Gândul zilei (7)

Din Practicarea Căii interioare. Cotidianul ca exerciţiu - tradusă în româneşte

Când un om, pe care vrem să-l ajutăm, este la capătul puterilor, din cauza separării de Fiinţa lui, trebuie, uneori, să găsim forţa de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, pentru a-l ghida în funcţie de adevărul lui profund, acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei lui. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în „eul” lui; ci de a-l chema spre „el însuşi”, spre Fiinţa lui. Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din acea suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează, dimpotrivă, o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem, întotdeauna, să avem încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă întărirea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate care au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, dincolo de aceasta, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Pratique de la voie intérieure. Le quotidien comme exercice, Ed. Le Courrier du Livre, pag. 100