luni, 31 iulie 2017

K.G. Dürckheim - Zenul si noi - 2


Traducere din cartea lui K.G. Durckheim Zen und wir
© 1961, Otto Wilhelm Verlag
1974 Fischer Taschenbuch Verlag
INTRODUCERE ŞI PREAMBUL

De ce ne interesează Zenul pe noi?
De ce ne interesează Zenul pe noi, occidentalii? Numele lui este astăzi pe toate buzele. Toate publicaţiile despre budismul Zen găsesc cititori avizi. De unde vine această misterioasă forţă de atracţie? Este o modă? O tendinţă de exotism? O fugă din faţa propriilor noastre probleme spre un univers îndepărtat? Toate acestea pot să intre în joc. Dar forţa de atracţie a Zenului este făcută din altceva.

duminică, 30 iulie 2017

K.G. Dürckheim - Zenul şi noi - 1


Traducere din cartea lui K.G. Durckheim Zen und wir
© 1961, Otto Wilhelm Verlag
1974 Fischer Taschenbuch Verlag
Prefaţă la ediţia a doua
În prima ediţie a acestei opere am subliniat importanţa Zenului pentru omul din Occident, şi această opinie a fost confirmată de fapte: de atunci, Zenul a frapat puternic spiritul occidental. În faţa acestei învăţături, totuşi, două atitudini sunt posibile: putem fie să acceptăm să ne convertim la buddhism, fie să primim ceea ce el conţine ca universal uman. Singura care mă interesează este a doua atitudine. Ştiu că, după unii, Zenul nu poate fi separat de rădăcinile lui. El este Zenul buddhist sau nu este Zenul. Poate că acesta este exact situaţia în cazul unui teoretician care, în lipsa experienţelor şi a evoluţiei personale, vede numai o credinţă orientală în doctrina despre natura Fiinţei care ne locuieşte pe toţi (Natura lui Buddha). Sau aceasta este şi situaţia atunci când avem despre Zen doar o cunoaştere livrescă sau „de turist”. Dar dacă nu suntem surzi faţă de Fiinţă, sau dacă îi consacrăm un anumit timp practicii Zenului, Zazenul de exemplu, vom trăi în curând prezenţa unor elemente esenţiale oricărui sentiment religios, şi chiar condiţia oricărei evoluţii spre maturitatea deplină. Zenul face posibile următoarele:
1)      unitatea cu „Fiinţa noastră esenţială”, adică cu modul de prezenţă în noi a FIINŢEI Transcendente, divine;
2)      transformarea al cărei sens este Marea Permeabilitate, în înţelesul unei mai mari  transparenţe la transcendenţa prezentă în noi, transformare care este sarcina şi vocaţia omului.
Practica Zazenului, acea aşezare în silenţioasă cufundare – meditaţia înţeleasă, nu în sensul de reflecţie, ci ca un exerciţiu de transformare – este un exerciţiu foarte lucid, dur şi sever. El formează o contrapondere sănătoasă la toate agitaţiile şi emoţiile extatice ale timpului nostru.. Prin importanţa acordată unei posturi disciplinate a corpului, el se apropie nu numai de tendinţa occidentală de formare a persoanei, ci şi de exigenţa creştină de spirit „care se face trup”. Întâlnirea cu Zenul, experienţa rădăcinilor lui de adevăr universal, ne vor ajuta să le întâlnim pe cele ale propriei noastre tradiţii şi să ne reaprindem credinţa.

vineri, 28 iulie 2017

Jacques Castermane - Scrisoarea Centrului Durckheim, Mirmande, Franta pe august 2017


Interesul pentru meditaţie
Iată ce îmi spunea K. Graf Dürckheim în 1970:


„Întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni interesaţi de practicile meditative. Cei mai mulţi sunt impulsionaţi de o nevoie interioară. Situaţia actuală a omului occidental este o formă de existenţă care îl îndepărtează tot mai mult de adevărata sa natură, de natura sa esenţială. Spiritul occidental a creat o civilizaţie care inventează tot ce e posibil pentru ca omul să câştige mai multă libertate. Omul se simte obligat să se adapteze acestei lumi a obiectelor şi a tehnicilor. Adaptându-se lor, însă, omul devine el însuşi un … obiect. Un obiect care trebuie să  fie performant şi care, pentru aceasta, este redus la ceea ce ştie şi ştie să facă.
Dar el este necunoscut în ceea ce el „este”; omul-obiect l-a „şters” pe omul-subiect care astfel se sufocă şi strigă: „Mă sufoc!” 
Cuvântul meditaţie răspunde acestei suferinţe şi acestei nostalgii: „Lăsaţi-mă să răsuflu. Lăsaţi-mă să respir!”

Karlfried Graf Dürckheim

Astăzi acest tablou coincide şi mai mult decât cu jumătate de secol în urmă cu situaţia omului actual. Interesul pentru meditaţie este de aşa natură încât orice persoană atrasă de învăţătura practicilor meditative ar trebui să-şi pună trei întrebări: Ce?  Pentru ce? Cine învaţă(predă)?

Persoanelor interesate de meditaţia atenţiei depline – pe care Dürckheim o propune omului occidental la întoarcerea sa din Japonia (în 1947), după o imersiune de 10 ani în Zazen – le sugerăm lectura câtorva cărţi:
Le centre de l’être - K.G. Durckheim (propose recueillis par Jacques Castermane)- ed. Albin Michel
Méditer: Pourquoi et Comment - K.G. Durckheim - ed. Le Courrier du Livre
Le zen et nous - K.G. Durckheim - ed. Le Courrier du Livre
Comment peut-on être zen ? - J. Castermane - ed. Le Relié
La sagesse exercée - J. Castermane - ed. Le Relié.

Site-ul Centrului Durckheim de la Mirmande, Franta condus de Jacques Castermane aici: http://www.centre-durckheim.com/

Si Programul Centrului pe 2017:http://www.centre-durckheim.com/Programme2017b.pdf

Note: 1. Cartea Le centre de l’être este deja tradusă în româneşte la Editura HERALD, Centrul Fiinţei, detalii aici: https://www.edituraherald.ro/centrul-fiintei-401-detail#.WXsmx9SLTUI, dar este deja epuizată după cum se vede.
2. Foarte interesantă - bună de tradus în româneşte - ar fi cartea lui K.G.Durckheim  Zenul şi noi - o prezentare competentă, autentică, din interior, din proprie experienţă adică, a Zenului. 
De ce ne priveşte pe noi Zenul?
De ce este Zenul un răspuns la problemele omului occidental ?
Dar şi prin ce diferă practica Zenului de către omul occidental faţă de cea a omului oriental. E o diferenţă esenţială pe care numai KGD o evidenţiază. Rezultatele sunt diferite, adecvate tradiţiei orientale sau occidentale.
3. Şi dacă tot sunt la capitolul "dorinţe" - "cărţi de dorit în româneşte" - am descoperit una pe care o pierdusem din vedere: Despre dubla origine a omului - o carte scrisă mai târziu, prin anii 70, în care este expusă sistematic antropologia lui Durckheim. Cartea conţine o bogăţie de informaţii necesare pentru cel aflat pe cale, constatările autorului din propria experienţă de viaţă şi din cea de terapeut, de îndrumător pe cale al altora. Am găsit acolo răspunsuri la probleme pe care numai în această carte le-am găsit abordate la Durckheim. Şi pe care numai jungienii le abordează atât de frontal.

luni, 24 iulie 2017

Jacques Castermane: Scrisoarea Centrului Dürckheim, Mirmande, Franţa - iulie 2017



