Studii si o cariera plina de promisiuni

Dupa razboi, contele Durckheim întreprinde studii de filozofie si psihologie care îl vor conduce la profesorat. Elevii lui, la universitatea din Kiel, povestesc ca salile lui de curs erau pline de lume. Durckheim nu este un filosof care se multumeste sa tinã discursuri despre existenta. Ceea ce îl intereseaza este experienta filozofica. El îsi centreaza cercetarile asupra a ceea ce el numea experienta fiintei: „Experienta unei însusiri care nu corespunde nici notiunii teologico-religioase de fiinta, nici conceptului limitat al experientei întrebuintat în stiintele naturale”. Aceasta linie a gândirii, referitoare la realitatea experientei religioase, o va urmari pâna la sfârsitul vietii sale.

După război, Dürckheim renunţă la cariera militară pentru a se dedica studiului filosofiei şi psihologiei. Evenimentul care avea să-i marcheze decisiv viaţa este o experienţă a Fiinţei, cum o va numi mai târziu, o „străfulgerare” pe care o trăieşte în timp ce era în vizită în casa pictorului Willy Geiger, la Munchen, prin 1922, în timp ce viitoarea lui soţie, Enja von Hattingberg, deschide, cu totul întâmplător, o carte din care citeşte al şaptelea vers din Tao te King al lui Lao-zî. Dintr-odată a avut o „trăire a Fiinţei”[1] (eine Seinserfahrung). Lao-zî vorbeşte în acel vers despre  „golul” în care sălăşluieşte sensul (ceea ce îi dă sens ulciorului este golul pe care îl conţine). Dürckheim şi-a dat în acea clipă seama că lumea perceptibilă prin simţuri este locul în care se manifestă o altă lume, superioară. „Vedeam Fiinţa în Fiind” spune el.

În acea perioadă este preocupat de convertire şi „nu se putea desprinde” de cărţile lui Meister Eckhart, cel pe care îl recunoaşte ca fiind maestrul său.

În 1923 se casatoreste cu Enja von Hattinberg. Impreuna cu un cuplu prieten se intereseaza de budism, daoism si de mistica renana (Meister Eckhart). „Întrebându-ma daca nu cumva marea experienta pe care misticii o evoca sub nume diferite, care i-a cuprins si i-a hranit, nu este, la urma urmei, aceeasi experienta”. Mai târziu, la întoarcerea lui din Japonia, va scrie un articol care va deranja autoritatile Bisericii, „Experienta religioasa dincolo de religii.” Raspunsul ordinului iezuit german, în revista Christus, este imediat: Meditatie=Tradare !
Dupa obtinerea unui doctorat efectueaza un sejur în Italia, în cursul caruia lucreaza la filozofia Unitatii, fascinat de problema unitatii:
"Simtind ca exista o Unitate care strânge totul si care, într-o ordonare interioara, da nastere formelor.”
Apoi este numit profesor la institutul de psihologie din Leipzig în 1925, pe urma la Academia din Breslau în 1931.

1933: ascensiunea nazismului

Ascensiunea fulguranta a national-socialismului îl pune în pericol. Bunica sa, descendenta a fondatorului bancii Rothschild, este evreica.
Non-arian fiind, Durckheim se vede interzis sa predea în universitati. Totusi un destin singular îl asteapta. Numele, înaintasii lui(sambelani ai regelui si reginei Bavariei din secolul al XII-lea), serviciile aduse de el în timpul Primului Razboi Mondial, cunoasterea mai multor limbi par a fi la originea deciziei ministerului Afacerilor Externe al Reichului de a–i încredinta contelui Durckheim o misiune diplomatica în Anglia. Poate pentru ca de la aristocratia germana a preluat toata mentalitatea, Durckheim pare a nu face nici o diferenta între „national” si „national-socialism”. Aceasta misiune consta în a raporta ce cred englezii despre noua Germanie. Acest sejur la Londra, în 1936, i-a dat ocazia sa-i întâlneasca pe regele Eduard al VIII-lea si pe Churchill.

De la întoarcerea din Anglia, el va fi imediat calificat ca „politic deranjant” (din cauza originii sale) si este „invitat” sa se expatrieze "cât mai departe" posibil de Germania. A ales Japonia.

Marea turnanta: de la adult la omul întelept

Însarcinat cu o misiune culturala în Japonia pentru a studia arierplanul spiritual al educatiei japoneze, ramâne aici din 1937 pâna în 1947, cu o întrerupere cauzata de moartea sotiei.
Înca de la sosirea în Japonia este fascinat de lumea zen-ului: „Zen-ul este o filozofie care difera profund de gândirea discursiva si de speculatia intelectuala, si care considera intuitia ca si cale de acces direct la adevar”. Urmare a participarii lui la o ceremonie a ceaiului, el va scrie: „Este impresionant sa vezi cum fiecare gest al maestrului de ceremonie pare reglat si precis. În toate aceste gesturi exista altceva decât un simplu obicei estetic. Frumosul, în tot adevarul lui natural si original, asa cum se dezvaluie aici, depaseste simpla frumusete.”
Aceasta întâlnire cu Calea tehnicii îl conduce la diferentierea corpului pe care-l „avem” (Korper) si a corpului care „suntem” (Leib). „Corpul este ansamblul gesturilor si al atitudinilor prin care omul se prezinta, se realizeaza sau se rateaza”.

