Nota mea:
Si dacã CORONA-VIRUSUL ne-ar scoate ÎN EVIDENTÃ,
într-un mod surprinzãtor pentru cunoasterea la care a ajuns omenirea,
si în pofida acesteia,
si fãrã nici o tãgadã,
tocmai VULNERABILITATEA absolutã a fiintei umane
în absenta LEGÃTURII VITALE cu SURSA de VIATÃ?
A legãturii vitale PIERDUTE
- pentru cã aceastã pierdere tine de destinul omului -
dar pe care omul are sarcina sã o regãseascã aici în aceastã viatã
- si aceasta tine de destinul omului -
dacã vrea sã îsi onoreze calitatea de OM.
Cãci omul nu poate trãi inconstient ca o plantã.
El este "coroana" creatiei în curs de desfãsurare(a unei evolutii asadar),
creatie la care este chemat sã participe CONSTIENT de destinul sãu suprauman.
Inclusiv la propra creatie...
Si dacã tocmai acesta ar fi mesajul transmis prin aceastã pandemie?
Un virus cu un comportament imposibil de definit,
dar care se propagã vertiginos, exponential,
imposibil de stopat,
care devine tot mai virulent.
O "inventie" uimitoare!...trebuie sã recunoastem...
pentru a transmite o ATENTIONARE unei omeniri foarte "destepte"...
Pentru o lume în derivã,
orientatã numai spre exterior,
ignorându-si propriul interior: esenta.
Purtând în sine un GOL imens, un DOR în locul ESENTEI,
si cãutând sã-si umple acest gol cu lucruri din exterior, nu doar materiale.
Cu cât mai multe, cu atât mai bine - se sperã. De aici si EGOISMUL...
Dar degeaba. GOLUL se simte tot mai tare, cu cât se adunã mai multe "lucruri".
Trãim într-o continuã DISTRACTIE, adicã DIS-TRAGERE de la ESENTIAL.
Ne lipseste cultura experientei interioare, spune KGD.
Poate că omul trebuie provocat pentru a intra în procesul de maturizare interioară, spune tot KGD.
Despre acestea este vorba în Textul indicat mai jos.
Un text cu care rezonez 100%.
Final Nota mea (V.J.)
Pãrintele Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie pe martie-aprilie 2020
Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
Gorze, martie-aprilie 2020
Dragi prieteni,
Fiecare dintre noi caută să înţeleagă evenimentele pe care le trăim astăzi, dar se pare că puţini oameni se referă la datele tradiţionale ale înţelepciunii spirituale a omenirii. În zarva mediatică, cum să te ridici deasupra multitudinii de opinii individuale, adesea contradictorii? Fiecare merge acolo cu refrenul său şi în cele din urmă totul devine o frumoasă cacofonie ...
De la sfârşitul Evului Mediu, ne-am îndepărtat treptat de adevărata cunoaştere pe care am putea-o numi „iniţiere”, adică din căutarea Înţelepciunii din noi, care este rodul dat de spiritul ( noûs) legat de Sursa sa. Căutarea orizontală a cauzelor, dacă îşi are rostul ei, nu ar trebui să ocupe tot spaţiul. Prea adesea suntem atraşi în războiul opiniilor şi, aşa cum spunea Lanza del Vasto, toate războaiele încep cu această propoziţie: „Eu am absolut dreptate! “...
Lumea formei este într-o transformare perpetuă ş noi suntem departe de a-i înţelege toată complexitatea şi toată subtilitatea ei ... A fi identificat cu forma înseamnă a fi în rătăcire permanentă şi a te învârti într-un cerc în viaţă, fără punct de referinţă şi de stabilitate. De multe ori nu mai înţelegem nimic şi căutăm în mental explicaţii care nu sunt acolo şi care nu vor fi niciodată acolo. Prin urmare, suntem invitaţi să schimbăm metoda pentru a accede la un sens dincolo de sens şi de non-sens.
Această metodă ne este propusă de Biblie, încă de la început, în invitaţia de a „trece” pe ascultare: este celebra chemare „Shema Israel”. Da, „ascultaţi! o voce se ridică, o voce care răsună prin noapte, respingeţi departe de voi visele, Lumina lui Hristos apare ... "Acest imn, pe care îl cântăm în timpul Adventului, exprimă această „aşteptare” de a intra în adevărata „cunoaştere”, cea a lui Hristos care îl „luminează” pe orice om care vine în această lume ... În lumea noastră actuală, aşa-zis modernă, acordăm de fapt puţină atenţie acestei ascultări interioare. Este mai degrabă considerat ca domeniul visătorilor, al oamenilor care nu au un simţ al realităţii: treziţi-vă deci şi produceţi, nu fructe demne de căinţă, ci ceva concret măsurabil şi cântăribil în balanţa comercială ...
Totuşi, ceea ce pare să fie cel mai departe de ordinea practică se dovedeşte adesea a fi eficient în ceea ce priveşte posibilitatea de a ieşi din nenorocirea în care lumea noastră pare să se afunde. Fără „informaţia” verticală, este imposibil să realizăm ceva care să fie realmente valid, care să fie altceva decât agitaţie zadarnică şi superficială. Poate că, prin acest „corona-virus”, ni se oferă posibilitatea de a observa în ce măsură această lume modernă este o negaţie, în înseşi principiile ei, a adevărurilor tradiţionale şi supraumane.
