marți, 21 februarie 2012

Tonalităţi

Din seria Înţelepciune şi Iubire

Tonul Fiinţei răsună neîncetat. Problema este doar aceea de a şti până la ce punct suntem noi acordaţi, ca instrumente, pentru a-l percepe şi a participa la vibraţia lui.

Noi suntem acordaţi – sau mai degrabă dezacordaţi -, şi adesea, nu luăm cunoştinţă de aceasta decât atunci când suntem aşezaţi în imobilitate, atunci când ne întoarcem dinspre exterior şi aplecăm urechea spre interior. Şi constatăm că nu liniştea sufletului domneşte acolo, ci dezacordul: suntem desprinşi de noi înşine: dezechilibraţi, posomorâţi, încărcaţi de culpabilitate, de doliu, îngrijoraţi, amestecaţi. Sau suntem desprinşi de lume: neîncrezători, încordaţi, ezitanţi, închişi, fără contact.

Tonalităţile dispoziţiilor noastre depind fundamental de proporţia după care exigenţele originale ale Fiinţei sunt îndeplinite: exigenţa de a trăi, de a trăi cu sens şi de a trăi la adăpostul unei comunităţi. Dezacordul se naşte atunci când se iveşte o contradicţie faţă de exigenţele fundamentale. Atunci ies în evidenţă aspectele negative ale Fiinţei, adică frica de aneantizare şi de moarte, disperarea din cauza lipsei de sens şi a absurdităţii, lipsa de consolidare în abandonare şi solitudine. Tocmai în exerciţiu resimţim adeseori aceste forţe negative, atunci când ajungem la frontierele eului. Trebuie să învăţăm să intrăm într-un raport just cu aceste dispoziţii şi cu aceste forţe.
Nu putem să ne mulţumim să vrem să le surmontăm pur şi simplu ridicându-ne la o dispoziţie pozitivă. Dar nu putem nici să sucombăm, să ne lăsăm devoraţi de ele.

Mai întâi, nu trebuie să căutăm să fugim, să încercăm să le reprimăm, ci să le facem faţă cu calm. Aceasta aduce martorul, cel care observă, să luăm cunoştinţă fără să ne lăsăm implicaţi. Trebuie să înregistrăm: aceasta este prezentă acum. Apoi, trebuie să acceptăm şi să suportăm ceea ce este acolo. Germenul meditaţiei în aceasta rezidă, în luarea la cunoştinţă, în contemplarea senină: a suporta şi a accepta. Atunci apare o altă dispoziţie decât cea în care ne aflam cu doar o clipă în urmă.
Şi cu cât vom fi mai puternic înrădăcinaţi într-un alt loc, şi purtaţi de un alt loc, cu atât aceste forţe vor avea mai puţină putere asupra noastră.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 54