La mulți ani !

Un An Nou cu bucurii si împliniri pe planul esenței vã doresc!

Un an 2021 în care sã învãtãm sã fim mai proactivi,
în sensul de a învãta sã valorificãm si dificultãtile,
încercãrile fãrã de care nu ne-am dezvolta ca oameni adevãrati.

Sã asteptãm mai putin de la ”ceea ce ne aduce anul”
si mai mult de la ceea ce putem face noi cu ”ceea ce ne aduce anul”.

Sã avem curajul si hotãrârea de a schimba ceea ce putem schimba
si seninãtatea de a accepta ceea ce nu putem schimba, 

Si un motto pentru dezvoltarea personală din C.G. Jung:
A imita viata lui Christos nu e un lucru simplu;
dar e infinit mai dificil a ne trãi propria viatã
asa cum si-a trãit-o Christos pe a sa.

... cu toate riscurile de a nu fi înțeles...

A se vedea contextul mai larg din care e preluat - paragraful 522 de aici:

http://ceruldinnoi.ro/pages/Jung_Relatia_psihoterapie-asist_spirituala.htm

Preot Francis Dekeyser - Un text magistral de Crăciun: ”Domnul mi-a zis: tu ești fiul meu, astăzi te provoc la naștere”

Un text magistral de Crăciun pentru oameni mari... O perspectivă cum la noi nu găsești în mediul religios, de nici un fel. Cel mai bun mesaj de Sărbători care s-a găsit pe plan local la o revistă intelectuală de top este o pledoarie - mai bună(din partea specialiștilor în psihologie), mai banală, dar nesănătoasă(am să mă explic; din partea reprezentantului religiei), și mai neiertătoare (efectul Umbrei) cu cei așa-zis neiertători, în fond oameni normali care reacționează just la situațiile vieții - pentru IERTARE. Să clarific:Iertarea nu e un lucru rău în sine, își are rostul ei atunci când e vorba de o greșeală recunoscută și regretată și de multe alte situatii. Din alt punct de vedere, cel al evoluției umane, iertarea poate fi un așa zis bine care împiedică un bine mai mare, sau, absolutizată și fără discernământ, poate chiar contribui la explozia nestingherită a Răului în lume.

E vorba de două PERSPECTIVE diferite asupra omului, o diferentã de NIVEL, veti vedea.

Una se adreseazã unor adulti rãmasi la un nivel imatur - infantil chiar uneori - care se simt de vinã dacã nu sunt ”cuminti”, dacă se abat de la ”buna purtare”... , dar care nu aud o voce mai profundă din ei.

Cealaltã se adreseazã unor adulti deveniti maturi care aud o voce mai profundã din adâncul lor, care le cere sã devinã ei însisi, sã devinã reali, sã dea trup fiintei esentiale din ei. Și să-l iubească pe celălalt cu aceeași exigență care i se adresează și lui.

Textul inspirat de mai jos, scris de un preot ortodox francez, pledează pentru a deveni noi înșine, a lua trup, adică a deveni reali, a deveni ceea ce sunt.

Textele locale, nu toate așa cum am spus, pledează pentru a fi, eternul nostru mesaj răsuflat de Sărbători, mai iertători, mai buni. Aici sunt multe de spus. La adăpostul acestei iertări absolutizate, generale și fără discernământ a înflorit și înflorește Răul în lume, dar și în oameni. Nu e de mirare că Jung a spus: ”Adevăratul diavol a apărut odată cu nașterea creștinismului”. E vorba, desigur, de ceea ce au făcut oamenii de-a lungul veacurilor din mesajul original de acum 2000 de ani, din învățătura și modul de viață al lui Isus.

Diferenta dintre cele douã perspective tine de constientizarea si integrarea Umbrei. Cât timp nu luăm în serios si cu onestitate aceastã realitate a Umbrei nici nu putem vedea bine. Si, foarte probabil, nici nu se va întelege corect ce spun eu aici...

Ceea ce face să evolueze lumea este reacția justă în fața situației, a se vedea textul de mai jos, și nu iertarea absolutizată ca mod de viață, fără definirea clară a situației. Prima are în vedere creșterea omului, a doua are ca efect pipernicirea omului și înflorirea răului, întoarcerea lui pe căi ilicite: efectul Umbrei.

Scrisoarea de la Bethanie, France, nr. 176 de Crăciun 2020

Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale

si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,

centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann

http://www.centrebethanie.org/ 

Jacques Castermane - Izolare și nostalgie

CENTRE DURCKHEIM

La Voie de l’action . . . pour une Sagesse exercée

D'instant en instant

Lettre d'encouragement à la pratique de zazen

Scrisoarea nr. 89/decembrie 2020

 „Lumea de după nu va mai fi ca lumea de dinainte!”

Această opinie este pentru unii o sursă de neliniște, iar pentru alții o speranță. Aceasta nu înseamnă că nu este așa dintotdeauna. Fiind pe malul unui râu, contemplați apa care curge... curge... și întrebați-vă cum veți reuși să vă scăldați încă o dată în apa din ziua precedentă sau de a doua zi?
Refuzul legii impermanenței se înrădăciează în acea parte din noi înșine definită ca EGO.

