Jacques Castermane - Meditaţia şi ştiinţa (newsletter)

CENTRE DÜRCKHEIM
Meditaţia şi ştiinţa

1980 – Filip are şase ani. Tocmai se întoarce de la şcoală.
„Ce aţi făcut astăzi?”
„Am rupt o floare în bucăţi. Şi învăţătorul a explicat: rădăcina, tija, petalele şi încă ceva. Dar, ştii, papa, el n-a spus nimic despre… floare!”

1920 -  Graf Dürckheim urmează un seminar la universitatea din Kiel. Conferenţiarul  afirmă cu un ton profesoral că „nota ‘do’ este 256 oscilaţii pe secundă”.
Dürckheim se grăbeşte să-i răspundă că verbul este este fără îndoială abuziv aici: „Nu se poate afirma astfel o asemenea echivalenţă; acest 256 vibraţii pe secundă nu reprezintă după părerea mea decât realitatea fizică a notei emise. Dar în calitate de fiinţă umană eu percep sunete şi nu unde!”
La întoarcerea din Japonia, după 10 ani de practică a exerciţiilor propuse în lumea zenului, printre care şi meditaţia numită zazen, Dürckheim va mai discerne şi aceste  două abordări ale realului: experimentarea ştiinţifică obiectivă şi experienţa interioară, trăirea interioară subiectivă.

2018 – Pe parcursul recentului reportaj, de pe canalul 5, „Meditaţia: o revoluţie a creierului!”[1] se vede clar că măsurile cantitative, pe care le permit scanerul, IRM (RMN)-ul, electroencefalograma nu încetează să joace rolul prim în interesul purtat meditaţiei. A fost vorba mult, în această anchetă foarte serioasă, despre creier şi despre telomeri.
Telomerii? Extremitatea unui cromozom „a cărui degradare ar fi cauza multor patologii” [Elizabeth Blackbum, biolog molecular australo-americană (premiul Nobel pt. medicină 2009) şi Elissa Epel, psihiatru la universitatea din California].
 Păcat că această anchetă nu propune concluziile lor: „Noi nu suntem numai produsul genelor noastre; sentimentele noastre, emoţiile noastre modelează în permanenţă expresia acestor gene. Mai mult, noi avem astăzi certitudinea că nimic nu este ireversibil. Ştiam deja că plasticitatea cerebrală era o realitate, acum ştim şi că celulele corpului reacţionează profund cu starea noastră de spirit. Şi mai ales, dacă suntem plini de stres, acest fapt poate fi transformat, modificat”.
Această descoperire uimitoare demonstrează legătura strânsă dintre emoţii şi ceea ce se petrece în interiorul celulei. Dar ceea ce este la fel de uimitor este faptul că fenomenul este reversibil! „Noi am constatat , de asemenea, că atunci când nivelul de stres diminuează, lungimea telomerilor sporeşte. Aspectul reversibil este valabil în ambele sensuri. Noi putem să ne „tratăm”, dar putem şi să ne „îmbolnăvim”, şi noi suntem cei care ţinem cârma oarecum.”[2]

Ţineţi cârma! Meditaţi!
Dar care formă de meditaţie?

De câţiva ani, meditaţia, numită modernă, ia loc în inima studiilor asupra corpului-obiect (Korper). De mai bine de 25 de secole, meditaţia, numită ancestrală, îl invită pe om să fie pe recepţia corpului său, să înceapă să-şi asculte corpul viu care este el (Leib).
Ştiinţa caută să afle în ce măsură meditaţia modernă ar putea să-l elibereze pe om de simptomele acestei maladii constituante: angoasa şi stările care o însoţesc (nelinişte latentă, frică subterană, stres, depresie, burn-out).
De la Budha încoace, persoana care meditează nu caută să învingă maladia, ci să nu continue să trăiască în ignoranţa stării sale de sănătate fundamentală: calmul interior, pacea sufletului.
Pe acest drum de vindecare care este practica meditaţiei, funcţia-martor nu este scanerul sau IRM-ul; funcţia –martor este ceea ce persoana care meditează simte şi resimte.

