vineri, 31 octombrie 2014

Electorale - de data asta chiar putem schimba ceva...


31 octombrie 2014

Concluzia mea:


"Monica Macovei e mai bunã decât ei!"


Se detaseazã vertiginos de ceilalti prin competentã, seriozitate, integritate moralã, decentã, stãpânirea "materiei", transparentã. 

Este o femeie puternicã prin ea însãsi, nu prin sustinerea unor baroni sau partide.
Are un CURAJ pe care putini îl au. 

Întrebatã mereu, într-un fel sau altul, dacã crede în Dumnezeu (la Digi TV), a rãspuns simplu: "Da, cred."
Vãd aici un mod de a crede matur, o credintã sãnãtoasã care produce oameni adevãrati, puternici, capabili sã spunã lucrurilor pe nume, sã se opunã nedreptãtii si sã actioneze
spre deosebire de credinta infantilizantã care produce oameni obedienti, temãtori în a spune lucrurilor pe nume, grijulii cu imaginea, incapabili sã se opunã pe fatã nedreptãtii.

Stie ce vrea pentru tarã, este recunoscutã si apreciatã pentru realizãrile proprii pe plan european.
Si-a dovedit deja tenacitatea si rezistenta la presiune. Si nu este santajabilã.

Cred cã dintre toti candidatii este singura capabilã si care are vointa sã stopeze HOTIA organizatã si legiferatã
practicatã de "alesii nostri" în ultimii 25 de ani,
si SFIDAREA pe care acestia o manifestã fatã de alegãtorii lor, 
prin felul în care tergiverseazã si se eschiveazã pentru a proteja infractorii,
prin legislatia fãcutã anume sã favorizeze infractorii.

Este singura dintre candidati care îsi propune sã recupereze ce (se mai poate din ce) s-a furat.
În sfârsit cineva, atât de competent, care POLARIZEAZÃ TINERII cu sperantele si vointa lor de bine,
cu vointa de a construi AICI un loc mai bun pentru noi toti,
în care copiii si tinerii sã aibã un viitor.

Mi se pare un MIRACOL pentru noi. Apãrut pe neasteptate. 

Doamna Monica Macovei NE DA O SANSÃ, nouã românilor.

În sfârsit avem pe cine alege.


Mai multe detalii aici:

http://macoveipresedinte.ro/ 

marți, 14 octombrie 2014

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp (LeibTerapia)

Leibterapia Personală - practică şi teorie - după Karlfried Graf Dürckheim

Wolfram Helke n. 1942

Călătoria omului în interiorul corpului său
este adevăratul sens
al prezenţei lui pe pământ.

Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. 
La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim, pag. 317
 
Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim,

Detalii carte pe AMAZON.fr aici
Titlul cãrtii în germanã, limba în care a fost scrisã cartea:
Körper - Seele - Geist wahrnehmen:
Praxis und Theorie der personalen Leibtherapie nach Karlfried Graf Dürckheim

Detalii carte pe AMAZON.de aici


Carte de o valoare inestimabilă. Mai ales pentru noi, cei din România, unde timp de 50 de ani nu a putut pătrunde nici o lumină, nimic din descoperirile despre om făcute în acest timp în lumea liberă.Este vorba de o prezentare a Leibterapiei, terapia prin corp, inventată şi practicată de K.G. Durckheim, care la rândul lui a format mulţi alţi terapeuţi specializaţi, fiecare în felul lui original, în atingerea sufletului prin corp.Wolfram Helke este unul dintre terapeutii formati la Rutte, Centrul de întâlniri si formare în terapie initiaticã, din Pãdurea Neagrã.

A atinge sufletul prin corp
PREFATA
Care sunt obiectivele urmarite în aceasta carte?
Planul meu de a scrie o carte despre terapia corporala s-a nascut acum sase ani, când a început sa se manifeste o cerere imperioasa de scrieri despre Leibarbeit sau Personale Leibtherapie (cele doua concepte fiind sinonime). Aceasta cerere este la fel de actuala si astazi .
Karlfried Graf Dürckheim a elaborat în anii 1950, în cadrul activitatii sale psihoterapeutice, o forma foarte personala de tratament (soin) corporal pe care a numit-o Leibterapia personala. Aceasta este astazi larg raspândira ca o forma de terapie initiatica. Terapia initiatica – dezvoltata de Karlfried Graf Dürckheim si Maria Hippius – se bazeaza pe descoperirile psihologiei analitice ale lui C.G. Jung si ale lui Erich Neumann. Ea se distinge totusi de acestea prin propunerea de forme de lucru practic, ca desenul intuitiv (Geführtes Zeichnen) si Leibterapia personala. Organizarea constienta a cotidianului si meditatia constituie de asemenea elemente importante ale acestei practici terapeutice. Dürckheim nu a consacrat Leibterapiei în special nici una din multele sale publicatii. El o evoca doar în anumite pasaje din Hara, din Mediter, pourquoi et comment si în Ubung des Leibes.
Aceasta carte, care propune mai întâi o baza teoretica, este rodul a 20 de ani de practica a mea ca leibterapeut. Ea se defineste ca un fel de manual în care gasim atât metoda si cadrul Leibterapiei cât si experiente practice individuale.
Într-o epoca în care separarea dintre corp si spirit este atât de marcata, aceasta calatorie (cheminement) constienta spre o traire globala a corpului si a sufletului este de o importanta considerabila pentru individul din societate.