Mai târziu, el va acorda o mare importanta, în învatatura sa, practicarii exercitiilor si stapânirii perfecte a gesturilor. Frumusetea unui gest are doua surse: gestul înnascut sau gestul deplin stapânit. În ambele cazuri, acest gest nu este, nu mai este, un fapt pentru om. Este o actiune care emana din adevarata natura a omului, din propria sa esenta, si exprima adevarul profund al celui care o realizeaza

Înca de la sosirea sa în Extremul Orient, Durckheim se intereseaza de practica meditativa: „Calugarul zen exprima o forta de reculegere interioara care, într-un fel, îl fortifica în exterior. Ca si cum ar purta îl el plumb care îl leaga neîncetat cu profunzimile fiintei lui. Absolut nimic nu-l mai atinge, el devine complet independent de lume”. Durckheim percepe deja importanta a ceea ce japonezii numesc hara: „Faptul de a se centra altfel decât în eu si de a câstiga astfel o anumita libertate si o anumita independenta”.

Initiat în scoala tirului cu arcul (Kyudo) a marelui maestru Umeji, el scrie, în 1941: „Tirul cu arcul este un minunat exercitiu de concentrare care ofera o profunda linistire. În zen corpul nu este considerat, asa cum este prea adesea considerat în Occident, ca un obstacol în calea vietii spirituale. Dimpotriva, corpul este considerat ca fiind instrumentul care favorizeaza înaintarea spirituala.”

Întoarcerea în Padurea Neagra

În 1947 Durckheim este repatriat. La reîntoarcerea în Germania gaseste o familie ruinata. Trebuie deci sa plece de la zero si sa reia lucrul sau la „o filozofie a unitatii”. Dar el stie ca, într-un fel sau altul, trebuie sa scoata profit din experienta sa japoneza.

El stie ca, în efortul sau de a elabora ceea ce el numeste „o stiinta a omului”, el trebuie sa integreze spiritualul si corporalul: „Trebuie sa vedem în corp pe omul însusi, persoana”.

Este aceasta zen? Da si nu! În primele lui lucrari el atrage atentia ca zenul nu este un fenomen specific oriental. Durckheim nu vrea sa transplanteze în Occident o traditie spirituala orientala, cum altii sunt tentati sa o faca. El cauta sa integreze în propria sa cautare experientele facute în Japonia.

Învatatura lui nu utilizeaza mijloacele gândirii analitice si nu ia nici o clipa forma unei credinte dogmatice sau a a unei metafizici speculative. Durckheim propune „o cale de experienta si exercitiu”.

Experienta? Este eliberarea naturii noastre profunde din lanturile unui eu dependent de lume. Este experienta mistica; experienta mistica naturala. De ce naturala? Pentru ca este inerenta adevaratei naturi a omului, fiintei lui esentiale, spune Durckheim. Sunt aceste momente ale vietii noastre în cursul carora, de la o clipa la alta, ne simtim, pur si simplu, în ordine. Experienta de plenitudine, de liniste, de simplicitate. O experienta în care se traieste o pace profunda. „Aceste momente ale vietii noastre în cursul carora am fost foarte aproape, fie si numai pentru o clipa, de adevarul vietii.”

Exercitiul ? Pentru ca, pentru a deveni ceea ce experienta ne-a permis sa descoperim, „trebuie sa ne luam în mâini, asa cum artizanul îsi ia în fiecare zi în mâinile lui opera neterminata înca”. Exercitiu ? Înseamna a exersa o alta maniera de a fi în cotidian.

Treizeci si cinci de ani în slujba Caii

La întoarcerea în Germania fondeaza împreuna cu analista jung-iana, Maria Hippius (care mai târziu îi va deveni sotie), centrul de meditatie si psihologie initiatica de la Todtmos-Rutte (despre centru la pagina aceasta), în Munţii Pădurea Neagră.
De-a lungul ultimilor treizeci si cinci de ani de viata, Graf Durckheim consacra o buna parte din timpul lui scrisului si turneelor de conferinte (în Europa, în Statele Unite, în India etc).

