Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 164 de la Bethanie pe iulie 2019

           Un text de un mare discernământ spiritual... 
           Noi trebuie să devenim ceea ce trebuie să fim si nimic altceva...
           Iar ceea ce trebuie să fim rămâne un mister de descoperit în fiecare zi...
           Trebuia neapărat tradus în româneste. 
           Şi îşi are locul aici pe blogul destinat lui Durckheim.
           Este exact aceeaşi perspectivă...

Gorze, iulie 2019

Dragi prieteni,

Viaţa nu poate fi decât spirituală! Tot ceea ce trăieşte şi respiră este animat de suflul vital care îşi are sursa, izvorul în Dumnezeu. Eu trăiesc pentru că sunt o fiinţă spirituală, adică o fiinţă vie a Suflului. Fără Suflu nu există viaţă: „Le retragi Tu suflul, ele mor şi se întorc în ţărână.” (Ps. 104). Acest suflu ne locuieşte, ne poartă şi ne hrăneşte. Este o forţă ordonatoare şi formatoare, dar şi eliberatoare şi unificatoare în acelaşi timp.

Omul care primeşte conştient această forţă este pe cale de transformare. El participă la opera regeneratoare a lui Christos graţie spiritului său, căci Spiritul este cel care vivifică spiritul din noi şi astfel, graţie acestui elan vital care pulsează în spiritul nostru, chiar şi omul prizonier al eului său existenţial aspiră, fără să o ştie adesea, să regăsească graţia lui Christos înviat.

Omul este astfel făcut încât este împins în mod constant să se depăşească şi tocmai în această „tindere spre” se realizează omul. Acest impuls interior este puternic şi angajamentul poate să se lovească de multiple pericole. Voi semnala două dintre acestea: pe de o parte, tendinţa spre „subterfugiu spiritual” şi, de altă parte, identificarea cu „supraeul spiritual”.

Aceste două pericole îl pândesc pe omul neatent şi pot genera mari suferinţe. Ne putem efectiv servi de ideile şi de practicile spirituale pentru a pune deoparte probleme nerezolvate pe plan personal, pentru a sprijini un simţ de sine ezitant sau pentru a micşora nevoi fundamentale, şi toate acestea în numele trezirii.

Într-o societate ca a noastră, în care ansamblul asizei terestre este slab din start, este desigur tentant să încercăm să ne ridicăm mai sus de această bază care se clatină pentru a-i „domina” un pic mai bine pe ceilalţi. „Părăsim lumea” şi… ne pomenim în neant!

Subterfugiul spiritual este o tentaţie puternică într-o epocă ca a noastră şi el antrenează persoanele la a se servi de spiritualitate pentru a masca dificultatea lor de a trăi „în lume”, făcând din ele „persoane aparte”, incapabile să-şi integreze spiritualitatea în restul vieţii lor.

Astfel, putem pretexta un travaliu de detaşare şi de renunţare şi să ne refugiem în rugăciune pentru a justifica în ochii celorlalţi o atitudine distantă, care este de fapt datorată unei lipse de personalitate şi de curaj, în timp ce ar fi cu siguranţă mai profitabil să devenim mai încarnaţi, mai angajaţi vizavi de noi înşine, de alţii şi de viaţă.

A doua problemă evocată priveşte predispoziţia la identificarea cu „supraeul spiritual”, care acţionează ca critic şi judecător în continuu. Nimic din ceea ce facem nu este suficient de bine!

Această voce interioară critică şi păstrează în memorie orice ratare în practică şi toate evenimentele în care nu suntem la înălţimea învăţăturilor primite şi a angajamentelor pe care le-am luat. Practica se orientează atunci mai mult spre o conciliere cu această parte din noi care judecă, mai degrabă decât spre o deschidere necondiţionată spre viaţă.

Într-un mod subtil, sfinţii şi oamenii treziţi devin atunci figuri paternale care supraveghează cu un ochi atent toate modurile de a nu fi la înălţimea angajamentelor noastre.

Vine astfel „efortul ascetic” pentru a fi „mai” detaşaţi, „mai” plini de compasiune sau de devoţiune; şi, de aici, antrenarea într-o comedie spirituală care ne separă de vitalitatea noastră fizică, de unde oboselile şi depresiile care rezultă de aici şi care, în cele din urmă, ne îndepărtează de aptitudinea noastră de a ne găsi propriul nostru drum autentic, plecând de la ceea ce suntem în adevăr, aici şi acum.

De multe ori, aceşti „discipoli” spirituali, care caută să fie „mai mult” sau „mai puţin”, se urăsc pe ei înşişi în sinea lor pentru că nu sunt la înălţimea idealurilor lor. Aceasta face ca spiritualitatea lor să fie rece şi solemnă şi ei distilează în mod constant o otravă care ucide, lent dar sigur, toate comunităţile pe care le frecventează. A fugi după un ideal spiritual este epuizant şi ucigător pentru sine şi pentru fraţi.

Viaţa noastră este ceea ce este. Accesul la realul fiinţei mele este imediat. Eu sunt viaţa care se desfăşoară şi sunt invitat să ader la această desfăşurare, aşa cum se prezintă aici şi acum, fără scop şi fără spirit de profit, şi mai ales fără a judeca situaţiile existenţiale exterioare şi interioare care îmi sunt propuse de viaţă.

Tocmai această aderare este nervul războiului, căci natura noastră umană în exil este „uitarea lui Dumnezeu”, deci uitarea naturii noastre esenţiale care caută să se manifeste prin tot ceea ce experimentăm.

Noi suntem aşadar invitaţi să „ne amintim” şi să punem în practică toate mijloacele ascetice utile pentru această „anamneză”: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”. „Nobleţea obligă” aşadar şi miracolul uman îl predestinează pe om sau îl „condamnă” pe om să se depăşească, dar nu să fie mai presus de cel real!

Virtutea umilităţii este cheia de boltă a edificiului nostru spiritual şi ea se trezeşte puţin câte puţin în faţa incapacităţii noastre funciare de a „rămâne cu El”. „A fi înrădăcinat şi fondat pe Prezenţa Sa” necesită un caracter virtuos, adică o forţă interioară care ne ancorează în „humusul” nostru: regăsim aici exerciţiul numit Hara…

Astfel, omul de humus devine disponibil pentru a primi roua cerească, care va face din el ceea ce trebuie să fie el şi nimic altceva. Iar ceea ce trebuie să fie va rămâne pentru el un mister de descoperit în fiecare zi, în acţiunea de graţie care ţâşneşte din inima celui care a încredinţat totul în mâinile Tatălui.

Cu toată prietenia în Christos, pe curând!

Père Francis 

         Traducerea în româneste îmi apartine, V.J.

       
         Originalul în francezã pe site-ul Bethanie exact aici:http://centre-bethanie.org 

         Ultimele noutãti de la Centrul de întâlniri Bethanie - inclusiv Jean-Yves Leloup la Bethanie -                    aici:http://www.centrebethanie.org/