Obiectivele urmarite în aceasta carte sunt urmatoarele:
Este vorba înainte de toate de a prezenta terapia Leibarbeit distingând-o de alte terapii corporale (în special cea a lui Wilhelm Reich). Leibarbeit este un travaliu asupra individuatiei în sensul în care o întelege C.G. Jung. Ea nu vizeaza eliminarea factorilor perturbatori; perturbatiile dau din contra ocazia de a accede la procesul experimental al sufletului nostru. Este pentru prima data când terapia Leibarbeit este prezentata sub aceasta forma.

Al doilea obiectiv consta în a descrie nivelurile la care actioneaza Leibarbeit. Este vorba, din abundenta, de domenii ale trairii care sunt corpul, sufletul si spiritul. Elucidarea anumitor concepte arata ca practica Leibterapiei personale, adesea doar intuitiva, se sprijina si pe o baza diagnostica si metodologica. Derularea structurata a terapiei, cât si diferitele efecte ale sale sunt clar formulate aici prin raport cu conceptele lui Durckheim, iar diferentele lor sunt în mod constient introduse. Conceptele de „Leibarbeit”, „Arbeit am Leib” si de „Leibterapie personala” (aceasta din urma fiind denumirea data de Durckheim) sunt cu toate acestea utilizate ca sinonime .

Al treilea obiectiv al nostru este de a da îndrumari pentru meditatie, menite sa mearga împotriva fascinatiei populare pe care aceasta o exercita din plin în zilele noastre. În Leibarbeit, constientizarea sferelor corporale, psihica si mentala permite pregatirea imersiunii meditative si spirituale.

Ca al patrulea obiectiv, ne propunem sa evocam chestiunile vitale care sunt abordate pe parcursul terapiei. Aceste teme formeaza o curba care merge de la nastere pâna la moarte. Sunt tratate pe scurt, de exemplu, fenomenul nasterii, diferitele forme de întâlnire umana care sunt sexualitatea, erosul, iubirea, sau starile de regresie, de frica, de rezistenta si de agresiune. Sunt de asemenea evocate experientele legate de vise sau de imagini care îsi fac aparitia cu ocazia procesului de terapie. În sfârsit, studiem în acest capitol gradele de constiinta, ale devenirii constiente si ale fiintei constiente, accesibile în interiorul unei experiente foarte profunde a eului. A fi constient la nivelul corpului, al sufletului si al spiritului cere o atentie constanta si o munca zilnica asupra noastra.

Al cincilea obiectiv consta în sfârsit în a completa textul cu imagini si grafice, pentru a face înteles acest continut pe un plan pur simbolic.

Pentru ce sã lucrãm asupra corpului animat (însufletit, viu) ?
Printre persoanele care au venit să mă consulte pentru a întreprinde un Leibarbeit, puţine sunt cele care au conştiinţă a corpului lor. La multe dintre ele, capacităţi intelectuale excelente coexistă cu o sensibilitate extremă a sufletului. Dar aceste două calităţi sunt disociate pentru că ele nu ajung să intre în rezonanţă cu corpul lor. Sensibilitatea corporală suferă pentru că nu este cultivată în mod conştient.
Au trecut deja 150 de ani de când omul, din cauza evoluţiei lui complexe, a separat viaţa sa senzorială de trăirea lui psihică. Condiţiile de muncă actuale favorizează această sciziune inconştientă. În era calculatoarelor, separarea corpului şi a spiritului introdusă de intelectualism va sfârşi prin a se extinde la toate straturile sociale. Această devalorizare a corpului – încurajată de performanţa maşinilor – ne aduce din ce în ce mai mult la a gândi valorile spirituale şi iubirea, în loc de a le simţi. A venit timpul să marcăm o pauză. Nu este vorba de a stopa evoluţia societăţii şi a tehnicii, ci de a nu mai servi cu capul, în dispreţul corpului şi a sufletului, o societate care nu aşteaptă decât performanţe. Fericit cel care consideră ca o performanţă organizarea vieţii lui ca fiinţă integral conştientă. La aceasta poate fi util un travaliu asupra corpului animat.