Jacques Castermane - „Nu practicăm zazen cu mentalul!”

CENTRE DURCKHEIM

La Voie de l’action . . . pour une Sagesse exercée

D'instant en instant

Lettre d'encouragement à la pratique de zazen

Lettre N° 88 – Novembre 2020

„Nu practicăm zazen cu mentalul!” (Hirano Katsufumi Roshi)

Scrisoarea D’instant en instant este destinată persoanelor care practică exercițiul desemnat prin kanji ZAZEN. De la an la an, se pare că tot mai mulți oameni care
practică alte exerciții (Yoga, Tai-Chi Chuan, Chi-Gong și activități artistice,
artizanale sau marțiale provenite din tradiția japoneză) sunt interesați de ceea ce nu este altceva decât Calea trasată de K. Graf Dürckheim.

Annick de Souzenelle : Izolarea - o invitație la o întoarcere către sine (sinele în sens jungian)

Izolarea(confinement) a fost uneori descrisă ca oportunitatea unei conștientizări ... A jucat ea cu adevărat acest rol, după Dvs?

Poate că a acționat ca un remediu pentru starea noastră de inconștiență: cea de-a noua plagă a Egiptului - întunericul - este faptul că „nimeni nu s-a putut ridica de la locul său”, fiecare fiind constrâns să meargă spre sine, pentru a se supune invitației divine făcută lui Avraam, „Du-te către tine”.

ESENTIAL! Ispita de a căuta lumina numai în lumină

Trăim astăzi această ispită a Celui Rău, care ne împinge să căutăm lumina numai în lumină. A opune lumina întunericului, „binele” ”răului”, este o greșeală: atunci ar fi suficient ca eu să devin „mai bun” și să evit răul pentru a fi eu însumi luminos. Dar cum rămâne cu răul? 

Ceea ce numim rău este purtător de energii care nu ar trebui nici eliminate, nici refulate, ci trebuie să le privim în față, să le cunoaștem și să le integrăm ca pe o forță. 

Este o atitudine esențială de învățat. 

Cu toții trebuie să înțelegem că există o parte de întuneric în noi și, de asemenea, meditația ne poate ajuta să luăm cunoștință de acest lucru. Totul, de la sfințenie la crimă, există în fiecare dintre noi. Trebuie să o acceptăm. Dacă totuși refuzăm în noi cutare sau cutare instinct, este pentru că suntem departe de adevăr.  

Mă veți întreba: „Dar ce ar trebui să fac cu această parte întunecată?” 

Trebuie să începeți prin a o privi în față. 

”Nu, nu o pot privi în față!” 

Trebuie să o faceți.

Karlfried Graf Dürckheim

Jacques Castermane - ”Când practicăm zazen, corpul ia forma calmului!”

”Când practicăm zazen, corpul ia forma calmului!”

Jacques Castermane

Această indicație, care încheia scrisoarea anterioară, nr. 86, pare să pună o problemă diferiților cititori ai scrisorii D’Instant en Instant.

Dacă înțelegem cuvântul ”corp” ca fiind suma elementelor materiale, organice, care îl compun, această indicație nu are nici un sens. Ba chiar deranjează grav ceea ce numim înțelegerea, adică facultatea intelectuală de a înțelege, de a concepe, de a sesiza ceea ce este inteligibil, dezinteresându-ne de acea abordare universală a realului care este senzația. Înțelegerea, procesul mental, este mijlocul cunoașterii raționale prin opoziție cu cunoașterea intuitivă, senzitivă.

D.T. Suzuki – Satori sau însușirea unui nou punct de vedere

Din cartea Introducere în budismul Zen de Daisetz Teitaro Suzuki, Editura POLIROM, 2015, trad. Neculai Amãlinei

Daisetz Teitaro Suzuki

Fără realizarea satori, nimeni nu poate accede la adevărul Zenului.
Satori este strălucirea neașteptată în conștiință a unui nou adevăr, de neînchipuit până atunci. (...)
Din punct de vedere religios, este o nouă naștere;
pe plan intelectual, este dobândirea unui nou punct de vedere.
Lumea apare acum ca și cum ar fi îmbrăcată într-o haină nouă,
ce pare să acopere toate urâțeniile dualismului,
numit iluzie în modul de exprimare budist.

Tonusul vieții va fi modificat.
Există ceva întineritor în înțelegerea Zenului.

Jacques Castermane - Predarea meditației la Centrul Durckheim?

Scrisoarea nr. 86 – septembrie 2020 de la CENTRE DURCKHEIM

”Există o mie și una moduri de a medita;

nu există decât o manieră de a practica zazen.”

Hirano Katsufumi Roshi

Premisă radicală! Ea are avantajul de a evita amestecarea genurilor.
”Există o mie și una moduri de a medita”!
Sunt propuse astăzi, sub numele de meditație, metode foarte diferite care, în mod curios, se opun unele altora. De exemplu:
- o meditație numită modernă, pentru că e științifică și obiectivă, este opusă meditației numite ancestrală, descrisă ca fiind rituală și subiectivă
- o meditație afirmată ca fiind creștină este opusă meditațiilor budiste
- o meditație botezată laică este opusă unei meditații denunțate ca fiind confesională.
Există temerea că ar exista în curând, în Belgia, o meditație valonă opusă unei meditații flamande. (!, n.t.)

