sâmbătă, 3 august 2019

In curând o nouă carte de Durckheim în româneşte


Este vorba de traducerea în româneşte a cărţii Der Ruf nach dem Meister. Der Meister in uns de Karlfried Graf Durckheim.
Câteva fragmente traduse în timp din această carte pot fi citite pe acest blog aici:
https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/Der_Ruf_nach_dem_Meister 

sâmbătă, 13 iulie 2019

Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 164 de la Bethanie pe iulie 2019


           Un text de un mare discernământ spiritual... 
           Noi trebuie să devenim ceea ce trebuie să fim si nimic altceva...
           Iar ceea ce trebuie să fim rămâne un mister de descoperit în fiecare zi...

           Trebuia neapărat tradus în româneste. 
           Şi îşi are locul aici pe blogul destinat lui Durckheim.
           Este exact aceeaşi perspectivă...

Gorze, iulie 2019
Dragi prieteni,
Viaţa nu poate fi decât spirituală! Tot ceea ce trăieşte şi respiră este animat de suflul vital care îşi are sursa, izvorul în Dumnezeu. Eu trăiesc pentru că sunt o fiinţă spirituală, adică o fiinţă vie a Suflului. Fără Suflu nu există viaţă: „Le retragi Tu suflul, ele mor şi se întorc în ţărână.” (Ps. 104). Acest suflu ne locuieşte, ne poartă şi ne hrăneşte. Este o forţă ordonatoare şi formatoare, dar şi eliberatoare şi unificatoare în acelaşi timp.
Omul care primeşte conştient această forţă este pe cale de transformare. El participă la opera regeneratoare a lui Christos graţie spiritului său, căci Spiritul este cel care vivifică spiritul din noi şi astfel, graţie acestui elan vital care pulsează în spiritul nostru, chiar şi omul prizonier al eului său existenţial aspiră, fără să o ştie adesea, să regăsească graţia lui Christos înviat.
Omul este astfel făcut încât este împins în mod constant să se depăşească şi tocmai în această „tindere spre” se realizează omul. Acest impuls interior este puternic şi angajamentul poate să se lovească de multiple pericole. Voi semnala două dintre acestea: pe de o parte, tendinţa spre „subterfugiu spiritual” şi, de altă parte, identificarea cu „supraeul spiritual”.

joi, 11 iulie 2019

Dominique Durand - Meditaţia: de la gândire la prezenţă



(Scrisoarea pe aprilie 2019 - nu am putut să o traduc la momentul respectiv; dar are un conţinut atât de clar pe tema complexă a vacuităţii căutate în meditaţie încât trebuie tradusă neapărat).

Noi trăim foarte puţine experienţe debarasate de construcţiile noastre intelectuale. Noi nu trăim viaţa, noi argumentăm viaţa, o discutăm pe baza unor credinţe şi a unor cunoştinţe de care nu ne putem desface.
Mentalul se strecoară pe nesimţite în toate momentele vieţii noastre şi aşezarea în linişte ne oferă posibilitatea de a observa gradul nostru de aservire la gândire.

joi, 4 iulie 2019

Jacques Castermane - Exerciţiul numit zazen - update


C E N T R E   D Ü R C K H E I M

Calea acţiunii… pentru o Înţelepciune exersată

Clipă de clipă

(Scrisoare de încurajare a celor care urmează Calea acţiunii) - iulie 2019
Exerciţiul numit Zazen
Hirano Katsufumi Roshi a fost Maestru al Novicilor la Templul Eihei-ji din Japonia (vechi de 775 de ani) timp de mai bine de douăzeci de ani. El conduce actualmente sesiuni de meditaţie în SUA, în Ecuador, în Elveţia, în Franţa.
Din 2011 am avut, şi avem, privilegiul, bucuria şi onoarea de a-l primi la Centru. Acum câteva zile, el a revenit pentru a şasea oară să ne întâlnească cu prilejul unei sesiuni de meditaţie.
Transcriu mai jos răspunsurile pe care le-a dat el la două întrebări fundamentale:
Hirano Roshi, ne puteţi spune ce înseamnă kanji-ul „za” şi kanji-ul „zen”, care sunt asociate în expresia „zazen”?
Răspuns: „Za înseamnă „a se aşeza”, Zen înseamnă „calm”.
Ce trebuie să facem atunci când practicăm zazen?
Răspuns: „Nimic!”

joi, 6 iunie 2019

Jacques Castermane - Meditaţia? La ce bun?


