sâmbătă, 19 decembrie 2015

Meditaţia - gândul zilei


Meditaţia nu este decât un timp forte
pentru un alt stil de viaţă
Ea permite obţinerea „atitudinii juste
care puţin câte puţin trebuie să ne locuiască
necontenit prin tot cotidianul.

Karlfried Graf DÜRCKHEIM

duminică, 22 noiembrie 2015

Maturitatea umană... frunza... toamna... copacul... constiinta...



Mica frunză a marelui copac! Dacă frunza ar fi dotată cu conştiinţă, nu ar fi ea, toamna, sub influenţa sentimentului apropiatei ei morţi? Desigur, dacă conştiinţa ei nu ar conţine nimic altceva decât frunza, frunza în sine. Atunci ea ar simţi că îngălbeneşte, că începe să se usuce, că în curând urmează să cadă – jucărie a vântului, victimă a puterilor distructive. Să presupunem acum că frunza poate avea conştiinţa că ceea ce trăieşte în ea nu este numai frunza, ci în acelaşi timp copacul; ea ar şti atunci că viaţa ei anuală şi moarte ei anuală sunt un mod de a fi al copacului, ea ar fi conştientă că viaţa copacului este în ea, că Viaţa include nu numai mica sa viaţă, ci şi mica sa moarte. Şi, instantaneu, atitudinea frunzei, în faţa vieţii, şi în faţa morţii, ar fi transformată; angoasa ar dispărea şi totul ar căpăta un alt sens. 

Angoasele umanităţii corespund cu cele ale frunzei care se opreşte la conştiinţa sa de frunză, cu alte cuvinte, este prizonieră a micii realităţi imediate, a simţurilor, a raţiunii, şi care este incapabilă să iasă din frontierele sale. Conştiinţei pe care noi o avem în general despre viaţă îi lipseşte conştiinţa fiinţei noastre profunde. Pentru ca aceasta să poată pătrunde, avem nevoie să o revizuim pe prima, să recunoaştem cât este de mărginită; avem nevoie să luăm în serios orele privilegiate ale existenţei noastre, adică să-i recunoaştem semnalele şi să lăsăm să înflorească marea Viaţă care este în noi. Numai astfel putem noi intra în contact cu fiinţa noastră adevărată. Căci ce altceva este această fiinţă dacă nu modul nostru individual de participare la Marea Viaţă? Şi maturitatea ce altceva este ea dacă nu manifestarea acestei participări a noastre prin viaţa noastră cotidiană
A deveni una cu sursa fiinţei noastre: aceasta este calea maturităţii interioare! Dar cum să o găsim? Cum să mergem spre ea? Trei forţe ne deschid calea într-acolo : suferinţa de zi cu zi, marile lovituri ale destinului şi fidelitatea faţă de exerciţiul interior. Din toate cele trei poate să ia naştere maturitatea.

Karlfried Graf Duerckheim - Etapele maturitãtii umane
carte în pregãtire la Editura HERALD 



duminică, 1 noiembrie 2015

Meditaţia… un exerciţiu pe calea spirituală sau un medicament pentru eul agitat, stresat? (Jacques Castermane)


Jacques Castermane
„Trandafirul nu se construieşte în funcţie de un ideal personal sau colectiv. El devine ceea ce este el, el este ceea ce devine.
Exigenţa este aceeaşi pentru omul care se consideră a fi pe calea spre adevărata sa natură.
A deveni ceea ce este şi a fi ceea ce devine potrivit intenţiilor din fiinţa sa profundă.
Acesta este scopul meditaţiei de atenţie deplină.”Karlfired Graf Dürckheim

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Omul la întâlnirea cu Fiinţa – trei situaţii diferite



