marți, 29 august 2023

Joël PAUL - De la obișnuitul „corp pe care îl avem” la extraordinarul „corp care suntem”

CENTRUL DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°3 - Septembrie 2023


Exercitiul de dimineață, Zazen este doar un model pentru a ne trăi viața de zi cu zi într-un alt mod. Prin atitudinea meditativă, trecem de la întâlnirea obișnuitului la
întâlnirea extraordinarului. Nu stăm o oră în fiecare dimineață pentru a găsi
liniștea sau, așa cum speră mulți, pentru a dobândi abilități superioare.
Este vorba despre pregătirea pentru o stare de a fi în care menținem contactul cu esențialul. Nu doar într-un exercițiu de meditație, ci în orice acțiune
”.
KG Durckheim


Ce înseamnă acești termeni „obișnuit” și „extraordinar”?
Obișnuitul este modul nostru obișnuit de a vedea lucrurile, de a experimenta totul pe planul gândirii, al raționamentui și al eficienței existențiale.
Nu contează atunci decât buna funcționare a organismului, care trebuie menținut în stare bună de sănătate, în slujba noastră și la dispoziția noastră ca un instrument performant.
Este ceea ce KG Durckheim numește corpul pe care îl avem, care „se referă la sănătate, performanță și bună funcționare existențială”.
Corpul, văzut ca o simplă mașinărie, neapărat inferior spiritului, se află atunci în slujba legilor minții umane și nu servește decât unei viziuni raționale a lumii :
„Dacă practic Zazen în mod regulat, asta trebuie să se întâmple...trebuie să respir așa... în 6 luni, voi fi depășit această dificultate... în 2 ani, voi fi mai calm...” „
Eu cred că este bine să mă perfecționez, să-mi stăpânesc gândurile, emoțiile, somnul, sănătatea… pentru o mai bună eficiență în munca mea, în relațiile mele, în viața mea profană și spirituală.”


O modalitate „obișnuită” de a practica meditația ar fi să rămânem în acea viziune asupra corpului ca obiect și să nu vedem exercițiul pe cale decât în termeni de obiective de atins, de control sau de îmbunătățire a performanței.
Practicând în acest fel, nu caut decât să aduc exercițiul în înțelegerea mea, fără a pune în discuție conștiința obișnuită; Mă mențin sub dependența eu-ului existențial (micul eu, eul profan, eul fixator... alte nume pentru a desemna această conștiință egocentrică), care mă împiedică să gust contactul cu Esența, Ființa, adevărata mea natură, care sunt dintotdeauna.
Exercițiul este atunci doar un mijloc de a-mi prelungi viziunea asupra lucrurilor într-o atitudine considerată spirituală, dar nu face decât să afirme stăpânirea minții, a eului asupra practicii mele.

„Eul devine fatal pentru omul care se identifică definitiv și exclusiv cu pozițiile sale, și în special cu concepția sa despre realitate: omul este apoi oprit pe un  anumit nivel de cunoaștere... Suferința spirituală a omului vine din faptul că, într-un anumit stadiu al dezvoltării sale, adevărata lui ființă este obnubilată de conștiința sa obiectivă... Să încercăm să avem curajul să uităm toate teoriile noastre. pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simțim, în momentul de față.” 
 KG Durckheim

