duminică, 12 iunie 2022

Prefața cărții ”Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu” de K.G. Durckheim

Cartea a apărut în 2014 la Editura HERALD și este epuizată  de multă vreme. Azi am văzut că pe emag.ro mai exista - ultimele 2 exemplare. Spre seară nu mai era...

Am găsit Prefața întâmplător printre documentele mele și m-am gândit că merită postată, mai ales pentru că respectiva carte nu se mai găsește... și textul acesta exprimă destul de bine câteva caracteristici esențiale ale spiritualității propuse de K.G. Durckheim. Și pentru că cele semnalate sunt la fel de actuale.

Cuvînt înainte

Viaţa cotidiană ca exerciţiu, ca practică spirituală… A împăca două aspecte ale vieţii, care la prima vedere s-ar exclude reciproc, într-unul singur nu poate fi decât de cel mai mare interes pentru căutătorii spirituali. Şi nu doar de a le împăca, ci de a le potenţa pe fiecare prin cealaltă.

Postura justă, tensiunea justă, respiraţia justă, fiinţa autentică, imaginea esenţială… Sunt cuvinte aride, la prima vedere, pentru cei care se află pentru prima dată faţă în faţă cu o carte scrisă de Dürckheim. Sunt cuvinte aride pentru noi toţi care căutăm, într-un fel sau altul, un singur lucru în fond şi anume: fericirea; sau, în orice caz, un mod de a trăi care să ne asigure liniştea, împăcarea, sentimentul de împlinire. Parcurgând cartea de faţă, aflăm însă că, dincolo de aceşti termeni ”tehnici”, este vorba tocmai de această dorinţă profundă a noastră. Omul nu ajunge la adevărata fericire şi împlinire, spune Dürckheim, decât atunci când află ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. Această nostalgie pe care o poartă în el, fără să ştie, dar pe care o poate „auzi” în orele înstelate ale vieţii sale sau în situaţii existenţiale la limită, îl cheamă spre Patria sufletului. Omul just este omul care şi-a găsit Patria, Sursa de Viaţă şi care trăieşte de acum înainte pornind de acolo. Iată de ce ne interesează omul just.

Omul just este omul aşa cum a fost destinat să fie. Dacă floarea şi animalul devin ceea ce sunt în mod natural, limitate poate doar de condiţiile exterioare, fără nici un efort conştient, nu tot aşa este în cazul omului. Omul nu poate să devină ceea ce este în fond decât dacă participă conştient la procesul devenirii lui. Iată sarcina vieţii lui şi totodată secretul fericirii lui. Şi implicit explicaţia nefericirii lui atât timp cât nu-şi realizează vocaţia: aceea de a manifesta Fiinţa Divină în existenţă.

Aceste cuvinte aride din textele lui Dürckheim pot însă să capete viaţă pentru noi. Dacă suntem suficient de „copţi” de suferinţă în faţa vieţii este posibil ca, citindu-l pe Dürckheim, să se facă încet-încet lumină în noi şi, înţelegând resortul de fond al suferinţei noastre, să auzim, poate pentru prima dată, un apel interior… Sau să ne dăm seama că au fost momente în care am trăit ceva extraordinar, dar nu le-am băgat în seamă, am trecut mai departe. Este vorba de micile experienţe ale Fiinţei. Sau poate chiar de Marea Experienţă a Fiinţei. E posibil ca citind cărţile lui Dürckheim să ni se „întâmple” un declic, o fulgerare în conştiinţă şi să vedem pur şi simplu pentru prima dată Realitatea, adevăratul context în care trăim. Dacă ştim ce se întâmplă atunci, toată existenţa noastră îşi poate schimba cursul. Şi îşi va găsi pentru prima dată coerenţa. Şi va însemna începutul maturităţii noastre. După aceea ne interesează tot ce a scris Dürckheim... Pentru că ne dăm seama că el cunoaşte drumul, ştie direcţia, îi este foarte clară ţinta drumului, chiar dacă aceasta este de neatins la modul perfect. A fi pe această Cale este suficient, este normalul pentru om.

A venit timpul pentru om, spune Dürckheim, ca ceea ce până acum era doar un obiect al credinţei să fie un fapt al experienţei. Dar pentru aceasta omul trebuie să-şi perfecţioneze „organul” pentru percepţia divinului. Trebuie „să sesizeze ceea ce îl sesizează”. Noi nu „auzim” odată pentru că nu ştim că cineva ne „vorbeşte”. Apoi pentru că nu suntem „acordaţi” să auzim, nu suntem pe fază, pe recepţie.

Există câteva aspecte esenţiale în viziunea lui Dürckheim, accentuate mereu de el, prin care se diferenţiază net de oferta de spiritualitate atât de „generoasă” din zilele noastre. Aceste aspecte nu fac decât să sublinieze seriozitatea, profunzimea şi autenticitatea învăţăturii lui Dürckheim.

Primul aspect care se evidenţiază este strânsa legătură dintre spiritualitate şi corpul nostru. Corpul nostru este un instrument, o spune deja o înţelepciune străveche. Există o legătură între nivelul de maturitate atins pe Cale al unui om şi felul în care omul se exprimă şi se comportă prin corpul lui. Şi, invers, se poate interveni printr-un „gest pur”, exterior, asupra corpului şi efectul să se resimtă asupra atitudinii interioare. Două exemple simple, spre finalul cărţii, spun mai clar acest lucru. Iar aplicarea în cotidian o confirmă la tot pasul. În final, pe măsura practicii consecvente, se dobândeşte o conştiinţă interioară a corpului.

Al doilea aspect asupra căruia atenţionează mereu Dürckheim este nevoia de purificare a inconştientului pentru cel angajat pe o cale spirituală. A construi fără a lua în seamă ceea ce se află la fundamentul fiinţei, în „pivniţa” fiinţei noastre, sub nivelul conştient, este ca şi cum am construi pe nisip. Se ştie deja că Umbra noastră, jumătatea noastră neacceptată, îşi are originea în copilăria timpurie, în relaţiile cu fiinţele  fundamentale care s-au ocupat de noi. Fără să ştim, fără să bănuim măcar, suntem profund condiţionaţi în viaţa de acum de atmosfera în care am trăit atunci. Modul de percepţia a vieţii – şi ce poate fi mai decisiv de atât - a viitorului adult atunci se formează. „Vindecarea” acestuia se face prin mai multă luciditate asupra noastră înşine. Să nu uităm că unul din cei trei piloni ai viziunii lui Dürckheim este psihologia adâncurilor a lui C.G. Jung.