Situaţia Sinelui care se opune metamorfozei îmbracă trei forme caracteristice: o întărire a eului în cochilia lui, o lipsă a cochiliei-eu , o armonie falsă.  Întâlnim în fiecare dintre noi aceste trei forme, dar datorită caracterului individualităţii noastre, biografiei noastre individuale şi gradului nostru de evoluţie, una sau alta dintre variaţiuni predomină.

duminică, 25 octombrie 2015

Omul invitat la maturitate


Omul este pregătit să se angajeze pe calea maturităţii atunci când ajunge la limitele puterii sale naturale. Există în om îndoiala nemărturisită că nu este pe deplin în ordine cu el însuşi şi nu este pe calea cea bună. Foarte adesea, în timp ce se crede pe culmea autonomiei lui imaginare, el se simte tracasat de sentimente de culpabilitate, de angoase de neînţeles şi de un sentiment de vid. Fiinţa neglijată, refulată de conştiinţa naturală îi reaminteşte prezenţa ei. Omul trebuie să înveţe să asculte acest avertisment, şi să-i răspundă deschizându-se invitaţiei interioare; el trebuie să înveţe să recunoască, în propriul lui spirit obiectiv, vălul aruncat asupra adevărului. Pentru aceasta, ajutorul unei persoane ajunse la maturitate îi este adesea necesar. Astfel, în comuniunea în Fiinţă, şi prin ataşamentul faţă de maestrul interior, va câştiga el, poate, libertatea după care tânjea. O va căuta în zadar atât timp cât se va folosi pentru aceasta de mijloace, adică exact de forma de conştiinţă care o ascunde.

Din cartea în pregătire K.G. Durckheim - Durchbruch zum Wesen
Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016


Se poate citi mai mult dintr-o traducere mai veche si incompletă aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/02/karlfried-graf-durckheim-etapele.html





luni, 19 octombrie 2015

Lipsa de maturitate umana - maladia cronica a umanitatii


Lipsa de maturitate a adulţilor este maladia cronică a unei umanităţi care,
orbită de puterea sa de dominaţie asupra lumii exterioare
pierde din vedere calea interioară. 
 
Îi revine epocii noastre, pe cale de reînnoire,
să reflecteze la ceea ce înseamnă maturitatea umană şi
să caute semnele de non-maturitate
care ne otrăvesc viaţa.


Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen 
(Etapele maturitãtii umane)

O carte despre maturitatea umanã, a cãrei lipsã, esentialã, se resimte în toate domeniile vietii noastre.
O carte de care avem cea mai mare nevoie...
"Hazardul" a decis asa...
Si a decis bine...

Cartea a apărut în 2016 la Editura HERALD.
Se numeşte Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Omul în faţa maturităţii sale



Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină.
 

Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, 
sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  
din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 
Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  
Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  
Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?
Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 
Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen

… o carte care – e cert… la anul… cât de curând...- va fi citită în româneşte... 
 

Mai trebuie doar tradusã...

Un capitol din această carte, despre ADOLESCENŢĂ, a fost tradus deja mai demult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/02/karlfried-graf-durckheim-adolescenta.html

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Atracţia pentru meditaţie ! (Jacques Castermane)

Centrul Dürckheim
Calea acţiunii… pentru o Inţelepciune exersată
Clipă de clipă
(scrisoare trimestrială de încurajare la o practică cotidiană)
Scrisoarea nr. 64 – octombrie 2015-10-10

Atracţia pentru meditaţie !
Jacques Castermane

Atracţia fenomenală pentru cuvântul meditaţie este cu siguranţă un eveniment pozitiv. La sfârşitul secolului trecut persoana care spunea că practică meditaţia era imediat suspectată că ar fi membră a unei secte. Astăzi, cuvântul meditaţie, departe de a fi tabu, este pe prima pagină a revistelor, face titlul jurnalului Tv de la orele 20, radiourile îi consacră numeroase emisiuni; cât priveşte editurile, ele nu pot decât să se felicite de o asemenea admiraţie. Dar o asemenea ambalare pentru meditaţie ne obligă se ne punem trei întrebări: ce este practicat, în ce scop şi de cine este învăţat(predat) acest exerciţiu.

