miercuri, 21 martie 2012

Armonie vie


Din seria Înţelepciune şi Iubire

Una din finalităţile meditaţiei este căutarea unui echilibru interior, a unei armonii cu sine şi cu lumea.
Există totuşi diferite tipuri de echilibru. Există echilibrul celui neînduplecat, adică al omului care, prin natură, nu se lasă mişcat sau deranjat de nimic. Există de asemenea echilibrul omului tocit, al resemnării în care absolut nimic nu mai poate ajunge până la noi. În sfârşit, există echilibrul spiritului delicat, sensibil, care veghează din greu asupra balanţei de care are nevoie pentru a-şi proteja sensibilitatea.

Dar în meditaţie noi căutăm un echilibru prin contactul cu profunzimea esenţială care ne redă şi forţa care vine din cealaltă dimensiune şi care ne permite restabilirea unei ordini perturbate. Armonia nu este o posesie durabilă; ea este capacitatea de a ne acomoda la oscilaţiile şi perturbările ei aşa încât să nu mai putem fi aruncaţi în afara ei.
Există acolo şi un echilibru al exerciţiului prost în care nimic nu ne mai atinge şi noi credem că am atins marea linişte. Dar acesta poate fi echilibrul morţii, liniştea cimitirului, pietrificarea în care absolut nimic nu se mai mişcă, în care nimic nu ne mai poate atinge. Armonia poate să ucidă, dacă ea exclude viaţa.
Nu aceasta căutăm noi în echilibrul just. Datorită exerciţiului just noi ajungem la punctul în care suntem tot mai mult atinşi de evenimente interioare şi exterioare; trăiri care ne transportă şi ne bulversează. Dar cu cât suntem mai puternic ancoraţi în profunzimi cu atât mai mare este capacitatea noastră de a stăpâni astfel de bulversări şi a ne îndrepta fără a ne pierde cu firea. Datorită contactului cu profunzimea revenim la echilibru. Din calmul profunzimii urcă mişcarea(gestul) justă, care este purtată de esenţă şi poate antrena astfel o metamorfoză.
În termeni plastici, am putea compara echilibrul prost cu o apă fără adâncime care este perturbată până la fund de o furtună echilibrul just se aseamănă cu un lac adânc sau cu marea: furtuna poate antrena valuri puternice la suprafaţă, ea nu atinge însă adâncurile.
Forţa rezidă în echilibrul dintre calmul din adâncuri şi mişcarea de la suprafaţă. Armonia vie impune regăsirea continuă a acestui echilibru.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 119