Al treilea aspect care se remarcă este acesta: în timp ce mulţi căutători spirituali cred că normalul spre care trebuie să se tindă este o viaţă armonioasă, liniştită şi fără frecuşuri, în armonie cu lumea, Dürckheim ne spune că omul aflat pe Calea maturităţii interioare nu este sortit la aşa ceva, la o „oprire” într-o stare fericită, ci că normalul vieţii lui este o „formulă” de viaţă, este o permanentă schimbare, o succesiune de „mori şi devii”, o succesiune de „forme”, de naştere a unei „forme” şi apoi abandonarea formei dobândite pentru o alta. Omul just este un om implicat în treburile lumii şi riscându-se mereu. Liber de aplauzele lumii şi de aprobarea ei, deschis Fiinţei şi metamorfozei izvorâte din aceasta, el este capabil, graţie transparenţei lui la care lucrează în continuu, să manifeste Fiinţa Divină în existenţă. Acesta este rostul lui, motivaţia lui: slujirea Fiinţei Divine, în el şi în lume.

Al patrulea aspect care trebuie remarcat este diferenţa dintre relaxarea de care tot auzim că este necesară. Această relaxare fără nici o formă este bună numai pentru momentele deliberate de relaxare, dar nu pentru a fi în cotidian. Or, Dürckheim spune, şi practica o confirmă, că absenţa de formă a corpului este la fel de contrară procesului de devenire ca şi crisparea. Normalul din cotidian este destinderea în forma justă, aceasta implicând poziţia corpului, tensiunea (încordarea) justă şi respiraţia justă, toate acestea acordate cu o aceeaşi atitudine interioară. Doar practica de zi cu zi ne va ajuta să înţelegem realitatea formei juste.

După cum se vede Dürckheim ştie drumul şi învăţătura lui este temeinică. A îndeplini opera cea mai importantă a vieţii noastre – noi înşine ca Persoană, permeabili pentru transcendenţă, permiţând Fiinţei Divine să se exprime prin noi în lume– este de cea mai mare importanţă. De unde şi calitatea efortului uman care se cere investit, pentru că este vorba de „muncă şi iar muncă asupra noastră”.Termenul de metamorfoză este adecvat, este vorba aici de ceva mai mult decât de o  simplă transformare. Omul în totalitatea lui este transformat. Tot din practica proprie vom vedea şi acest „miracol”: meditaţia transformă omul.

Dar nu este vorba aici doar de DATORIE, ci este vorba şi de FERICIRE, de sentimentul de împlinire pe care îl trăim, de ABUNDENŢA de viaţă care se revarsă în noi şi prin noi în ceea ce facem, de BINECUVÂNTAREA care îl însoţeşte pe omul care se consacră devenirii lui, potrivit fiinţei lui autentice.

În cele din urmă, cartea aceasta a lui Dürckheim este despre fericire. Însă nu este vorba aici de o fericire banală, orizontală. În mulţimea zgomotoasă de oferte de fericire de pe piaţă viziunea lui Dürckheim este soluţia radicală, fundamentală, care rezolvă problema de la rădăcină. Adevărata înnoire a omului este cea care pleacă de la rădăcini, restabilind verticala.

Spre deosebire de ofertele de genul „veţi avea tot ce vă doriţi”, „nu există limite”, Dürckheim ne vorbeşte de o consacrare a omului pe calea devenirii lui. O consacrare care îşi are răsplata ei. Şi, da, odată cu intrarea noastră pe această Cale a devenirii, vom avea, în plus, ca o consecinţă, şi tot ceea ce ne dorim. Odată, pentru că acum ne cunoaştem pe noi înşine şi ne-am recunoscut nostalgia fundamentală a fiinţei. Şi apoi pentru că, răspunzând apelului Fiinţei prin decizia noastră, descoperim că trăim într-o lume vie, fascinantă şi inepuizabilă în care totul este posibil, mai exact nimic nu este imposibil. O lume care rămâne să fie descoperită doar în măsura devoţiunii de către cel care se lasă purtat de Cale.

În cuvinte simple aflăm povestea vieţii noastre, problema de rezolvat şi soluţia de salvare. Adică ceea ce religiile dintotdeauna au căutat să facă: să-l reunească pe om cu Totul, să-l re-lege cu Originea lui.

Cartea de faţă, alături de clasica Hara, centrul vital al omului, constituie deja o dotare minimă de cunoaştere pentru o practică spirituală în sensul lui Dürckheim. Dacă la acestea două mai adăugăm încă două cărţi scrise din două perspective diferite asupra lui Dürckheim, una religioasă şi una laică, cărţi născute din dialogul cu Dürckheim a doi dintre discipolii săi, ne putem socoti fericiţi că avem în româneşte aceste comori de înţelepciune vitală. Este vorba de cărţile Dialog pe Calea iniţiatică – dialog cu preotul ortodox Alphonse Goettmann şi Centrul fiinţei – cuvinte adunate de Jacques Castermane, discipolul lui Dürckheim. Amândoi trăiesc în Franţa, fiecare având un centru specific de dezvoltare personală. Toate cele trei cărţi menţionate mai sus sunt publicate de Editura Herald.

Karlfried Graf Dürckheim a trăit în Germania între anii 1896-1988. A trecut prin cele 2 războaie mondiale, participând direct la primul şi oferindu-se chiar voluntar, cu atribuţii diplomatice la al doilea. Între timp a făcut studii de filozofie şi psihologie. A petrecut un sejur de aproape 10 ani în Japonia, unde a întâlnit Zenul. După întoarcerea din Japonia a înfiinţat un centru de formare şi întâlniri de psihologie existenţială, împreună cu Maria Hippius, la Todtmos-Rutte, în Munţii Pădurea Neagră, în anul 1952. Maria Hippius (1909-2003),  tovarăşa sa de Cale şi de viaţă timp de 40 de ani, era specializată în analiza jungiană. A fost „Marea Doamnă a psihologiei abisale germane” spun cei care s-au format acolo iar astăzi continuă activitatea la acel centru sau în multe alte locuri din Germania.