A medita ! Concret, în ce constă aceasta?

duminică, 13 septembrie 2015

Psihologia adâncurilor lui C.G. Jung - dialog dr. Ignaz Tauber cu Jacques Castermane

Jacques Castermane
Anima naturaliter religiosa
Numai integrarea contrariilor dă pacea
Dualismul! Este Cain şi Abel dar şi… Domnul şi Doamna!
Arhetipurile
Umbra! Dacă rămâne inconştientă ea devine autonomă
Anima şi Animus
Emoţiile, limbajul umbrei
Fiecare femeie are în ea patru femei, fiecare bărbat are în el patru bărbaţi


Încă de la începutul sejurului meu la Rütte, Graf Dürckheim m-a invitat, cu insistenţă, să încep un travaliu (lucru) asupra inconştientului. Nu eram deloc entuziast! Mi se părea că practica aşezării în linişte, lucrarea asupra corpului în Personale Leibtherapie puteau să fie suficiente. În Japonia nu li se propune călugărilor zen să facă o analiză! De aceea fără mustrare de conştiinţă rezistam acestei lucrări asupra inconştientului.
Câteva luni mai târziu, participă la o sesiune dr. Ignaz Tauber, un om prietenos, jovial, plin de umor. El ne vorbeşte despre Jung, pe care l-a cunoscut personal şi cu care a lucrat; el ne vorbeşte de asemenea despre Marie-Louise von Franz. Participanţii îi pun întrebări referitoare la vise, imaginaţia activă, I Ging.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Structura sufletului nostru cere INDIVIDUAREA


... calea individuării este o responsabilitate în faţa căreia se află fiecare fiinţă umană. 
Structura sufletului nostru o cere. 
Şi când nu urmăm acest ordin, 
această lege interioară, 
în timp ce avem posibilitatea s-o facem, 
plătim scump. 
Depresia, tot felul de maladii psihosomatice, distoniile vegetative reprezintă azi cam 70% din maladiile de astăzi. Nu este în întregime vina noastră pentru că nu suntem educaţi în acest sens. Suntem bieţi ignoranţi în ce priveşte sufletul nostru. Dar, din fericire, încet-încet psihologia ne obligă să recunoaştem această stare de lucruri.

Dr. Tauber Ignace în dialogul plin de bogăţie cu Jacques Castermane din volumul
Jacques Castermane – Lecţiile lui Durckheim. Primii paşi pe calea iniţiatică
o carte care sper că î
n viitor va fi citită şi în româneşte . 
Intregul dialog de o mare bogăţie aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2015/09/psihologia-adancurilor-lui-cg-jung.html

marți, 1 septembrie 2015

Care este bogăţia momentului prezent? (Jacques Castermane)


Trebuie să recunoaştem că noi părem a prefera să ne gândim viaţa sau să ne visăm mai degrabă viaţa noastră de clipă de clipă. A ne lăsa purtaţi – în gând – în trecutul care nu mai este sau în viitorul care va veni (poate) este cauza primară a unei vieţi interioare agitate. Când mentalul (mind) devine acea putere autonomă care fabrică fără încetare idei de spaţiu şi idei de timp, el devine domeniul îngrijorării, al agitaţiei, al stresului, al neliniştii şi al acelei angoase subterane care conduce la consumarea de anxiolitice.

Intuiţia că este posibil să ne vindecăm de această maladie care este proprie fiinţei umane
angajează astăzi multe persoane în practica meditaţiei. Cu toate acestea, sensul jumătăţii de oră zilnice consacrate exerciţiului deplinei atenţii ar trebui să ne provoace la exersarea practicii meditative în cotidian.
Este vorba, ca şi pentru exerciţiul zazen, de o ruptură de maniera noastră de a fi obişnuită în tot ceea ce facem. Cotidianul ca exerciţiu, înseamnă a învăţa să vedem şi să trăim coincidenţa a trei evenimente.
Oricare ar fi acţiunea mea, ea este realizată în spaţiul-trăit şi în timpul-trăit. „Aici şi acum” prepar cafeaua, ung pâinea cu unt, ridic bolul în direcţia buzelor.

