Scrisoarea de la Centre Durckheim, France pe august 2020
Budha și Gânditorul lui Auguste Rodin
Gânditorul! Una dintre sculpturile cele mai celebre din bronz ale lui Auguste Rodin este prezentată ca fiind un om aflat în meditație. Ceea ce caracterizează maniera sa de a fi – ca și corp – este forța și musculatura sa (cu siguranță trezește gelozia adepților body-building-ului!). El nu este numai musculos; ci este încordat, crispat, până în vârful degetelor de la picioare. Aplecat în față, cu capul greu, el pare să reflecteze din greu. ”Gândesc pentru că sunt o ființă gânditoare”, scrie Martin Heidegger. Gânditorul este închis în această parte din el însuși, eul gânditor care fabrică ego-ul, această reprezentare mentală pe care ne-o facem despre noi înșine și cu care ne identificăm
Gânditorul este conștient. El pare chiar închis în deplina conștiință A ... ceva.
Conștiința A ceva este utilizarea făcută de eul mundan a conștiinței FĂRĂ A (ceva), care este o parte din noi înșine încă de la originea existenței noastre. Utilizare conștiinței A (ceva) este sursa gândirii dualiste, a conștiinței noastre despre lucruri. Există eul, nr.1, și aceasta, nr.2. Și eu, eu sunt conștient DE aceasta.
Aceasta? Este tot ceea ce nu este eu. O muscă... luna... ființa... un telomer! Aceasta? Este mâna mea... respirația mea... stomacul meu... creierul meu!
Aceasta? Este opoziția dintre ceea ce eu numesc aceasta, ziua, și ceea ce eu numesc aceasta, noaptea; între ceea ce numesc eu și ceea ce numesc corpul meu; între ceea ce numesc pământul și ceea ce numesc cerul; între ceea ce eu numesc sănătate și ceea ce numesc boală!
Gânditorul, aflat în cursul a ceea ce numim meditația sa, este atașat de două idei desigur originale, dar bizare: ”Eu sunt ceea ce eu cred că sunt” și ”aceasta este ceea ce eu cred că aceasta este!”
Este clar și de neocolit că aceste două idei, care concură la elaborarea înțelegerii noastre, ne permit să concepem cum să trăim în această lume.
Cum să trăim în lume? La prima vedere, forma pe care Auguste Rodin i-a dat-o Gânditorului este cea a unui om neliniștit.
Budha ! Acest om, care nu era budist, este și el în meditație. Dar, la prima vedere, este vorba de un om liniștit.
Prin maniera sa de a fi așezat, el arată că este deschis formei sale proprii. Forma voită de viața însăși. Nu este nici crispat, nici prăbușit. Ceea ce pare să fie important pentru el nu este ”Gândesc pentru că sunt o ființă gânditoare”; este mai degrabă prima afirmație a filosofului german Martin Heidegger: ”Trăiesc pentru că sunt o ființă vie!”
Este, oare, Budha plonjat într-un fel de inconștiență sau este pe cale să experimenteze o stare de conștiință modificată?
Cu siguranță nu. În cursul practicii sale meditative el se mulțumește să se strecoare în conștiința FĂRĂ A (ceva); conștiința senzitivă, componenta sensibilă a oricărui corp-viu (Leib), cea datorită căreia nou-născutul, pe parcursul primelor luni, poate chiar a primilor ani din existența sa, abordează realul.
O abordare a realului care este pre-mentală, pre-filosofică, pre-psihanalitică, pre-științifică.
Zazen? A te strecura în simțire! Simțirea, această acțiune a corpului viu care este senzația, precedă orice reflecție mentală. Forma corporală a lui Budha aflat în meditație se înrădăcinează în ceea ce este esențial în fiecare ființă umană: propria sa esență (adevărata natură a ființei umane, spune maestrul zen; ființa noastră esențială, spune K. G. Dürckheim). Adevărata noastră natură este insesizabilă pentru conștiința A (ceva), pentru gândire, pentru mental. Cunoașterea adevăratei noastre naturi se prezintă într-o experiență; de exemplu calmul interior. Accesul la adevărata mea natură necesită o transformare de sine.
Abordarea zenului de către K.G. Dürckheim
”Zazen, scrie K.G. Dürckheim, este un exercițiu de metamorfoză (schimbare de formă; transformare) grație căruia omul își eliberează natura sa profundă, adevărata sa natură, din lanțurile unui ego dependent de lume”.
Care este locul corpului pe această cale de transformare de sine? Graf Dürckheim răspunde: ”Primul”.
Karlfried Graf Durckheim
Nu este vorba de ideea pe care eul-gânditor și-o face despre corp: un corp-obiectivat, un corp-instrument, un corp-performant, un corp-model conform modei (Körper în limba germană). Primul loc este dat corpului viu, corpului care ESTE omul în globalitatea și în unitatea sa (Leib, în limba germană).
Exercițiul absolutei imobilități, proprie zazenului, interzice punerea în operă a tuturor acțiunilor și activităților care sunt de domeniul lui a face. Se prezintă atunci, prin intermediul simțirii, acțiunile vitale, gesturile infezabile, care nu sunt de resortul eului. Printre care: vine-și-pleacă care este suflul vital.
Metamorfoza, în actul de a respira o experimentăm. Aceasta nu înseamnă că Gânditorul nu respiră; eroarea sa este aceea de a opune ceea ce el numește eu, nr.1, și ceea ce numește respirație, nr.2.
”Actul de a respira este semnătura vieții”. (Hirano Katsufumi Roschi).
”Actul de a respira este gestul vital absolut”. (K.G. Dürckheim)
Trebuie, oare, să alegem fie Gânditorul, fie Budha? Cu siguranță nu. Orice persoană care practică zazenul constată, mai devreme sau mai târziu, că tot ceea ce pare exclusiv este, în același timp, inclusiv.
Graf Durckheim este foarte clar: ”Omul este confruntat în viața sa cu o dublă sarcină: pe de o parte, el trebuie să modeleze și să gestioneze lumea prin lucrările sale, și, pe de altă parte, el trebuie să se maturizeze pe Calea interioară. Aceste două misiuni întrețin o relație intimă una cu cealaltă. Această misiune cere ca noi să luăm în seamă nu numai ceea ce avem de făcut în această lume, ci și – azi și în fiecare zi – ceea ce avem de realizat în interior: să devenim astfel încât, atunci când modelăm lumea, să acționăm potrivit intențiilor ființei, ale propriei noastre esențe”.
Jacques Castermane
Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande
Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com