vineri, 9 iunie 2017

Maestrul interior - Centrul: FIINŢA prezentă în om


Realitatea veritabilă, esenţială pentru că este nucleul activ în orice lucru, centrul primar şi absolut a tot ceea ce este viu, este FIINŢA divină, prezentă în el pentru a se manifesta într-o formă, unică de fiecare dată. Diversitatea existenţelor în această lume face ca FIINŢA să apară în multitudinea formelor individuale. Imaginea interioară a fiecăreia din structurile care se formează, în condiţiile spaţio-temporale, este în acelaşi timp calea interioară dată. Este legea devenirii ei, potrivit căreia, printr-o succesiune precisă de etape şi de nivele, ea să se dezvolte, să înflorească şi să piară, purtându-şi fructul în timp ce moare: germenul unei noi deveniri. Această cale interioară este, la fiecare fiinţă vie, nucleul activ dat al existenţei sale. Omul, fiinţă conştientă, este în adevăratul lui centru atunci când i s-a deschis şi şi-a recunoscut calea sa interioară ca adevărul lui original şi obligaţia sa esenţială. Când a devenit capabil să urmeze această cale şi când un ecart faţă de cale trezeşte conştiinţa Fiinţei sale, adică devine conştient de vocea maestrului interior. Omul este, prin urmare, în centrul său abia atunci când se află definitiv pe Cale.
Omului îi este dat şi trasat să facă conştient acest centru al oricărei vieţi, în loc să-l lase pur şi simplu să acţioneze şi să stăpânească, în mod inconştient, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte fiinţe. El participă astfel la formarea sa responsabilă. Omului îi este dat nu numai să trăiască în FIINŢĂ, ca orice fiinţă, ci, în mod conştient, să trăiască prin FIINŢA divină, care este adevăratul lui centru, şi să resimtă imboldul FIINŢEI spre manifestare în lume ca pe conştiinţa sa morală.
Conştiinţa acestei FIINŢE nu este încă acordată cu eul său natural şi prezenţa interioară a Fiinţei în existenţa omului nu este ceva de la sine înţeles. Experienţa FIINŢEI este mai degrabă un eveniment de ordin particular, mai întâi deformat de conştiinţa eului profan. Apoi, suferinţa cauzată de această împiedicare a FIINŢEI, a cărei manifestare este nevoia fundamentală secretă a „fiinţei de conştiinţă omul”, îl face pe om dornic şi pregătit ca, la timpul potrivit, să aibă parte de ecloziunea, adică de străpungerea FIINŢEI. în conştiinţa sa ca eveniment special  Este vorba de un eveniment bulversant care îl eliberează pe om de sub domnia unei forme de conştiinţă care împiedică şi exclude percepţia FIINŢEI. Oricare ar fi genul şi gradul de îndărătnicie al acestei conştiinţe deformatoare a FIINŢEI, ea generează întotdeauna o tensiune, a cărei dizolvare face loc unei stări de conştiinţă care îl face pe om un pic mai mult accesibil FIINŢEI.
Orice formă de conştiinţă care împiedică manifestarea FIINŢEI atotcuprinzătoare  semnalează faptul că omul este împiedicat să fie în centrul său veritabil. Şi el nu accede la acesta decât atunci când creează spaţiu în conştiinţa sa pentru ecloziunea  FIINŢEI, adică în măsura în care toate acţiunile sau manifestările sale ca impuls, sens şi împlinire se înrădăcinează în deschiderea pentru libera manifestare a FIINŢEI supranaturale în existenţa sa mundană.

K.G. Dürckheim – Der Ruf nach dem Meister, pp.144-145