Viziunea lui Dürckheim are la bază mistica lui Meister Eckhart, psihologia abisala a lui C.G. Jung şi înţelepciunea Zen. A scris câteva cărţi de spiritualitate, devenite deja clasice în materie, binecunoscute în lumea întreagă. Traduse din germană în franceză, engleză, italiană, spaniolă, aceste cărţi şi traducerile respective se republică mereu.

Alte cărţi scrise de Dürckheim:

Der Ruf nach dem Meister (Maestrul interior)

Meditieren - wozu und wie (A medita – pentru ce şi cum)

Mächtigkeit, Rang und Stufe des Menschen (Etapele maturităţii  umane)

Japan und die Kultur der Stille (Japonia şi cultura liniştii)

Zen und wir (Zenul şi noi)

Mai multe detalii despre autor şi viziunea lui pot fi citite în româneşte în prefaţa cărţii Hara, centrul vital al omului[1].

Cărţile lui Dürckheim sunt mai actuale ca oricând. Convingerea lui, împărtăşită azi de multe conştiinţe, este aceea că omenirea a ajuns la o nouă vârstă, într-o nouă etapă a dezvoltării ei, cea în care Viaţa trebuie să devină conştientă de sine în om. Aceasta înseamnă maturitatea omului. Aportul omului la acest proces este însă indispensabil.

 „Un nou eon este în curs de dezvoltare şi viaţa devine periculoasă şi fatală pentru cel care nu se dezvoltă odată cu el şi refuză să treacă prin moarte şi înviere şi să devină nou, chiar dacă marea majoritate a oamenilor nu vor să facă pasul, ci rămân blocaţi în Vechiul.

Omul trebuie să-şi utilizeze resursele interioare şi să intre în Misterul Transformării pentru a fi el însuşi această dezvoltare care, altfel, ne înspăimântă pentru că nu  înţelegem că noi înşine suntem noua vârstă .” (Maria Hippius)

Altfel, în lipsa unei reînnoiri, etapa de degradare a civilizaţiei şi culturii în care a intrat omenirea poate însemna finalul civilizaţiei.

Soluţiile la marile probleme, aparent insolubile, ale omenirii nu pot veni decât inspirate de la un nivel mai înalt, din contactul cu Sursa, de care suntem legaţi prin rădăcinile noastre interioare psihice. Iată de ce maturitatea umană este un imperativ nu doar al individului, ci al umanităţii întregi.

Omul are ceva esenţial de făcut. Aceasta înseamnă, în termenii cărţii de faţă, „exprimarea Fiinţei în existenţă”...

Viorica Juncan

duminică, 27 martie 2022

Podcast (în franceză) - "Rencontre avec un vieux sage" Jacques Castermane intervievat de Etienne Bulidon

Nous transcrivons ici la présentation du bel, accessible et inédit podcast consacré à Jacques - « Rencontre avec un vieux sage » - que vous êtes chaleureusement invités à écouter ici.

 

Jacques Castermane 
« Diplômé de kinésithérapie en 1961, Jacques Castermane se met ensuite en quête de sens, que son métier et sa vie bruxelloise de l’époque ne peuvent assouvir.
Il part ainsi en Forêt Noire pendant 5 ans, pour étudier la tradition orientale, qu'il poursuivra aux côtés de son maître Karlfried Graf Durckheim, pendant plus de 20 ans. Depuis 1981, il partage désormais ses enseignements dans son école de méditation, en plein coeur de la Drôme.
Personnellement, j’ai été impressionné par la pertinence, la sagesse et la profondeur de ses réponses à mes réflexions.
Je suis également très content d’avoir pu aborder des notions telles que la spiritualité, l’impermanence, le zen… que je trouve essentielles, lorsque l’on s’intéresse au sujet de ce podcast : la santé.
Cet épisode est donc d’une grande richesse, et je vous invite à l’écouter l’esprit et le cœur ouverts, dans le but de vous laisser toucher par les propos de notre invité, que je remercie publiquement pour la valeur de ce qu’il nous partage ici.
Très bonne écoute à vous,
Etienne Bulidon - créateur des podcasts Et surtout la santé »
 
Timeline / thèmes;
6’   Rencontre avec Karl Garf Durckheim
9’   Le chemin pour se libérer de la souffrance
14’ La leibthérapie.
19’ « L’occidental » cherche à comprendre.
25’ L’expérience de notre « être essentiel ».
33’ Définition de l’égo et impact sur notre être essentiel
38’ Zen et stoïcisme
50’ Concept de l’impermanence.
58’ Suis-je un être spirituel ?
67’ Les vertus de l’exercice quotidien
71’ Dorsalgie et phénomène de « décentration »
 

duminică, 6 martie 2022

Jacques Castermane - Actualitate și Zazen

CENTRE DURCKHEIM, Franța
Scrisoare de încurajare la practica zazen

Scrisoarea nr. 101 / martie 2022 

Această fotografie, făcută în timpul războiului din Vietnam, este datată, dacă îmi amintesc bine, iunie 1972.

Locuiam în Rütte de trei ani. Liniștea care domnea în această vale din Pădurea Neagră mi s-a părut a fi propice cultivării liniștii interioare. Acea trăire interioară care generează un sentiment de securitate. 

Trebuie să spun că această fotografie, care reflectă o realitate angoasantă, m-a tulburat. Privind această fotografie, există motive să ne îndoim de importanța acordată exercițiului numit zazen! Când am plecat din Belgia pentru a mă stabili la Rütte, oare nu căutam o insulă de securitate, un fel de paradis pe pământ, o evadare din lume așa cum este ea? 

A doua zi dimineață, eram chinuit mental și emoțional când mi-am luat locul în micul Dojo unde Graf Dürckheim introducea practica zazen zilnic la aproximativ cincisprezece oameni. După o lungă tăcere a făcut referire la această fotografie. Și a încheiat spunând: "Nu practicăm zazen pentru a ne adăposti de bombe. Practicăm zazen pentru a arăta că, acolo unde suntem, lumea încă poate fi în ordine..."