Nimic nu este ireversibil? Atunci… meditaţi!
Acordaţi atenţie… florii! Luaţi în considerare cu o atenţie plină de grijă… sunetele!
Luaţi în serios această calitate de a fi, calmul, care se prezintă prin … senzaţie şi simţire!

Jacques Castermane

Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande 

Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com

Programul centrului pe 2018 aici: http://www.centre-durckheim.com/v2/Programme2018d.pdf

---

[1] Anchetă de sănătate - Meditaţia: o revoluţie în creier, France 5, emisiune difuzată la data de 16.05.2018.

[2] Dr. E Blackbum , Dr. E. Epel, L’effet télomère, Guy Tredanile Editeur, 2017, 400 p. pagina

Astăzi, mulţi părinţi nu înţeleg problemele psihologice ale noii generaţii.

Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,
dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel 

 Trebuie mai cu seamă ca copilul să aibă curajul să se opună părinţilor lui pentru a adopta propriul drum. Eu primesc foarte des scrisori de la părinţi care îmi spun: „Ce aţi făcut din fiul meu? El este atât de amabil de obicei. Zilele trecute ne-a scris o scrisoare în care ne reproşează tot ceea ce am făcut din el, pretinde că noi nu l-am lăsat să-şi dezvolte propriile capacităţi şi o grămadă de lucruri asemănătoare. Este teribil!” Răspunsul meu este atunci următorul: „Lăsaţi-l. Permiteţi-i o dată să vă spună tot ce vrea să vă spună, ceea ce este el, ceea ce a suferit din partea voastră fără să vă răspundă vreodată. Fiţi acel cineva care suportă suferinţa copilului, cea pe care l-aţi făcut să o suporte fără să vreţi. Şi veţi avea apoi cel mai bun prieten din lume. Dar lăsaţi-l în adevărul lui.”

Şi pe la 40 de ani… după ce copiii părăsesc căminul…

Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,
dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel 

Pentru a reveni la iubire: iubirea vrea să spună că cei doi devin una. Este întotdeauna reconcilierea celor doi poli. Dar numai în măsura în care această relaţie este profundă, această uniune are ca sens ca fiecare din cei doi să iasă din uniune fiind un pic mai mult el însuşi şi să câştige în profunzime în Eul său esenţial. Dar dacă cei doi sunt „alipiţi”, atunci s-a terminat cu posibilitatea de dezvoltare. Trebuie întotdeauna ca prin uniune să regăsim un Eu mai profund. Eul se integrează cu celălalt, în această uniune justă care produce, ca să spunem aşa, o nouă personalitate. Graţie iubirii, fiinţa devine tot mai mult ea însăşi. Dar cunoaştem cupluri care sunt atât de „alipiţi” unul de celălalt, încât dezvoltarea lor, ca persoană, este în pericol. Iubirea trebuie să dea şansa fiecăruia să devină tot mai mult el însuşi. Într-un cuplu veritabil, celălalt contează, trebuie avut aceasta în vedere.

Dar într-o zi apare copilul, este un nou pol de atenţie…

Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc.

Un fragment din acelaşi dialog dintre Frantz Woerly şi K.G. Durckheim,

dialog consemnat în cartea L' esprit guide, Editura Albin Michel

Ce este căsătoria? La început un bărbat şi o femeie se întâlnesc. Există o mare iubire sau o mare pasiune. Şi se pleacă pe această bază. Ajunge aceasta pentru a face un mariaj fericit?

Se ştie că multe căsătorii nu merg bine şi că există o mulţime de probleme în interiorul lor. Mai întâi, ce înseamnă iubirea care precede mariajul? Foarte adesea, bărbatul se căsătoreşte cu anima sa, ceea ce pune o grămadă de probleme după aceea. Anima este o proiecţie pe care bărbatul o face din femininul de care are nevoie să fie în el însuşi şi pe care îl proiectează asupra unei femei. Atunci, el vede în femeie o imagine a femininului său, cel de care are el nevoie. Căci fiecare bărbat, şi invers fiecare femeie, are nevoie de feminin şi de masculin. Un bărbat foarte masculin are o nevoie de un feminin particular pentru a-şi completa fiinţa întreagă. Adesea, bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie se căsătoreşte deci cu anima sa, dar îşi va da seama într-o bună zi că proiecţia sa nu corespunde cu realitatea pe care o are în faţă. Este o primă mare problemă.