Aici şi acum – Hic et Nunc - ! Invitaţie nu la a ne ancora, ci la a ne scurge în realitatea prezentă. Nu este nimic static în acest adverb de spaţiu asociat acestui adverb de timp care se asociază oricărui verb deacţiune.

Fie că este pe parcursul meditaţiei deplinei atenţii sau în practica meditativă în cotidian trebuie evitat, cu orice preţ, să vrem să „fixăm” atenţia.
Atenţia, funcţie a corpului viu (Leib) curge… curge… aşa cum respiraţia curge. Ceea ce numim momentul prezent curge… curge aşa cum apa unui râu curge. Mentalul, conştiinţa „a ceva” este cel care fixează ceea ce nu poate fi fixat. A medita înseamnă a rămâne în non situat.
Iată încă o ruptură de maniera noastră obişnuită 
de a fi, de maniera noastră obişnuită de a face, de maniera noastră obişnuită de a vedea.

Ca şi oricare, mult timp am crezut că viaţa mea ar începe de fapt atunci când vesela va fi terminată… când voi fi răspuns la scrisori… Când voi fi terminat de tuns peluza. Până în ziua în care mi-a fost pusă această întrebare: „Care este bogăţia momentului prezent?”
A trebuit să-mi pun această întrebare adesea, deseori, pentru ca, dintr-odată răspunsul să fie din cel mai adâncul din mine: „Bogăţia momentului prezent? Este cea pe care eu i-o dau!”.

Jacques Castermane
Director al centrului CENTRE DURCKHEIM din Franţa.
în scrisoarea de informare a centrului pe septembrie 2015.
 Centre Dürckheim - F-26270 Mirmande - Tel: +33 (0)4 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com -
http://www.centre-durckheim.com

