miercuri, 7 martie 2012

A SUPORTA VIAŢA

Din seria Înţelepciune şi Iubire

Ceea ce căutăm în exerciţiu este permeabilitatea pentru esenţa noastră, adică pentru Fiinţa care este prezentă în noi. În măsura în care aceasta ne reuşeşte, permeabilitatea nu se mai raportează numai la esenţa noastră, ci şi la realitatea lumii şi la noi înşine în contexte în care esenţa nu apare sau nu apare încă. Unul din sensurile exerciţiului este acela de a ascuţi puterea noastră de a percepe acest fenomen.

Cu cât intrăm mai profund în contact cu esenţa, cu atât ne devine mai natural să lăsăm să se apropie ceea ce, în noi, nu este străbătut de esenţă, dar şi ceea ce este în lume. Altfel spus, maniera în care lăsăm lumea şi viaţa să se apropie de noi, sau să ne străbată, este mereu reflectul profunzimii cu care suntem în relaţie cu esenţa: maniera în care stăm în lume, în care suntem în contact cu lumea şi cu noi înşine, reflectă mereu contactul pe care îl avem cu esenţa noastră.

Cât priveşte permeabilitatea, transparenţa pentru transcendenţă, nu este vorba aici de o dispoziţie în care am fi superiori lumii, şi în care viaţa, aşa cum este ea de fapt, nu ne-ar atinge, nici nu ne-ar traversa. Este exact invers: în permeabilitate este vorba de a experimenta viaţa ca pe un tot, în lume şi în noi înşine. Ceea ce vrea să spună şi: a experimenta viaţa inclusiv în durerile ei; şi exact în măsura în care suntem în contact cu esenţa noastră, în care devenim una cu esenţa noastră, devenim capabili să suportăm viaţa acolo unde ea vine spre noi ca suferinţă.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 93