Ce este travaliul asupra corpului animat?
Leibarbeit-ul – munca asupra corpului ca învăţare a percepţiei – nu se pretinde a fi o salvare intenţională a corpului, ci vizează mai degrabă vindecarea sufletului. Leibarbeit-ul nu este o tehnică. El nu ţine de nici o metodă urmată care ar rezulta dintr-o învăţare. Fiecare terapeut (accompagnant) în domeniul Leibarbeit-ului a elaborat metoda şi procedeele sale urmând propriul lui plan. El transmite o structură care îi este proprie. Ceea ce distinge Leibterapia Personală a lui K.G. Durckheim de alte forme de terapie este abordarea profunzimii existenţiale.
Călătoria existenţială pe care fiecare terapeut a întreprins-o asupra lui şi pentru el, fără a înceta vreodată să lucreze asupra sa, dă o idee despre structura sa profundă şi individuală. Această structură profundă acţionează, şi ea acţionează tocmai în măsura în care terapeutul însoţeşte cu conştiinţa sa actul de terapie. Există aşadar tot atâtea moduri de a trata câţi terapeuţi există. Persoana asistată în terapie găseşte de multe ori la diferiţi terapeuţi, la început, abordări şi metode diferite. Pe măsură ce se detaşează tot mai mult de etapele unei trăiri periferice pentru a viza miezul problematicii sale, căutarea sa după o identitate originară se va cristaliza tot mai uşor. Abordarea metodologică nu are importanţă aici. Orice persoană în căutarea unui răspuns la această întrebare primordială: „Cine sunt eu?” se situează dincolo de disimulări sau stereotipii. Această întrebare acţionează ca o sabie îndreptată spre ea. O transformare se produce atunci când eul său cel mai intim, conştiinţa sa îi răspunde: „Devino cine eşti”. 
A însoţi pe cineva pe calea conştientizării corpului său animat cere mult timp. dar nu este vorba, ca pentru o analiză, de un sistem rigid de una sau două şedinţe pe săptămână timp de cinci până la şapte ani. Procesul de animare a corpului necesită totuşi tot atâta timp cât şi un proces analitic care vizează individuaţia. Analiza asociată în paralel cu Leibarbeit-ul îmi pare a fi un mod de progresare din ce în ce mai răspândit pentru un ins în căutare de sine. Această combinare a Leibarbeit-ului cu dialogul analitic are de altfel cu siguranţă viitor, cu condiţia totuşi ca cele două activităţi să nu fie practicate de unul şi acelaşi terapeut. „Abstinenţa” proprie procesului analitic permite o proximitate şi o intimitate în întâlnire, pe care Leibarbeit-ul nu poate şi nici nu trebuie să o producă cu aceeaşi intensitate. Analizandul se presupune că se fereşte de orice contact fizic. Pe de altă parte, cuvântul nu poate înlocui contactul fizic real. Analizandul vine la o şedinţă de terapie ştiind că corpul său nu va fi atins şi nu are deci nevoie să-şi construiască un spaţiu protejat. În schimb, pacientul abordează Leibarbeit-ul construindu-şi deja în mod inconştient un strat protector corporal şi el aşteaptă un contact fizic. Graţie atingerii experte a terapeutului, cei doi actori pot aduce împreună aceste straturi protectoare la conştienţă. Faptul de a numi fenomenul face procesul de integrare posibil. 
Adoptând punctul de vedere al corpului, eu am reunit în această carte, pe tema corpului, o materie care este menită să deschidă noi perspective şi să producă luare la cunoştinţă. O bună parte din această materie a fost de multe ori tratată ca atare în alte contexte. Nu este, de altfel, o carte de citit toată odată. Formând în general o unitate, fiecare capitol expune un aspect al Leibarbeit. Pe chestiunile particulare se poate deci consulta cartea ca un manual.
Pe de altă parte, aş vrea să adaug o precizare privind genurile masculin şi feminin: când este vorba de terapeut şi de pacient etc. este vorba bineînţeles despre fiinţa umană în general.
Sperăm că punctul de vedere adus de această carte despre Leibarbeit va avea un efect stimulator şi benefic, atât asupra inşilor în căutare de sine cât şi asupra persoanelor care activează ca terapeuţi.


Bo Yin Ra - Schwarzwaldlandsc (Peisaj din Pãdurea Neagrã)
Sursa :http://www.boyinra.org 
 
Bo Yin Ra - pe numele real JOSEPH ANTON Schneiderfranken - este un autor la care autorul cãrtii de fatã face deseori referire în carte, în special la una din cãrtile acestuia:
Das Buch vom lebendigen Gott,
( The Book on The Living God,
Le livre de Dieu vivant
(Cartea despre Dumnezeul cel viu).

Capitolul I
Leibterapia şi alte terapii corporale
O nouă conştiinţă corporală a început să se manifeste în sec. al XIX-lea. Mutaţiile sociale ale Revoluţiei franceze au avut repercusiuni până la jumătatea sec. al XIX-lea, şi aceasta peste tot în Europa. Creând modele existenţiale revoluţionare, gânditorii curajoşi ai Luminilor (Kant, Hegel, Voltaire şi alţi filosofi importanţi) au pregătit terenul pentru o conştiinţă autonomă a individului în societate. Trezirea unei asemenea conştiinţe este incontestabil legată de chestiunea cuceririi unei libertăţi corporale necunoscute până atunci.