Un alt video făcut de mine, duminică, despre cartea: HARA, centrul vital al omului

Aici:

https://youtu.be/QgaVbi7jb7k

În locul altuia, care era mai mult de test fiind prima mea încercare, pe care l-am șters și am pus în loc un mic video făcut duminică, 6 sept. 2020, în care m-am gândit  să dau un exemplu practic în ideea:

Dacă suntem în Hara altfel vedem viața, lucrurile, ne simțim noi înșine altfel...

Exemplu luat tot din cărțile lui K.G. Durckheim, desigur.

De la minutul 5 și ceva...

Annick de Souzenelle - Vremea dezvăluirii(fragment) - apropo de OPRIREA produsă de coronavirus

Fragmentul în franceză l-am găsit pe blogul Arigah, aici: https://arigahblog.files.wordpress.com/2020/09/devoilement_extrait.pdf

A sosit timpul pentru om, care s-a construit până astăzi din rădăcinile-pământ ale sale, să efectueze o întoarcere la 180 de grade pentru a merge să scoată apă din rădăcinile-cer ale sale.

”Dumnezeu își ascunde cuvântul său, regelui îi revine să îl descopere” spune Cartea Proverbelor (25,2). Am putea să traducem acest verset prin ”Dumnezeu își voalează cuvântul său”; și astăzi vine vremea dezvăluirii. Ca și cum păstrătorii Tradiției s-ar fi lăsat întemnițați de valorile lumii și ale construcțiilor ei mentale – ceea ce simbolizează sclavia Evreilor în Egipt pentru Biblie.

Plăgile Egiptului pot ele să ne lumineze cu privire la ceea ce trăim noi astăzi?

O scurtă prezentare video a cărții CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL de K.G. Durckheim

Partea I

Aici:

https://youtu.be/qulP22Or1Zg

Am înlocuit înregistrarea de vineri cu una mai scurtă ca primă parte.

Jacques Castermane - Un om aflat în meditație

Scrisoarea de la Centre Durckheim, France pe august 2020

Poate că ați remarcat că două statuete, cunoscute în lumea întreagă, reprezintă un om aflat în meditație:

Budha și Gânditorul lui Auguste Rodin

Gânditorul! Una dintre sculpturile cele mai celebre din bronz ale lui Auguste Rodin este prezentată ca fiind un om aflat în meditație. Ceea ce caracterizează maniera sa de a fi – ca și corp – este forța și musculatura sa (cu siguranță trezește gelozia adepților body-building-ului!). El nu este numai musculos; ci este încordat, crispat, până în vârful degetelor de la picioare. Aplecat în față, cu capul greu, el pare să reflecteze din greu. ”Gândesc pentru că sunt o ființă gânditoare”, scrie Martin Heidegger. Gânditorul este închis în această parte din el însuși, eul gânditor care fabrică ego-ul, această reprezentare mentală pe care ne-o facem despre noi înșine și cu care ne identificăm

Din nou despre cartea Străpungerea spre ființă

A apărut discuția - purtată sub deviza Cărți deschise pentru minți deschise  - pe pagina de Facebook a Editurii HERALD aici:

 

https://www.facebook.com/edituraherald.ro/videos/vb.151284558283112/2588614884721455/?type=2&theater 

Regret cã, din neatenție, am ratat expresia a ce era mai important:

În om existã ”si o naturã mai înaltã”... spune Maslow. 

La aceastã naturã mai înaltã se referã K.G. Durckheim când vorbeste despre fiinta esentialã, despre ființă, despre străpungerea spre ființă.

Vocea maestrului în viață

Când un om ajunge la calea spre CALE şi decide să-şi consacre existenţa servirii VIEŢII, atunci viaţa însăşi poate să-i devină maestru pe calea interioară. În toate circumstanţele – de exemplu în maniera sa de a se mişca şi de a trata cotidianul, de a face faţă schimbărilor şi loviturilor sorţii, de a reacţiona la suişurile şi coborâşurile existenţei, de a rezista – sau de a ceda – tentaţiilor lumii – în toate lucrurile, odată devenit atent, el va auzi vocea maestrului. Vocea, înaltă sau silenţioasă, care îl exprimă este imposibil să nu fie recunoscută. Ea îi semnalează progresele sau opririle sale, îi spune dacă, la acel moment precis, este pe punctul să se deturneze de la Cale şi să-şi fie infidel sieşi. Datoria de a se pregăti pentru Marea Permeabilitate este necontenit prezentă în mintea omului trezit şi vocea conştiinţei, prin care se manifestă maestrul, nu tace niciodată. Dacă am devenit cu adevărat elevi, orice situaţie cotidiană este un test. Şi noi nu vorbim aici decât despre această stare de discipol.