Jacques Castermane 
„Care este diferenţa între maestru şi discipol?”
Când i-am pus această întrebare,Graf Dürckheim a zâmbit. Vreme cât să-mi dau seama că întrebarea mea îşi avea rădăcina într-o temere. Frică de supunere, de paternalism, de autoritarism. După un moment de linişte mi-a spus: „Diferenţa între cel pe care îl numim maestru şi cel pe care îl numim discipol? Nu este niciuna; amândoi sunt pe acelaşi drum”. Iată-mă liniştit, dar el adăugă: „Da, amândoi sunt pe acelaşi drum: dar la cel pe care îl numim maestru aceasta se vede deja un pic mai mult…”.
Calea este tehnica; tehnica este calea
Pentru cine practică meditaţia, nu există maestru decât prin raport cu cel, cea, care se angajează într-o căutare necondiţionată: trezirea adevăratei sale naturi.
Ce este natura noastră esenţială? Este o imaginaţie pioasă? Este conţinutul unei credinţe? Este o speculaţie metafizică?
Maestru nu propune o învăţătură care utilizează mijloacele gândirii analitice. Învăţătura se sprijină pe faptul că: „Calea este tehnica”. Maestrul nu transmite teorii, ci arată din propriile sale experienţe; fără încetare, el îl încurajează  pe discipol să se exerseze.
În ce priveşte tehnica, aceasta nu este un lucru pe care îl facem (de exemplu, tragem o săgeată). Tehnica este maniera de a fi a persoanei atunci când face acest lucru. De unde această observaţie care are de a face cu ceea numim măiestria: „Un maestru are întotdeauna la nesfârşit timp interior!
Maestre, am o problemă!
Convins că ceea ce numim respiraţie este un fenomen important în practica meditaţiei, profit de o discuţie cu Graf Dürckheim pentru a-i spune că în timpul meditaţiei „Am serioase probleme cu respiraţia”. Râzând, el îmi răspunde „Nu sunt sigur că aveţi probleme cu respiraţia; dar un lucru este sigur, respiraţia are serioase probleme cu dumneavoastră!
Ocazie de a-mi aminti că actul de a respira este o intenţie a fiinţei; o acţiune înnăscută, provenită din adevărata noastră natură şi care nu ţine de resortul eului.
Patruzeci şi cinci de ani mai târziu, în fiecare zi, încă îmi rectific maniera de a practica meditaţia pentru ca respiraţia naturală să se poată realiza. Contemplând simplul vine şi pleacă al suflului, devin eu însumi pe deplin calm.
Jacques Castermane 

Dominique Durand

Nu vă prefaceţi
Cu o cât de puţină luciditate, trebuie să recunoaştem că suntem adesea pe cale să medităm, fără să fim prezenţi acolo. Ne prefacem. Nimeni nu este martor la aceasta, totuşi noi ştim că nu suntem prezenţi, ne trădăm pe noi înşine, sau, mai exact, trădăm ceva care pare mai important decât orice, lăsăm să ne scape „evenimentul prin excelenţă, viaţa…” (Dogen)
În aceste circumstanţe, a ne restabili nu semnifică numai a reveni la momentul prezent, aici şi acum, ci înseamnă a răspunde din toată sinea noastră la acest „impuls de viaţă care pune stăpânire pe noi” (K.G. Dürckheim).
În activitatea meditativă, întoarcerea (demi-tour) operată cu faţa la perete şi ţinuta actualizează o decizie de schimbare de atitudine şi atestă capacitatea noastră de a sesiza sau a ne lăsa sesizaţi de acest impuls despre care vorbeşte Dürckheim.
A asuma pe deplin întoarcerea este o acţiune care angajează responsabilitatea noastră: aceea de a întoarce spatele eficacităţii şi producerii de imagini; nu mai căutăm să ştim pentru ce suntem aşezaţi, nici la ce serveşte aceasta. Ci luăm decizia de a lăsa acţiunea în curs să ne iniţieze, să ne introducă într-un alt tip de activitate. Realizăm astfel că întoarcerea subliniază această trecere de la o funcţionare egocentrică la cea de abandonare activă. De fiecare dată când operăm această întoarcere, putem relua această decizie evitând o ritualizare golită de sens.
La fel de preţioasă este şi ţinuta. A ne restabili în ţinută nu înseamnă a face act de o mai bună poziţie fizică, ci a atesta pe moment că această ţinută ia act de faptul pur şi simplu de a trăi. Este o sesizare imediată a imanenţei faptului de a  trăi. Viaţa ni se întâmplă acolo, degajată de sensul ei moral şi intelectual, ea ţâşneşte uşurată de greutatea lui „la ce bun?”, ţinuta consimte şi încuviinţează.
Când ne străduim să nu ne prefacem, începem să înţelegem şi să gustăm viul care se realizează acolo, în imediat, în instantaneitate. Apoi putem din ce în ce mai puţin să ne îndepărtăm de această realitate. ne obişnuim cu faptul de a deveni discipoli. Discipoli ai cui, a ce? Desigur, ai unui maestru, ai unei învăţături, dar foarte repede, sau poate mai puţin repede, realizăm că avem să ne punem în slujba a ceea ce ne apare ca fiind sursa a ceea ce ne este dat: viaţa.
Într-un eseu recent apărut, Francois Jullien are cutezanţa de „a se întreba dacă în viaţă
nu poate să aibă loc un nou început, fără a recurge la altundeva sau la speranţă” şi dacă este posibil „nu să ne repetăm viaţa, ci să o reluăm şi să începem să existăm cu adevărat”. Nu putem fi decât tulburaţi de această întrebare, care, într-o zi sau alta ne-a incitat să vrem să ne schimbăm viaţa: să ne reconvertim profesional, să căutăm o reînnoire de vitalitate printr-o nouă relaţie de iubire, să navigăm spre noi orizonturi.
Să purtăm atunci această cutezanţă, nu în dezvoltarea filosofică, ci în instantaneitatea atitudinii meditative: să operăm această întoarcere şi să ne aşezăm cu spatele drept.
Dominique Durand