C E N T R E    D U R C K H E I M 
 Newsletter nr. 151 pe iunie 2019
În anii 1970, cu ocazia unei conferinţe,  Dürckheim declara:

„Omul occidental suferă de mult timp de o formă de viaţă al cărei caracter excesiv duce la ceea ce numim stresul.
Adevărata cauză a acestei maladii nu este suma condiţiilor exterioare, ci absenţa de contact cu propria fiinţă interioară.
Acolo se află şi cauza numeroaselor boli care nu au motive vizibile.
De unde importanţa acestui exerciţiu spiritual care este: cultura liniştii. Pentru ca conştiinţa profundă, conştiinţa senzorială, debarasată de tumultul gândurilor şi al imaginilor despre lume, să dezvăluie ceea ce în fiecare este dincoace şi dincolo de zgomot, de concepte, de imagini.
Cultura liniştii interioare trece prin exerciţiul imobilităţii perfecte a întreg corpului viu în globalitatea şi unitatea sa.
Cultura liniştii interioare trece prin atenţia la simplul „pleacă şi vine” al suflului.
Liniştea interioară nu este absenţa zgomotelor exterioare, ci o stare de a fi pe care nici un zgomot nu o deranjează.”

luni, 6 mai 2019

Jacques Castermane - Adevărata natură a fiinţei umane - video



Scopul meditaţiei?
Trezirea fiinţei umane la adevărata sa natură!



Sursa foto: captură din înregistrarea video de mai jos, menţionată spre finalul paginii:
Conţinutul acestui video este tradus în româneşte ca text la finalul acestei pagini (06.07.2019, orele 20:30)


duminică, 10 februarie 2019

Jacques Castermane - Hara, expresie a fiinţei


Interviu apărut în revista Regard bouddhiste

Este suficient să privim această fotografie pentru a vedea ce este hara. Este Dürckheim care merge pe un drum înzăpezit aproape de căsuţa sa din Pădurea Neagră: pentru mine, emană din acest ansamblu de gesturi care este actul de a merge, o impresie de unitate şi ceea ce numim hara; nu mai există opoziţie între corp şi suflet, corp şi spirit.

Regard Bouddhiste: Auzim adesea vorbindu-se despre hara în artele marţiale şi alte discipline. Cum am putea defini exact hara?

Jacques Castermane: Acum 20 de ani aş fi putut să vorbesc trei sferturi de oră despre aceasta, şi astăzi spun că ceea se numeşte Hara, în Japonia, este insesizabil prin gândire; ceea ce nu vrea să spună că realitatea care se ascunde în spatele acestei kanji este incognoscibilă. Iată dificultatea pentru omul occidental atunci când este confruntat cu expresii ca haraaikido sau kokyu. Noi suntem tentaţi să le captăm prin intermediul conştiinţei care obiectivează, care conceptualizează, raţionalizează, şi credem că le-am înţeles. Este foarte dificil să vorbeşti despre hara. Încât este mult mai simplu să practici exerciţiile care permit să descoperi hara. Este ceea ce eu am avut şansa să fac de la vârsta de 20 de ani, atunci când am început practica aikido. Maestrul artei (Masamichi Noro), nu contenea să ne spună să practicăm cu „hara”. Această injoncţiune era urmată de o demonstraţie care era în acelaşi timp spectaculară, estetică, liberă… Dar nu exista niciodată explicaţie, ne întrebam de bună seamă ce trebuia făcut.

Mai târziu, după ce am descoperit cartea lui Karlfried Graf Dürckheim, Hara, centrul vital al omului, am asistat la un colocviu unde el era prezent. Am uitat tot ce spusese, dar nu mă puteam desprinde de impresia pe care o aveam, văzându-l aşa cum era. Când vorbea, îmi dădea impresia de a fi ceea ce spunea. Vorbea despre calm, despre seninătate, despre încredere, şi era bulversant. Aveam în faţa mea un om senin, calm şi încrezător. Acest om era expresia însăşi a ceea ce desemnăm prin cuvântul hara. După colocviu, el m-a invitat să-l vizitez în Pădurea neagră. M-am dus acolo şi întâlnirea a fost atât de bulversantă încât am lăsat tot ceea ce făceam în Belgia, cabinetul meu de kino, prietenii, familia…