În confruntările noastre cu viaţa, aşa zisă exterioară, şi cu destinul, suntem mereu tentaţi să pierdem semnificaţia centrală a existenţei noastre. Mii de ocazii – tentaţii sau pericole din lume – ne fac să uităm transcendenţa în favoarea scopurilor apropiate eului, bune sau rele. În loc să ne preocupăm de suferinţa născută din Fiinţa esenţială, interesele noastre se învârt cel mai adesea în jurul grijii cauzate de „poziţia” noastră în lume. Dar tocmai această confruntare cu suferinţele „naturale” formează o componentă esenţială a Căii, o componentă a nucleului. Slujirea VIEŢII nu ne permite să ne sprijinim pe o experienţă, pe care un contact eliberator cu Fiinţa supra-naturală ne-a adus-o, pentru ca de acum înainte să respectăm mai puţin lumea şi noi să ne instalăm pe celălalt ţărm. Căci noi suntem aici pentru a crea spaţiu pentru lumea supranaturală în lume. Pentru a dobândi forţa necesară în lume pentru aceasta, omul trebuie să fie într-un contact cu FIINŢA, aşa încât forma interioară, obţinută datorită acestei centrări interioare pe Fiinţa esenţială, trebuie să fie repusă în discuţie neîncetat prin noi „amestecuri” cu lumea. El trebuie, de asemenea, să înveţe să-şi discearnă umbra. Curajul lui, sau dimpotrivă frica sa, interioare şi exterioare, de suferinţă îi vor dezvălui atunci dacă el se află pe Cale şi sub conducerea – lipsită de indulgenţă – a maestrului. Dacă el este, realmente, pe calea spre CALE, atunci cea mai mică oprire, cea mai mică îndepărtare, trezesc avertismentele maestrului. Şi încuviinţările lui, de asemenea, atunci când suntem „acolo” într-o manieră justă. Şi auzim încurajările atunci când un nou drum se deschide spre CALE. El ne invită să ne continuăm drumul pe care ezităm să ne angajăm, adesea pentru că saltul spre necunoscut ne înspăimântă. Şi când modul nostru de a fi „acolo” este cu adevărat just resimţim aceasta printr-o pace, o linişte vie şi luminoasă, o armonie interioară profundă, care depăşesc orice „mişcare psihică” şi sunt, de asemenea, dincolo de liniştea sau de tumultul lumii. Aşa cum, în timpul unei meditaţii profunde, un zgomot exterior deranjant la început se transformă într-un murmur de fond pentru o miraculoasă linişte interioară, cu totul străină de zgomotul sau de absenţa de zgomot, o stare situată dincolo de linişte şi de zgomot.

A fi cu adevărat trezit la CALE este semnul unei înalte şi rare trepte de evoluţie umană. Contemporanii noştri, pentru care atitudinea „justă” se reduce la trinitatea „capacitate de reuşită, eficacitate şi comportament normal” sunt foarte departe de acest stadiu. Dar cei mai diferenţiaţi dintre ei nu se simt în largul lor. Mai mult încă, ei suferă de presiunea unei lumi în care esenţialul este refulat.

K.G. Durckheim – Chemarea maestrului spiritual, Editura HERALD, 2019, pag.131-133

Așa arăta traducerea inițială, făcută cu responsabilitate... Conform cu originalul în germană.

Pe site-ul Editurii HERALD aici;https://www.edituraherald.ro/cumpara/chemarea-maestrului-spiritual-sensul-indrumarii-spirituale-pe-calea-2104

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane pe youtube

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane de K.G. Durckheim și din propria experiență de viață pe această temă pe youtube aici:

https://www.youtube.com/watch?v=DCosjeLeecs 

Începe să-mi placă...

Cea mai sigură metodă de a-ţi învinge frica: a lua taurul de coarne...

Știu că nu se aude prea bine. Totuși depinde și de ”aparate”. Pe unele mai noi se aude bine.

Data viitoare voi căuta să fac să se audă mai bine.

Între timp a mai avut loc o mică discuție în jurul acestei cărți sub deviza generoasă de promovare, inițiată de Editura HERALD, CĂRȚI DESCHISE PENTRU MINȚI DESCHISE.
Când se va publica înregistrarea voi anunța și aici pe blog.
Si va mai fi una în jurul unei alte cărți de K.G. Durckheim, cea despre maestrul interior - CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL, apărută în decembrie 2019.

Anne Laure Gannac - Ziua în care am decelerat (am redus viteza)

Anne Laure Gannac este jurnalistă, manager la revista Psychologies.

Asigură cronica culturală de la PLAY RTS (Radio Television Elveția). 

Autoare a:
Mère-fils, l’impossible séparation şi
Divorce, les enfants parlent aux parents (ed. Anne Carrière) 

La birou, şeful meu mă numeşte Lucky Luke şi nu este din cauza perechilor de cizme sau a centurilor mele mari.  Am încercat întotdeauna să scot sabia din teacă mai repede decât umbra mea, nu mă pot abţine, m-am născut grăbită. Când eram copil, îmi doream să fiu adult. Ca toţi copiii, desigur. Dar ceva mai mult, fără îndoială. La 2 ani, mă trezeam devreme pentru a-mi pregăti singură micul dejun, se povesteşte în familie: „Întotdeauna totul făcut mai repede, mai devreme decât toată lumea”. Cine ar prefera să i se spună că a făcut întotdeauna totul mai încet, mai târziu decât ceilalţi? 

