miercuri, 21 ianuarie 2015

Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară

Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.  
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.
Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI

joi, 1 ianuarie 2015

La multi ani!



 LA MULTI ANI !

Vã doresc
UN AN NOU FANTASTIC !
 

Ah! Emoţia sacră a atomului care descoperă în străfundul lui
chipul Universului…
 
Ce murmur prodigios, dacă am putea să-l auzim, 
cel al gemetelor fără număr care au pregătit naşterea noastră,
amestecate cu chemările fără număr care coboară spre noi din viitor. 
Pentru o parte infimă, dar reală,
succesul enormei afaceri, al imensei naşteri universale,
se află în mâinile celui mai mic dintre noi.
 

Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus, Ed. du Seuil, pag.81