Astăzi, cincizeci de ani mai târziu, fotografii comparabile țin primele pagini ale ziarelor zilnice și săptămânale. Ele demonstrează că astfel de masacre sunt încă posibile și că dependența noastră de lume este incontestabilă. Supunerea colectivă; dar persoana individuală este cea care suferă. Suferință ale cărei simptome sunt anxietatea și stările care o însoțesc. Și fie că locuiești în Belgia sau în Pădurea Neagră, aceasta nu schimbă nimic. 
Anxietatea și stările care o însoțesc! Este meditația o soluție?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie mai întâi să definim ce se înțelege prin meditație? Exercițiul pe care îl practic de mai bine de jumătate de secol se numește ZAZEN. După cum subliniază maestrul Zen Hirano Röshi, „Există o mie și una de moduri de a medita, dar există o singură modalitate de a practica zazen”.

Un alt maestru zen, Jinen San, întrebat dacă meditația este soluția, răspunde „Da. Dar când spunem meditație ar fi mai corect să spunem ZAZEN. Folosim aceeași poziție, așezată, pentru zazen sau pentru meditație, dar modul de a practica este foarte diferit dacă meditezi sau dacă practici zazen”.

Am găsit la diferiții maeștri Zen cu care am avut șansa să exersez aceleași cerințe ca cele transmise de Graf Dürckheim. Primul: „Nu practicăm zazen cu mintea”.
Concret, zazen înseamnă a simți ceea ce simțim... fără a examina ceea ce simțim; zazen este a vedea ceea ce vedem.. fără a examina ceea ce vedem; zazen este a auzi ceea ce auzim... fără a examina ceea ce auzim.

Prin urmare, este vorba de a face față la tot ceea ce avem de făcut față prin folosirea conștiinței senzitive. Examinând-o, prin utilizarea conștiinței obiectivante, nu ne mai confruntăm cu adevărul a ceea ce este, ci cu reprezentarea mentală a ceea ce este. Reprezentarea mentală a adevărului nu este adevărul.

Așadar, dacă atunci când practic zazen ceea ce simt si resimt este frica, exercițiul constă in a face față fricii. În timpul practicii numite zazen, nu există așadar nicio separare între eu și adevărul prezent.

ZAZEN = a face față adevărului (atitudinea a nu se confunda cu a face față reprezentării mentale a adevărului). 

A practica zazen înseamnă, prin urmare, a te familiariza cu această atitudine paradoxală: a fi UNA cu ceea ce este, indiferent de natura a ceea ce este.

Și rezultatul?

Se poate dovedi a fi paradoxal! Fără să știm nici de ce și nici cum, se întâmplă să ne simțim penetrați, din interior, de aceste valori absolut neașteptate ale ființei: liniștea corpului, liniștea sufletului, liniștea spiritului.

A înfrunta evenimentele mai calm, mai senin, nu este o evadare din realitate. Înseamnă să acționăm în lume ne lăsându-ne antrenați de stările noastre de spirit și să ne modelăm acțiunile în conformitate cu legile vieții care transformă omul în ființă umană.

 

Jacques Castermane

Centre Durckheim, Mirmande, France
http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com   

miercuri, 29 decembrie 2021

Carl R. Rogers - Lumea de mâine și Persoana de mâine (trad. din vol. A Way Of Being)


Carl R. Rogers (1902-1987)
Lumea de mâine si Persoana de mâine
(ultimul capitol al cărții sale A Way Of Being, 1980)

Am de multă vreme un interes puternic pentru viitor. Aceasta este o lume a schimbării și îmi face plăcere să încerc să discern direcțiile în care ne mișcăm sau ne vom mișca. Sunt convins că în acest moment trecem printr-o criză de transformare, din care noi și lumea noastră nu putem ieși neschimbați. Dar îmi place analogia extrasă din limba chineză, în care același caracter are două semnificații: „criză” și „oportunitate”. Sunt de aceeași părere - că crizele foarte dificile de mâine reprezintă oportunități la fel de mari. Speculez despre acestea în acest capitol.


 

joi, 9 decembrie 2021

Jacques Castermane - CENTRUL DÜRCKHEIM ESTE UN CENTRU SPIRITUAL? (newsletter)

André Comte-Sponville



„ Am fost obișnuiți, timp de douăzeci de secole, în Occidentul creștin, că singura spiritualitate social disponibilă este o religie, în sensul occidental al termenului, adică o credință într-un Dumnezeu, un teism. Prin urmare, am ajuns să credem că cuvintele „religie” și „spiritualitate” erau sinonime. Nu este așa.”  André Comte-Sponville 

marți, 7 decembrie 2021

Apariția cărții Marea Întoarcere de Annick de Souzenelle la Editura HERALD

Semnalez și eu, și aici, cu mare întârziere:

A apărut traducerea în românește a ultimei cărți scrise de Annick de Souzenelle, Marea Doamnă care tocmai a împlinit 99 de ani.

MAREA ÎNTOARCERE.
Genealogia lui Adam - Simbol si interpretare pentru omul modern

 

Detalii carte pe site-ul Editurii HERALD aici: https://www.edituraherald.ro/ 

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Jacques Castermane - Ceea ce Zen conține ca „universal” uman

CENTRE DURCKHEIM 

Scrisoare de încurajare la practica zazen

Scrisoarea N° 97 - Noiembrie 2021
Ceea ce Zen conține ca „universal” uman

Aceasta este ceea ce a fost propus Centrului încă de la inaugurarea sa de către KG Dürckheim în urmă cu patruzeci de ani.
Pilonul Căii trasate de KG Dürckheim la întoarcerea sa din Japonia nu este o teorie despre Zen, este exercițiul numit Zazen (exercițiu care nu trebuie confundat cu ceea ce se înțelege în prezent prin meditație).
În instrucțiunile sale, Dogen Zenji (1) postulează că: „A căuta să înțelegi profund Zenul nu este nimic altceva decât a practica zazen”.
Graf Dürckheim precizează că acest exercițiu, zazen, are sens doar dacă este practicat în „spiritul Zen-ului”.

ÎN SPIRITUL ZENului!

