Maestrul interior şi exigenţele lui (1)

CALEA care înaintează în noi este Maestrul etern ca şi Cale. El este de fapt "Sinele" înnăscut în noi, Totul originar care este în acelaşi timp sarcina care ne este dată spre realizare. Când suntem absenţi faţă de el sau când îl ofensăm, el protestează şi se testabileşte printr-un proces de mers înainte mereu reluat. Este maestrul pe care îl chemăm şi care, neîncetat, ne cheamă. Apelul nostru după maestru este ecoul eternului apel al maestrul etern. Numai după ce l-am auzit, îl vom chema.

Sursa foto: http://www.freepik.com/free-photo/path-in-woods_534273.htm

De îndată ce suntem sesizaţi de către CALE, nu mai există haltă, nici ataşament, nici acceptare de ataşament. Şi totuşi, acolo unde se simte"bine", omul este mereu tentat să se oprească. El nu este aşadar niciodată scăpat de responsabilitatea care îl menţine în mişcare. El rămâne mereu chemat la realizarea conştientă a CĂII. Libertatea lui constă în a putea spune da sau nu la ceea ce îl invită: fie o mişcare care vine de la VIAŢĂ şi care cere o nouă transformare, fie o tendinţă provenită de la eu care îl dirijează spre o stare de securitate.

Omul trebuie, dacă ia CALEA în serios, să înveţe să se detaşeze, să se detaşeze tot mai mult. Astfel ajunge el la "nimic". Dar acest nimic nu este vidul decât dacă el reprezintă poarta plenitudinii şi dacă abandonarea vechilor forme deschide calea noilor forme.

Trebuie ca devenitul să cedeze locul pentru a lăsa să apară non-întâmplatul, trebuie ca multiplul să tacă pentru a lăsa să se audă vocea plenitudinii. Depinde de om ca acest vid, din care se poate naşte noul, să nu devină un abis în care totul să dispară, ci să rămână un sol hrănitor în care va putea să înflorească noul.

K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR, Le Courrier du Livre, pag. 92
Traducerea îmi aparţine, VJ