A deveni o persoană implică integrarea Fiinţei esenţiale şi a eului existenţial. Este ceea ce permite să exprimăm în mod natural, cu simplitate şi spontaneitate, o autentică libertate, prezentă în eul existenţial datorită contactului care s-a stabilit în el cu transcendenţa imanentă. Dar acest contact nu conduce la a fi o persoană, în sensul deplin al termenului, decât dacă el aduce nu numai eliberarea de lanţurile eului profan, ci marchează, de asemenea, cu o amprentă, care este un angajament, o individualitate atinsă de experienţă.[…]Această imprimare, această sanctificare a corpului de destin, acceptată ca mijloc şi loc de apariţie a Sinelui divin, permite naşterea persoanei în sensul cel mai înalt. Poate că este ceva specific creştin. Îmi amintesc că m-am simţit constrâns subit să o întreb într-o zi pe o japoneză: „Doamnă Toda, este adevărat că sunteţi creştină?” Uimită, ea m-a întrebat: „Da, după ce ştiţi?” Răspunsul meu a fost la fel de surprinzător pentru mine ca şi pentru ea: „Pentru că ochii dumneavoastră sunt atât de deschişi.” De fapt este o caracteristică japoneză: rareori le vezi cu adevărat ochii, adică pe ei înşişi ca persoană. Ei se prezintă într-un anumit rol, de exemplu cel de fiu, de elev, de maestru, de gazdă, de japonez etc. […] Asta nu vrea să spună, pe de altă parte, că toţi creştinii au “ochiul deschis”: această formă de prezenţă rămâne o datorie de îndeplinit pentru creştin. Trebuie doar să remarcăm că un principiu personalizant este la lucru în creştinătate şi pe care nu îl găsim sub această formă în Orient.
K.G. Durcheim – LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L’homme à la recherche de son intégralité, Editions du Rocher, pag. 129
Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), un maestru spiritual al timpului nostru