Scrisoarea nr. 83 / iunie 2020 de la Centre-Durckheim, France
Am profitat de acest timp de izolare la domiciliu pentru a reciti conţinutul Învăţăturilor de care am beneficiat, în program de două şedinţe pe săptămână,, atunci când trăiam la Rütte (1969-1974). Aceste Învăţături sunt baza şi şarpanta sesiunilor (retraites) propuse la Centru.
Recitind aceste Învăţături, cincizeci de ani mai târziu, sunt conştient că ele nu privesc o muncă ce ar fi fost făcută, ci o muncă de făcut.
Jacques Castermane: - Prin ce anume poate practica Zen să fie utilă omului occidental? Pentru că este vorba de un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient.
Graf Dürckheim: - Ar fi o mare neînţelegere să credem că zazenul este un exerciţiu oriental. Zenul se practică în principal în Japonia unde a fost introdus în secolul al XIII-lea. Dar dacă vă voi descrie ce anume m-a impresionat în Zen vă veţi da seama foarte repede că experienţa umană, pentru care această tradiţie pregăteşte condiţiile, depăşeşte Japonia tradiţională, culturală şi spirituală.
J.C. – Ceea ce spuneţi dvs nu este ceea ce citesc în anumite cărţi care apără ideea că zenul este şi nu poate fi decât o ramură a budismului.
G.D. – Nu întâlnim Zenul într-o carte. Întâlnim Zenul în prezenţa oamenilor Zenului. Cei pe care i-am putut întâlni în timpul sejurului meu în Japonia mi-au părut întotdeauna remarcabili. Acolo unde întâlniţi Zenul, există mereu o atmosferă foarte proaspătă, foarte puternică, foarte vie şi plină de umor. Autenticitate şi veracitate, iată ce m-a frapat în mediul Zenului, în întâlnirea mea cu maeştrii şi discipolii lor.
Ceea ce m-a atras este şi faptul că Zenul nu este o teorie. Este o practică. La baza Zenului se află exerciţiul şi experienţa.
J.C.- Exerciţiul, presupun că este zazenul pe care îl practicăm în fiecare dimineaţă. Dar experienţa despre care îmi vorbiţi îmi este străină; fără îndoială că ea este pentru mai târziu?
G.D. – Mai puţin străină şi mult mai aproape decât credeţi. Zenul se bazează în totalitate pe o „experienţă eliberatoare” numită Satori sau Kensho. Este vorba de o experienţă care, de la un moment la altul, vă eliberează de preocupările eului existenţial.
Satori este o experienţă în cursul căreia se dezvăluie realitatea cea mai profundă din noi înşine. Experienţa acestei laturi ascunse din noi înşine pe care conştiinţa noastră umană o voalează. Iată paradoxul! Ceea ce ne diferenţiază de animal, conştiinţa umană, este în acelaşi timp pericolul nostru: acela de a fi secţionat de ceea ce Zenul numeşte adevărata natură a fiinţei umane, ceea ce eu numesc fiinţa noastră esenţială.
J.C. – Este ceea ce budiştii numesc natura lui Budha.
G.D. Da, maeştri Zen vorbesc despre natura lui Budha din fiecare om. Ei, bine, în fiecare din noi, fie că suntem creştin, budist sau ateu, există aceasta care nu este o aceasta.
J.C. – Şi exerciţiul este tocmai şansa unei asemenea experienţe?
G.D. Exerciţiul pe cale se învârte în jurul acestei experienţe. Exerciţiul numit zazen, ca şi exerciţiul tirului cu arcul sau al caligrafiei, este o pregătire lentă şi sistematică a omului. Exerciţiul, oricare ar fi acesta, nu are decât un scop: transformarea omului care îl face.
J.C. – Şi ceea ce caracterizează Învăţătura dumneavoastră este locul pe care îl acordaţi corpului?
G.D. – Da. Domeniul cel mai direct accesibil practicării căii este corpul nostru. Dar exerciţiul corpului nu va servi maturităţii fiinţei umane decât în măsura în care nu mai este considerat ca ceva biologic opus unui ceva spiritual. Corpul este omul întreg în modul lui de a fi acolo. Trebuie să înţelegem corpul, corpul viu (Leib), ca ansamblul gesturilor prin care omul devine ceea ce este sau eşuează. Corpul nu este ceva în spatele căruia se află personalitatea. Dacă eu vă privesc, nu văd spiritul dumneavoastră, nu văd sufletul dumneavoastră; văd omul în globalitatea sa şi în unitatea sa. Eu nu reneg aici concepţiile filosofice sau religioase care separă sufletul de corp, dar, şi aceasta este Zenul, mă plasez pe planul experienţei directe, dumneavoastră şi eu, aici şi acum. Zenul ne invită să avem curajul să ne uităm teoriile pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simţim în clipa de faţă.
J.C. – Ascultându-vă, îmi dau seama că nimeni nu m-a învăţat să simt şi să iau în serios ceea ce simt. La universitate am fost chiar avertizaţi cu privire la pericolul unei abordări a realului prin intermediul senzaţiei, a simţirii. Până la a ne condiţiona cu ideea că ceea ce simţim nu este decât ceva subiectiv.
G.D. – A ne strecura în simţire face parte din cale. De exemplu, pentru un moment simţiţi-vă picioarele… simţiţi-vă acolo unde vă sunt picioarele. Ce simt acolo unde sunt picioarele mele? Căldură… răceală… greutate… disconfort… un cârcel…? De îndată ce intraţi în realitatea percepută senzorial vă daţi seama că ea nu are nimic de a face cu realitatea conceptuală din dicţionar sau din cartea de anatomie în care găsiţi definiţia cuvântului: picior. Realitatea conceptuală ne separă de experienţa trăită.
J.C. - Satori este ceea ce dumneavoastră numiţi experienţa fiinţei?
G.D. – A fiinţei? Da. Pe plan individual este vorba de experienţa că, în acest moment: „Eu sunt”. Efectiv, este vorba de experienţa că, în acest moment, „Eu sunt corp viu”, traducerea expresiei „IchLeib” din limba germană.
Iată o descoperire din zilele noastre în Occident: omul în calitate de corp viu pentru care realitatea nu este reprezentarea conceptuală a ceea ce văd, aud, simt şi resimt. Această realitate este realitatea pentru subiect, diferită de realitatea obiectivă. Această realitate a subiectului este exact cea care trebuie eliminată de către ştiinţele care se vor obiective. Dar o experienţă ca cea numită Satori nu se bazează pe niciun criteriu ştiinţific.
2020 – Prin ce anume poate practica zen să fie utilă omului occidental? Prin nimic pentru ego! Aşa cum preciza Graf Dürckheim acum 50 de ani: „Zenul nu are drept scop să vindece EUL care suferă, ci să vindece DE eul care este cauza suferinţei specifice fiinţei umane”.
Primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul? Ne destindem… ne destindem… ne destindem în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a expira şi primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul este de a ne deschide… a ne deschide… a ne deschide în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a inspira. Zenul devine atunci cultura liniştii interioare, cultura calmului interior, cultura păcii interioare.
Jacques Castermane
