Scrisoare de informare nr. 146 (noiembrie 2017) a Centrului Bethanie, France
Această manieră „de a fi zen” îşi are totuşi rădăcinile în toate marile tradiţii ale umanităţii. A fi zen nu înseamnă a fi cool! Este vorba de a face faţă cu calm la ceea ce este! A face faţă şi nu a fugi de real: dacă ne ţinem de o formulă clasică, practica zenului constă în „a rezolva marea problemă a vieţii şi a morţii”.
Dragi Prieteni,
În ceea ce priveşte meditaţia, experienţa este totul. Tot ceea ce nu este bazat pe experienţă este exterior meditaţiei. Astăzi, există un interes crescând pentru această practică şi ea începe să penetreze toate mediile… şi chiar până la nivelul educaţiei naţionale; ceea ce spune mult despre impactul acestui fenomen!
Despre ce este vorba de fapt? Ce se ascunde în spatele acestui aflat pe prima pagină a tuturor ziarelor şi a tuturor revistelor care discută despre „starea de bine” şi despre „dezvoltare personală”? Trebuie spus că în câţiva ani a apărut un număr impresionant de „specialişti” în meditaţie şi că se găsesc cărţi pe această temă pe toate holurile din gări. Astfel, există informaţii pentru toate gusturile, şi este bine să fie aşa, cu condiţia totuşi de a rămâne fideli învăţăturii tradiţiilor spirituale care făuresc această practică de milenii.
Practica meditaţiei este cunoscută mai ales datorită Extremului Orient şi izvorul ei îşi are rădăcina în India. Ea se leagă explicit de experienţa care l-a iluminat pe Sakyamuni ("înţeleptul Sakya-şilor" sau Budha) sub copacul Bodhi din India secolului al cincilea înainte de Isus Christos. Meditaţia nu este reflecţie pe o temă oarecare, ci este experienţa liniştii care suntem noi în spiritul nostru. Chemarea acestei linişti răsună în orice om.
„Nous”-ul, cuvânt grec care se traduce prin mental, din latinul „mens”, „nous”-ul ESTE linişte. Ţine de natura inimii omului să fie locuită de această Linişte. Noi suntem aşadar invitaţi să „ascultăm” această Linişte care „răsună” în noi. Dar, pentru a asculta nu trebuie ca noi să tăcem? Adeseori în Biblie regăsim această injoncţiune:
„Fă linişte şi ascultă, Israel” Dt 27,9
„Cine vă va învăţa liniştea.” Iov 13,5
„Faceţi linişte! Eu vă voi vorbi.” Iov 13,13
Şi sunt multe alte exemple. De altfel, prima poruncă nu este, oare, renumita „Shema Israel”? Ascultă! Şi pentru a asculta cu adevărat nu trebuie, oare, să fim mai întâi în linişte?
Meditaţia nu este speculaţie, ci „experienţă a fondului insondabil al fiinţei, şi pe care înţelegerea nu o poate concepe.” (Eugen Herrigel, „Arta cavalerească a tirului cu arcul”).
Textele şi explicaţiile nu sunt niciodată altceva decât verbalizare foarte limitată pe baza unei experienţe mistice şi în nici un caz o cale pentru a ajunge la ea. Prin tradiţia Zenului s-a răspândit „meditaţia fără obiect” astăzi în Occident. Această manieră „de a fi zen” îşi are totuşi rădăcinile în toate marile tradiţii ale umanităţii. A fi zen nu înseamnă a fi cool! Este vorba de a face faţă cu calm la ceea ce este! A face faţă şi nu a fugi de real: dacă ne ţinem de o formulă clasică, practica zenului constă în „a rezolva marea problemă a vieţii şi a morţii”.
