duminică, 16 aprilie 2017

Un mesaj de Pasti 2017 plin de miez si de sens, de actualitate pentrul omul zilelor noastre - Francis Dekayser


Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France, centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann.
 Scrisoarea de primăvară 
„Mă nasc, mă nasc, mă nasc împreună cu tot ceea ce este aici în curs de naştere, sunt unit cu creşterea, cu împrejurimile surde a tot ceea ce mă înconjoară şi care mişună şi se propagă în umiditate dense, ca tigri şi ca îngheţuri… Fac parte din fecunditate şi voi creşte în timp ce cresc vieţile." (Pablo Neruda)
Primăvara, suflurile Cerului şi ale Pământului se unesc din nou şi se îmbrăţişează într-o mişcare ascensională.
Primăvara este caracterizată de trezirea naturii. Omul, parte integrantă a acestei naturi, se trezeşte şi el.
El resimte nevoia de a  se degaja din somnul iernii…
În miezul copacilor urcă seva, corpul se redresează spre lumină.
Este timpul să ne mişcăm, să umblăm, să ne deplasăm, să dansăm, să iubim, să ne întindem, să ne deschidem, să ne desfăşurăm!
Este important să intrăm din nou în mobilitate pentru a ne elibera de sub influenţa hibernală.
Bineînţeles, în toate aceste activităţi primăvăratice să încercăm să punem maximum de conştiinţă.
Seva care este în noi se răspândeşte în tot corpul nostru, până în vârful degetelor, şi noi putem să ne acordăm acestei dinamici, în special în timpul postului (le câreme), când accentul este pus pe mişcarea spiritului din noi.
Recomandarea de a reduce hrana materială şi psihică ne ajută să percepem în noi această ascensiune primăvăratică a sevei şi uşor-uşor putem să ne îndreptăm spre marea experienţă a Sărbătorii Pascale care întâlneşte aici toată dinamica cosmică.
Suntem cuprinşi odată cu Christos în experienţa acestei bucurii pascale care trezeşte în profunzime toate planurile fiinţei; corpul, sufletul şi spiritul se reînnoiesc în puterea energiei resurecţionale din dimineaţa de Înviere.
Este vorba de o sinergie divino-umană şi numai în aceasta postul îşi atinge întregul lui sens.
Postul „inteligent” este întotdeauna o asceză foarte personală, nu pentru a se priva, ci pentru un plus de viaţă!...
Recomandările pe care le dă biserica nu sunt pentru a ne obliga, ci pentru a ne ghida.
Ascensiunea spre sărbătoarea pascală nu este deci o cale de cruce în sensul în care este înţeleasă în mod obişnuit, ci este o cale de viaţă în însuşi interiorul crucii.
În timpul slujbelor din săptămâna pascală, cântăm că „prin cruce vine bucuria în lume.”
Dificil de admis pentru mental!
Numai experienţa ne poate conduce să înţelegem această frază.
Când acceptăm să punem limite avidităţii noastre fără limite, putem atunci să experimentăm faptul că suntem locuiţi de o altă energie, inaccesibilă conştiinţei noastre obişnuite şi pe care am putea-o numi „chietudine”.
Această chietudine este anticamera bucuriei şi ea o conţine deja.
Să ne exersăm deci, iarăşi şi iarăşi, în acceptarea limitelor noastre, să ne exersăm în a primi ceea ce viaţa ne prezintă clipă de clipă, căci primăvara veşnică nu va ţâşni în noi decât cu condiţia ca împreună cu Christos să intrăm în darul vieţii noastre existenţiale.
În acest domeniu nu există jumătăţi de măsură.
Dar fiecărei zile îi va fi de ajuns asceza ei!...
„Marele „război sfânt”, scrie Rene Guenon, este lupta omului contra vrăjmaşilor pe care îi poartă în el însuşi, adică contra tuturor elementelor care, în el, sunt contrare ordinii şi unităţii…
Este de remarcat că, în ceea ce priveşte acţiunea, ceea ce contează în mod esenţial este intenţia, căci numai aceasta depinde în întregime de omul însuşi…”
Intenţia este o orientare şi o determinare ai căror purtători suntem încă de la naşterea noastră.
Este voinţa Sa în voinţa mea.
A ne acorda Vieţii din noi, este, în final, singurul lucru la care aspirăm cu toţii.
Fie ca această sărbătoare de Paşti 2017 să fie pentru fiecare dintre noi o înviere şi mai profundă în bucuria indescriptibilă a lui Christos înviat!
Père Francis DEKEYSER,
Président de BETHANIE

Scrisoarea în franceză poate fi citită aici 
:http://www.centrebethanie.org/2017/04/lettre-de-printemps.html
Traducerea şi adaptarea în româneşte îmi aparţine, Viorica Juncan.