...abia pornind de la ceea ce este viata pot eu începe a trăi cu adevărat...
Gorze, mai 2017
Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/
Dragi Prieteni,
A fost odată… un tânăr torent… Un tânăr şi frumos torent, maiestuos şi puternic, care venea dintr-un izvor adânc şi pur. Acest tânăr torent a ajuns la marginea unui imens deşert, şi acolo a fost absorbit de nisipurile arzătoare şi a dispărut… Deşi şi-ar fi dorit să ajungă la cealaltă margine a deşertului! Dar cu cât se avânta mai mult, cu atât se afunda mai mult… După mulţi ani, epuizat, a sfârşit prin a renunţa.
Nemaifiind acaparat de această căutare a „celuilalt ţărm”, el a început să se abandoneze pur şi simplu tandrelor şi blândelor mângâieri ale prietenului său, soarele. Încet-încet simţea că ceva se schimbă în el… o fluiditate… o uşurinţă… un abur… da! Devenea un abur şi fiecare din picăturile lui scânteia ca un diamant de lumină… A simţit apoi cum prietenul său vântul, care se amuza de uşurinţa lui, îl invită să-şi danseze viaţa în ritmul Marii Vieţi: el a învăţat să cânte lumii fericirea sa şi bucuria sa infinită… de a fi!
Adevărata transformare se întâmplă pentru cel care îndrăzneşte să se abandoneze Vieţii şi renunţă să lupte pentru atingerea unui obiectiv înscris în mentalul său. Încetează atunci puţin câte puţin obsesia căutării, căutarea rezultatului. Există pur şi simplu această clipă, ca o dimineaţă de Paşti(Înviere), şi care se numeşte viaţă.
Viaţa care curge simplă şi fericită, fără probleme, fără întrebări, fără îndoieli, care trăieşte în noi dintotdeauna: o viaţă blândă şi spumoasă de fericire; aici, în această clipă: da! Aici, în această clipă! Este o viaţă în timp ce „simt”, la întretăierea eternităţii şi a timpului, clipă unică, ritmată de alternanţa inspiraţiei şi expiraţiei, veritabilă pulsaţie cosmică a acestui prezent care nu se opreşte din a fi aici.
Cum am ajuns noi atât de întunecaţi?
„Cu cât mentalul vostru intervine mai mult în viaţa voastră, cu atât deveniţi mai înfricoşaţi şi mai anxioşi”. „A nu gândi este marea Cale: când înţelegeţi aceasta, totul devine Cale.” Bodhidharma.
95% din gândurile noastre sunt inutile, compulsive şi repetitive…Acesta este infernul! Identificarea cu mentalul. Atunci, există o eliberare? Cum să nu mai gândim inutil? Răspunsul ne este sugerat de torent… A ne abandona tandrelor şi blândelor mângâieri ale soarelui… A ne lăsa mângâiaţi de viaţă! A ne lăsa legănaţi de suflu! „Nu acaparaţi”, spune Tao, „conducerea care îi aparţine Vieţii!” În Zenul japonez se cere cultivarea spiritului care nu caută să obţină, care nu se ataşează de nici un proiect sau rezultat.
Bineînţeles, nimic nu se opune căutării excelenţei, pentru a relua o expresie preferată a responsabililor de şcoli înalte… dar la ce îi serveşte omului să câştige lumea, dacă ajunge să-şi piardă sufletul… Noi uităm adesea că suntem trecători şi călători pe acest pământ, şi că viaţa, viaţa mea, este ceea ce este, şi abia pornind de la ceea ce ea este pot eu începe a trăi cu adevărat.
„Una din primele condiţii ale fericirii este renunţarea la nevoia superficială de a te simţi fericit”. (Fritjof SCHUON) Nu este vorba de a ne simţi fericiţi, ci de a ne simţi aici şi acum, fără a judeca. Christos ne previne: „Tatăl nu judecă pe nimeni.” (Ev. Ioan 5,22). Atunci pentru ce această judecată permanentă despre viaţa mea şi despre ceea ce ar trebui ea să fie… fără să mai socotim judecata vieţii altora…
Primul răspuns la aşteptarea profană a sentimentului de fericire, sau la prostul obicei de a ne închide în această aşteptare, primul răspuns este o prezenţă binevoitoare în faţa realităţii pe care o trăiesc aici şi acum: ZANSHIN![1] Această conştienţă poate să ne permită, treptat, perceperea relativităţii şi micimii „complexului” nostru de fericire şi evitarea capcanelor de idolatrie. Toate acestea nu se concep, bineînţeles, fără ceea ce am putea numi o „viaţă de rugăciune” în creştinism.
„Trebuie să ajungem să găsim fericirea în actul spiritual, darul de sine, mai degrabă decât în plăcerea pasivă şi narcisică a unei stări de bine pe care lumea este menită să ne-o ofere.” Este un fapt că omul nu poate găsi fericirea în propriile sale limite; însăşi natura lui îl condamnă să se depăşească, să se elibereze.” Această eliberare nu este rodul unor eforturi încordate şi crispate… căci ni se cere să ne străduim fără să ne forţăm…
„Practica este intensitatea vigilenţei permanente”, spune Patanjali. Intensitatea este sensul exerciţiului. Prin exerciţiu, vigilenţa devine intensă şi deci eliberatoare. Fructul de cum este copt cade de la sine… şi atunci vine bucuria de a-l savura; fără scop, nici spirit de profit”
Cu toată prietenia în Christos, pe curând!
Părintele Francis
Originalul în fancezã, noutăţi de la Bethanie si programul imediat al centrului pot fi citite aici:
Traducerea în româneste si sublinierile îmi apartin, V.J.Adresa site-ului actual al Centrului Bethanie este aceasta:http://www.centrebethanie.org/
[1] ZANSHIN: stare de a fi în care spiritul(mintea) este pe deplin vigilent şi întru totul conştient de mediul dimprejur. Spiritul nu este ataşat de nimic şi este totalmente prezent în fiecare gest, aici şi acum. Concept pe care îl găsim frecvent în artele marţiale japoneze.