Această indicație a fost adesea și încă este adesea greșit interpretată.
Înseamnă ea că este vorba de un Zen diluat, îngăduitor, redus la o utilizare care ar putea fi anexată, fără a le deranja prea mult, unor sectoare diferite ale culturii occidentale?
De aici 
stabilirea aici a unui Zen laic opus unui Zen creștin sau a unui așa-zis Zen modern opus unui așa-zis Zen ancestral și deci învechit!
O astfel de înțelegere nu poate decât să ne divizeze și să ne îndepărteze de caracterul universal uman al Zenului. Ar putea să existe o respirație-creștină, o respirație-seculară, o respirație-modernă care să fie mai avantajoasă pentru ființa umană decât cea care, clipă de clipă, se organizează și ia formă după intențiile Vieții, intențiile ființei, intențiile adevăratei noastre naturi?

Când vorbește despre spiritul Zen, Graf Dürckheim ne atrage atenția asupra a două abordări absolut diferite ale realității: „Spiritul occidental GÂNDEȘTE realitatea ca pe o colecție de obiecte; Spiritul oriental VEDE realitatea ca fiind un ansamblu de procese, un eveniment”.

Îi invit pe cei care ar fi încurcați sau enervați de această distincție să citească
prefața lui Christian Bobin la o carte despre artă și spiritualitate în Japonia (2). Iată
câteva rânduri din prefața sa intitulată Metafizica bebelușilor: „Vestul a încercat de ceva vreme să fure de la orientali ceea ce crede că este „înțelepciunea” lor. În această prădare, el o distorsionează, o schimbă în ceea ce înțelege doar: tehnici, rețete, cunoștințe”.


„În ceea ce înțelege doar!”
Verbul înțelege este propriu mentalității omului occidental. Un maestru de Kyudo (arta tirului cu arcul), un maestru de Chado (arta ceremoniei ceaiului) nu predă cunoștințe sau abilități. El nu-și invită discipolii să înțeleagă ceva.  Maestrul zen își împărtășește cunoașterea.
Împărtășirea cunoașterii este legată de experiența interioară, de experiența corporală, de experiența intimă a profesorului. Împărtășirea cunoașterii se poate face doar pe o cale de experiență și de exercițiu; calea este tehnica – tehnica este calea.
Da, dar este specific tradiției orientale? Nu, observați, în Occident,
învățătura oferită de un maestru de dans sau de un maestru de muzică. El nu predă cunoștințe sau tehnici; și el își împărtășește cunoașterea.
Hirano Katsufumi Rôshi, datorită sesiunilor de meditație (sesshin) pe care le-a animat în America și în Europa de mai bine de treizeci de ani, a văzut capcana care îi împiedică pe occidentali să practice pur și simplu și cu adevărat zazen. Cred că pot spune că acest obstacol este dificultatea omului occidental de a trece de la folosirea conștiinței de ceva la utilizarea conștiinței FĂRĂ de.
Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată când venea la Centru, Hirano Rôshi tot repeta că:

„Există o mie și una de moduri de a medita,
dar există o singură modalitate de a practica zazen”
„Nu practicăm zazen cu mentalul.”
”Zazen este practicat FĂRĂ un scop "
"Zazen este un exercițiu, fără îndoială, corporal".
Injonctiuni pe care le doresc respectate si afirmate de catre studentii Centrului care propun Calea acțiunii; acest drum de trasat care cere să reluăm totul de la zero (3)
La Centrul Dürckheim întrebarea „Pentru ce să practicăm zazen?” lasă loc întrebării „Cum să practicăm zazen?” Cu alte cuvinte, nu este vorba de a mentaliza zazen. Este vorba de a exersa zazen, de a ne lăsa impregnați fizic de tehnică pentru a o integra, a o încorpora. A o incorpora înseamnă a găsi calmul interior, pacea interioară, simpla bucurie de a fi, simptome ale stării noastre originale de sănătate.
Zazen! Înapoi la metafizica bebelușilor? Sunt tentat să răspund... da.
Jacques Castermane

Centre Durckheim, Mirmande, France
http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com  

(1) Citește: Hirano Katsufumi Rôshi: ENSEIGNEMENTS (culese de J. Derudder)
(2) Prefață de Christian Bobin în „Comme la lune au milieu de l
’eau” de Yoko Orimo - Ed. Sully
(3) A se vedea secțiunea „Pratiquer pres de chez soi” de pe site-ul Centrului: www.centre-durckheim.com

duminică, 10 octombrie 2021

Jacques Castermane - „Un mic magazin specializat într-o marfă încă rară”

CENTRUL DURCKHEIM
Anul celei de-a patruzecea aniversări
Calea acțiunii. . . pentru o Înțelepciune practicată
Scrisoare de încurajare la practica zazen

Scrisoarea nr. 96 - octombrie 2021

”Un mic magazin specializat într-o marfă încă rară”

În timpul unei călătorii în Japonia (1980), Sôkô Morinaga Roshi, stareț al Templului Daishu-in din
Kyoto, aflând că conduc un centru de meditație în Franța, mă întreabă: unde? ce ? pentru ce ? cum?

În urma enunțului răspunsurilor mele, el mi-a spus:
Dacă înțeleg bine, ești responsabil de un mic magazin specializat într-o marfă care este încă rară și astăzi, experiența spirituală”.

La patruzeci de ani de la inaugurarea sa de către Graf Dürckheim, prezentarea Centrului Durckheim ca - un mic butic specializat într-o marfă rară - își susține destinul.
Această denumire mi se pare cu atât mai justificată și mai adecvată, având în vedere că trăim într-o societate care nu încetează să înființeze supermarketuri, hipermarketuri și mari suprafețe.

Morinaga Roshi a adăugat: „Trăim într-o perioadă în care, atât în ​​Occident, cât și în Orient, marile instituții care vizează viața spirituală își vor pierde influența în favoarea comunităților mici care reunesc oameni atrași de - exercițiul spiritual și experiență spirituală - ”.

Exercițiul spiritual?

Aveam 17 ani când am citit cartea lui Herrigel: Zen în arta cavalerească a tirului cu arcul. Prima frază pe care am subliniat-o și care încă mă însoțește
zilnic este că „Pentru a trage bine cu arcul, nu trebuie să vizezi ținta, ci să îți concentrezi atenția asupra acțiunii, asupra gesturilor care îți permit să pui săgeata în coarda arcului pentru a o lansa apoi! »

Practica zazenului m-a învățat că la fel stau lucrurile atunci când cineva dorește să trăiască bine.

