Este partea a doua a scrisorii periodice - octombrie 2018 - de la Centrul Durckheim din Franţa.
Autoarea scrisorii: Dominique Durand, fondatoare a Asociaţiei INSTANT din Grenoble, asociatie dedicată meditaţiei pe calea trasată de K.G. Durckheim.
Site: https://associationinstant.wixsite.com
Dacă există ceva foarte dificil de tradus în cuvinte, aceasta este consideraţia specifică acordată realului, situaţiei prezente, fără cel mai mic artificiu, fără cel mai mic ecart, fără cea mai mică afectare. De fiecare dată, atitudinea exprimă întocmai ceea ce nu mai este o atitudine.
Este proaspăt, este nou, este fără intenţie. Persistă doar această intimitate cu realul, atât de fină, diafană, delicată, subtilă încât aceasta obligă la un infinit respect.
Iată urma lăsată de Hirano Katsufumi Roshi, maestru zen soto, venit din Japonia să predea învăţătură la Centrul Dürckheim.
Această învăţătură ne obligă, nu să rămânem fixaţi pe cuvinte, ci ne obligă în sensul unei actualizări a ceea ce am văzut şi simţit.
Vântul toamnei, micile flori, natura aşa cum este… Trecerea lui Hirano Roshi pe la Centru a suflat un vânt de simplicitate. Nici un artificiu, nici o pretenţie în folosirea cuvintelor. Toate exemplele citate sunt referinţe la natură. Natura înseamnă perfecta coincidenţă voită cu ciclurile voite de viaţă, înseamnă a se lăsa antrenată într-o acţiune involuntară a tot ceea ce constituie viul. Copacii nu luptă, mica violetă nu ştie că este acolo, ea coincide pur şi simplu cu a-fi-acolo al ei.
Antrenamentul (este chiar termenul utilizat de Hirano Roshi) constă tocmai în a ne lăsa antrenaţi în această participare la curentul vieţii şi a multiplelor ei schimbări.
Faptul de a nu ne însuşi nimic în timp ce rămânem pe deplin vizaţi (în sensul de „a fi atinşi”) induce o muncă neîncetată relativ la implicarea exersată în asiză (aşezarea în meditaţie). Aceasta ne angajează să continuăm şi să aprofundăm expresia cea mai justă posibilă a adevăratei noastre naturi, ceea ce Este din noi înşine, aşa cum este. Noi putem regăsi sursa acestei învăţături în textul Shobogenzo, al cărei autor este Dogen: „Învăţătura fundamentală este transmisă graţie meditaţiei aşezate, de la inimă la inimă. Fără a predica calea cu gura, este de ajuns să arătăm forma în mod just.”
Ceea ce este lucrat în această învăţătură, este gradul de implicare care este justul „a nu face nimic”. Excesul de implicare demonstrează o dorinţă, or natura este fără dorinţe. Lipsa de implicare demonstrează o retragere, or natura nu se retrage niciodată din situaţie; ea asumă totalmente, primăvara ca şi vara, toamna ca şi iarna.
Această practică - şi aceasta este ceea ce exprimă Hirano Roshi în modul lui de a fi prezent - pune în evidenţă un infinit respect pentru acest moment de viaţă care ni se întâmplă aşa cum este el, încât nu există alt adevăr decât acesta şi pe care trebuie să-l primim întocmai. Viaţa, ca atare, ni se întâmplă acum. Respectul este această atitudine interioară care face să nu putem considera nici o acţiune, oricare ar fi ea, oricât de ordinară ar fi, oricât de banală ar fi, fără să ne înclinăm lăuntric în faţa activităţii în curs.
Nu există acolo în interior nici o căutare, nici un semnificant, există numai această celebrare a momentului, în timp ce ne ferim să confundăm celebrare şi sacralizare.
De fiecare dată când auzim o astfel de învăţătură, noi nu am făcut achiziţia unei tehnici, ci ne simţim „obligaţi”, adică confruntaţi cu această responsabilitate de a primi naturalul, lăsându-ne readuşi la ceea ce este originar, la ceea ce nu ţine de „făcut”-ul nostru.
Maeştrii nu ne demonstrează logica unei înaintări pe cale, ci ei dezvăluie o manieră de a fi. Când răspund la întrebarea unui discipol, ei o fac prin intermediul unei istorioare care demonstrează o atitudine în faţa unei situaţii. Aceasta e ceea ce ne mişcă în străfundul nostru şi ne readuce din această cauză la o punere în practică imediată prin intermediul exerciţiului.
Noi trebuie să demonstrăm simplicitatea, „să arătăm forma cu justeţe”.
Hirano Roshi spune şi o repetă: „Nu încetaţi niciodată antrenamentul”.