1. Evoluţiile din lumea occidentală

Franz Anton Mesmer (1734-1815) a fost medic la Viena până în 1777; el a încercat să vindece prin magnetism. Apoi a petrecut la Paris ani plini de peripeţii, între crize şi succese. În paralel cu tratamentele sale colective cu magneţi şi cu apă magnetizată, el a elaborat şi ceea ce el numea „magnetismul animal”. Sistemul lui se baza pe patru principii fundamentale:
  1. Un fluid subtil leagă fiinţa umană de univers.
  2. Maladiile apar atunci când acest fluid este în mod inegal repartizat în corp.
  3. Putem canaliza fluidul şi îl putem transmite altor persoane.
  4. Această tehnică aplicată oamenilor permite declanşarea de crize şi vindecarea de boli.
Mesmer proceda prin atingerea genunchilor pacienţilor cu genunchii săi, le ţinea degetele mari (de la mână), îi privea fix în ochi şi le atingea abdomenul şi membrele. Aceste proceduri îi procurau senzaţii speciale pacientului şi îl antrenau adesea într-o criză. Faptul de a lucra asupra acestor crize era menit să-l vindece pe pacient. Prin acest tratament foarte controversat, Mesmer a descoperit ceea ce el numeşte „raportul”. Raportul desemnează acordul, contactul imediat între magnetizator şi pacientul său. Conceptul a suferit o metamorfoză şi în cele din urmă a fost numit „transfer” de către Freud. 
Friedrich Ludwig Jahn, cunoscut ca „tatăl gimnasticii”, a început încă din prima jumătate a sec. al XIX-lea să se angajeze pentru o educaţie naturală, în special pentru cultura fizică prin intermediul gimnasticii. În 1816, el a publicat în colaborare cu E.W.B. Eiselen o carte intitulată Deutsche Turnkunst ( „gimnastica germană”). Astfel s-a structurat, în paralel cu travaliul terapeutic al magnetizatorilor, un nou acces la disciplina corporală, cu orientare igienică (vizând sănătatea).
La începutul secolului al XX-lea, gimnastica (cu Hede Kallmeyer şi Elsa Gindler, printre alţii), dansul (cu Mary Wigmann, Rudolf Laban et alii), şi travaliul asupra respiraţiei au atras atenţia asupra corpului. În primele decenii ale acestui secol (XX), Elsa Gindler a elaborat o formă subtilă de percepţie a corpului. Wilhelm Reich a fost pacientul ei. Reich se interesa de corp şi de „cuirasele caracteriale”. Mulţi terapeuţi s-ai inspirat din descoperirile ei pentru a-şi dezvolta propria metodă, în special între sfârşitul anilor 60 şi anii 70. să cităm, printre aceştia, pe David Boadella (terapie bioenergetică), Alexander Lowen (analiză bioenergetică), Gerda Boyesen (psihologie biodinamică) şi Stanley Keleman (bioenergetica).
Deşi s-a inspirat de la Sigmund Freud, Wilhelm Reich nu era de acord cu ideile acestuia despre modul de funcţionare al unei personalităţi nevrotice, şi a început în 1935 să se ocupe de sistemele de apărare dobândite de pacienţi nevrotici. El a analizat tensiunile musculare ale pacienţilor şi a scris în 1949 o carte intitulatăAnaliza caracterială. El pune în evidenţă trei date fundamentale pentru tratament. În primul rând, el vedea o identitate funcţională între atitudinea corporală a unui ins (cuirasă musculară, cuirasă caracterială) şi structura eului său. În al doilea rând, el a constatat că rezistenţa se manifesta prin oprirea inconştientă a respiraţiei. Şi, în al treilea rând, el estima că deplina satisfacţie orgastică, care nu poate fi atinsă decât după relaxarea tuturor tensiunilor musculare cronice, garantează o bună sănătate emoţională. În sfârşit, el a pus la punct orgonterapia. 
Alexander Lowen a aprofundat şi sistematizat descoperirile lui Reich despre suflet şi corp, creând analiza bioenergetică. „Omul care trăieşte potrivit corpului său nu va depresiv. El ştie că plăcerea şi bucuria depind de bunele sentimente corporale…”, scrie el. 
David Boadella îşi defineşte terapia sa bioenergetică ca pe un sistem de tehnici care permite repunerea în mers a regiunilor energetice blocate. Contrar tehnicilor verbale, aceasta se interesează de totalitatea expresiilor unei persoane, de calitatea mişcărilor corpului şi de procesul ritmic al respiraţiei. Se investighează furia, tristeţea, fricile şi dorinţele în diferitele părţi ale corpului şi acestea sunt eliberate prin respiraţie, mişcare, relaxare a impulsiilor de „încăierare” şi prin masaje adesea dureroase. 
Gerda Boyesen, se inspiră de asemenea din descoperirile lui Reich şi lucrează asupra tensiunilor musculare pentru a elibera expresia emoţiilor. Psihologia şi terapia biodinamică observă reacţiile vegetative din cursul tratamentului. Aceste tehnici elaborate într-un mod sistematic ajută la atenuarea cuirasei viscerale. Boyesen consideră dinamica viscerală (în raport cu sistemul intestinal) ca pânza de fond a unor maladii; forţele patologice sunt activate atunci când apărarea, cuirasa se rupe. Tubul alimentar şi de digestie este tubul emoţional. Cu ajutorul stetoscopului, i se acordă acestui tub şi mişcărilor lui, pe durata tratamentului, o atenţie absolut particulară. 
