Despre blog

Acest blog îşi propune să facă cunoscută în România învăţătura - mai  actuală decât oricând - a lui Karlfried Graf Durckheim despre om şi destinul său. (vezi si aici) Despre maturitatea spirituală la care este destinat și chemat să o realizeze prin această existență.

Notă din 5 iulie 2022.
Urmare a unei sesizări amiabile de încălcare de copyright am redus foarte mult sau am șters postări întregi.

Cine este Karlfried Graf Durckheim (KGD)? A nu se confunda cu sociologul francez Emile Durkheim.
A trăit în perioada 1896-1988. Diplomat german, psiholog, filosof, psihoterapeut, un adevărat maestru spiritual, un om de ştiinţă într-o ştiinţă care încă nu există, spune el, şi anume: ştiinţa omului.
Ştiinţă care nu are încă termeni adecvaţi şi pentru care e nevoie de o extensie atât a ştiinţei, cât şi a teologiei cum spune A.H. Maslow vorbind despre trebuinţele superioare ale omului, cele intrinsec umane.
Un domeniu al viitorului în care totuşi K.G. Durckheim are cel mai mult de spus până acum, vorbind şi scriind din propria experienţă de viaţă pe calea actualizării sinelui, cât şi din cea de practică terapeutică de zeci de ani orientată spre un singur scop: readucerea omului pe calea spre realizarea propriului sine.

Învăţătura sa are la bază trei piloni: mistica lui Meister Eckhart, practica Zen (10 petrecuţi în Japonia) şi psihologia profunzimilor lui C.G. Jung.

Destinaţia omului în această viaţă, de realizarea căreia depinde fericirea sau nefericirea lui, este manifestarea FIINŢEI în existenţă, în modalitatea noastră unică, adică transparenţa pentru transcendenţă. 
Potenţialul unic de realizat al fiecăruia şi calea de realizare în existenţă a acestuia sunt "ascunse" în Fiinţa noastră esenţială. Fiinţa esenţială este modalitatea de prezenţă a FIINŢEI DIVINE în om. Acolo se află imaginea interioară de realizat şi calea de realizare. Imaginea interioară nu este ceva static, de realizat o dată pentru totdeauna, ci este o suită de imagini, un proces continuu de transformare, fără capăt şi fără limite. Perfecţiunea nu aparţine totuşi acestei lumi.

Aşa povestind lucrurile în câteva rânduri s-ar putea să pară ceva prea complicat de înţeles, poate chiar prea abstract.
Dar în practică ce are omul de făcut este mai simplu, aparent doar.
Însă efortul său şi decizia sa luată o dată pentru totdeauna sunt absolut necesare.
Şi, desigur, trebuie ca omul să ştie cum stau lucrurile,  pentru a rămâne în această roată a metamorfozei.
Căci transformarea lui se realizează tocmai prin rămânerea lui în mişcarea care animă tot ceea ce există: Marea Viaţă, mereu la lucru. Marea Viaţă este prezenţa FIINŢEI DIVINE în existenţă.
Marea Viaţă prezentă în mica sa viaţă este secretul vieţii iniţiatice şi al transformării sale.

Cum ia cunoştinţă omul de toate acestea? Printr-o experienţă, experienţa FIINŢEI - ceea ce A.H. Maslow numeşte "experienţe de vârf" sau chiar "experienţe de platou".

Durckheim vorbeşte despre MAJORATUL omului, despre maturitatea sa spirituală, care este altceva şi calitativ mai mult decât dezvoltarea personalităţii. Este vorba de PERSOANĂ, care se situează dincolo de personalitatea reuşită şi adaptată lumii, mai mult sau mai puţin, care serveşte comunitatea.

PERSOANĂ de la PER-SONARE, "a răsuna prin". Cineva prin care să răsune FIINŢA.

INITIATIC de la INITIARE, "a deschide uşa misterului", a Misterului care suntem fiecare prin Fiinţa noastră esenţială.

Majoratul omului nu poate fi atins decât prin ancorarea lui într-o Dimensiune mai înaltă.

Această ancorare se realizează prin acea experienţă a Fiinţei.

Nimeni nu este exclus de la aceste experienţe.
Fără să intenţionez să descurajez pe cineva,
ţin totuşi să precizez că e nevoie de un anumit parcurs de viaţă,
de o anumită maturitate(care nu ţine neapărat de vârstă, cât de profunzimea întrebărilor existenţiale),
de o căutare asiduă în noapte mai ales...
pentru a sesiza comoara de viaţă din cărţile lui Karlfried Graf Durckheim.

Adică este nevoie ca omul să fie "copt" pentru aşa ceva.
Sau măcar să presimtă existenţa a ceva dincolo de viaţa în timp şi spaţiu.

Și, da, e nevoie să știe că o altă treaptă de evoluție pentru om este posibilă: tocmai cea care dă sens existenței lui. La aceasta folosește acest blog.

Dar în acelaşi timp este foarte posibil ca, citindu-l pe Durckheim, cei care caută fără a fi găsit... să găsească răspunsul la întrebarea de o viaţă, la căutarea lor de o viaţă.

Este posibil să li se întâmple minunea vieţii lor... şi să li se deschidă ochii, să vadă...o pespectivă incomensurabilă asupra vieţii şi asupra omului.

Şi aceasta înseamnă deja un nou început, al unei noi vieţi... în care nimic nu este imposibil.

Mă refer la evocarea unor experienţe (trăiri) din propria viaţă, cărora la acel moment nu le-am acordat nici o importanţă, dar care ar fi putut fi - dacă am fi ştiut despre ce este vorba - momente privilegiate în care Fiinţa ne-a atins, în care Realitatea de dincolo de spaţiu şi timp a făcut o breşă, o străpungere prin conştiinţa eului, şi s-a făcut cunoscută, ne-a făcut un semn, ca să spun aşa. E vorba de micile experienţe ale Fiinţei

Şi totuşi nicăieri nu am găsit descrisă ADOLESCENŢA atât de frumos ca în capitolul dedicat ei în cartea STRĂPUNGEREA SPRE FIINŢĂ. Etapele maturităţii umane, apărută în 2016 la Editura HERALD.
Ce bine ar fi dacă adolescenţii ar citi acest text şi ar înţelege adevărata semnificaţie şi măreţia acestei vârste în locul educaţiei sexuale la care se reduce educaţia "tradiţională" pentru adolescenţă. Ce câştigaţi ar fi.

Iată că totuşi eu pot greşi punând nişte limite...

Vă doresc lectură plăcută!