joi, 30 iulie 2015

Există un punct de sprijin în noi înşine

În umbră este încarcerată şi adevărata noastră natură, Christosul interior, Fiinţa noastră esenţială. Ceea ce este încătuşat acolo este totuşi sursa dinamismului celui mai profund. Noi suntem prizonieri ai noştri înşine. Fiinţa refulată, prizonieră a fiinţei noastre existenţiale. De unde minciuna atunci când suntem identificaţi cu faţada, cu fiinţa noastră condiţionată.
Fiecare experienţă în care pentru un moment Fiinţa esenţială este eliberată ar trebui să fie însoţită de conştientizarea a ceea ce blochează calea spre Fiinţă. Pentru că responsabilitatea mea faţă de persoanele care îmi acordă încrederea lor în terapie este răspunsul la această întrebare: cum să găsim acel punct în noi înşine care este dincolo de toate? Acesta este terenul meu, nu am altul.
J.C. – Permiteţi-mi să vă pun întrebarea pe care tocmai aţi enunţat-o: cum să găsim acel punct în noi înşine, care este dincolo de toate?
G.D. – Mai întâi este bine să privim această chestiune teoretic. A înţelege că există ceva numit esenţă vizavi de altceva numit existenţă. Esenţa care este în orice lucru este dincolo de contrarii. Este o teorie, o credinţă poate, sau o cunoaştere profundă a tuturor epocilor, a tuturor culturilor, a marilor filosofii care sunt efectiv iniţiatice. De aceea în creştinism unde Christosul, care este altceva decât Isus, spune despre sine însuşi: „Eu sunt înainte ca Avraam să fie”. Christosul, care este Verbul! El subliniază cu această frază realitatea înainte de cădere. Adică realitatea care este înaintea eului condiţionat de timp şi spaţiu. Noi suntem cu toţii mai mult sau mai puţin zăvorâţi în acest eu, a cărui conştiinţă nu vrea nimic altceva decât conservarea şi securitatea. Cu toate acestea, există acolo, în nucleul nostru, acel punct în care suntem absolut liberi.
Acest punct este descoperit în ceea ce eu numesc experienţa atingerii Fiinţei, ceea ce japonezii numesc Kensho. Există pe arierplanul omului, care este mai mult sau mai puţin întemniţat în orizontul eului său existenţial, o uşă care se deschide spre o realitate absolut diferită. Realitate care dă calităţilor senzoriale ale acestei vieţi, ale acestui eu, nu doar un accent, ci un alt caracter chiar. În aceste momente privilegiate, totul este diferit, culorile, luminile, sunetele. În aceste clipe se manifestă ceea ce Novalis numeşte „acest invizibil pus într-o stare de mister în tot ceea ce este vizibil”.
Toată lumea vorbeşte astăzi despre lărgirea conştiinţei până la spaţii infinite. Dar, în acelaşi timp, ar trebui să fie realizată această mişcare în sens contrar. Ea ar putea fi comparată cu coborârea într-o pâlnie. O coborâre spre fund care, poate, dă impresia unui impas. Dar, tocmai acolo, în adâncul adâncului, se află o micuţă perlă. Sau, poate, chiar un fir de nisip. Şi tocmai acest fir de nisip contează! Pentru că de acolo totul capătă un alt sens. Acolo este punctul libertăţii totale. Punct începând de la care totul îşi găseşte locul. Acest fir de nisip care este dincolo de toate dă totului valoare sa. Nu este nimic! Şi tocmai acest nimic este plenitudinea pe cale să se manifeste în noi înşine.
Eu cred că zazenul este meditaţia fără obiect, care caută o stare de conştiinţă dincolo de obiecte. Cât despre această stare de conştiinţă fără obiect, este un fel de deschidere pentru ceea ce vine de altundeva. Stare de conştiinţă care se deschide pentru altceva şi în care toate au o realitate relativă. Acesta este punctul marii libertăţi.
Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim , pag. 209-210

duminică, 28 iunie 2015

Naturalul este rodul unui imens efort

… acelaşi lucru după zece ani de muncă…

Vedere din Schonbrunn
Din seria Lecţiile lui Durckheim 
G.D. În toate disciplinele de pe cale, tehnica este înainte de toate artificială. Discipolul trebuie să o repete până când într-o bună zi ea să devină o a doua natură. Trebuie să înţelegem că naturalul este rodul unui imens efort. Când începeţi să cântaţi, o faceţi mai întâi plecând de la vocea voastră naturală. Lucrând arta cântului vă pierdeţi această voce. Şi după zece ani de muncă o regăsiţi, dar pe un alt plan.
Sau, un alt exemplu, luaţi cazul unei dansatoare foarte dotate. Are 17 ani, nu ştie nimic dar ţine de natura ei să danseze. Ea trebuie să piardă totul pentru a deveni o mare dansatoare. Un mare pictor se află la un anticar şi priveşte pânzele. Soseşte un tânăr cu o pânză pictată de el. Şi acest mare pictor, apropiindu-se, îi spune anticarului: „Vedeţi, faţă de aceasta, tot ceea ce mi-aţi arătat sunt tablouri fără valoare!” Dar se întoarce apoi spre tânăr şi îi spune: „Nu vă închipuiţi nimic. Dacă îmi aduceţi acelaşi lucru după zece ani de muncă, abia atunci acesta va fi ceva!”
J.C. - … acelaşi lucru după zece ani de muncă…
G.D. – Da… zece ani de muncă, oricare ar fi aceasta, meditaţia, aikido, tirul cu arcul.
J.C. – Aceşti zece ani de muncă sunt durata de trecere de la inconştienţă la conştienţă?
G.D. – În fond, aş putea să răspund da. În sensul în care noi nu putem să dezvoltăm nimic, ci doar să ne deschidem pentru ceea ce este dintotdeauna acolo. Când maestrul Umeji m-a cuprins în braţele lui a fost ca pentru a-mi spune: „Ah, iată, acum natura este din nou completă, Marea Viaţă este în mica viaţă.” Ea este bineînţeles întotdeauna acolo, întotdeauna prezentă. Dar noi nu suntem întotdeauna conştienţi de aceasta.