Este important să fim atenți la acțiunea în care suntem angajați pe  moment.
Fie că suntem așezați, stăm în picioare, stăm întinși sau mergem.
Maestrul Zen vede aceste acțiuni diferite ca fiind atitudini demne de atenția noastră.
Ele sunt cu atât mai importante cu cât dezvăluie partea infezabilă care compune vitalitatea noastră.

Iată ce scrie Graf Dürckheim despre călătoria spirituală: „În Japonia există exerciții specifice domeniului artistic, domeniului artizanal sau marțial. Fructul așteptat al practicării unui exercițiu nu este o realizare sau o performanță exterioară, ci transformarea persoanei care îl practică. Este vorba despre trezirea la natura noastră esențială. Ceea ce se traduce printr-o anumită atmosferă interioară. Contează ceea ce simte, ceea ce trăiește cel care practică. Principiul fundamental pe care se bazează aceste practici este moartea eului care face lucrurile, pentru a face liberă, pentru a elibera calea care se deschide spre un sine mai profund,
propria noastră esență. Exercițiul bine înțeles este o cale de trasat chiar de către om, care să îi permită să acceadă, pas cu pas, la calea prin care își eliberează
ființa sa veritabilă 
”.

Eliberarea ființei veritabile! Acesta este scopul Căii trasate de Graf Dürckheim; o Cale spirituală care nu este confesională.
Un exercițiu propus de un maestru Zen vizează nașterea ființei, a Sinelui adevărat.
Iată un text limpede pe care îl datorăm lui Shohaku Okumura Roshi, care predă zazen în Statele Unite:

„Să lăsăm să se dezvăluie ființa noastră goală”

„Noi purtăm veșminte de profesie precum doctor, avocat, mecanic, preot, student, profesor. Dar când suntem așezați cu fața la perete și renunțăm la gândul, la comparația cu alte persoane, scoatem toate acele ținute. În zazen, nu sunt un preot budist japonez, nu sunt nici japonez, nici american. În zazen, nu suntem nici bogați, nici săraci, nici budiști, nici creștini. Termenii: japonez, american, creștin, budist, bărbat și femeie, sunt relevanți doar atunci când ne comparăm cu alții. Când mă compar cu americanii sunt japonez, dar înainte ca să știu că există oameni care nu sunt japonezi, nu știam că sunt japonez. Când suntem așezați pur și simplu în zazen cu fața la perete, nu suntem nici ființe vii iluzionate, nici buddași treziți, nu suntem nici vii, nici morți, ci pur și simplu așa cum suntem. Asta e tot. În zazen ne scoatem toate veșmintele și devenim sinele gol. » 

Jacques Castermane

Centre Durckheim, Mirmande, France

http://www.centre-durckheim.com/

Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com  

Nota mea, V.J.
Nu pot să nu recomand din nou o super-carte în românește pe tema meditației, chiar dacă din  perspective diferite, toate foarte interesante, toate mărturii personale, aproape toate din partea unor cercetători în neuroștiințe sau psihoterapeuți practicanți ai meditației.


Eu am găsit-o la promoție cu -50% pe ELEFANT.ro
Cartea își merită banii oricum.

luni, 30 august 2021

Jacques Castermane: Zazen în acest timp de pandemie?

CENTRUL DURCKHEIM
Anul celei de-a patruzecea aniversări
Calea acțiunii. . . pentru o Înțelepciune practicată
D
’instant en instant
Scrisoare de încurajare la practicarea zazenului
Scrisoarea nr. 95 - septembrie 2021

Zazen în acest timp de pandemie?

Nimeni nu poate ignora drama prin care trece în prezent colectivul uman. A propune retrageri în liniște, practici meditative, exercițiul mersului lent și a invita pe fiecare să-și acorde timp pentru a-și contempla trăirea interioară, poate părea absurd, inconsecvent. Cu excepția cazului în care vă dați seama că, în realitate, persoana individuală este cea care suferă din cauza confruntării cu memento-ul că existența noastră are un sfârșit. Îmi revine adesea în minte această afirmație a lui C.G. Jung: „Elefanții nu există; există de fiecare dată un elefant! ”.
În fața angoasei și a stărilor care o însoțesc, se află de fiecare dată persoană individuală, căreia Graf Dürckheim nu îi propune o cale compusă din rețete terapeutice de proveniență exterioară, ci o cale de exercițiu și de experiență susceptibilă să zdruncine maniera noastră obișnuită de a gândi. Calea propusă de Graf Dürckheim are drept sens împlinirea interioară care ne face capabili să înfruntăm viața așa cum este, fără a aștepta ca lumea să se schimbe.

Materii prime ale unui un sejur la Centrul Dürckheim?

Acum mai bine de cincizeci de ani l-am întrebat pe Graf Dürckheim ce înțelegea prin meditație?
"Meditaţie? Este un concept. Dacă puneți la douăzeci de oameni această întrebare, sunt sigur
că veți obține douăzeci de definiții diferite. Nu putem spune meditația este aceasta! Putem descrie ceea ce înțelegem practicând noi înșine un exercițiu propus sub acest nume.
Meditația pe care eu o practic și o predau este numită în Japonia ca fiind zazen.

În timpul unei sesshin (sesiuni de meditație) la Centru în urmă cu zece ani, maestrul zen Hirano Katsufumi Rôshi (1) susține că: ”Există o mie și una de modalități de a medita, dar nu există decât o singură o singură manieră de a face zazen.


Pentru a evita o confuzie nefericită, trebuie să subliniez că Centrul Durckheim nu este un loc dedicat meditației. Exercițiul fundamental pe Calea trasată de Graf
Dürckheim, la întoarcerea sa din Japonia în 1947, este tehnica numită zazen.
Dacă vorbind despre zazen folosim cuvântul meditație, ar fi potrivit să adăugăm că este vorba despre o meditație fără mediere de niciun fel, o meditație  fără scop.
Prin urmare, Centrul Dürckheim nu participă la submersiunea omului occidental în conștiința totală; este vorba mai degrabă de a ne exersa în practicarea atenției depline (2)

Aș vrea să înțeleg ce este Zen-ul?

La această întrebare, Hirano Roshi ne amintește de răspunsul dat de Maestrul Dogen (3):
A căuta să înțelegi profund zenul nu este nimic altceva decât a practica zazen.”
Ceea ce poate că i-ar permite omului occidental să înghită un răspuns atât de vehement este faptul de a ști că kanji-ul -zen- are drept origine kanji-ul -zazen- și nu invers. Conceptul de Zen nu a dat naștere unui exercițiu numit zazen; exercițiul numit zazen se află la originea acestei ramuri a budismului numită Zen.

