 |
| Jacques Castermane |
Fidelitatea faţă de exerciţiul numit zazen
Eu nu practic zazenul de cincizeci de ani pentru a învinge insomnia. Fidelitatea faţă de exerciţiu mă repune în contact cu un simptom al stării de sănătate fundamentală a fiinţei umane, liniştea interioară; când avem drept punct de sprijin în existenţă liniştea interioară, nu (mai) suferim de insomnie.
Eu nu practic zazenul pentru a-mi asuma stresul din mediul meu familial sau profesional. Fidelitatea faţă de exerciţiu deschide spre ceea ce maestrul zen desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane, domeniul calmului interior. Când, în cotidian, avem ca punct de sprijin calmul interior putem îmbrăţişa majoritatea situaţiilor care se prezintă fără a ne stresa. Şi dacă – întrucât suntem fiinţe umane – ni se întâmplă să recădem în agitaţie, nerăbdare, iritabilitate, fidelitatea faţă de exerciţiu ne ajută să regăsim fără întârziere seninătatea momentan pierdută.
Eu nu practic zazenul pentru a fi mai performant, mai eficient. Fidelitatea faţă de exerciţiu îl eliberează pe omul care, în faţa acţiunii pe care trebuie să o întreprindă, este îngrijorat, anxios, pentru că este animat de dorinţa de a reuşi cu orice preţ la care se asociază teama de eşec. Fidelitatea faţă de exerciţiu mă învaţă să fac bine ceea ce am de făcut cu sentimentul de a avea infinit de mult timp interior făcând-o.
În domeniul terapeutic distingem medicina etiologică, care are drept scop să găsească şi să trateze cauzele unei maladii, şi medicina simptomatică, care are drept scop, pe cât e posibil, să eliminemanifestările diagnosticate ale unei maladii, fie ea fizică, psihică sau psiho-somatică.
De mai bine de douăzeci şi cinci de secole, meditaţia numită zazen îşi are locul ei în diferitele medicini etiologice propuse în Orient şi în Extremul Orient.
Siddharta Guatama, considerat ca fiind fondatorul meditaţiei numite zazen în Japonia, este interpelat de ceea ce el consideră a fi maladia proprie fiinţei umane: angoasa şi stările care o însoţesc, printre care această stare de a fi îngrijorat, neliniştea latentă, frica subterană de care suferă atâţia din contemporanii noştri. Simptomele majore care denunţă această proastă stare de a fi fiind agitaţia interioară, nervozitatea, insomnia, stresul, depresia, burn-out-ul.
Cauza acestei maladii? Pentru Budha, ca şi pentru filiaţia maeştrilor zen, cauza este distanţa pe care omul o ia faţă de adevărata sa natură, înnăscutul care suntem fiecare. Când omul se identifică cu ego-ul – Eu cred că sunt ceea ce cred că sunt – omul trăieşte separat de adevărata sa natură de fiinţă umană.
Zazen nu este altceva decât exerciţiul des-ego-centrării. (al descentrării în eu, n.t.)
Apreciez că este regretabil şi este o pagubă că meditaţia ancestrală (zazen), care atacă cauza angoasei, pare să fie astăzi destituită în favoarea unei meditaţii, numite moderne, al cărei scop este redus la estomparea efemeră a câtorva simptome, fără o privire asupra adevăratei cauze a stării proaste (mal-être) a omului.
”Zazenul nu are ca scop să ne vindece Eul care suferă; zazenul are ca scop să ne vindece de Eul care este cauza suferinţei.” (K.G. Dürckheim)
Care medic şi-ar permite, când există o medicină recunoscută ca fiind etiologică, să o reducă la nivelul unei medicine simptomatice?
Zazen? Ne aşezăm, în spaţiul trăit şi în timpul trăit; absolut nemişcaţi, acordăm atenţie deplină la:
”Inspir, în acest moment şi eu nu am nici un amestec”;
”Expir în acest moment şi eu nu am nici un amestec”.
Este meditaţia „fără obiect” pe care unii o consideră desuetă şi căreia par să-i prefere o meditaţie cu „o sută de obiective.”
Îmi revine în minte răspunsul pe care mi l-a dat Graf Dürckheim atunci când i-am pus întrebarea: „Puteţi să-mi daţi un motiv bun pentru a practica zazenul?” „Da, pentru că este timpul!”
Celor care practică zazenul el le amintesc ceea ce spunea maestrul Yuho Seki Roshi care venea în fiecare an în Pădurea Neagră (unde era instalat Graf Dürckheim) pentru a ne asista în practica zazenului:„Zazen? A începe mereu prin a ne introduce în mod familiar în actul de a respira; aşa cum intrăm în apa unui lac, fără a face valuri!”
În ce-l priveşte pe Graf Dürckheim, el începea adesea asistarea în practica zazen spunând: „Respiraţia! Această acţiune a fiinţei care vă ia de mână pentru a vă aduce acasă…”
Fidelitatea faţă de exerciţiu! Pentru ce?
Numai practica regulată vă va da răspuns la această întrebare. Răspunsul, atunci când este dat de scanner, IRM, EKG şi alte măsuri cantitative înregistrate în laboratoarele ştiinţelor creierului, nu serveşte devenirea persoanei. Informaţia că pâinea este compusă din făină, sare şi apă nu l-a hrănit niciodată pe cel căruia îi era foame.
Zazen? Încetaţi să fiţi doar un cap pentru a începe să ascultaţi învăţăturile care ne sunt date de către „întregul corp viu, în unitatea sa, care suntem” (Leib).
Jacques Castermane
Adresse postale:
Programul centrului pe 2018 aici:
http://www.centre-durckheim.com/v2/Programme2018d.pdf