marți, 18 iulie 2017

Intervenţia Adversarului – un exemplu general: drogul


Din seria Criteriile unei autentice experienţe a fiinţei din volumul Dubla origine a omului.
În mod curios, experienţa FIINŢEI nu este niciodată lipsită de apariţia adversarului ei. Peste tot unde se manifestă Fiinţa esenţială, îşi face apariţia şi lumea antagonistă. Adversarul este o putere care contracarează sau distruge viaţa voită de Dumnezeu. Cu cât este mai netă orientarea spre supranatural, cu cât este mai determinat angajamentul omului în slujba acestuia, cu atât mai sigur va găsi el în faţa sa pe adversarul înverşunat să-l îndepărteze de la drumul just. Nu este o legendă pioasă, ci o constatare a experienţei care nu se poate explica logic. De îndată ce un om a primit graţia unei experienţe a FIINŢEI, ceva vine să tulbure, în orele care urmează, starea de beatitudine în care l-a transportat experienţa care îl eliberează şi îl angajează. Nu este vorba de o compensaţie psihologică care face, prin legea echilibrului, ca bucuriei debordante să-i urmeze o depresie sau stării de tristeţe să-i urmeze o exuberanţă pe care circumstanţele nu o justifică. Opoziţia vine din afară. Lovitura îi este dată din exterior: agresiune, veste tristă, ofensă, accident. La aceasta se adaugă redutabila tentaţie de a povesti: „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” Din păcate şi secretul fericit trăieşte din păstrarea lui. Dacă, rupând tăcerea, îl lăsăm în afară, acolo va merge şi binecuvântarea lui.
Un exemplu universal al jocului adversarului este drogul. Nu este o întâmplare faptul că, tocmai la momentul  - şi nu înainte – în care Occidentul, şi mai ales tineretul lui, se deschide pentru prima dată pe scară largă experienţei Fiinţei, adversarul apare brusc şi îi propune drogul. „Iată, poţi să-ţi procuri mult mai uşor impresii minunate. Puţin din acest drog şi le vei obţine fără să-ţi dai nicio osteneală.” Şi tineretul se lasă cuprins de tentaţia de a ajunge fără dificultate la experienţe agreabile în loc să recurgă la munca interioară, adică la efort. Or, tocmai prin efort interior se poate atinge legitim, printr-un proces de transformare, ceea ce drogul promite să ofere cu uşurinţă prin mijloace ilegitime: o lărgire a conştiinţei ordinare care ne face capabili să trăim supranaturalul în plenitudinea  sa eliberatoare şi creatoare.
K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, (Despre dubla origine a omului), Herder, pag. 111-112

joi, 13 iulie 2017

Cărţi scrise de K.G. Durckheim


Cărţi scrise de K.G. Durckheim - inclusiv cuprinsul
preluate dintr-o anexă a cărţii Vom doppelten Ursprung des Menschen
(Despre dubla origine a omului)