Celor care ar dori să înțeleagă totuși ce este Zen, vă sugerez să vedeți ce este Zen vizionând un film recent al cineastului japonez Tatsushi Omori: „Dans un jardin q’on dirait eternel”  (trailer ,  https://www.amazon.fr ). Este povestea a două tinere fete care în secolul XXI sunt interesate de arta ancestrală care este arta pregătirii ceaiului, Cha No Yu sau Chado.
Acest film, deosebit de liniștitor, permite o abordare a Zen-ului pe care înțelegerea (abordarea intelectuală, conceptuală, a realității) nu o poate sesiza.
Trebuie să știți că în Japonia, disciplinele artistice, artizanale sau marțiale, atât de diferite ca arta tirului cu arcul (Kyudo), a luptei cu sabia (Kendo), caligrafia (Shodo), sau ceremonia ceaiului (Chado) au un scop comun: trezirea omul la adevărata sa natură ca ființă umană.

Aceste exerciții japoneze nu constau în urmărirea unui rezultat exterior, ci doar în pregătirea condițiilor care permit și favorizează această experiență interioară.

În 1938, savantul Zen, Daisetz Teitaro Suzuki, i-a spus lui Graf Dürckheim care spunea că este interesat de Zen „Pentru a înțelege ce este Zen, trebuie făcut un exercițiu temeinic”. Și maestrul în arta tirului cu arcul, care l-a asistat pe Graf Dürckheim de-a lungul cufundării sale în lumea Zen, a adăugat: „Cu cât faci mai mult un exercițiu temeinic, cu atât vor fi mai multe sectoarele vieții tale fertilizate de această profunzime.”(4)

REPETAREA a mereu acelorași gesturi, magistral subliniată în filmul despre arta ceaiului, este cu siguranță instrumentul de neînlocuit pe Calea care este Zen-ul.

Esențial nu este deci a învăța, ci a practica ceea ce am învățat pentru a deveni un artist al vieții mai degrabă decât a ne imagina că trebuie să accedem la o artă de a trăi.

Bun film și bună practică a zazen!
Jacques Castermane

Centre Durckheim, Mirmande, France
http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com  


(1) De citit:: Hirano Katsufumi Rôshi: ENSEIGNEMENTS (culese de J. Derudder)
(2) În cartea lui Christophe André Meditați cu noi” - Ediția Odile Jacob – 
publicată și în românește la Editura TREI, 2019 AICI- răspund la întrebarea: Care este diferența dintre conștiința deplină și atenția deplină ( p. 193 și urm.)
(3) Dogen Zenji este fondatorul școlii Soto a budismului zen în secolul al XIII-lea în Japonia. 
(4) Les lecons du Dürckheim - Jacques Castermane - Ed. Du Rocher - p.90. Lecțiile lui Dürckheim – o carte foarte bună pentru cei direct interesați de primii pași pe calea inițiatică. E făcută pe baza înregistrării, acceptate de KGD desigur, a lecțiilor(discuțiilor individuale cu JC). O am și eu, și chiar am tradus-o integral, dar... e nevoie și de o editură interesată. Pe moment nu prea știu ce aș mai putea să fac...


 

joi, 12 august 2021

Jacques Castermane – experiența spirituală: transcendență sau imanență?

Jacques Castermane – experiența spirituală: transcendență sau imanență? 

Traducere din volumul  Comment peut-on etre zen? (Cum putem fi zen?), de Jacques Castermane, 2009, Les Editios du Reliee

Detalii carte pe AMAZON.fr aici:
https://www.amazon.fr/Comment-peut-%C3%AAtre-Jacques-Castermane/dp/2501101731

O carte care ar trebui tradusă în românește... Mi-aș dori să o traduc...


Jacques Castermane este cel pe care însusi Durckheim l-a ales ca sã lucreze în numele sãu, apreciind cã el l-a înteles cel mai bine. Mai exact i-a propus sã înfiinteze un centru, CENTRE DURCKHEIM, inaugurat în 1981 chiar de KGD, în Franta.

Recent m-am întors la muzeul Artelor asiatice Guimet, la Paris. Reprezentările călugărilor aflați în meditație dau seamă, mai bine decât discursurile, de ceea ce este seninătateapacea interioară. În același timp, aceste sculpturi semnalează locul exercițiului pe calea spirituală așa cum o concepe Extremul Orient.

Cum spunea Garf Durckheim: ”Spiritualitatea, așa ceva nu există. Dar mi se întâmplă să întâlnesc o femeie, un bărbat, spiritual.

După ce îi recunoașteți? ”După modul lor de a fi acolo (prezenți).”

În tradiția japoneză, a te exersa în tirul cu arcul, în arta sabiei sau în ceremonia ceaiului reprezintă întotdeauna, ca și pentru exercițiul meditației, o cale de maturație interioară. Până acolo încât atunci când un om întâlnește o persoană, care prin modul ei de a fi acolo(prezentă) exprimă încredere și seninătate, nu ratează ocazia să o întrebe: ”Ce exercițiu practicați dumneavoastră?

Pe Calea spirituală trasată de Graf Durckheim, persoanele care se angajează pe cale sunt adesea uimite de importanța acordată exercițiilor. Această uimire vine din condiționarea noastră de opoziția corp-spirit.

Cum ar putea un exercițiu corporal să aibă efect asupra vieții mele interioare?

Zidul care separă corpul și spiritul nu mai este atât de gros  cum a fost. Terapeutul confruntat cu o patologie organică, funcțională sau psihică observă astăzi relația intimă, interdependența, de ceea ce numim corp și de ceea ce numim spirit (minte, esprit).  Acesta este un pas important în domeniul științelor umane.

Cu toate acestea, o cale de înțelepciune ca zenul merge și mai departe spunând că corpul și spiritul sunt incluzive! Ceea ce atestă și câțiva filosofi occidentali, dintre care Baruch Spinoza, care nu poate fi considerat ca fiind budist!

În afirmația: corpul și spiritul sunt incluzive, nu există nici opoziție, nici interdependență.

