Exerciţiu şi Graţie

Fragment tradus din cartea lui K.G. Durckheim - Vom doppelten Ursprung des Menschen (Dubla origine a omului)

Detalii carte, răsfoire si impresii pe Amazon.de 

O temă fundamentală străbate orice viaţă religioasă a omului: problema legăturii dintre exerciţiu şi graţie. Atunci când acţiunea omului, care prin forţa voinţei sale şi a capacităţilor sale face posibilă acţiunea, este pusă faţă în faţă cu acţiunea graţiei, văzută ca un dar care curge „de cu totul altundeva”, se reflectă în acest demers de înţelegere o anumită viziune a relaţiei omului cu transcendenţa şi, implicit, o anumită viziune despre omul în sine. Fiecare religie, fiecare teologie presupune o antropologie determinată ale cărei particularităţi şi limite sunt adesea insuficient cunoscute. A sosit timpul ca pentru antropologia, care stă la baza vieţii noastre religioase şi îndeosebi a educaţiei şi direcţiei noastre religioase, să depăşim limite respectate cu timiditate până acum şi, printr-o atitudine de mai largă deschidere, să corectăm traseul actual al frontierelor dintre om şi transcendenţă.

Jacques Castermane - Adevărata natură a fiinţei umane?

Scrisoarea de informare nr. 134, decembrie 2017, a Centrului Durckheim din Franţa

Adevărata natură a fiinţei umane?

Dacă meditaţia atenţiei depline are un scop acesta este trezirea fiinţei umane la adevărata sa natură, fiinţa sa esenţială. Despre ce este vorba?

Omul îşi trăieşte viaţa sa pe două nivele de fiinţă. Nivelul de care este conştient este eul mundan. Este ego-ul care fără încetare este preocupat de el însuşi prin gândire. Ego-ul, indisociabil al mentalului, care mă conduce să cred: „Eu sunt ceea ce gândesc că sunt”! Identificarea cu ego-ul este cauza unei suferinţe care îi este proprie naturii umane. Este vorba de această stare de a fi îngrijorat, agitat, stresat, neliniştit şi chiar angoasat, care conduce astăzi la consumarea zilnică a douăsprezece milioane de unităţi anxiolitice. Vindecarea de această suferinţă necesită o luare la cunoştinţă inconturnabilă : ego-ul nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.

Adevăratul nostru punct de sprijin este adevărata noastră natură esenţială. Şi ce este adevărata noastră matură? Această întrebare, foarte legitimă, îl confruntă pe omul occidental cu o serioasă problemă: ceea ce tradiţia orientală desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane este insesizabil prin gândire. Cu toate acestea, faptul că este insesizabilă prin gândire nu înseamnă că ea esteincognoscibilă. Şi calea de cunoaştere propusă de mai bine de douăzeci de secole în Orient şi în Extremul Orient este exerciţiul numit MEDITAŢIE. Este meditaţia ancestrală desemnată prin expresia: „Ânâ – apâna – sati”[1].
Ânâ – inspir în acest moment… nu eu fac aceasta!
Apâna – expir, în acest moment… nu eu fac aceasta!
Sati – atenţie… atenţie-atenţie…atenţie-atenţie-atenţie!

La ce cunoaştere poate să conducă practica regulată a meditaţiei atenţiei depline? Practicând eu însumi acest exerciţiu timp de cincizeci de ani, am descoperit şi descopăr că mentalul este domeniul agitaţiei şi că corpul viu (Leib) (corpul care respiră) este domeniul calmului interior.

Că mentalul este domeniul zgomotului şi că corpul viu (Leib) este domeniul liniştii interioare.

Că mentalul este domeniul împrăştierii în spaţiul gândit şi în timpul gândit şi că corpul viu(Leib) este domeniul momentului prezent.  

Că mentalul este domeniul ego-ului şi că corpul viu (Leib) este domeniul adevăratei noastre naturi.

Este posibilă o asemenea experienţă? Fiecăruia îi revine să verifice el însuşi. Cum? Practicând zilnic meditaţia atenţiei depline.

Jacques Castermane

Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  http://www.centre-durckheim.com/

Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html

---

[1] Răspuns dat de Budha (care nu era budist) atunci când era întrebat despre meditaţia pe care o practica pe calea eliberării de suferinţă.

Un occidental interesat de zazen profită de întâlnirea cu un maestru pentru a-i pune întrebarea: „Maestre, ce este Zenul?” Bătrânul scrie pe o tãblitã de ardezie: atenţie! „Da, dar mai exact?” Maestrul reia tãblita şi scrie: atenţie… atenţie!Vizibil decepţionat, interlocutorul lui insistă: „Nu aţi putea să-mi spuneţi ceva mai mult?” Luând din nou tãblita, Roshi scrie: atenţie… atenţie… atenţie!