Viteza vorbeşte despre precocitate, autonomie, apoi eficienţă, rentabilitate ... Îi uşurează pe părinţi, îi satisface pe angajatori, aranjează prieteni care nu trebuie să aştepte niciodată la întâlniri. Aşadar, nu fără o anumită doză de mândrie, recunosc că sunt de tipul rapid.  Pentru mine, a fi mai devreme este la timp şi a fi la timp înseamnă deja a fi în întârziere. 

Jacques Castermane – Calea acţiunii / Ziua în care am redus viteza

Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului, de Editura HERALD poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Editurii HERALD. Link exact pe Facebook nu am. Poza arată așa:

Linkul exact pe youtube este acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=W5KJjxLrSlE

Asa arăt eu de fapt.

Cum nu aveam nici o pozã mai actualã la îndemânã,

am oroare de fãcut poze,

am dat poza de acum 5 ani, de la întâlnirea de 40 de ani

de la absolvirea facultãtii, pentru coperta video.

(Dintr-o eroare a mea, newsletterul de la Editura Herald, care anunta înregistrarea și linkul, mi-a intrat la SPAM și l-am găsit abia după vreo 2 săptămâni.)

Cu precizarea că abundă în imperfecţiuni din partea mea. :)
Credeam cã nici nu îndrăznesc să o vizionez…
Ei bine, mi-am făcut curaj şi am vizionat-o... "la rece"... cu obiectivitate.

Si... îmi venea sã plâng... sã cer sã fie stearsã... Dar nu puteam, cã acolo e si munca plinã de rãbdare a domnului Sorin Lucaci, (PR Editura HERALD, până mi-am pus la punct condiţiile tehnice) si a echipei de la Herald.

Nu atât din cauza "perlelor de exprimare", la care voi reveni. Dar înregistrarea nu mã redã în modul meu natural de a fi - mai multe lucruri concurã la acest "dezastru" :): camera video frontalã a telefonului nu foarte performantã, ochelarii de sticlã cu care lucrez doar la computer care îmi dau un aer si mai sever :), plus cã ascund ochii si expresia lor, situarea telefonului undeva prea sus, lipsa totalã a experientei de a mã adresa unui public, deformarea imaginii din cauza transmisiei la distanță si bineinteles emotiile, mai ales la început. Tricoul!... Mă îmbrăcasem inițial mai office, dar îmi era cald, din cauza emoției.

Una din "perlele mele de exprimare" este cea care se referă la modul de a fi şi de asculta „recules în sine” al japonezilor. Expresia pe care am folosit-o eu „se retrag în spate”, adică „în culise” mă gândeam eu, în culisele lor, în sinea lor adică.
Explicaţia este că eu, vorbind extrem de puţin, gândesc în imagini vizuale. Pe care apoi trebuie sã le traduc în cuvinte.

Nu e de mirare că la încercarea mea aberantă de a-l defini pe Dumnezeu…"mai ştiinţific" a picat internetul… în mijlocul înregistrării…

Dar dincolo de mulţimea de „perle de stângăcie” cred că au reuşit să treacă şi să rămână şi câteva precizări bune, esenţiale.

Dacã oamneii ar sti ce importantã este Hara si practicarea ei... Este un EXERCITIU care - practicat constant si sistematic - favorizează ieşirea de sub predominanta Eului si înrãdãcinarea în profunzimea din noi, în fiinta noastrã esentialã, adicã în FIINTÃ, în FIINTA care tine în viatã tot ceea ce existã.
Cel care are Hara se simte sustinut de FIINTÃ orice i-ar aduce viata.

Acea "detaşare" de care se tot vorbeşte (inclusiv Meister Eckhart) - şi care ne sună a răceală şi indiferenţă - este de fapt, în acest caz, realizată de la sine, pentru că este consecinţa acestei înrădăcinări în Fiinţă. Suntem detaşaţi pentru că suntem ancoraţi Altundeva decât în Eu, Altundeva acolo unde ne avem originea cu toţii. Şi, în acest caz, nu mai înseamnă răceală, indiferenţă, deşi, la o privire superficială, poate să pară răceală.

Referitor la lamentaţiile mele: sper sã mai am ocazia sã apar cândva si într-un mod mai natural şi în alte conditţii tehnice în lumea virtualã... să nu rămân în istorie doar cu acest "dezastru" de ”debut on line”.

A cãdea de 7 ori si a te ridica de 8 ori aceasta este CALEA... iată un exemplu!

.........

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.

De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.

Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.

De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca și consilier terapeutic.

Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare

 Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare, atât prin CLARIFICAREA mentală pe care o favorizează cât şi prin ACCESUL la RESURSELE originale datorită înrădăcinării în Fiinţă.

