Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite.

Un alt fragment din dialogul dintre K.G.Durckheim si Frantz Woerly

George baron Lowendal - Clopotarul 

Eliberarea corpului are o şi o altă consecinţă: grija frumuseţii fizice… 

Secolul nostru, în Occident, a descoperit corpul ca ceva care este important şi care poate fi frumos. Corpul ca atare este frumos. Nu este ceva care trebuie ascuns. Când eram copil, încă îmi amintesc de băile de mare. Tatăl meu avea o ţinută de baie care îi ajungea până la pulpe şi guvernanta mea un veşmânt închis până la glezne. Astăzi, pe plaje, chiar şi sutienul a dispărut. Ce diferenţă!

În acelaşi timp are loc o descoperire a corpului: corpul este frumos şi nu trebuie să-l ascundem. El este acceptat ca făcând parte din om; astăzi, tinerii caută să-l dezvolte.

În terapie ne dăm seama că corpul face parte din omul întreg. Este diferenţa între corpul pe care îl „avem” şi „corpul care suntem”, despre care am vorbit.

Dar descoperirea actuală a corpului şi a frumuseţii nu se limitează cumva la corpul pe care îl avem?

Bineînţeles. Corpul exterior poate fi ceva bine format. Este corpul pe care îl „avem”. Dar nu este exterior pur şi simplu. Trebuie, de asemenea, să distingem între corpul întreg şi faţă. Femeia care îşi descoperă primele riduri caută un machiaj care să le facă să dispară şi să pară tânără. Ea are o nostalgie a tinereţii. De cealaltă parte, vârsta exprimă pe cineva care a trăit o viaţă. Femeia care are o anumită maturitate va fi mai degrabă mândră să nu aibă chipul unei fete tinere, ci să arate, odată cu schimbările chipului ei, o dezvoltare a maturităţii.

Dumneavoastră vorbiţi de o persoană matură. Or, astăzi, imaginea frumuseţii este cea a unei persoane de 20 de ani. Frumuseţea unei persoane de 50 de ani nu este o valoare recunoscută…

 George baron Lowendal - Fără cuvinte

Aceasta există totuşi: frumuseţea unei femei de 80 de ani şi unde se vede pe faţa sa o întreagă viaţă trăită. Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite. Ea poate fi trăită exprimându-se în multe riduri. Ansamblul dă o impresie de profunzime. Această faţă poate să exprime, de asemenea, o amărăciune sau o seninătate. Seninătatea este o formă de frumuseţe. Faţa plină de amărăciune îl respinge pe cel pe care îl întâlnim printr-o expresie amară: „Nu te vreau, nu te accept.” Este un mod de a fi urât. Există o faţă care acceptă, o alta care respinge. Frumuseţea nu se poate crea pur şi simplu cu un machiaj. Este expresia unei inimi sau a unei lipse de inimă.

O figură poate fi urâtă pentru că exprimă pe cineva gelos sau căruia îi este frică, care este înspăimântat, mereu cu ochii în patru, contrar unei persoane care se simte bine în pielea ei, căreia nu îi este frică, care nu caută cu aviditate să fie recunoscută drept cineva extraordinar. Faţa exprimă întotdeauna ceva. Femeia care se crede a fi frumoasă pentru că este bine machiată este o eroare. În plus, această frumuseţe artificială este o frumuseţe pentru persoanele superficiale. „Make-up”-ul este cel care face frumuseţea. Nu este vorba de o frumuseţe care exprimă o fiinţă interioară. Frumuseţea feţei va fi prezentă în măsura în care exprimă un adevăr şi dacă nu există nimic de ascuns. Frumuseţea este de a ne prezenta cei care suntem într-un mod natural.

Un fragment tradus din cartea L’ESPRIT GUIDE. Entretiens avec Karlfried Durckheim, de Frantz Woerly, Ed. Albin Michel, 1985

Traducerea îmi aparţine, V.J.
Am ajuns deja la jumătatea cărţii cu traducerea....
Apoi trebuie să caut editură interesată...