CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°6 - Martie 2024
Recent, în timpul unei plimbări, am dat peste sculptura de mai jos și aceste câteva cuvinte ale autorului:
„Natura este un maestru în arta de a educa în frumusețe și liniște interioară. Repertoriul de forme pe care îl oferă este întotdeauna variat și perfect structurat. Lucrul cu acest repertoriu mă obligă să observ ritmul, construcția și impulsul oricărei tulpini, flori sau semințe. Purificarea și simplitatea se supun regulii eficacității și o servesc dând cea mai reușită formă posibilă.” A. Bernegger
Natura: forme nenumărate, improbabile, uluitoare; forme care uneori ni se par
a fi de o complexitate rară și care totuși se supun doar regulii eficienței și anume: dezvoltarea celui mai simplu și mai direct mod de a fi de a trăi și de a supraviețui în cutare sau cutare mediu, de la cel mai favorabil la cel mai ostil, cu o inteligență de adaptare și de interdependență față de Ansamblu care ne lasă adesea pe noi, specia umană, fără cuvinte.
Cu rare excepții, noi, ca oameni, am uitat ce poate fi eficacitatea vitală. Noi dezvoltăm o „eficacitate mentală”, capabilă să ne închidă tot mai mult în ceea ce credem că este bun, profitabil, util, confortabil… pentru o singură specie: a noastră; iar atunci când nu servește speciei umane, această eficacitate se reduce și mai mult la: „Eu și numai Eu”. Drept urmare, noi ne despărțim de Ansamblu, de viață în toate formele ei schimbătoare și interdependente, de această „eficacitate vitală” a cărei formă cea mai reușită merge direct la scop: slujirea vieții și a devenirii ei.
Această eficacitate, legată de noțiunea de simplitate a formei și a gestului, m-a readus imediat la calea Zen, care ne invită să „nu mai fugim de esențial”.
Să nu mai fugim redescoperind în special „ceea ce poate corpul” (vezi scrisoarea din februarie).
Întrebare adresată lui Graf Durckheim: „Care este locul corpului pe calea pe care o propuneți? »
Răspuns: „Primul!”
În Zen, în timpul exercițiului, noi practicăm repetarea și reînnoirea unui gest sau a unei secvențe de gesturi, purificarea și simplificarea formei și a gestului.
Aceasta ne arată cum să ne deschidem pentru esențial, cum să nu ne pierdem în ocolurile gândirii. A ne exersa, a practica, înseamnă a învăța să acționăm în cel mai just mod posibil - formă, ținută, ritm, respirație - pentru a fi in conformitate cu legile corpului viu, care sunt aceleași ca pentru orice altă ființă vie.
Odată cu practicarea unui exercițiu, ceea ce arată corpul, ceea ce demonstrează, este că un gest învățat, repetat, reînnoit, perfect stăpânit... redevine pur, simplu, precis, direct și eficient, precum gesturile pure ale bebelușului.
Ceea ce poate face corpul este să mă deschidă gestului în legătură cu forțele universale (hara), în legătură cu Ansamblul, acest flux care înseamnă a trăi, în permanentă schimbare și interacțiune.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la o formă, a gesturilor ritmate de viață.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la infezabil, ceea ce Eul nu poate face; „acțiuni care transcend capacitățile a ceea ce numim voința noastră”.
Noi suntem ființe vii înainte de a deveni ființe gânditoare.
Aceasta nu înseamnă să regretăm progresul sau să condamnăm marea inteligență de care oamenii sunt capabili. Dar este clar că, în multe zone, nebunia, suferința și răceala lumii tehnologice și raționale de astăzi i-au lipsit de rădăcinile lor pe oameni, care trăiesc ca o cultură de deasupra pământului.
Dacă ființa umană este, la origine, un gest al naturii, așa rămâne pe tot parcursul existenței sale, independent de faptul că este și o ființă gânditoare.
Corpul, înainte de a fi gândit, denumit, studiat și experimentat ca obiect, este un câmp de conștiință, de acțiuni și de experiențe și rămâne așa de-a lungul întregii noastre existențe.
Practicarea căii Zen ne încurajează să ne punem serios această întrebare: este mai înțelept să considerăm că obiectul corpului este un instrument al gândirii sau să considerăm că gândul este un instrument al corpului viu?
„Gândirea, un instrument al corpului viu? Acest mod de a vedea este de neconceput!”
Da, „de neconceput”. Dar posibilitatea unei experiențe este foarte reală: corpul, câmpul
conștiinței, este forma, gestul care ne leagă, clipă de clipă, de sursa vieții care am
fost întotdeauna, de adevărata noastră natură și de această experiență, care nu este de necunoscut, ne va lăsa mentalul fără cuvinte.
Fie că vrem sau nu, fie că suntem conștienți sau nu, noi aparținem Vieții, sursa și suportul existenței noastre.
Corpul viu, Leib (în germană), îi reamintește omului că completitudinea sa, punctul său de sprijin, măreția sa, stă în faptul că el poate deveni conștient de această apartenență la ceva mai mare, conștient că „un val este și oceanul totodată”.
Dacă corpul obiect îi servește mentalului uman în dorința lui de acumulare, de performanță și de dominare, recunoașterea și dezvoltarea corpului viu ne redistribuie în acest rol adesea uitat: slujirea vieții și a devenirii ei.
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Originalul în franceză poate fi citit aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2024/03/Pratique-zen-zazen-mars24_cp.pdf