Dar activitatea sa majora consta în a primi, individual, femei si barbati aflati în cautarea sensului.
”Ma intereseaza fiinta uman în profunzimea ei, în esenta ei. Fiecare este chemat sa descopere în el însusi, în anumite experiente, fiinta lui esentiala.” Mereu atent, cald, binevoitor, dar nici odata complezent, el va învata cum sa meditati. Va ia în mâini (în sensul literal ala cuvântului) pentru a va ajuta sa experimentati ceea ce se numeste corpul care „este”. Va povesteste cum spala vasele: „În orice actiune exista ceea ce trebuie facut si exista maniera de a face. A face bine, a stapâni ceea ce facem bine… acesta este exercitiul nostru pe cale”. Exercitiul spiritual (practica meditativa) nu are sens decât daca deschide spre o alta maniera de a fi în viata de toate zilele.

Cel care a avut de ales între a gestiona averea familiala, o cariera militara, învatamântul universitar sau diplomatia traieste de acum înainte în modul cel mai simplu. Sculându-se în fiecare dimineata la orele 5 pentru a practica meditatia, primeste apoi, de luni pâna vineri, câte opt persoane pe zi pentru o „lectie”: un dialog care are efect de formare, care va învata sa traiti.

Maria Hippius
(1909-2003)
tovarăşa - timp de patruzeci de ani - de Cale şi de viaţă a lui Karlfried Durckheim

Iata cum descrie Maria Hippius viziunea antropologica si conceptia despre devenire si evolutie personala pe care se bazau procedurile de la Rütte:
....concepţia dürckheimiană a devenirii şi a evoluţiei personale presupune o transformare în profunzime a structurilor interioare: şi pentru a atinge nucleul fiinţei, nici o „tehnică”, nici o „medicină a sufletului” nu se dovedeşte a fi adecvată: aceasta cere o îndrumare demnă de o adevărată „ştiinţă a vindecării spirituale”. Această abordare nu are nimic de-a face cu o vindecare misterioasă sau cu o speculaţie iraţională. Această ştiinţă a vindecării spirituale se inspiră din teoria cunoaşterii şi din fenomenologie: ea vede în om un cetăţean al lumii fundamental înrădăcinat într-un tot, o „Fiinţă totală”; şi natura esenţială a omului este concepută ca o manieră individuală de înrădăcinare în acest pământ divin originar, acest mediu divin… În procesul de vindecare spirituală este vorba deci de a regenera, de a face să trăiască din nou, de a reface legătura cu această natură proprie imanentă, esenţială, şi de a recâştiga acest statut de integralitate pe care conştiinţa l-a pierdut.
         spune Maria Hippius  în discuţia cu biograful lui Durckheim, Gerhard Wehr.
         Sursa: Gerhard Wehr, Karlfried Graf Durckheim – une vie sous le signe de la transformation, Albin Michel, pag. 179


Calea trasata de Durckheim nu este o cale noua. El actualizeaza caile întelepciunii vechi. Si exprima, prin „modul lui de a fi prezent”, acest mod de a fi care se numeste întelepciune. Înseamnã a fi, în mod constant, prezent siesi si altora. A trãi în prezent, a da „clipei traite”, în „spatiul trait”, o valoare eterna. A primi tot ceea ce se prezinta pentru simplul motiv ca „ceea ce este în acest moment… este”! Cu seninatate, atunci când împlineste saptezeci de ani, remarca vederea sa care ramâne deficienta. Cincisprezece ani mai târziu, va spune, surâzând: „Genunchii mei nu mai fac absolut de loc ceea ce ma astept de la ei…” ceea ce nu-l împiedica sa fie un „bon vivant”. El prefera asceza vivifianta în locul ascezei mortifiante.

Karlfried Graf Durckheim moare la 28 decembrie 1988.

Opera lui practica si intelectuala vizeaza sa opereze o sinteza armonioasa a gândirilor si a practicilor orientale si occidentale care permit omului sa se deschidã transcendentei care este în el si, începând de aici sa se transforme. Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Graf Durckheim este Omul în profunzimea lui, adica ceea ce în om este dincoace sau dincolo de toate diferentele. Si aceasta acceptându-l pe fiecare în diferenta lui. Dupa el: „Omul este predispus experientei Fiintei, nu pentru ca este crestin sau budist, ci pentru ca este Om. În aceasta calitate are parte de Fiinta supranaturala prin Fiinta sa esentiala.” Ceea ce propune el „nu priveste unul sau altul din aspectele individului. El se adreseaza omului întreg. Atât celui pentru care Dumnezeu, în sens crestin, exista, cât si celui care a crescut într-o familie necredincioasa. Pentru unul ca si pentru celalalt se va putea împlini adevarata transformare, cea care conduce la constiinta absoluta, la seninatate si armonie interioara”.

O biografie mai detaliată - din Prefaţa volumului Hara-centrul vital al omului -  poate fi citită aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html


[1]  Episodul este relatat în cartea Dialog pe Calea iniţiatică, Editura Herald, pag. 21