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 196 

vineri, 5 iunie 2015

Extraordinarul este în profunzimea ordinarului

Din seria Lecţiile lui K.G. Durckheim 

- Ceea ce este dificil este trecerea de la exerciţiul specific la cotidian. Cum să facem?

Această stare de a fi ar trebui să fie mereu arierplanul vieţii cotidiene. Atitudinea meditativă nu este contrară acţiunii. Orice mod de a fi în cotidian merită să fie calificat drept meditativ atunci când omul îşi păstrează spatele încă sprijinit de această altă ambianţă. Este vorba de contactul permanent cu acest fir de aur. Această stare din cotidian este foarte sobră. Nu pare excepţional de frumoasă decât pe arierplanul agitaţiei cotidiene. Dar nu trebuie să căutăm nimic care să fie extraordinar. Extraordinarul este în profunzimea ordinarului. 

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 191
Din seria LES GRANDES TEXTES SPIRITUELS, Editions du ROCHER

O carte foarte bună, de mare folos pentru noi dacă s-ar traduce în româneşte.

luni, 4 mai 2015

Metanoite. Sensul experienţei religioase.

Sarcinii psihologiei profunzimilor, a cărei datorie este de a permite cunoaşterea obstacolelor şi a rezistenţelor pe calea Fiinţei esenţiale şi de a ajuta să fie suprimate, trebuie să i se adauge practica, Exercitium ad integrum. Aceasta înseamnă înainte de toate exerciţiul unei practici meditative care culminează cu o viaţă meditativă. Scopul lor nu va fi înţelegerea mai profundă a unei reprezentări religioase sau a unui text sacru, ci transformarea omului întreg în vederea transparenţei. Semnificaţia meditaţiei şi a tuturor practicilor meditative va fi atunci transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă, nouă şi tuturor lucrurilor. Scopul acestei metamorfoze va fi un om care a distrus zidurile care îi limitează şi îi protejează Eul natural. Acest Eu trebuie să fi învăţat să abandoneze aparenţele pentru a-şi putea întâlni umbra esenţială – Fiinţa esenţială refulată. Aceasta trebuie să devină perceptibilă şi să se manifeste în maniera lui de a simţi, de a cunoaşte şi de a structura lumea, dar mai ales în modul pe care-l va avea el însuşi de a deveni conform cu Fiinţa sa esenţială. Această transformare nu priveşte doar comportamentul său în lume, ci sinele său ca Persoană. 
O astfel de metamorfoză a omului ar trebui să fie sensul şi scopul oricărei formări teologice. Aceasta nu ar trebui să se istovească într-o asceză făcută în numele unei morale teologice şi care să conducă la o etică de bună conduită, ci, în sensul unei „metanoite, ar trebui să conducă la Marea Întoarcere şi la Metamorfoza omului natural în om iniţiatic, cel care îşi fondează existenţa pe Supra-natură. A reduce o formare la fondarea unei etici, înseamnă a face din fariseul fidel legii un model, şi înseamnă a risca să confundăm Crucea lui Christos cu „Crucea Roşie”.

K.G. Durckheim – Von der Erfahrung der Transzendenz, pp 20-21
capitolul Experienţa religioasă. Condiţiile unui dialog fructuos.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

De Pasti 2015... Sărbători Fericite!


Hristos a înviat !