Această faţă în faţă este în sine o asceză: a fi acolo! „Practica, spune Patanjali, este intensitatea vigilenţei permanente.” Sfântul Grigore Palamas, vorbind despre sabat spune: „şi noi putem tinde spre această odihnă divină, adică putem să ne concentrăm mentalul (nous) cu perseverenţă în atenţie, vigilenţă şi rugăciune neîntreruptă. Această odihnă divină este isichia noetică. Dacă ne retragem mentalul din orice gândire, fie ea şi cea mai bună, şi dacă ne întoarcem în noi înşine cu o vigilenţă constantă şi o rugăciune neîntreruptă, vom intra şi noi în odihna divină şi vom atinge starea de beatitudine, cea a celor şapte fericiri din Evanghelie, fiind noi înşine ridicaţi la vederea lui Dumnezeu.” Sfântul spune aceste lucruri cu prilejul unei omilii adresate credincioşilor din dioceza sa din Tesalonic şi nu numai celor care se consacră vieţii monastice. Toţi sunt invitaţi la nuntă!
Este vorba de a reveni la subiectul căutării, şi nu de a ne concentra asupra obiectului: „Cine sunt eu?” Poate începând cu începutul, şi a lua cunoştinţă de această fiinţă fără rădăcină care sunt eu în multe privinţe… „Şi ştiţi cine este cel care chiar acum aleargă astfel în căutare? Este această fiinţă fără rădăcină şi fără suşă (origine), complet vie ca un peşte în apă şi pe care nu-l putem nici aduna împreunând mâinile, nici dispersa îndepărtând mâinile.” (Lin-tsi)
Meditaţia este braţul pârghiei pentru o luare la cunoştinţă, căci tocmai ea creează condiţiile „pătrunderii fiinţei esenţiale” pentru a relua expresia preferată a lui Karlfried Graf Dürckheim. Fiecare meditaţie este o adevărată bulversare interioară; suntem noi conştienţi de aceasta?
„Omul care iese din meditaţie nu mai este omul care a intrat în ea” spunea Dürckheim. Astfel, la întrebarea „pentru ce să medităm” Dürckheim răspundea „pentru că este timpul!”
Dacă în general nimic extraordinar nu se petrece în timpul acestei practici meditative, puţin câte puţin, să spunem după ani şi ani… începem să „vedem natura fiinţei noastre”, „să ne vedem faţa aşa cum era înainte de naşterea noastră.” Christos spune că noi avem ochi şi că nu vedem, că avem urechi şi că nu auzim! Ca orice bun terapeut, el pune un diagnostic asupra acestei umanităţi „în ruină spirituală” care suntem.
Acesta fiind pus, toată învăţătura lui gravitează în jurul unui remediu: Epheta! Deschide-te! Deschide-te Vieţii! Ieşi din somnambulismul tău, din letargia ta. Mişcă-te! Împărăţia cerurilor aparţine celor violenţi, celor care pun în cotidianul lor acest timp de prezenţă la sine prin exerciţiul „mobilizării de conştiinţă”. Prezenţă la sine, prezenţă la Dumnezeu. atunci Dumnezeu acţionează, şi omul transpiră! Este ceea ce numim „sinergie” în tradiţia creştină.
Noi suntem pe cale clipă de clipă şi spaţiul cotidianului meu devine „dojo-ul meu”, locul practicii mele. Fiecare clipă este unică şi poartă în ea posibilitatea trezirii. În mijlocul unui cotidian adesea exigent, puţin câte puţin, iese lumina conştiinţei care, asemenea soarelui din exterior, alungă toate umbrele, elimină din noi treptat umbrele din interioritatea noastră.
Cu toată prietenia mea în Christos, pe curând!
Părintele Francis
Texte de meditat
„Spaţiul spiritului, acolo unde îşi poate deschide aripile, este liniştea.
Liniştea este singurul semn al calităţii.”
Antoine de Saint Exupery
„A regăsi ordinea înseamnă a cunoaşte constanta.
A cunoaşte constanta înseamnă iluminare.”
Lao-Tsî
Programul activităţilor Centrului Bethanie, France aici:
