miercuri, 20 ianuarie 2016

În oglinda Seriozităţii


Două feluri de oameni întâlnim astăzi mai des 
decât în vremurile anterioare:

cei pentru care nimic nu mai este serios

si
cei care sunt de o seriozitate rareori întâlnită până acum.

Unii spun: avem de toate, dar nu avem nici un sens – şi trăiesc în consecinţă. 
Ceilalţi, în schimb, sunt purtaţi de un fel de Gravitate de fond, aproape solemnă şi totuşi voioasă, care îi poartă de-a lungul zilei ca şi cum ar fi văzut, dincolo de toate non sensurile, un sens mai profund.

Ochii celor dintâi sunt fără strălucire, ca şi stinşi. Ochii celorlalţi sclipesc de o strălucire elocventă, ca şi cum ar fi prezentă, dincolo de realitatea cenuşie a vieţii de zi cu zi, o realitate mai înaltă. 

Între cele două trăiesc
cei mulţi ca lumini pâlpâinde, sub presiunea fluctuantă a ceea ce oamenii în general, şi astăzi cu o intensitate specială, au denumit „gravitatea vieţii”, realitatea aridă – între aprinderea şi stingerea din nou, între plăcere şi durere, între speranţă şi dezamăgire - a micii lor vieţi cuprinse între naştere şi moarte.

K.G. Durckheim - Etapele maturitătii umane
carte aflată în pregătire la Editura Herald
(Durchbruch zum Wesen)


luni, 18 ianuarie 2016

Libertate în Finit...


Numai când ideea de comunitate – fie aceasta căsătoria sau statul – sau ideea de individualitate şi de libertate a ei stau sub semnul Infinitului, atunci şi Finitudinea, în care acestea prind rădăcini şi cresc, se transformă şi în ea se deschide calea spre libertate.  
Libertate în Finit există doar acolo unde 
opoziţia implacabilă a dorinţelor şi instinctelor din Finitudine 
este, 
prin instalarea în Infinit, 
depăşită sau făcută fără putere. 
Numai acolo unde în om, dincolo de micul său Eu, se ridică Subiectul care, sesizat fiind de Infinit, urmează chemarea lui imperioasă şi acţionează şi trăieşte responsabil, intră pacea în lume. 

K.G. Dürckheim – Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane,
 Editura HERALD  

duminică, 10 ianuarie 2016

Cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei


…cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei 
vine din existenţa noastră 
deplin satisfăcută de ea însăşi, 
care nu pune nici o întrebare propriului ei subiect, 
nici dincolo de el.

K.G. Dürckheim  - Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD



sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Francis Dekeyser - Mesaj de Anul Nou 2016


Francis Dekeyser,
preot ortodox si instructor de arte martiale

Presedintele Asociatiei Bethanie, Gorze, Franta


vineri, 1 ianuarie 2016

Scopul cãii nu este fericirea, dar calea ESTE fericirea.



 11

La multi ani! 

Vă doresc un An Nou Fericit! 
           Dar ce este fericirea?
         
          Cu ajungem la ea?
 
          Direct sau... indirect?
Scopul cãii nu este fericirea,
dar calea ESTE fericirea.


spune un proverb Zen citat de Francis DEKEYSER, 
instructor de arte martiale si preot ortodox 



presedintele asociatiei Bethanie, Gorze, Franta
în scrisoarea de Anul Nou 2016, 
tradusă deja integral în româneste aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/01/francis-dekeyser-mesaj-de-anul-nou-2016.html

Originalul scrisorii în francezã poate fi citit pe site-ul Bethanie aici:
http://www.centrebethanie.org/2015/12/belle-et-lumineuse-annee-2016.html