Sursa foto: www.photo-paysage.com

E soare-n ceruri

Si-n inimi e soare
Cu iarna ce moare
Nădejdea învie
Pe firul de iarbă
Pe frageda floare
Cu lacrima plouă
Mărgele de rouă.
Aleargă peste întreaga fire
Fioruri dragi de fericire
Şi toate inimile bat
Hristos a înviat!

Cincinat Pavelescu – Hristos a înviat


 

vineri, 20 martie 2015

Vindecarea de la Fiinţă la Fiinţă


Teza lui Fichte potrivit căreia filosofia unui om este funcţie de ceea ce este acel om poate fi transpusă şi în cazul terapeutului; ceea ce ne permite să spunem: „Realitatea spre care îl conducem pe cineva este legată de cea în care ne aflăm noi înşine”. Şi aceasta este valabil atât pentru realitatea teoretică, cât şi pentru realitatea practică. 

duminică, 15 martie 2015

Eugen Herrigel - ZEN în arta de a trage cu arcul


Tradusă în româneste si publicată de Editura For You.

Câteva fragmente relevante pentru această COMOARĂ de înţelepciune.


Iată care sunt efectele provocate de arta trasului cu arcul: o dezbatere care pătrunde până în ultimele profunzimi ale fiinţei, dezbatere pe care o are arcaşul cu sine însuşi.

miercuri, 11 martie 2015

"Convertirea" la Numinos...


Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului ca atare.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Sursa veşnică poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut ea dintotdeauna.
K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei
(Von  der Erfahrung der Tranzendenz

Cât de actuală este această necesitate... această ÎNTOARCERE spre Numinos.

miercuri, 4 martie 2015

Senectutea – un timp pentru Metamorfoză


Sensul senectuţii nu este performanţa, ci maturitatea.
Sensul terapiei persoanei vârstnice începe printr-o încercare
de a o convinge de necesitatea de a deplasa centrul de interes
de la realizarea din lume spre maturitatea interioară.

Psihoterapia persoanelor vârstnice întâlneşte aproape aceleaşi probleme ca în cazul adolescenţei. Un singur lucru diferenţiază situaţia vârstnicului de cea a adolescentului: ineluctabil şi indubitabil, moartea se apropie de acesta. Dacă terapeutul reuşeşte să transmită o relaţie justă cu faptul de a muri, atunci moartea însăşi devine un terapeut. Ea îi aduce persoanei vârstnice un dublu mesaj, la care aceasta trebuie, desigur, să fie foarte atentă: „Ai putea să dai drumul la toate cele de care te ţii şi să primeşti ceea ce îţi este mai în interior destinat”.

vineri, 20 februarie 2015

Suferinţa în lumina terapiei iniţiatice


Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice. A trebuit să se facă un mare pas înainte pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică; tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial – la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei. Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi, care nu este rezultatul unei speculaţii şi nici al unei credinţe religioase, ci este rodul unei experienţe, experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască. Realitatea experimentală despre care este vorba aici nu a fost recunoscută până acum, căci ea se situează în afara câmpului de experienţe naturale şi inteligibile. Totuşi, este vorba, prin aceste experienţe, de a atinge Realităţi pe care se bazează orice religie vie.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară

Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.  
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.
Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI

joi, 1 ianuarie 2015

La multi ani!



 LA MULTI ANI !

Vã doresc
UN AN NOU FANTASTIC !
 

Ah! Emoţia sacră a atomului care descoperă în străfundul lui
chipul Universului…
 
Ce murmur prodigios, dacă am putea să-l auzim, 
cel al gemetelor fără număr care au pregătit naşterea noastră,
amestecate cu chemările fără număr care coboară spre noi din viitor. 
Pentru o parte infimă, dar reală,
succesul enormei afaceri, al imensei naşteri universale,
se află în mâinile celui mai mic dintre noi.
 

Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus, Ed. du Seuil, pag.81