duminică, 14 august 2011

Comportamentul în privinţa a ceea ce tulbură meditaţia


Orice viaţă umană comportă suferinţe. De la simplul dezagrement până la tristeţea profundă, omul se află mereu sub influenţa unei dificultăţi sau a unei dureri. Şi acestea îl urmează în meditaţie. Cum să ne comportăm aici în timpul exerciţiului?


Meditaţia nu este făcută pentru a descoperi punctul în care suferinţa încetează. Bine înţeleasă ea ne învaţă din contră să suportăm îngrijorările şi durerile într-un mod just, adică fecund. Oricare ar fi nenorocirea sau tristeţea care, la un moment dat îl ating pe om, el trebuie să utilizeze aceste ore de meditaţie pentru a obţine profit din ele. Acest lucru nu este posibil decât făcând faţă suferinţei, purtând-o cu sine în meditaţie. A da drumul, a se stabili în hara, a deveni una, sunt atunci practicate ca a se stabili şi a se uni cu suferinţa căci numai aşa poate fi salvat fructul în mod tainic conţinut în orice durere.

Orice durere, atunci când este bine suferită, marchează pragul unei noi etape. Modul just de a trata suferinţa este deci contrariul a ceea ce face omul natural. El caută să respingă suferinţa, să se distragă, să evadeze în altceva care să-i permită să uite răul. Cu toate acestea, de la durerea fizică până la durerea psihică sau suferinţele cauzate de o situaţie de netrăit sau pierderea unei fiinţe dragi, celui care se angajează pe cale ferm decis să se afle pe sine, orice suferinţă îi apare ca un dar şi ca o sarcină care trebuie îndeplinită pentru a înainta un pas pe calea interioară. Din punct de vedere iniţiatic, o viaţă cu totul scutită de suferinţă, asigurată contra întristărilor şi a dificultăţilor, este întotdeauna sterilă.

Când un om suportă în mod curajos să-şi păstreze suferinţa prezentă în conştiinţă şi să o accepte – o aceeaşi durere poate însoţi meditaţia timp de ore sau zile întregi – va veni un moment în care el se va simţi trecând prin acest zid. La un nivel profund, nu numai că va fi eliberat de durerea sa, dar el se va afla el însuşi eliberat şi deschis pentru ceva care, mai înainte, îi era necunoscut.


Comportamentul just în faţa dificultăţilor psihice

Sute de cauze ale unor mai mici sau mai mari suferinţe psihice pot rămânea active în timpul meditaţiei şi o pot tulbura. Cum să ne comportăm în privinţa lor? Iată răspunsul: când o suferinţă psihică îl urmează pe cel care meditează în timpul exerciţiului şi nu încetează să-l tulbure, el să se oprească, să se pună într-un fel faţă în faţă cu aceasta şi să o suporte pur şi simplu. Lupta sau fuga sunt aici la fel de inutile. Dar este eficace să percepem şi să suportăm răul, fără a-l minimiza şi fără a-l exagera. Mai mult: este fructuos să intrăm în rădăcina durerii, în loc să o eludăm concentrându-ne pe altceva, să nu ne permitem, cu alte cuvinte, o reacţie naturală de fugă sau de rezistenţă. Trebuie, din contră, să ne predăm în totalitate la ceea ce ne cauzează angoasa, să ne lăsăm atacaţi şi răniţi. Este un comportament paradoxal pentru modul natural de a vedea, dar în sensul căii iniţiatice el este benefic. El ajută la transformarea care ne face să ne maturizăm.

Experienţa ne învaţă că, pe termen lung, această acceptare paradoxală a unei situaţii dureroase sfârşeşte prin a o priva de veninul ei. Dar, în plus, a suporta suferinţa ne face să accedem la un nivel mai profund în care însăşi cauza acestei suferinţe îşi pierde orice putere. A bea conştient otrava, înseamnă a dobândi imunitate contra ei şi a atinge un grad de conştiinţă în care durerea nu mai are loc.

Atitudinea, în aparenţă absurdă, de încuviinţare a suferinţei îşi livrează fructul ei cel mai preţios când priveşte situaţii extreme: sunt cele în care omul este constrâns, fără portiţă de scăpare posibilă, să accepte una dintre inacceptabilele angoase primordiale: frica aneantizării, disperarea în faţa absurdului, dezolarea izolării. Aici saltul paradoxal – în timpul meditaţiei sau în viaţă – peste instinctul natural de conservare, nevoia de a înţelege şi de a fi protejat, pot deveni cauza a ceea ce numim marea experienţă.


K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et Comment, Ed. Courrier du Livre, pag. 127