Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel
Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?
Se ştie că multe căsătorii nu merg bine şi că există o mulţime de probleme în interiorul lor. Mai întâi, ce înseamnă iubirea care precede mariajul? Foarte adesea, bărbatul se căsătoreşte cu anima sa, ceea ce pune o grămadă de probleme după aceea. Anima este o proiecţie pe care bărbatul o face din femininul de care are nevoie să fie în el însuşi şi pe care îl proiectează asupra unei femei. Atunci, el vede în femeie o imagine a femininului său, cel de care are el nevoie. Căci fiecare bărbat, şi invers fiecare femeie, are nevoie de feminin şi de masculin. Un bărbat foarte masculin are o nevoie de un feminin particular pentru a-şi completa fiinţa întreagă. Adesea, bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie se căsătoreşte deci cu anima sa, dar îşi va da seama într-o bună zi că proiecţia sa nu corespunde cu realitatea pe care o are în faţă. Este o primă mare problemă.
Dacă un bărbat caută să devină un om total, este just ca el să nu se căsătorească cu o femeie care să fie simplu dublul modului lui de a fi.
Cum poate el să ştie şi să cunoască, în momentul în care el întâlneşte această femeie, dacă aceasta e cea care i se potriveşte sau dacă, tocmai, este pur şi simplu o proiecţie?
În general, nu se face cunoştinţă cu o femeie pentru a se căsători de îndată. Astăzi, mult mai repede decât în timp, oamenii au o relaţie erotică.
Aceasta poate fi o mare problemă. Cunosc multe mariaje care mai târziu nu mai mergeau prea bine, căci înţelegerea se făcea numai, şi foarte puternic, pe planul erotic. În care singură intensitatea întâlnirii sexuale i-a făcut să-şi imagineze că ei ar putea foarte bine să formeze un cuplu. Dar mai apoi nu a fost cazul.
Astfel, se pune problema pe care plan se întâlnesc un bărbat şi o femeie. Trebuie făcută diferenţa faţă de întâlnirea pe planul existenţial, între euri existenţiale cu facultăţile lor, darurile lor, farmecul lor; şi relaţia pe planul esenţial. Aici este cu totul altceva. Uniunea va fi cu atât mai solidă cu cât cei doi vor face parte din aceeaşi Fiinţă esenţială. Ei vor avea ceva în comun care îi va face întotdeauna să depăşească crizele. Pentru că în fond crizele îşi au sursa în eul existenţial şi nu pun în discuţie comuniunea profundă. Trebuie pusă aşadar întrebarea: „Pe ce plan ne înţelegem noi?” Natural, pentru cei care nu sunt conştienţi de această profunzime, chestiunea rămâne de a şti dacă se înţeleg într-adevăr pe planul existenţial. La acel moment căutarea profunzimii în relaţie este modestă. Trebuie, cu siguranţă, făcută diferenţa dintre diferitele nivele ale omului.
Când o fată mă întreabă: „Credeţi că ar trebui să mă căsătoresc cu acest bărbat? Îl iubesc mult”, eu îi dau întotdeauna sfatul de a face o călătorie de mai multe săptămâni cu el şi de a vedea dacă ei se înţeleg şi dacă merge. Ei sunt astfel împreună toată ziua. Pentru că există multe întâlniri foarte frumoase dar numai în trecere. Dar din momentul în care trebuie să vă înţelegeţi într-o cameră timp de patru săptămâni, atunci se vor vedea fricţiunile şi dacă, în fond, merge. Sau dacă nu este vorba decât de o intensă relaţie erotică. Dar nu se poate generaliza cu privire la ce face ca un bărbat şi o femeie să se înţeleagă pe termen lung.
Totuşi, asupra acestui punct, ar trebui ca tinerii să aibă o educaţie care să le permită să distingă pe ce plan se înţeleg. Pe planul erotic? Atunci, aceasta nu poate dura decât câţiva ani şi, în final, se plictisesc împreună. Invers, cunosc multe mariaje în care nu mai existau relaţii sexuale de treizeci de ani, dar care se înţelegeau profund.
