Graţie şi experienţa Fiinţei

Graţia,
care este considerată de către omul natural 
ca un dar care îi vine de la un Dumnezeu exterior,
este pentru omul iniţiatic accesul la conştiinţa Dumnezeului interior,
din propria sa fiinţă şi din cea a oricărei realităţi naturale date ca obiectivă. 

În timp ce pentru omul natural Exerciţiul este redus la o performanţă
fizică, psihică sau morală, suscitată de dorinţele
şi de voinţa unui eu natural plin de bune intenţii,
şi care, în consecinţă, nu dă niciodată acces la Graţia divină,
el înseamnă pentru omul iniţiatic a deveni conştient de Graţia specifică fiinţei lui proprii pentru a i se conforma. A i se conforma, adică a lăsa să se exprime dorinţa ei de deschidere, a se strădui la transparenţă pentru a putea să O primească şi să-i permită să se manifeste în existenţa lui, în el şi prin intermediul lui.

În timp ce conştiinţa omului natural,
din cauza tendinţei ei spontane de a menţine, a prelungi şi a viza „echilibrul static”,
se opune dinamismului unei Vieţi care tinde la o permanentă transformare, 
Elanul provenit din Fiinţă spre realizare, eliberare şi transformare
este pentru omul iniţiatic principiul* acţiunii şi cunoaşterii sale. Şi astfel, Ceea ce este cunoscut şi cel care cunoaşte se întâlnesc şi se descoperă reciproc în Fiinţă, adică în Christos.

Pentru omul iniţiatic, raportul dintre travaliul** spiritual şi Graţie
nu se mai defineşte prin opoziţia dintre ceea ce face şi ceea ce primeşte,
ci prin ceea ce este el însuşi în mod inconştient prin raport cu Fiinţa,
şi ceea ce poate să devină datorită exerciţiilor specifice care îl fac
să ia cunoştinţă de Principiul de Viaţă, 
ceea ce debuşează spre o autentică Realizare de  sine.

Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 54

Erfahrung der Transzendenz...

O carte care trebuie neapărat tradusă în româneşte.
Este o sinteză a viziunii lui K.G. Durckheim. 

*principiul - în sensul de "cauza primară, originea". N.T.
** travaliu - în sensul de "muncă, lucru". N.T.

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente înseamnă a te adăpa la o abundentă Sursă de Forţă, dar înseamnă şi a avea forţa de a fi autentic, forţa de a-ţi recunoaşte propria slăbiciune. Omul trebuie în continuu să se depăşească, în fond, el trebuie mereu să ştie şi să facă mai mult decât poate prin sine însuşi. Aceasta înseamnă a fi uman. Transcendenţa Imanentă poate să-l ajute pe om să ceară de la el eforturi de care ar fi incapabil dacă nu ar avea în el această legătură cu Supra-umanul. Căci există în fiecare om mult mai mult decât forţele eului terestru ordinar, în fiecare există "un potenţial de forţe supra-umane” în slujba unor sentimente particulare, a anumitor acţiuni de care el nu este capabil decât pentru că există în el „ceva” care depăşeşte forţele lui naturale. Singur, omul care nu stă într-o atitudine absolut depărtată de Imaginea înnăscută pe care o poartă în el, de Imaginea a ceea ce trebuie să devină el, poate, în anumite circumstanţe, să-şi depăşească forţele sale naturale. Căci Imaginea a ceea ce trebuie să devină un om conform Fiinţei lui esenţiale conţine totdeauna partea supra-umană a acestui om. Singur cel care îşi depăşeşte capacităţile naturale poate să devină Cel care este destinat să devină potrivit Fiinţei lui esenţiale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm de o manieră contrară adevărului nostru interior, dar este posibil să ni se ceară, în anumite cazuri, să depăşim capacităţile de care natura ne face capabili.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 170

Din capitolul EXPERIENTA TRANSCENDENTEI  tradus partial aici