luni, 12 iunie 2017

Jean Gebser - Imaginea omului şi conştiinţa - finalizat!



Un text fundamental si mai mult decât  actual din opera unui gânditor strălucit despre Povestea noastrã mai mare, Povestea Umanitãtii în evolutie, adicã  evolutia constiintei umane: nivelul arhaic, magic, mitic, mental (cel actual) si nivelul integral.
Conferinţă susţinută în  anul 1965

Jean Gebser (1905-1973) Mai multe detalii despre autor aici
http://www.gebser.org/jean-gebser/
Fiecare crede că are în sine o imagine a omului. Dar, de fapt, ce este omul? Nimeni până acum nu a putut răspunde acestei întrebări. Şi totuşi: în primul rând, omul este mult mai mult decât ceea ce crede sau vede cineva. În al doilea rând, ele este mult mai complex decât se presupune în mod obişnuit. Omul este deci sub-estimat, ceea ce se explică prin dezvoltarea mentalului său şi prin întrebuinţarea unilaterală a gândirii raţionale percepută ca singurul instrument care îi permite să dea formă vieţii sale şi să o stăpânească. O întoarcere în urmă ne permite să schiţăm o imagine a omului mai bogată şi mai complexă. 

duminică, 11 iunie 2017

Jacques Castermane - Să trecem de la „a ne servi de meditaţie” la „a o servi”


 Scrisoarea de informare - iunie 2017 
Atunci când, la începutul unui sejur la Centrul Dürckheim, întreb persoanele prezente dacă, eventual, practică deja exerciţiul meditaţiei, răspunsurile sunt variate.

Cu toate acestea, printre cele şi cei care practică deja o formă de meditaţie, aceste răspunsuri arată mai ales că, în majoritatea cazurilor, ele/ei se servesc de meditaţie pentru a obţine un scop pre-meditat. Motivaţiile sunt numeroase şi diverse: a învinge insomnia…a face faţă stresului din mediul întreprinderii… a-şi lărgi capacităţile mentale… a spera vindecarea de o maladie sau alta sau a scăpa de cancer… sau acea speranţă oleacă imatură şi iluzorie rezumată în această formulă tendinţă: „doar fericire şi atât”.

Dacă meditaţia devine pre-meditaţie este pentru că, în cultura noastră occidentală, nu putem gândi omul altfel decât în raport cu conştiinţa sa despre lucruri. Or, de 25 de secole, în Orient şi în Extremul Orient, exerciţiul meditaţiei are drept sens faptul de a se percepe şi de a percepe lumea prin intermediul conştiinţei interioare, conştiinţa senzitivă care este anterioară  conştiinţei care obiectivează şi face din toate… un obiect. Or, meditaţia deplinei atenţii se numeşte: meditaţie fără obiect.

Cunosc bine pericolul de a ne servi de meditaţie pentru a răspunde dorinţelor conştiinţei-ego. A medita pentru a ne garanta nevoia de securitate, de a ne asigura confortul, de a ne asigura dorinţa de permanenţă şi alte speranţe deşarte.

Meditaţia atenţiei depline învăţată la Centru invită persoana în căutare la o ruptură de ego; ruptură de maniera noastră obişnuită de a fi; ruptură de maniera noastră obişnuită de a gândi.

Cei peste 40 de ani de practică a meditaţiei atenţiei depline mă provoacă să spun celor care se angajează pe acest drum de exerciţiu şi experienţă:

”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!”


A practica fără scop nu înseamnă fără efecte. Dar aceste efecte nu au nici o legătură cu dorinţele „eului”, acea parte superficială din noi înşine care nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.

Numai servind meditaţia persoana care meditează se strecoară la un nivel de a fi a ei însăşi care este altul decât egoul; zenul îl numeşte adevărata natură a fiinţei umane, Dürckheim o numeşte propria noastră esenţă.

Adevărata noastră natură este domeniul calmului fundamental, a liniştii interioare, a echilibrului interior; calităţi de a fi pe care nu le putem construi prin exerciţii.
Retragerile şi sesshin pe care vi le propunem în această vară vor avea drept temă:
”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!” Astfel făcând, „Meditaţia atenţiei depline favorizează întâlnirea cu noi înşine într-un mod până atunci refulat sau necunoscut” (K.G. Dürckheim).
Jacques Castermane
Director al Centrului Dürckheim, France, Mirmande
Site:http://www.centre-durckheim.com/index.html
Programul centrului pe 2017 aici: http://www.centre-durckheim.com/Programme2017b.pdf

vineri, 9 iunie 2017

Maestrul interior - Centrul: FIINŢA prezentă în om



Realitatea veritabilă, esenţială pentru că este nucleul activ în orice lucru, centrul primar şi absolut a tot ceea ce este viu, este FIINŢA divină, prezentă în el pentru a se manifesta într-o formă, unică de fiecare dată. Diversitatea existenţelor în această lume face ca FIINŢA să apară în multitudinea formelor individuale. Imaginea interioară a fiecăreia din structurile care se formează, în condiţiile spaţio-temporale, este în acelaşi timp calea interioară dată. Este legea devenirii ei, potrivit căreia, printr-o succesiune precisă de etape şi de nivele, ea să se dezvolte, să înflorească şi să piară, purtându-şi fructul în timp ce moare: germenul unei noi deveniri. Această cale interioară este, la fiecare fiinţă vie, nucleul activ dat al existenţei sale. Omul, fiinţă conştientă, este în adevăratul lui centru atunci când i s-a deschis şi şi-a recunoscut calea sa interioară ca adevărul lui original şi obligaţia sa esenţială. Când a devenit capabil să urmeze această cale şi când un ecart faţă de cale trezeşte conştiinţa Fiinţei sale, adică devine conştient de vocea maestrului interior. Omul este, prin urmare, în centrul său abia atunci când se află definitiv pe Cale.