Lucrările lui Jung şi Neumann au „îmbogăţit considerabil” - spune Dürckheim - lucrarea mea din anii şaizeci şi şaptezeci. Teoria lor despre Selbst (Sine) corespunde conceptului meu de Wesen (Fiinţă esenţială). Jung înţelege „adevăratul sine” ca integrarea sinelui în sânul Welt-Ich (eul existenţial). Această integrare priveşte persoana la propriu, adică omul devenit transparent fiinţei lui în „eul său existenţial”- să ne amintim rădăcina latinăpersonare. Doctrina jungiană a integrării Wesen în sânul Welt-Ich constituie şi astăzi fundamentul  teoretic al conceptului de „cale iniţiatică”, aşa cum îl predăm noi de mai multe decenii în centrul nostru din Pădurea Neagră. Pentru a avansa pe acest drum, trebuie să ajungem să învingem forţele umbrei care se opun pe calea spre adevăratul sine. Este vorba mai puţin de a suprima suferinţa, cât de a trăi acel „mori şi renaşti” pe care îl favorizează terapeutul: fără această fază, procesul de realizare de sine (individuaţia în sens jungian) nu poate să pătrundă. […]  Spre deosebire de şcoala jungiană – spune Maria Hippius – la noi tot procesul de realizare de sine, de la început până la sfârşit, se operează prin intermediul exerciţiului: lucrarea corporală a „corpului care suntem” iluminează (clarifică) transformarea de sine.

Citat din cartea biografică Karlfried Graf Durckheim. O viaţă sub semnul transformării, scrisă de Gerhard Wehr, în Prefaţa cărţii Hara, de aici:https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.

De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.

Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.

De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca maestru spiritual. 

(V.J.)

Hara centrul vital al omului - o nouă ediţie - la precomandă

Arată aşa:

Detalii aici:

https://www.edituraherald.ro/carti/hara-centrul-vital-al-omului-437-detail#.XvDB79R97UI 

De pe coperta a IV-a a ediţiei germane din 2005:
O carte creată pentru a deveni o carte de viaţă esenţială. (Frankfurter Allgemeine Zeitung).
Karlfried Graf Durckheim, cel care, ca nici un alt european, a unit în gândirea sa, într-o sinteză creatoare, vechea înţelepciune a Orientului şi a Occidentului, ne prezintă în această carte, într-un mod magistral,exerciţiul fundamental al practicii meditative orientale cu numeroase exemple şi indicaţii practice precise.
De pe coperta a IV-a a traducerii în franceză:Hara nu este numai o teorie doctrinală. Ea este învăţătura unei practici în slujba esenţialului.Practica Harei ajută deopotrivă la gestionarea vieţii în această lume şi la înaintarea pe CALE. Este vorba de CALEA  care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale eterne şi care îl pregăteşte să-şi realizeze destinul său primordial, adică revelarea FIINŢEI în existenţă.

Din păcate ediția a doua este mai săracă tocmai în pozele reprezentative pentru prezența harei în cazul unor reprezentări religioase creștine din Occident... Ce păcat... Nu erau simple poze auxiliare...

Hara, centrul vital al omului - o nouă ediţie în curând

O veste bună aflată "pe surse":) : 

Se va reedita cartea Hara, centrul vital al omului de K.G. Durckheim

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 172/iunie 2020 de la Bethanie

Gorze, iunie 2020

 Dragi prieteni,

  „Atitudinea realistă faţă de existenţă este fundamental respectul şi nu dispreţul, închinarea şi nu impietatea, lauda şi nu blasfemia." F. SCHUON

Suntem noi, oare, într-adevăr întotdeauna „realişti” faţă de existenţă?

Omul pare adesea „obnubilat” de lumea obiectelor şi din ce în ce mai înghiţit de tehnologie, până la punctul de a pierde însuşi înţelesul acestei vieţi preţioase care i-a fost dată. 

Jacques Castermane – Dialog cu Graf Dürckheim (1970)

Scrisoarea nr. 83 / iunie 2020 de la Centre-Durckheim, France

Am profitat de acest timp de izolare la domiciliu pentru a reciti conţinutul Învăţăturilor de care am beneficiat, în program de două şedinţe pe săptămână,, atunci când trăiam la Rütte (1969-1974). Aceste Învăţături sunt baza şi şarpanta sesiunilor (retraites) propuse la Centru.

Recitind aceste Învăţături, cincizeci de ani mai târziu, sunt conştient că ele nu privesc o muncă ce ar fi fost făcută, ci o muncă de făcut.

Jacques Castermane: - Prin ce anume poate practica Zen să fie utilă omului occidental? Pentru că este vorba de un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient.

Graf Dürckheim: - Ar fi o mare neînţelegere să credem că zazenul este un exerciţiu oriental. Zenul se practică în principal în Japonia unde a fost introdus în secolul al XIII-lea. Dar dacă vă voi descrie ce anume m-a impresionat în Zen vă veţi da seama foarte repede că experienţa umană, pentru care această tradiţie pregăteşte condiţiile, depăşeşte Japonia tradiţională, culturală şi spirituală.

J.C. – Ceea ce spuneţi dvs nu este ceea ce citesc în anumite cărţi care apără ideea că zenul este şi nu poate fi decât o ramură a budismului.

G.D. – Nu întâlnim Zenul într-o carte. Întâlnim Zenul în prezenţa oamenilor Zenului. Cei pe care i-am putut întâlni în timpul sejurului meu în Japonia mi-au părut întotdeauna remarcabili. Acolo unde întâlniţi Zenul, există mereu o atmosferă foarte proaspătă, foarte puternică, foarte vie şi plină de umor. Autenticitate şi veracitate, iată ce m-a frapat în mediul Zenului, în întâlnirea mea cu maeştrii şi discipolii lor.