Există şi cazul în care numai unul dintre cei doi, bărbatul sau femeia, se află pe un plan mai profund. De exemplu, femeia spune: „Soţul meu nu are nici cel mai mic contact cu profunzimea. El mă iubeşte, dar am de-a face cu un bărbat cu care nu am relaţii spirituale. El îmi spune: ‘Eu nu te înţeleg. Tu îmi pui tot timpul întrebări care mă depăşesc.’ Dacă unul dintre cei doi nu trăieşte decât la suprafaţa persoanei, el îl plictiseşte pe celălalt. Lipseşte ceva.
Iubirea nu este neapărat sexualitate?
Este ceea ce vreau eu să spun. O spiritualitate pe care o împărtăşeşti se dovedeşte a fi mai importantă decât sexualitatea care se trăieşte împreună. Dacă numai sexualitatea face restul zilei mai mult sau mai puţin suportabil, nu mai există contact real.
Dumneavoastră spuneţi că este important să ştim pe ce plan ne întâlnim în cuplu. Trebuie deci să ne cunoaştem. Dar nu este important, în cuplu, să păstrăm, vizavi de celălalt, o legătură secretă cu noi înşine şi, invers, să respectăm la celălalt ceva care să rămână pentru totdeauna misterios?
Este, poate, unul dintre lucrurile cele mai importante pentru oamenii care trăiesc împreună: acela de a respecta un secret în profunzimea celuilalt. Nu îl atingem şi nu punem întrebări. Există ceva ce fiecare trebuie să păstreze pentru sine. Fiecare îşi are misterul său propriu care nu poate fi pus în cuvinte, care nu poate fi definit. Pentru unul poate fi chestiunea religioasă, pentru altul chestiunea individualităţii. Trebuie să-i lăsăm celuilalt secretul său. Putem merge foarte departe în înţelegere, dar nu trebuie atinsă o anumită profunzime. Mai ales în ce priveşte relaţia omului cu Divinul, în Fiinţa sa profundă, şi pe care o exprimă printr-o credinţă în ceva, imagini sau poveşti. Multe neînţelegeri au loc la acest nivel, căci cei doi nu au exact aceeaşi profunzime. Pentru unul religia poate crea o problemă, în timp ce pentru celălalt sunt gogoşi.
Este o reală problemă: care este diferenţa religioasă dintre cei doi soţi? Este poate chiar chestiunea cea mi profundă: sensul vieţii este acelaşi pentru cei doi? Foarte adesea, femeia trebuie să-şi ascundă credinţa şi modul ei de a fi cu sine însăşi. Şi bărbatul nu vrea să ştie nimic despre aceasta. Sau, altfel, există bărbatul care are o religie mai degrabă mistică. Femeia nu înţelege absolut nimic; ea face foarte bine ceea ce are de făcut, dar îşi trăieşte viaţa pe un plan superficial care, din punct de vedere etic, poate fi foarte bine, dar nu are profunzime. Este, în cele din urmă, punctul cardinal al relaţiei în cuplu. Care este comunitatea pe plan spiritual? Sau nu există deloc aşa ceva?
Nu există problema evoluţiei pe care o pot urma, fiecare pe partea lui, bărbatul şi femeia, în timp ce trăiesc împreună? Evoluţie care face ca, zece ani mai târziu, ei să fie împreună ca doi străini?
Cu cât relaţia este mai profundă, cu atât se merge spre întâlnirea unuia cu celălalt, pentru ca aceasta se petrece întotdeauna în întâlnirea Transcendenţei interioare; ea poate, de exemplu, să se manifeste în modul de a înţelege arta. Opera de artă este transparentă unei transcendenţe care depăşeşte ceea ce se vede la prima vedere. Atunci acolo, amândoi pot să se piardă împreună într-o comunitate profundă, pe planul spiritual.
Traducerea îmi aparţine, V.J.