Stanley Keleman, care se califică  pe sine ca bioenergetician, explorează abisurile „sinelui”. El a colaborat, timp de mai mulţi ani, cu Karlfried Graf Durckheim la Rutte. „Am aflat că eu sunt corpul meu. Eu nu sunt un corp; eu sunt un anumit corp – cineva” scrie Keleman. Pentru el, impulsiile formatoare ale corpului (Formkraft) sunt importante în măsura în care ele fasonează viaţa. „Lucrul cel mai important pe care îl putem face pentru noi înşine, este de a avea încredere în corpul care ne formează ca oameni”. 
Terapia prin suflu s-a dezvoltat de asemenea în anii 20 şi 30 ai sec. XX. Clara Schlaffhorst şi Hedwig Andersen au deschis căile suflului integral (1928). Ele eu creat un centru de formare pentru învăţarea suflului, al cuvântului şi al vocii, care există şi astăzi. Ilse Middendorf, care a lucrat îndelung asupra chestiunii şi a elaborat o teorie a suflului, distinge funcţia respiratorie inconştientă, funcţia respiratorie conştientă şi suflul perceptibil. Este important de luat în considerare aceste cinci zone: spaţiul respirator inferior, spaţiul respirator superior, spaţiul respirator intermediar, spaţiul exterior şi spaţiul interior. Metoda „suflului perceptibil” constă în a lua o atitudine meditativă pentru a deveni martor al funcţiei noastre respiratorii, până atunci inconştientă, fără a o perturba totuşi. Diferite mijloace sunt puse în operă pentru a incita respiraţia spontană să iasă şi a o aduce la conştiinţa senzaţiilor: întindere blândă, gesturi şi mişcări dirijate, lucru cu punctele de presiune, deschiderea de spaţii de respiraţie vocală prin „cântat mut”. 
Gerda Alexander a pus la punct eutonia, o metodă care vizează regăsirea unui maximum de tonus corporal şi nervos. Este vorba, luând cunoştinţă de spaţiul corporal, de a atinge o eutonie a personalităţii în întregime. Trebuie ca omul să înveţe să-şi simtă propria realitate şi pe cea a anturajului. Mâna profesorului şi obiectele (mingi de tenis, baloane) plasate sub corp ajută la conştientizarea corpului. Se antrenează cu grijă sensibilitatea sa la suprafeţe (cu toată suprafaţa pielii) şi sensibilitatea sa la volume (conştiinţa spaţiului corporal care include muşchii, organele şi oasele). Eutonia distinge atingerea (în care se rămâne la periferia pielii) ş i contactul (în care se depăşesc contururile corporale vizibile pentru a include zona de radiaţie sensibilă a spaţiului înconjurător, în special solul). Fără contact fizic direct cu celălalt, se atinge echilibrul neurovegetativ prin regularizarea tonusului, prin exerciţiile cu solul, spaţiul înconjurător şi obiecte ale vieţii cotidiene. 
Lucrând cu tineri handicapaţi, Moshe Feldenkrais a descoperit raporturi inovatoare între creierul „gânditor” şi mişcările corpului. Activitatea lui explorează corpul până în cele mai mici fibre musculare, şi deci impulsiile care sunt stocate acolo. Impulsiile de mişcare sunt adesea modificate sau înţepenite de anumite perturbaţii. Munca lui Feldenkrais incită la vindecarea autonomă prin reactivarea impulsiilor reţinute. 
Marianne Fuchs a lucrat de la finele anilor 20 ca terapeut al mişcării în sânul unei terapii corporale ghidate de psihologie. În 1946, ea a creat metoda destinderii funcţionale. Scheletul, spaţiile corporale interioare şi pielea sunt incluse în tratament. Prin destindere şi prin mici stimulări legate de ritmul respirator autonom, pacientul accede la trăirea lui corporală. Este adus la percepţie prin etape, mergând de la exterior spre interior, şi este provocat să verbalizeze ceea ce resimte. Destinderea funcţională permite astfel să se convertească funcţiile comandate de către sistemul neurovegetativ. 
Inspirându-se din activitatea lui Eunice D. Ingham (autor în 1938 a cărţii Stories the feet can tell -  [poveşti pe care piciorul le poate povesti]), Hanne Marquard a lucrat îndelung la elaborarea unei terapii asupra zonelor reflexogene ale piciorului (reflexoterapia podală) şi a fondat diverse centre de formare în Germania şi în străinătate.
Chiar la începutul secolului al XX-lea, medicul american William Fitzgerald a sistematizat un travaliu asupra piciorului transmis de către Indieni sub formă de cunoaştere foarte veche. Anumite puncte ale piciorului produceau efecte diferite. În 1917, Fitzgerald a promulgat „Zone-Therapy”. Hanne Marquard a pus la punct, plecând de la îndelunga sa experienţă, un concept foarte subtil. Este important ca terapeutul să fie atent tot timpul ca să trateze cu competenţă şi umanitate zonele încărcate ale piciorului şi ca el să ştie bine să-şi dozeze tratamentele în funcţie de situaţie. Travaliul  (munca) lui nu are numai un mare succes terapeutic, ci are şi un efect special asupra sufletului pacientului.

