duminică, 10 iulie 2011

Gândul zilei(14)

Cea mai profundă alienare a omului constă în a renunţa la totalitatea lui şi a deveni un funcţionar supus singurelor imperative ale producţiei şi integrat într-un sistem obiectiv şi raţional. Este o pură reificare a realităţii noastre, care merge contra curentului aspiraţiilor noastre actuale: umanizarea vieţii, întoarcerea la subiectivitatea omului, refuzul unei stricte adaptări la un context obiectiv.
Evenimentul cel mai profund al epocii noastre – într-un sens atât negativ cât şi pozitiv – este că secularizarea vieţii atinge limita în care Cel cu Totul Altul se trezeşte în noi prin reacţie şi ne împinge spre o nouă conştiinţă a realităţii.

Epoca modernă a adoptat, mai mult sau mai puţin, o concepţie carteziană despre realitate. Realitatea se reduce la ceea ce poate fi recunoscut de înţelegerea umană şi apoi stăpânit în lume, la ceea ce poate fi fixat prin raţionalitate şi integrat potrivit unei ordini conceptuale. Ceea ce nu se poate înscrie în această ordine este fără realitate, este o pură subiectivitate – sentiment, stare de spirit, speranţă, dorinţă - , dar nu realitate recunoscută ca atare.

Asistăm astăzi la o adevărată mutaţie, la o reorientare a conştiinţei noastre despre realitate. Când spun astăzi, vreau să vorbesc despre acea elită umană pentru care mâine este deja viu. Acel astăzi care nu este decât o supravieţuire de ieri nu mă interesează aici. Prin omul timpului nostru, eu înţeleg pe cineva sensibil la ceea ce pune în discuţie concepţia lui convenţională despre realitate, şi îi răspunde nu legându-se de trecut, ci afirmându-se ca un om de viitor, deschis lucrurilor şi dezvoltărilor contemporane. Este, de asemenea, cineva care, ca noi înşine aici, se întoarce spre noi forţe de viaţă, în cazul nostru forma meditativului.


K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 238
(Weg der Übung. Geschenk der Gnade )
(Calea exerciţiului. Darul Graţiei)