joi, 29 martie 2012

Participarea la Fiinţa supramundană

Din seria Înţelepciune şi Iubire

Noi vorbim despre esenţa noastră ca despre acea modalitate care ne permite să participăm la o Fiinţă supramundană. Dar cum trebuie să ne reprezentăm concret această participare?
Cunoaşteţi cuvântul lui Christos: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Aceasta vrea să spună că mlădiţa este modul de participare la viţă, ea este viţa, în limbajul mlădiţei.

În acelaşi mod, mâna este omul întreg, în limbajul mâinii, piciorul este omul întreg ca cel ce merge. Membrul reprezintă omul întreg în limbajul membrului.

Putem plasa această imagine într-un cadru şi mai vast: mica frunză, într-un copac care are sute de mii de frunze. Frunza nu este copacul, şi copacul nu este frunza. Şi, cu toate acestea, frunza este copacul, în maniera prezenţei acestuia din urmă în frunză. Dacă ne identificăm cu frunza, putem înţelege că la drept vorbind noi suntem copacul, în limbajul frunzei.
Toate acestea sunt imagini. Dar astfel de imagini ne pot ajuta să luăm cunoştinţă de prezenţa în noi a supramundanului care nu are imagine.

Să avem în vedere forţa din Hara, cea de care ne servim în exerciţiu, şi care nu trebuie să ne părăsească de-a lungul întregii zile. Prin intermediul ei noi participăm la o forţă universală invizibilă, care este distinctă de simpla forţă a voinţei. Datorită ei, ceva invizibil ne devine perceptibil: Hara este participarea la o forţă incomensurabilă, inepuizabilă, pe care o putem lăsa să vină.
Frunză suferă din cauza conştiinţei ei de frunză; ea este solitară. Dar de îndată ce se ştie a fi o părticică a copacului, care contribuie alături de multe alte părţi la existenţa însăşi a copacului care formează un tot, ea se simte legată la acest tot şi în siguranţă în el.

În acelaşi fel, esenţa noastră este legată de Marea Fiinţă; şi astfel participăm la Fiinţă. În exerciţiu, este bine să mergem mai departe de aceste imagini, şi să ne extindem, să ne mărim până la o dimensiune în care simţim ceva care este dincolo de orice imagine, dar rămânând în acelaşi timp legaţi de acea imagine a frunzei şi a copacului.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 121