Bo Yin Ra - Luminã sonorã
Sursa :http://www.boyinra.org

2. Terapia corporală inspirată din lumea orientală
Yoga s-a născut probabil în spaţiul indian cu mii de ani în urmă şi constituie o cale complexă între religiozitatea profundă şi exerciţiile corporale. Există mai multe variante mergând de la rigoarea ascetică până la plenitudinea vitală. Principiul fundamental al ei este acela de a uni corpul şi sufletul  cu profunzimea spirituală. Respiraţia joacă un rol important în yoga. 
Shiatsu s-a dezvoltat în Japonia în cursul ultimei sute de ani. El asociază tehnicile chineze ancestrale ale acupuncturii şi metodele de masaj moderne, inclusiv cele occidentale. După cel de-al doilea război mondial, shiatsu a ajuns în Europa şi în America sub diferite forme. Este vorba ca, printr-o apăsarea a degetelor, o presiune şi o întindere a muşchilor şi a punctelor meridiane, să se repună în circulaţie energia vitală blocată. 
Aikido este o metodă de exerciţii japoneze pentru a căuta armonia (ai), forţa (ki) şi calea (do) printr-o anumită succesiune de mişcări. Întâlnim mai ales forţele interioare care ne împiedică, şi nu inamicul exterior aşa cum sporturile de luptă japoneze îl includ în derularea exerciţiilor. În exerciţiile cu un partener, nu este vorba de a rezista la forţa celuilalt, ci de a primi impulsul venit din exterior şi de a-l transforma într-o rotaţie care duce mai departe. 
Tai-chi-chuan este o succesiune de mişcări practicate zilnic în China şi bazate pe principiul Yin şi Yang. Concentrându-se profud asupra mişcărilor, practicantul se instalează într-un ritm respirator care deschide corpul întreg unui chi fluid.

