vineri, 21 februarie 2014

Despre omul cu Măreţie (de suflet)

Omul este în mod inevitabil supus legii existenţei,
deci sortit suferinţei inerente acesteia.
Măreţia fiinţei lui nu îl protejează de suferinţa care se naşte
din pericole, din imperfecţiune şi din lipsa de Unitate a existenţei.

Cu toate acestea,
întrucât la un nivel ridicat Unitatea Fiinţei i-a permis deja omului
să-şi depăşească esenţialmente eul existenţial,
el suferă ca şi cum nu ar suferi.

Fidel legii fiinţei lui care îl cheamă la creştere,
el nu se mai apără contra suferinţei şi,
dacă i se întâmplă să sufere,
aceasta îi este ca un bold pentru a se depăşi în „fond”.

Omul cu maturitate înnăscută nu poate fi rănit.

Este ca şi cum ar fi indestructibil şi sănătos,
ca şi cum ar fi înrădăcinat de la naştere
şi ar creşte în însăşi sănătatea interioară,
pe care nici un rău nu o poate atinge.

Ce este această sănătate funciară?

Este sănătos cel pentru care totul îi serveşte salvării.


(K.G. Durckheim - La percée de l
Etre ou Les étapes de la maturitépag. 159)