Amândouă! Depinde de cum exersăm.
„Este Zen-ul pe care îl practic cu adevărat Zen?” O întrebare recurentă pe care Jacques Castermane ne-o pune adesea în timpul retragerilor de la centrul Durckheim.
O invitație la a rămâne alerți, deopotrivă enervantă și stimulantă!
Practicarea regulată și specifică a unui exercițiu este o parte inevitabilă a lumii Zen.
Repetăm același exercițiu, aceeași tehnică zi de zi, lună de lună, an de an, pentru a verifica această zicală:
„Un exercițiu pe care îl faci de 10 ori este fascinant; un exercițiu pe care îl faci de 100 de ori este
plictisitor, iritant; „Un exercițiu pe care îl facem de 1000 de ori ne transformă.”
Dacă adăugăm această afirmație a lui K.G. Durckheim:
„Un exercițiu pe care îl facem tot timpul nu mai este un exercițiu, ci este un alt mod de a fi”, trecem de la exercițiul specific la viața de zi cu zi ca exercițiu, doi piloni ai căii Zen.
După această introducere, este clar că lumea Zen rămâne perfect ermetică și misterioasă pentru noi, deoarece „Nu există realitate în Zen decât pentru persoana care intră într-o tehnică”, așa cum ne amintesc toți maeștrii Zen.
Exercițiul specific este cu atât mai derutant cu cât este foarte simplu.
De exemplu, la centrul Durckheim, două exerciții sunt esențiale și se repetă zilnic: za-zen (a sta nemișcat) și kin-hin (mers lent).
Persoana care descoperă aceste practici are motive să fie uimită, chiar confuză: în prima zi, stai nemișcat și mergi încet, conform unor reguli stricte; în a doua zi, la fel; în a treia zi, stai nemișcat și mergi încet. Prima retragere, a doua retragere, a treia retragere… Iar și iar za-zen și kin-hin.
Această repetare a aceluiași exercițiu, a aceleiași tehnici poate fi trăită cu plictiseală, oboseală, furie. Gama dificultăților întâmpinate este foarte colorată și, la început, foarte jenantă pentru un practicant care a ajuns să caute calmul interior.
Eul se manifestă adesea în toată amploarea sa, dorind să se treacă la altceva decât la aceste exerciții foarte simpliste, efectuate ca o introducere obligatorie pe calea Zenului, dar în așteptarea unei inițieri și a unei gândiri mai spirituale care va veni.
Repede, mergi mai departe, gândește-te la altceva și scapă cât mai repede posibil de neplăcere și
disconforturile acestei practici repetitive!
Exercițiul practicat în acest fel este o constrângere, o lipsă de libertate în raport cu ceea ce vreau,
îmi place sau doresc să obțin, să păstrez sau să resping.
An după an, în nemișcare perfectă, stând în postura corectă, în forma corectă, cu respirația corectă, „doar pentru că e natural”, asta este za-zen.
An după an, fă un pas mic, fii greutatea și înălțimea ta la fiecare pas, eliberează balansul pelvisului, echilibrul. A stăpâni perfect acest pas, „a stăpâni în sensul de a elibera ceea ce este just”, înseamnă a practica kin-hin.
Aceste două exemple de exerciții sunt o constrângere pentru Eu care vrea să-și păstreze propriul ritm, felul de a merge, controlul asupra situației, înțelegerea, obiceiurile.
Orice practicant serios cunoaște aceste zdruncinări și rezistențe la practica regulată, știe despre ce plictiseală, enervare și descurajare vorbesc.
Atunci de ce să repetăm același exercițiu? De ce mulți dintre aceiași oameni care se confruntă cu dificultățile menționate mai sus se întorc la centru sau reia o practică zilnică obișnuită?
O tehnică repetată zi de zi, fără compromisuri, din ce în ce mai precisă, perfect stăpânită, împiedică Eul să facă ceea ce își dorește. Tocmai acest aspect al practicii deschide șansa unei experiențe, a unei alte experiențe interioare, dincolo de înțelegerea mentală.
Acest lucru este demonstrat de aceste cuvinte ale lui Jacques Castermane în timpul unui za-zen:
„Imobilitatea mă împiedică să fiu rigid, să fiu fixat în reacțiile mele fizice, emoționale sau mentale; aceste obiceiuri se vor detașa de Mine”.
Nu fac nimic și aș putea scăpa de dificultățile mele? Din imobilitate s-ar naște un mod de a fi mai just? Trebuie să-l practici, să treci prin el, să-l trăiești, pentru a-l crede!
Sau din nou: „Ai simțit rezistență fizică, ți-ai văzut funcționarea emoțională și mentală: acesta este un motiv bun pentru a relua exercițiile fizice.
Ai simțit, ai gustat un moment neobișnuit de calm interior, de ordine, de deschidere.
Acesta este un motiv bun pentru a relua exercițiile fizice.”
Exercițiile fizice ne deschid către autocunoaștere și, de asemenea, către cunoașterea sinelui nostru adevărat, a naturii noastre adevărate. De fiecare dată câștigăm... în maturitate, în „a fi”.
Dacă tehnica practicată este într-adevăr aceeași, modul în care ne privim pe noi înșine se schimbă, subiectul care practică se schimbă tot timpul. Puțin câte puțin sau brusc, putem ieși din acest spirit de...repetiție specifică egoului, pentru a descoperi un aspect al practicii pe care îl numim spirit de
reînnoire și, într-adevăr, totul se schimbă.
De la o „nevroză” repetitivă a perfecțiunii, trecem la redescoperirea unor principii și acțiuni de care ne-am izolat acordând prea mult spațiu gândirii: senzorialitate, diferență, impermanență, interdependență... atâtea legi vitale uitate!
Exercițiul este această trecere de la o postură constrânsă și controlată de MINE(Eu), la eliberarea unui gest reînnoit, supus legilor transformative naturale specifice corpului viu.
Așadar, acțiuni universale, imuabile și nerealizabile ne pot surprinde din nou.
Ce ciudat, nu fac nimic și „mă simt hrănit, viu ca niciodată.”
Za-zen, perfect nemișcat: venirea și plecarea respirației mă animă, forma respiră, postura
se actualizează în fiecare clipă, sunt purtat de INFEZABIL: „aceasta respiră, aceasta see face”.
Din tehnica stăpânită și reînnoită vine participarea deplină la un eveniment care se desfășoară,
iar EU, în cele din urmă, nu am nimic de-a face cu el: ce adevărată libertate, ce adevărat calm!
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Originalul scrisorii în franceză poate fi citit aici: https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2025/05/Pratique-zen-zazen-mai25.pdf
