duminică, 24 februarie 2013

Câte ceva despre GRAFOTERAPIE



O cale particulară de terapie care include corpul este grafologia. Formarea oricărui terapeut ar trebui să cuprindă şi câteva noţiuni grafologice fundamentale pentru a le utiliza, nu doar ca mijloc de diagnosticare, ci şi ca tratament pragmatic cât şi iniţiatic.

A fi capabil să-i vorbeşti cuiva de scrisul său aduce mai mult decât o aprofundare a cunoaşterii lui de sine, aceasta îl incită, în plus, să lucreze asupra lui însuşi, mai ales când este vorba de trăsături „negative”, cum sunt minciuna sau disimularea, agresivitatea ascunsă, sau nevoia de a domina subiacentă, o spiritualitate dispersată, refularea forţelor vitale, egocentrismul etc.

Dorinţa de ameliorare, născută din descoperirea propriei scriituri, sugerează ideea unei grafoterapii aşa cum o practică Maria Hippius[1] Scrisul nu exprimă doar relaţia potenţială şi actuală a celui care scrie cu lumea – de exemplu capacitatea de a se afirma, gradul de activitate şi de anduranţă, sau de contact, dar şi relaţia eului profan cu Fiinţa esenţială. Scrisul indică şi nivelul de deschidere pentru FIINŢĂ şi dispoziţiile pentru Calea iniţiatică. Celui care se descoperă prin scrisul său îi vorbeşte astfel maestrul lui interior.

Grafoterapia nu constă în a corecta scrisul. Este vorba mai degrabă de a învăţa să simţim ce atitudini fundamentale se exteriorizează de fapt în anumite gesturi şi se „depun” în semnele grafice. Un gest repetat de sute de ori şi urma lui în scriere pot ajuta la modificarea unor atitudini funciare. Un subiect ca recunoaşte, de exemplu, că scrisul lui înclinat spre stânga exprimă o lipsă de spontaneitate şi o atitudine de apărare anxioasă faţă de lume. El poate atunci să treacă la un traseu înclinat spre dreapta, nu pentru grafismul în sine. El îşi va da repede seama că acest lucru îi va părea la început foarte dificil, că eventual aceasta îl sperie sau îi declanşează agresivitatea. Dar, dacă se dăruieşte pe deplin acestei sarcini şi o îndeplineşte într-o atitudine de meditaţie, el va simţi apoi că repetarea perseverentă de gesturi orientate spre dreapta – să facă de exemplu de mii de ori o ghirlandă înclinată spre dreapta – va produce în el o uimitoare deschidere. Scrisul dă acces la un nou câmp de cunoaştere şi de formare de sine pe Cale. Observarea propriului scris îi va semnala respectivului la ce punct al drumului se află cel care este el în Fiinţa lui esenţială – şi care trebuie să fie în fapt – dacă el progresează sau este blocat de eu: prin propriul lui scris maestrul interior îi va vorbi.


[1] M. Hippius – Transcendenz als Erfahrung, Weilheim, 1966

Sursa: K.G. DurckheimLE MAITRE INTERIEUR, pag. 113, Ed. Le Courrier du Livre, Paris