duminică, 15 aprilie 2012

INTENSITATE SAU PROFUNZIME


Din seria Înţelepciune şi Iubire

Omul trăieşte între două realităţi: lumea lui cotidiană, adică realitatea exterioară, şi lumea lui proprie, adesea ascunsă, adică realitatea interioară. Din exterior el este atras sau respins, încurajat sau ameninţat; şi din interior este chemat, încurajat şi avansat. Nu este uşor de perceput aceste două voci venite din lumi diferite, şi de stăpânit semnificaţiile lor diferite.


El este chemat de eul său, cu pretenţiile şi dorinţele lui, cu umbra lui şi impulsurile lui. Dar este de asemenea chemat de esenţa lui cea mai profundă şi se poate ca el nu se poată supune acestui apel printr-o atitudine sau o acţiune care par contrare eticii sale. Există atâtea contradicţii în concertul vocilor încât, adesea, el nu mai ştie pe care voce trebuie să o urmeze, sau cărei voci trebuie să-i reziste.
Există aici un criteriu de distingere. Este diferenţa dintre intensitatea şi profunzimea unei trăiri sau a unei chemări.

Un sentiment, o trăire, un apel pot fi foarte intense, şi cu toate acestea să nu sesizeze decât o parte a omului, să nu atingă poate decât suprafaţa lui. Pe de altă parte, ele pot avea blândeţea unui suflu şi să meargă totuşi foarte profund. Tot ceea ce atinge profunzimile atinge omul în întregime, şi atinge totodată esenţa lui, nucleul lui. Noi trebuie să ne supunem acestei voci, chiar şi atunci când ea pare să meargă contra a ceea ce eul consideră ca just.

În meditaţie, putem învăţa să ne facem disponibili şi apţi percepem de o manieră indiscutabilă vocea esenţei noastre, şi să i ne supunem.

K.G. Durckheim – Sagesse et Amour, Ed. du ROCHER, pag. 109