I.          Japan und die Kultur der Stille (O. W. Barth-Verlag, Weilheim, 5. Aufl. 1971)
1. Die Stille in Ost und West
Vom Wesen japanischer Übung
3. Die Grundübungen der Stille
4. Bewährung der Stille im Leben
5. Gegenständliche Stille
6. Stille der Verschmelzung
7. Die Prüfung der Stille
8. Ausklang

II.        Im Zeichen der Großen Erfahrung (Scherz-Verlag, 3. Aufl. 1974)
1. Die Haltung zum Leben
Der Ruf aus dem Sein
3. Der Weg in die Reife

marți, 4 iulie 2017

Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 144 de la Bethanie, France




Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. 
Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii.



Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/


Gorze, iulie 2017

Dragi Prieteni,
Şi dacă ar fi suficient să ascultăm…
Este totuşi prima poruncă: „Shema, Israel!” Dar a asculta pe cine? A asculta ce? Aş îndrăzni să spun inaudibilul! Sunetul, zvonul, este domeniul manifestării. Dar în spatele sunetului, în spatele zvonului, sau înaintea sunetului, înaintea zvonului!
A auzi inaudibilul înseamnă a ne conecta la ceea ce nu se manifestă, dar care susţine tot ceea ce se manifestă. Înseamnă a reveni la rădăcina increată a oricărui lucru, şi mai întâi a noastră înşine. Această rădăcină nu este nimic, dar nu este nici „ceva”… Este o calitate, o prezenţă a cărei experienţă o avem toţi. Suntem invitaţi să ne plonjăm acolo: „să ne amintim” de acea sesizare pe care Graf Dürckheim o numeşte experienţa „numinosului”…
„Să ne acordăm timp pentru a ne aminti”…
Aceasta se numeşte „mobilizare de conştiinţă”: este nervul războiului! Toate practicile noastre ar putea fi suprimate, nimeni şi nimic nu ne-ar putea împiedica să punem acest exerciţiu în mijlocul cotidianului nostru. „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor” înseamnă a ne plonja regulat în noi. „Împărăţia cerurilor este în interiorul vostru”, spune Isus.
„În noi”, dar unde anume?
Tocmai acolo unde suntem aici şi acum pe cale de a ne naşte la noi înşine, înrădăcinaţi în pământ şi cer în conştiinţa acestui domeniu de energie pe care îl numim corp. În afara acestei conştiinţe suntem în inconştienţă… Suntem pe cale să murim faţă de noi înşine, imersaţi în mentalul care ne separă de viaţă.
Toate acestea cer să fie practicate!
O uncie de practică valorează cât tone întregi de teorie. „Să ne ridicăm în picioare! Să fim atenţi! În linişte!” rosteşte diaconul la începutul liturghiei. Dar liturghia este o celebrare a vieţii, o manieră de a aduce mulţumire, şi noi suntem invitaţi să o facem „în tot timpul şi în tot locul”. Să lăsăm aceste „să ne ridicăm în picioare, să fim atenţi, în linişte” să răsune în fiecare clipă în cotidianul nostru.
În artele marţiale, este un apel constant de-a lungul antrenamentului. Ni se cere să fim „în gardă” de fiecare dată când „coborâm garda”… Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii. Este sarcina noastră: să fim pe fază, să fim acolo! În mod intens acolo! Şi poate că într-o bunã zi vom fi sesizaţi  de liniştea pură a Fiinţei.
Tocmai în această Linişte se dezvăluie identitatea noastră cea mai profundă şi începe cu adevărat a doua noastră naştere.
Cu toată prietenia mea în Christos,
Pe curând,
Părintele Francis

Originalul în franceză aici: http://www.centre-bethanie.org/compression/lettre_bethanie_144.pdf