Ceea ce m-a atras este şi faptul că Zenul nu este o teorie. Este o practică. La baza Zenului se află exerciţiul şi experienţa.

J.C.- Exerciţiul, presupun că este zazenul pe care îl practicăm în fiecare dimineaţă. Dar experienţa despre care îmi vorbiţi îmi este străină; fără îndoială că ea este pentru mai târziu?

G.D. – Mai puţin străină şi mult mai aproape decât credeţi. Zenul se bazează în totalitate pe o „experienţă eliberatoare” numită Satori sau Kensho. Este vorba de o experienţă care, de la un moment la altul, vă eliberează de preocupările eului existenţial.

Satori este o experienţă în cursul căreia se dezvăluie realitatea cea mai profundă din noi înşine. Experienţa acestei laturi ascunse din noi înşine pe care conştiinţa noastră umană o voalează. Iată paradoxul! Ceea ce ne diferenţiază de animal, conştiinţa umană, este în acelaşi timp pericolul nostru: acela de a fi secţionat de ceea ce Zenul numeşte adevărata natură a fiinţei umane, ceea ce eu numesc fiinţa noastră esenţială.

J.C. – Este ceea ce budiştii numesc natura lui Budha.

G.D. Da, maeştri Zen vorbesc despre natura lui Budha din fiecare om. Ei, bine, în fiecare din noi, fie că suntem creştin, budist sau ateu, există aceasta care nu este o aceasta.

J.C. – Şi exerciţiul este tocmai şansa unei asemenea experienţe?

G.D. Exerciţiul pe cale se învârte în jurul acestei experienţe. Exerciţiul numit zazen, ca şi exerciţiul tirului cu arcul sau al caligrafiei, este o pregătire lentă şi sistematică a omului. Exerciţiul, oricare ar fi acesta, nu are decât un scop: transformarea omului care îl face.

J.C. – Şi ceea ce caracterizează Învăţătura dumneavoastră  este locul pe care îl acordaţi corpului?

G.D. – Da. Domeniul cel mai direct accesibil practicării căii este corpul nostru. Dar exerciţiul corpului nu va servi maturităţii fiinţei umane decât în măsura în care nu mai este considerat ca ceva biologic opus unui ceva spiritual. Corpul este omul întreg în modul lui de a fi acolo. Trebuie să înţelegem corpul, corpul viu (Leib), ca ansamblul gesturilor prin care omul devine ceea ce este sau eşuează. Corpul nu este ceva în spatele căruia se află personalitatea. Dacă eu vă privesc, nu văd spiritul dumneavoastră, nu văd sufletul dumneavoastră; văd omul în globalitatea sa şi în unitatea sa. Eu nu reneg aici concepţiile filosofice sau religioase care separă sufletul de corp, dar, şi aceasta este Zenul, mă plasez pe planul experienţei directe, dumneavoastră şi eu, aici şi acum. Zenul ne invită să avem curajul să ne uităm teoriile pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simţim în clipa de faţă.

J.C. – Ascultându-vă, îmi dau seama că nimeni nu m-a învăţat  să simt şi să iau în serios ceea ce simt. La universitate am fost chiar avertizaţi cu privire la pericolul unei abordări a realului prin intermediul senzaţiei, a simţirii. Până la a ne condiţiona cu ideea că ceea ce simţim nu este decât ceva subiectiv.

G.D. – A ne strecura în simţire face parte din cale. De exemplu, pentru un moment simţiţi-vă picioarele… simţiţi-vă acolo unde vă sunt picioarele. Ce simt acolo unde sunt picioarele mele? Căldură… răceală… greutate… disconfort… un cârcel…? De îndată ce intraţi în realitatea percepută senzorial vă daţi seama că ea nu are nimic de a face cu realitatea conceptuală din dicţionar sau din cartea de anatomie în care găsiţi definiţia cuvântului: picior. Realitatea conceptuală ne separă de experienţa trăită.

J.C. -  Satori este ceea ce dumneavoastră numiţi experienţa fiinţei?

G.D. – A fiinţei? Da. Pe plan individual este vorba de experienţa că, în acest moment: „Eu sunt”. Efectiv, este vorba de experienţa că, în acest moment, „Eu sunt corp viu”, traducerea expresiei „IchLeib” din limba germană.

Iată o descoperire din zilele noastre în Occident: omul în calitate de corp viu pentru care realitatea nu este reprezentarea conceptuală a ceea ce văd, aud, simt şi resimt. Această realitate este realitatea pentru subiect, diferită de realitatea obiectivă. Această realitate a subiectului este exact cea care trebuie eliminată de către ştiinţele care se vor obiective. Dar o experienţă ca cea numită Satori nu se bazează pe niciun criteriu ştiinţific.

2020 – Prin ce anume poate practica zen să fie utilă omului occidental? Prin nimic pentru ego! Aşa cum preciza Graf Dürckheim acum 50 de ani: „Zenul nu are drept scop să vindece EUL care suferă, ci să vindece DE eul care este cauza suferinţei specifice fiinţei umane”.

Primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul? Ne destindem… ne destindem… ne destindem în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a expira şi primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul este de a ne deschide… a ne deschide… a ne deschide în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a inspira. Zenul devine atunci cultura liniştii interioare, cultura calmului interior, cultura păcii interioare.