Francis Dekeyser - Fiţi perfecţi... sau despre "perfecţiune" în viaţa cotidiană

Gorze, mai 2018

„Fiţi perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru din ceruri este perfect.”(Matei 5,48)

sau despre „perfecţiune” în mijlocul vieţii ordinare…

Dragi Prieteni,

Maturitatea spirituală nu vrea să spună a deveni perfect în sensul în care înţelegem în mod obişnuit acest cuvânt, ci mai degrabă a deveni întreg, totalmente noi înşine şi totalmente prezenţi aici şi acum. A tinde spre „perfecţiune” în inima însăşi a imperfecţiunii, am putea spune a „distracţiei” („distraction” are un dublu sens şi autorul, punând ghilimelele, cred că le-a avut în vedere pe amândouă: neatenţie[distragere] şi distracţie, n.t.)!

Există o intensitate de prezenţă care este justă; ea e cea ce trebuie să fie pentru ca viaţa să „răsune” în noi în ceea ce are ea mai perfect aici şi acum. Sen-Tsang, maestru zen, învaţă că perfecţiunea nu începe să răsară decât atunci când suntem fără nelinişte apropo de lipsa noastră de perfecţiune. Fără comprehensiunea unei posibile perfecţiuni în mijlocul vieţii ordinare, spiritualitatea poate să ne descurajeze. În fapt, este „perfect” cel care este una cu ceea ce este…

„A fi noi înşine acum integral aici.” (Karlfried Graf Dürckheim)

Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite.

Un alt fragment din dialogul dintre K.G.Durckheim si Frantz Woerly

George baron Lowendal - Clopotarul 

Eliberarea corpului are o şi o altă consecinţă: grija frumuseţii fizice… 

Secolul nostru, în Occident, a descoperit corpul ca ceva care este important şi care poate fi frumos. Corpul ca atare este frumos. Nu este ceva care trebuie ascuns. Când eram copil, încă îmi amintesc de băile de mare. Tatăl meu avea o ţinută de baie care îi ajungea până la pulpe şi guvernanta mea un veşmânt închis până la glezne. Astăzi, pe plaje, chiar şi sutienul a dispărut. Ce diferenţă!

În acelaşi timp are loc o descoperire a corpului: corpul este frumos şi nu trebuie să-l ascundem. El este acceptat ca făcând parte din om; astăzi, tinerii caută să-l dezvolte.

În terapie ne dăm seama că corpul face parte din omul întreg. Este diferenţa între corpul pe care îl „avem” şi „corpul care suntem”, despre care am vorbit.

Dar descoperirea actuală a corpului şi a frumuseţii nu se limitează cumva la corpul pe care îl avem?

Bineînţeles. Corpul exterior poate fi ceva bine format. Este corpul pe care îl „avem”. Dar nu este exterior pur şi simplu. Trebuie, de asemenea, să distingem între corpul întreg şi faţă. Femeia care îşi descoperă primele riduri caută un machiaj care să le facă să dispară şi să pară tânără. Ea are o nostalgie a tinereţii. De cealaltă parte, vârsta exprimă pe cineva care a trăit o viaţă. Femeia care are o anumită maturitate va fi mai degrabă mândră să nu aibă chipul unei fete tinere, ci să arate, odată cu schimbările chipului ei, o dezvoltare a maturităţii.

Dumneavoastră vorbiţi de o persoană matură. Or, astăzi, imaginea frumuseţii este cea a unei persoane de 20 de ani. Frumuseţea unei persoane de 50 de ani nu este o valoare recunoscută…

 George baron Lowendal - Fără cuvinte

Aceasta există totuşi: frumuseţea unei femei de 80 de ani şi unde se vede pe faţa sa o întreagă viaţă trăită. Frumuseţea vârstnicului este expresia unei vieţi trăite. Ea poate fi trăită exprimându-se în multe riduri. Ansamblul dă o impresie de profunzime. Această faţă poate să exprime, de asemenea, o amărăciune sau o seninătate. Seninătatea este o formă de frumuseţe. Faţa plină de amărăciune îl respinge pe cel pe care îl întâlnim printr-o expresie amară: „Nu te vreau, nu te accept.” Este un mod de a fi urât. Există o faţă care acceptă, o alta care respinge. Frumuseţea nu se poate crea pur şi simplu cu un machiaj. Este expresia unei inimi sau a unei lipse de inimă.