Când eu observ ceea ce numim oceanul și ceea ce numim valurile nu pot spune că valul are un anumit raport cu oceanul. Valul este oceanul. Ceea ce nu mă împiedică, atunci când mă scald în ocean, să disting acest val imens care îmi vine exact deasupra.

Omul occidental este confruntat cu o constatare de anvergură: ceea ce, prin obișnuința funcționării spiritului nostru, ne apare ca fiind excluziv poate, în același timp, să fie incluziv.

Spiritul occidental acceptă cu dificultate ambiguitatea. Cu excepție, poate, în două domenii aparent exclusive: științele de vârf și mistica imemorială.

Ceea ce încă îi opune pe reprezentanții spiritualității occidentale reprezentanților tradiției orientale se dezvăluie în cuvintele transcendență și imanență. Este pericolul conceptelor care situează, clasează și exclud.

Graf Durckheim a încercat să rezolve această ambiguitate vorbind despre ”transcendența imanentă”. Incompetență teologică? Nu. Asociind cele două concepte, Graf Durckheim disociază două abordări ale unei aceleiași realități: abordarea conceptuală și abordarea experimentală.

Urmare a unei experiențe spirituale impresionante, mi-a rămas amprenta unei intuiții puternice: nu am putea spune că transcendența este imanentă atunci când este experimentată, trăită, și că imanența este transcendență atunci când este gândită, conceptualizată, obiectivată?

Scriind aceasta, verific ceea ce ne spunea Morinage Roshi: ”Conceptul ucide viața!

Care este scopul Căii trasate de Graf Durckheim la întoarcerea sa din Japonia?

Transformarea persoanei umane plecând de la experiența ființei. O învățătură care nu utilizează mijloacele unei gândiri analitice, discursive, nici nu ia forma unei metafizici speculative, ci se prezintă ca o cale de experiență și de exercițiu.

 

Jacques Castermane – Comment peut-on etre zen?, pag. 65-67

joi, 5 august 2021

Jacques Castermane - ”Eu ies din această retragere în liniște... calmat!”

CENTRE DURCKHEIM 


Jacques Castermane

Eu ies din această retragere în liniște... calmat!
(Je sors de cette retraite en silence... apaisé ! )

Acest rezumat, concluzie a experienței făcute de o persoană care a participat pentru prima dată la o retragere în liniște, valorează mai mult decât toate teoriile care încearcă să obiectiveze beneficiile practicii meditative numite zazen.


"Ies din această retragere în liniște... calmată!"

Când A.M. mi-a spus aceasta nu m-am îndoit o clipă de autenticitatea experienței sale. Maniera sa de a fi ca persoană, maniera sa de a fi ca și corp viu (IchLeib) au confirmat experiența sa interioară. Modul ei de a fi și de a se exprima, deosebit de sobru (serios, cumpătat), a dat impresia că ea nu a căzut în capcana întinsă de multe ori de ego: ideea că [această realizare] ar putea fi definitivă.

luni, 5 iulie 2021

Jacques Castermane - Zazen și cercetarea științifică?

CENTRUL DURCKHEIM
Anul celei de a patruzecea aniversări
Calea acțiunii. . . pentru o Înțelepciune exersată
Scrisoare de încurajare la practica zazen
Scrisoarea nr. 93 - Vara 2021

Zazen și cercetarea științifică?

Jacques Castermane 


Peste câteva zile se vor împlini patruzeci de ani de la crearea Centrului Dürckheim!
Ocazie de a relua, ceea ce la 12 iulie 1981 - ziua inaugurării – a exprimat Graf Dürckheim : că ceea ce îl interesează în Zen este ceea ce această tradiție conține ca universal uman.

La întrebarea: Care este principalul obiectiv al Zenului? el răspunde:
Zenul ne învață calea eliberării adevăratei noastre naturi umane din lanțurile unui eu dependent de lume. Această Învățătură nu folosește mijloacele gândirii analitice, discursive și nici nu ia forma credinței dogmatice sau a metafizicii speculative, ci se prezintă ca o cale de experiență și exercițiu.

La întrebarea: Ce este experiența adevăratei noastre naturi de ființe umane? Graf Dürckheim, doctor în filosofie și doctor în psihologie, oferă un răspuns neașteptat:

duminică, 30 mai 2021

Jacques Castermane - Zazen este diferit de meditație!


CENTRE DURCKHEIM
(1981-2021)
La Voie de l’action... pour une Sagesse exercée

 

Scrisoarea nr. 92 – Primăvara 2021

Zazen este diferit de meditație! 

În ciuda sau poate din cauza pandemiei, cuvintele zazen și meditație stimulează multor persoane  o  misterioasă forță de atracție. Aceste cuvinte par să contrabalanseze disconfortul care este frica subterană și stările care o însoțesc: neliniște interioară, îngrijorare latentă, stres, insomnie, depresie, epuizare.

Meditație ! Ce metodă să urmezi? Există o mulțime de alegeri. Iată câteva exemple preluate din lista celor douăzeci și trei de tehnici cele mai cunoscute în prezent în peisajul occidental: meditație budistă ... meditație creștină ... meditație laică ... meditație transcendentală ... meditație taoistă ... și meditația la modă, Mindfulness Meditation (meditația conștienței depline).

Zen?Traducere fonetică, în limba japoneză, a cuvântului chinezesc Ch'an, care este traducerea cuvântului sanscrit Dhyana. Traducerea acestor cuvinte prin cuvântul meditație le denaturează sensul. Zen este un kanji care implică o atitudine de primire, cu alte cuvinte această abordare a realității care este contemplarea (nu trebuie confundată cu concentrarea).
A contempla? A VEDEA, A ASCULTA, A SIMȚI ce se vede, se aude, se simte fără examinare; adică fără a reprezenta mental ceea ce se vede, se aude, se simte. Nu este nimic misterios sau extraordinar în acest sens. Toți nou-născuții abordează realitatea prin conștientizare senzorială, conștientizare FĂRĂ a ceva anume; ceea ce Graf Durkheim numește actul pur de a vedea, actul pur de a auzi, actul pur de a simți. Exemplu: mama, care are copilașul în brațe, aude „o pasăre care cântă”; bebelușul ei nu aude o pasăre cântând, el aude! În Japonia, în tradiția Kyudo, se spune că „maestrul de tir cu arcul nu știe că trage ... el trage!”.