3. Fundamentele Leibterapiei Personale
Printre nenumăratele metode terapeutice care există, noi le-am evocat pe cele care au dat un impuls important Leibterapiei Personale. Majoritatea acestor metode s-au dezvoltat adresându-se unor persoane bolnave. Leibarbeit-ul se adresează în mod fundamental insului care caută sensul vieţii. această chestiune se situează dincolo de problematica sănătate / boală. Numeroase persoane au fost, atât fizic cât şi psihic, cutremurate, zguduite pentru prima dată de o efracţie survenită în viaţa lor, la punctul de a se întreba despre ele însele Leibterapia Personală provenită din terapia iniţiatică a lui Durckheim şi Hippius îl caută pe om în crizele existenţei sale şi îl incită să întreprindă un proces de vindecare furnizând unui efort personal. În loc să i se îndepărteze pur şi simplu blocajele de energie, se vor căuta dimpotrivă acestea pentru a le integra în proces. Luând cunoştinţă de blocajele noastre corporale şi psihice, suntem sensibilizaţi cu privire la modul nostru de viaţă. Sistemele de viaţă distructive devin tangibile şi asistenţa acordată de către cel care însoţeşte pacientul (adică terapeutul) fac să apară fundamentele unui mod de viaţă constructiv. Maxima de la Delfi „Cunoaşte-te pe tine însuţi” se află la baza acestui travaliu. De aceea este necesar să se analizeze în detaliu diferitele nivele ale corpului şi ale sufletului. Scena terapeutică  actuală şi literatura aduc din nefericire puţine elemente clare despre obiectul exact al terapiei. Această carte pretinde că descrie de o manieră clarificatoare nivelele la care acţionează Leibterapia Personală şi de care vrea să devină conştient pacientul. 
Karlfried Graf Durckheim a creat conceptul de „Leibterapie Personală” pentru a desemna o formă terapeutică care i-a fost cu totul proprie. Când lucra în şedinţă, i se întâmplă de regulă să intervină şi cu mâinile. Nu erau, uneori, decât scurte contacte, dar cel mai adesea ajungea să trateze pe îndelete corpul în întregime. Durckheim avea intuiţie şi mâini de vindecător. Atitudinea lui interioară era determinantă. Era vorba pentru el de „a lua în mână individul în întregime”. El înţelegea astfel să se refere la esenţă, la nivelul nucleului celui de vizavi. Alegerea personală a termenului „personal” derivat din „personare”, necesita o explicaţie din partea lui Durckheim, întrucât „personal” înseamnă în germană „personal”, adică „referitor la individ”. Durckheim făcea să derive „personal” din „personare”, să sune prin. El a împrumutat, probabil, această etimologie dintr-o interpretare curentă din Antichitate. Este posibil ca ea să-i fi fost sugerată de lucrările lui Jean Gebser (Ursprung und Gegenwart). Acesta a stabilit un raport între „personal”, „personare” şi „persona” – o interpretare deja în vigoare în Antichitate. În drama greacă, persona, individul, este în faţa corului. Acest individ, depersonalizat printr-o mască, trecea drept cineva „prin care Dumnezeu a sunat”. 
Prin corp răsună ceea ce face omul în profunzimea lui existenţială. Durckheim definea Leib-ul drept corpul penetrat de fiinţa veşnică.
Gisela Wendtland, Marianne Muller şi Ruth Peltzer au făcut parte, în anii 1960, la Rutte, din primii leibterapeuţi. Datorită puternicului impuls personal al lui Durckheim, ele au transmis, dând dovadă de un angajament uman absolut, formele de tratament specializat pe care au avut ocazia să-l aprofundeze în preajma lui. Ele au elaborat fundamentele practice al Leibterapiei Personale. 
Jacques Castermane, un fizioterapeut şi profesor de aikido belgian, a adus la Rutte bogăţia experienţei sale de terapeut cât şi practica sa în materie de arte marţiale orientale. Pe parcursul mai multor ani, el a legat acolo un dialog spiritual cu Durckheim, şi a fost format în Leibterapie de către Ruth Peltzer, timp de 5 ani. De 20 de ani, el îşi conduce propriul centru în Franţa.
Hildegund Graubner şi-a dobândit experienţa sa în Leibterapie în cursul sejururilor regulate la Rutte. Ea a lucrat în special, timp de 3 ani, cu Jacques Castermane, înainte de a se instala ea însăşi ca leibterapeută la Munchen. Graţie formării ei iniţiale alături de Schaffhorst-Andersen şi de Ilse Middendorf, ea a elaborat treptat o metodă personală de care au putut să profite elevii săi. În 1978, eu am găsit în persoana lui Hildegund Graubner o învăţătoare care a ştiut să-mi transmită în profunzime atât instrumentele practice ale Leibterapiei cât şi participarea alături de mine pe calea individuaţiei. Ea mi-a oferit o experienţă practică şi teoretică. Hildegund Graubner a creat la Munchen o şcoală în care se continuă să se predea Leibterapia Personală.
Această carte prezintă munca mea , aşa cum am elaborat-o eu pornind de la practica lui Graubner. Abordarea lui Durckheim mi-a servit de impuls. În domeniile în care Durckheim adesea a procedat la experimente, eu caut să aduc o punere la punct clarificatoare, analizând structura şi conţinutul Leibterapiei. Tratând despre efecte energetice, despre arierplanul psihologic şi despre maniera în care se structurează omul, sper să pun în lumină o parte din misterul terapiei. Din motive de comoditate, am utilizat în principal în text termenul de „Leibarbeit”. Tot ca şi „Leibarbeit”-ul, şi conceptul de „Leibterapie personală” nu este înţeles în sensul unei terapii care ar vrea să elimine ceva. este o terapie în sensul profund al termenului, aşa cum a înfăţişat-o Peter Petersen (Der Therapeut als Kunstler), mai exact ca „acţiune de a servi”. Durckheim şi Hippius o numeau „Marea Terapie”. Este vorba de un travaliu comun între terapeut şi pacient  pentru a ajunge la conştiinţa corpului animat. Conceptul de „Leib” este utilizat în sensul în care îl înţelegea Durckheim – „corpul care este o fiinţă umană”.
 Traducerea îmi aparţine, V.J.

