Din seria Criteriile unei autentice experienţe a fiinţei din volumul Dubla origine a omului.
În mod curios, experienţa FIINŢEI nu este niciodată lipsită de apariţia adversarului ei. Peste tot unde se manifestă Fiinţa esenţială, îşi face apariţia şi lumea antagonistă. Adversarul este o putere care contracarează sau distruge viaţa voită de Dumnezeu. Cu cât este mai netă orientarea spre supranatural, cu cât este mai determinat angajamentul omului în slujba acestuia, cu atât mai sigur va găsi el în faţa sa pe adversarul înverşunat să-l îndepărteze de la drumul just. Nu este o legendă pioasă, ci o constatare a experienţei care nu se poate explica logic. De îndată ce un om a primit graţia unei experienţe a FIINŢEI, ceva vine să tulbure, în orele care urmează, starea de beatitudine în care l-a transportat experienţa care îl eliberează şi îl angajează. Nu este vorba de o compensaţie psihologică care face, prin legea echilibrului, ca bucuriei debordante să-i urmeze o depresie sau stării de tristeţe să-i urmeze o exuberanţă pe care circumstanţele nu o justifică. Opoziţia vine din afară. Lovitura îi este dată din exterior: agresiune, veste tristă, ofensă, accident. La aceasta se adaugă redutabila tentaţie de a povesti: „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” Din păcate şi secretul fericit trăieşte din păstrarea lui. Dacă, rupând tăcerea, îl lăsăm în afară, acolo va merge şi binecuvântarea lui.
Un exemplu universal al jocului adversarului este drogul. Nu este o întâmplare faptul că, tocmai la momentul - şi nu înainte – în care Occidentul, şi mai ales tineretul lui, se deschide pentru prima dată pe scară largă experienţei Fiinţei, adversarul apare brusc şi îi propune drogul. „Iată, poţi să-ţi procuri mult mai uşor impresii minunate. Puţin din acest drog şi le vei obţine fără să-ţi dai nicio osteneală.” Şi tineretul se lasă cuprins de tentaţia de a ajunge fără dificultate la experienţe agreabile în loc să recurgă la munca interioară, adică la efort. Or, tocmai prin efort interior se poate atinge legitim, printr-un proces de transformare, ceea ce drogul promite să ofere cu uşurinţă prin mijloace ilegitime: o lărgire a conştiinţei ordinare care ne face capabili să trăim supranaturalul în plenitudinea sa eliberatoare şi creatoare.
K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, (Despre dubla origine a omului), Herder, pag. 111-112