În tradiţia taoistă, printre altele, găsim noţiunea de „Chakra coronală”, iar René Guénon într-una din lucrările sale a scris un capitol intitulat: „Artera coronală şi raza solară. (Omul şi devenirea sa după Vedanta.) Această Chakră coronală, sau lotus cu o mie de petale, este centrată la nivelul vârfului craniului şi este una dintre principalele intrări de energie. Ea ne conectează cu acest cosmos care sunt eu; ea ne deschide „Uşile împărăţiei Totului”. Această Chakră este expresia armoniei noastre. În unele iconografii antice este reprezentat Adam încoronat şi această coroană este simbolul regalităţii sale.
Omul este rege, preot şi profet. Celebrul „corona-virus” nu ne aminteşte oare tocmai de vocaţia noastră esenţială, care este aceea de „a cultiva” grădina interioară deschizându-ne pentru energiile Arborelui Vieţii care coboară din cer şi pătrund în noi prin această „coroană" ? În loc de aceasta, în această lume în clocot, toate ne îndepărtează de „Chietudinea” (linişte, calm, seninătate) noastră, care este „încununarea” (încoronarea) căutării noastre şi care este însăşi esenţa fiinţei noastre, viaţa adevărată în Hristos.
„Nu mai sunt eu cel care trăieşte” spune Sfântul Pavel, „Hristos este cel care trăieşte în mine”… Nu mai sunt eu cel care trăieşte, este Marea Tăcere care trăieşte în mine, am putea adăuga pentru cei care nu se referă la Hristos, deoarece această experienţă este universală şi îi priveşte pe toţi oamenii prin însăşi natura umanităţii lor.
Eliberarea nu este magică, ci nouă ne revine, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o provocăm. Este ceea ce Hristos numeşte a doua naştere.
"Cu adevărat, vă spun: dacă un om nu se renaşte din apă şi din duh, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu ... Nu vă miraţi, de ceea ce vă spun eu, că trebuie să vă naşteţi din nou. "Acest dialog, între Nicodim şi Isus, este revelatorul care ne poate bulversa viaţa, aşa cum, fără nici o îndoială, a bulversat viaţa lui Nicodim, doctor al legii, dar care nu cunoştea abc-ul vieţii interioare. Să renaşti din apă! De aici ritul iniţiatic al botezului în biserică, apa fiind privită de multe tradiţii, ca mediul original al fiinţelor: matricea „Yin” şi, prin transpunere, cel care „se naşte din apă” devine „fiul al Fecioarei”şi, prin urmare, frate adoptiv al lui Hristos şi co-moştenitor al „împărăţiei lui Dumnezeu. "
În ceea ce priveşte Spiritul, Pneuma, El este Principiul complementar şi activ, care fertilizează aceste ape primordiale, pentru ca să se nască „omul nou”, „stăpânul viruşilor”, dacă pot spune aşa, şi care comandă elementelor cosmice.
Suntem invitaţi să luăm în serios experienţele interioare care ne deschid spre acest spaţiu al „numinosului”, sursă a unui adevărat drum iniţiatic, care ne readuce treptat în casa Tatălui pe care am părăsit-o şi pe care încă o părăsim, mereu şi din nou, de îndată ce suntem cuprinşi de iluzia mentalului care caută să ne arunce în afară, „unde sunt plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Noi suntem cosmosul, noi suntem virusul, noi suntem viaţa sub toate formele ei. Nu există „exterior”, tot ceea ce se întâmplă în exterior dezvăluie ceea ce se întâmplă în interior. Nu avem a ne apăra de natură, noi suntem natura care se apără pe sine şi care refuză să se lase înghiţită de nebunia generată de mentalul uman separat de inteligenţa inimii.
Chemarea la convertire (întoarcere, n.t.) răsună în toată Evanghelia, este chiar primul cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul: „Întoarceţi-vă, altfel veţi muri”. Domnul să ne călăuzească şi Maria, prea sfânta mamă a lui Dumnezeu, să ne însoţească pe acest drum de întoarcere spre sursa paternală , adică spre experienţa „plinătăţii, ordinii şi unităţii”, pentru a folosi terminologia lui Graf Dürckheim, şi care răspunde exact la ceea ce avem noi nevoie şi nu neapărat la ceea ce dorim, „înainte chiar ca noi să cerem” pentru a folosi un cuvânt al lui Isus vorbind despre Tatăl său, care este şi „Tatăl nostru”!
Cu toată prietenia în Hristos, pe curând!
Părintele Francis
Originalul în franceză aici: http://www.centre-bethanie.org/compression/lettre_bethanie_170.pdf
Rugăciune
Doamne, ajută-mă să mă rog şi să-mi înalţ gândurile spre Tine,
Singur nu o pot face.
În mine, totul este întuneric, dar în Tine este lumina.
Sunt singur, dar Tu nu mă abandonezi, ajutorul este în Tine;
Sunt îngrijorat, dar pacea este în Tine.
În mine locuieşte amărăciunea, dar în Tine răbdarea;
Nu înţeleg căile Tale, dar Tu îmi ştii drumul! (...)
Duhule Sfânt, dă-mi credinţa care salvează din disperare şi ispită.
Dă-mi iubirea de Dumnezeu şi de oameni
care şterge toată amărăciunea şi ura;
dă-mi speranţa care eliberează de frică şi de descurajare.
Dietrich Bonhoeffer (1906-1945)