Atunci, cum să redescoperim, să antrenăm, să păstrăm această legătură cu esențialul și să întâlnim acest extraordinar despre care vorbește Durckheim?
Repunând în discuție această manieră de a aborda totul, de a trăi totul, sub singura viziune a conștiinței obișnuite care face din tot ceea ce întâlnește un obiect.
Redescoperirea acestei legături cu esențialul înseamnă înainte de toate trecerea de la această viziune a „corpului pe care îl avem” la gestul viu al „corpului care suntem”.
Corpul nu este ceva, ci exprimă un gest al vieții.
Corpul este forma prin care se dezvăluie și înflorește gestul viu care suntem.
Corpul este forma prin care sentimentul nostru de apartenență la Viață dă sens
existenței noastre.
„Corpul care suntem” servește legile viului și nu mai este acel obiect la ordinele minții.
Acest flux neîncetat de transformare care sunt legile vieții (interdependență, schimbare, diferență, impermanență etc.) redevine conștient atunci când redescoperim contactul cu centrul nostru vital, numit Hara în practica tradițională japoneză a exercițiilor pe calea Zenului.
O atitudine centrată în Hara ne eliberează de o poziție corporală concentrată exclusiv în partea superioară a corpului: o atitudine adesea crispată, încordată, legată de voluntarism, de cele trei închisori ale minții de ”mereu mai mult”: a avea mai mult, a cunoaște mai mult, mai multă putere.
A găsi, a dezvolta Hara, înseamnă revenirea la un centru natural de greutate, centrat în bazin, abdomenul inferior, care hrănește o formă mai justă, o ținută mai justă, o respirație mai justă; un mod de a fi mai just și mai simplu, pentru că este natural, conectat cu legile vieții, așa cum este copilul prin natură.
Pentru a redescoperi această legătură cu „oceanul vieții” care suntem, este necesar să pornim pe cale prin exersare, prin preluarea unui exercițiu spiritual non-mental care ne reorientează spre conștiința senzorială a corpului viu.
Acesta este sensul tuturor exercițiilor practicate, reluate, repetate în fiecare zi pe Calea Acțiunii care este Zenul: șansa de a descoperi o acțiune eliberată de constrângerile egocentrice impuse „corpului pe care îl avem”.
„Corpul care suntem” nu este ceva de obținut, menținut, ci un gest care ne reunește cu fluxul neîncetat al vieții „în mișcarea ei perpetuă de regenerare și în impulsul său de transformare creatoare”. KGD
Atenția deplină la corpului în acțiune, la Gest, este acea legătură sacră cu extraordinarul.

Joël PAUL

Citatele sunt preluate din „Experiența transcendenței” și „Practicarea căii interioare – cotidianul ca exercițiu”(tradusă și în românește, nt) de Karlfried Graf Durckheim
Joël participă la animația Retragerilor cu Jacques Castermane
în perioada 15-19 noiembrie și 7 -10 decembrie.
CENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr 


Originalul în franceză aici:https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2023/08/Pratique-zen-zazen-sept23.pdf 

joi, 10 august 2023

Jacques Castermane - „Oare Yoga și-a pierdut mințile?”(ecou la recenta copertă a revistei Télérama)

CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°117 — August 2023

 



Yoga, Tai-Chi-Chuan, Zen, Kyudo, Kendo, Chado, Shodo, Aikido...!
Toate acestea sunt discutate, ruminate, denaturate mai ales prin prezentarea acestor diferite căi ale înțelepciunii ca fiind accesibile și asimilabile prin gândire. Tot așa, ceea ce nu poate fi relevat decât prin practicarea unui exercițiu devine obiect de reflecție teoretică și de studii științifice care necesită măsurători cantitative efectuate, recent, de specialiști în domeniul neuroștiințelor.
Buddha, Patañjali, Chuang-Tzu, Dogen și alți piloni ai înțelepciunii au avut cu adevărat ghinion. Pe vremea lor nu era posibil să li se verifice declarațiile prin supunerea la RMN, scaner, electroencefalogramă.
Yoga... Zen... Tai-Chi-Chuan... ne îmbătăm cu formule abstracte și mari teorii fără să bănuim cât de mult experiențe calitative foarte concrete accesibile tuturor ființelor umane ne pot transforma modul de a fi.

Zen, Yoga, Taï-chi-Chuan, Chado, Shodo, Aikido sunt căi ale înțelepciunii amenințate de interesul prost înțeles care îi face pe oameni să alerge la ele. Aparent diferite, ele au în cele din urmă același scop: descoperirea de către om a adevăratei sale naturi și a adevăratului său destin.
Acest proiect spiritual, atunci când se apropie de țărmurile vestice, se reduce cel mai adesea la ceea ce se numește dezvoltare personală și ia loc în piața stării de bine. O piață foarte profitabilă, după cum relatează pe bună dreptate jurnalista Marion Rousset într-un dosar care apare pe prima pagină a Télérama sub titlul: LE YOGA A-IL PERDU LA TÊTE?