Jacques Castermane

Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/

Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande 

Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com

Sesiunile la Centru se reiau din 6 iulie 2020.

Jacques Castermane – Când vă faceţi exerciţiul?

Scrisoarea nr. 82 / mai 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France

Graf Dürckheim, evocând relaţia sa cu Kenran Umeji Roshi (maestrul său Zen şi maestru de Kyudo) ne împărtăşeşte un episod din sejurul său în Japonia (1937-1947) care ar trebui să atragă atenţia oricărei persoane care practică un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient:

Umeji Roshi – „Aşadar, Dürckheim, când vă faceţi exerciţiul?”

Graf Dürckheim – „Stimate maestre, eu practic o jumătate de oră în fiecare dimineaţă.”

Umeji Roshi – „În acest caz, încă nu aţi înţeles nimic; un om aflat pe cale spre adevărata sa natură practică toată ziua.”

Şi Graf Dürckheim adaugă: „Dacă la această întrebare aş fi răspuns că fac exerciţiul toată ziua, Umeji Roshi mi-ar fi răspuns cu siguranţă „Se pare că încă nu aţi înţeles nimic; un om pe cale nu se mulţumeşte să practice toată ziua, el practică şi o jumătate de oră în fiecare dimineaţă!”

Respiraţia – motorul transformării noastre

Traducere din K.G. Durckheim - WEG DER UBUNG. Geschenk der Gnade (Calea exerciţiului. Darul Graţiei). Conferinţele de la Frankfurt.

Terapia respiraţiei, pe care fiecare din noi vrem să o practicăm în meditaţie, vizează să-l facă pe om permeabil pentru Cel cu Totul Altul. Ea poate nu numai să recunoască lipsa de transparenţă în tulburările fizice ale suflului, ci poate şi să contribuie, lucrând la calitatea respiraţiei, la demontarea acestor tulburări şi la regăsirea permeabilităţii, în sens propriu cât şi în sens figurat.

Jacques Castermane – COVID-19

Iată că avem şi punctul de vedere (tonic) al Domnului Jacques Castermane în problema "corona".

Rămâneţi acasă şi profitaţi de aceasta pentru „A vă întoarce acasă!”.
 

Scrisoarea nr. 81 aprilie 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France

Gândirea ştiinţifică care susţine că „coronavirusul este un agent infecţios care necesită o gazdă, adesea o celulă, folosindu-se de metabolismul şi constituentele acesteia pentru a se replica” amplifică abordarea noastră obiectivă a realului. Dar, vizavi de această reprezentare mentală, raţională, este o experienţă subiectivă cum nu se poate mai reală: gazda nu este ceva, o celulă; gazda este cineva, o fiinţă umană. Cât despre agentul infecţios, şi el este, ca şi fiinţa umană, o fiinţă vie.

Iată-ne, aşadar, de câteva săptămâni, puşi în pericol de moarte de această fiinţă dotată cu viaţă care este parte integrantă A Naturii. Şi fiinţa umană, totuşi dotată cu raţiune, se arată a fi vulnerabilă.

Făcătorul bombei atomice nu are, în prezent, în faţa a ceea ce el consideră a fi un prădător, altă armă decât masca şi, pe planul strategic izolarea la domiciliu (confinement).

Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?

O altă voce, care nu mai are nevoie de prezentare, despre semnificaţia coronavirusului.

Un text cu care, din nou, rezonez 100%.

O lectură actuală a vechilor cărţi de înţelepciune ale omenirii, în cazul acesta a Bibliei.
Despre destinul (uitat) al omului în această viaţă: acela de a se verticaliza
- prin ancorarea între cer şi pământ -,
după ce, până acum, a trăit doar pe orizontală
nutrit doar de seva pământului,
dobândind o cunoaştere doar pe acest plan orizontal.

Neştiind că îi lipseşte UNICUL NECESAR....

Lui îi revine datoria de a regăsi legătura vitală cu "cerul" - cer prezent şi în el - din interiorul său, unde este aşteptat, am putea spune. Unde este invitat... poate şi prin această OPRIRE generală, care poate fi şi o invitaţie la oprire individuală şi reflecţie profundă.

Da, invitat. Pentru că omul are dreptul să aleagă: să-şi îndeplinească destinul de om sau să rămână în actuala stare de inconştienţă cu toate consecinţele care decurg de aici.

Annick de Souzenelle (n. 1922)
Mai multe texte de Annick de Souzenelle aici:

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Annick_Souzenelle_exil.htm

Annick de Souzenelle - Despre ce coroanã este vorba?

Căutând să înţeleg mai clar evenimentele ce tulbură azi întreaga umanitate, mă bazez pe Biblie şi pe viaţa poporului evreu, prototip al vieţii umanităţii întregi.

În cartea Exodului, citim că acest popor aflat de multă vreme în robie în Egipt, este brusc încercat, împreună cu egiptenii, fiind supus la zece plăgi succesive, ce nu sunt decât consecinţele încălcării legilor ontologice care structurează creatul, încălcări comise de toţi. Acestea din urmă sunt comparabile cu dărâmarea zidului de susţinere a unei case, gest ce duce la prăbuşirea casei.