O figură poate fi urâtă pentru că exprimă pe cineva gelos sau căruia îi este frică, care este înspăimântat, mereu cu ochii în patru, contrar unei persoane care se simte bine în pielea ei, căreia nu îi este frică, care nu caută cu aviditate să fie recunoscută drept cineva extraordinar. Faţa exprimă întotdeauna ceva. Femeia care se crede a fi frumoasă pentru că este bine machiată este o eroare. În plus, această frumuseţe artificială este o frumuseţe pentru persoanele superficiale. „Make-up”-ul este cel care face frumuseţea. Nu este vorba de o frumuseţe care exprimă o fiinţă interioară. Frumuseţea feţei va fi prezentă în măsura în care exprimă un adevăr şi dacă nu există nimic de ascuns. Frumuseţea este de a ne prezenta cei care suntem într-un mod natural.

Un fragment tradus din cartea L’ESPRIT GUIDE. Entretiens avec Karlfried Durckheim, de Frantz Woerly, Ed. Albin Michel, 1985

Traducerea îmi aparţine, V.J.
Am ajuns deja la jumătatea cărţii cu traducerea....
Apoi trebuie să caut editură interesată...

Frantz Woerly - Spiritul ghid. Convorbiri cu Karlfried Dürckheim

Fiinţa umană face parte din două realităţi: Realitatea existenţială şi Realitatea esenţială, cea care dirijează fiinţa profundă şi care reprezintă divinul din om. Chiar şi oamenii care nu ştiu nimic despre aceasta sunt ei înşişi înrădăcinaţi într-o Realitate mai profundă. Este important să avem o bază unde suntem cu adevărat „în casa noastră”. Există în viaţă sau pe calea interioară momente periculoase, pline de durere sau de surpriză, bulversări, morţi, catastrofe sau momente de mare bucurie în care fiecare poate simţi pe neaşteptate o calitate diferită şi faptul că viaţa existenţială, adică existenţa noastră în timp şi spaţiu şi care îl preocupă pe eul omului, nu este totul.

Detalii carte pe AMAZON.fr aici:

https://www.amazon.fr/LEsprit-guide-Karlfried-Von-Dürckheim/dp/2226022619/ 

De pe coperta a IV-a a cărţii:

Aceste convorbiri cu Maestrul Karlfried Graf Dürckheim vor face să fie descoperit şi, totodată,  mai bine cunoscut un ghid spiritual al timpului nostru, un maestru din Occident. Căci, hrănit fiind de filosofii şi practici orientale, autorul celebrei Hara, centrul vital al omului, a ştiut să creeze o cale de apropiere de trezire absolut originală, cartea de faţă fiind o dovadă în acest sens. Întrebările lui Frantz Woerly au, toate, legătură cu viaţa noastră modernă, ele ne privesc pe toţi. Şi răspunsurile lui K.G. Dürckheim aduc lumină şi conştientizare, ajutor şi energie pozitivă pentru a ne duce mai bine, de o manieră mai abundentă şi mai profundă, viaţa noastră cotidiană.

Cartea este, de fapt, în sine, un ghid.

Ea ne deschide căile unei cunoaşteri intime care deschide spre universal: ea declanşează o repunere în discuţie şi o acţiune esenţiale.

.Astăzi, în Occident, noi suntem la punctul acesta, şi mulţi oameni resimt aceasta în care ceva nou se apropie de noi. Ceea ce alcătuia viaţa tradiţională dispare încet-încet şi îşi pierde forţa. Este deci un moment în care fiecare este chemat să reflecteze asupra a ceea ce reprezintă viaţa pentru el însuşi.