CUPRINSUL CARTII:
Table des matières
PRÉFACE
I. QUELQUES NOTIONS D’HISTOIRE CULTURELLE RELATIVES AU CORPS ET A LA TRANSCENDANCE
1.1. Les débuts de l’incorporation
1.2. La mort comme obstacle à la question de la transcendance
1.3. L’intégralité du corps et la sensibilité de l’âme
1.4. Un nouvel ordre spirituel
1.5. La perte de l’intégrité du corps et de l’âme
1.6. Le début de la révolution profane
1.7. Le réveil de l’homme au XXème siècle
1.8. Le réveil de la science au XXème siècle
1.9. La quête religieuse aujourd’hui
1.10. La question du sens
II. LA LEIBTHERAPIE ET LES AUTRES THÉRAPIES CORPORELLES
2.1. Les évolutions dans le monde occidental
2.2. Le travail corporel inspiré du monde oriental
2.3. Les fondements de la Personale Leibtherapie
III. REFLEXIONS SUR LE CORPS - L’ÂME - L’ESPRIT
3.1. Être conscient dans son corps
3.2. Le passage de l’âme sur terre
3.3. L’espace mental
IV. LE CORPS
4.1. Les concepts de Körper et de Leib
4.2. La société et le corps
4.3. Le travail sur le corps visible
4.3.1 Description d’un soin
4.3.2. La respiration
4.4. Le travail sur le corps invisible
4.4.1. Les forces énergétiques du corps
4.4.2. Le Hara
4.4.3. La force vitale
4.4.4. L’aura
4.4.5. Les chakras et leur effet sur le corps
4.4.6. Principes fondamentaux des chakras
4.5. L’âme éphémère
4.5.1. Les divers concepts de l’âme
4.5.2. L’expression de l’âme et la distinction entre affect, émotion et sentiment
4.6. Le travail sur le corps animé : quelques outils de classification
4.6.1. C.G. Jung et l’impact psychologique des chakras
4.6.2. Un aperçu des différentes étapes du travail sur le corps animé
4.6.3. Les six zones énergétiques du Leibarbeit
4.6.4. Les phases de la prise de conscience du corps animé : de l’extérieur vers l’intérieur
4.6.5. Vers la conscience du corps animé – un processus d’incorporation
4.6.6. Le transfert et le problème de la délimitation
4.6.7. Quelques bases de formation au Leibarbeit
4.6.8. L’expression de l’âme éphémère dans le Leibarbeit – désir ou volonté
4.6.9. Dialoguer avec le corps animé – les thèmes psychiques stockés dans le corps
4.6.10. La tonicité comme lien entre le corps physique, le corps subtil et l’âme
4.6.11. Une image du cheminement de l’âme éphémère
4.6.12. Le passage du vécu de l’âme éphémère au vécu de l’âme éternelle
4.7. Les énergies extérieures au corps
V. L’ÂME
5.1. L’âme éphémère
5.2. C’est par la volonté qu’on apprivoise
5.3. La volonté de conversion
5.4. L’unification des forces pulsionnelles
5.5. L’âme éternelle
VI. L’ESPRIT
6.1. Le centre d’énergie spirituelle de l’homme
6.2. La conscience du cœur
6.3. Une histoire issue du bouddhisme zen
6.4. Devant l’autel du cœur
VII. LA MÉDITATION – UNE DESCENTE SPIRITUELLE DANS LE CORPS
7.1. La préparation extérieure
7.2. La préparation intérieure
7.3. Vers la voie zen
7.4. Le chemin occidental de la descente spirituelle sous l’influence de l’Orient
7.5. Vers la voie chrétienne
7.6. Quelques indications pratiques pour se concentrer dans le corps
7.7. Les exercices de concentration pouvant mener dans les régions de l’âme éternelle
7.8. La méditation sans objet
VIII. LES THÈMES VITAUX ABORDÉS DANS LE LEIBARBEIT
8.1. Les blessures de la vie
8.1.1. Grossesse – enfance – puberté
8.1.2. La sexualité
8.1.3. L’éros
8.1.4. La psyché
8.1.5. L’amour
8.1.6. Les troubles alimentaires
8.1.7. La maltraitance
8.1.8. L’approche de la mort
8.2. L’incorporation : le début du travail sur l’ombre
8.2.1. Quelques généralités
8.2.2. La relation thérapeutique : projection et transfert
8.2.3. La régression
8.2.4. La peur et l’angoisse
8.2.5. Le doute – la dépression – l’espoir
8.2.6. L’agressivité
8.2.7. La résistance et la volonté
8.2.8. Comment se développe la résistance ?
8.2.9. L’animus et l’anima
8.3. Vers la guérison
8.3.1. Souffrance et douleur dans le Leibarbeit
8.3.2. La tension entre l’intellect et la conscience
A. L’intelligence – l’émotion
B. L’intelligence – la raison – l’événement
C. La tête de Méduse
D. La pensée – le sentiment – la sensation
E. L’instinct – l’intuition – l’inspiration
8.3.3. Le monde des images dans le Leibarbeit
A. Quelques généralités
B. Un peu d’histoire
C. Le brouillage de notre image idéale
D. les rêves
8.3.4. Le devenir conscient – la conscience – l’être conscient
A. Quelques généralités
B. La conscience dans le corps
C. La conscience de l’âme éphémère
D. Etre conscient dans l’âme éternelle
E. La conscience dans une tendre ouverture est amour
F. La spiritualité au quotidien – la conscience vécue
8.4. La certitude consciente de moi-même
IX. INDICATIONS ET CONTRINDICATIONS CONCERNANT LE LEIBARBEIT
X. LA THÉRAPIE INITIATIQUE À RÜTTE ET SES FONDATEURS


XI. L’EXEMPLE DE MON ÉVOLUTION PERSONNELLE

luni, 13 octombrie 2014

Despre "atitudinile incomode" ale omului aflat pe Cale...




Când un om,
pe care vrem să-l ajutăm, 

este la capătul puterilor din cauza separării de Fiinţa lui,
trebuie, uneori, să găsim forţa
de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, 

pentru a-l ghida în funcţie de adevărul său profund,
acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei sale. 
Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în eul lui; ci de a-l apela spre imaginea lui esenţială, spre „sine însuşi”, spre Fiinţa luiOmul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din această suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem avea întotdeauna încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă rigiditatea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate ce au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, în plus, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD


Cartea de AICI

luni, 6 octombrie 2014

A aparut cartea CALEA INTERIOARA. Cotidianul ca exercitiu


A apãrut minunea asteptatã, 
Calea interioarã. Cotidianul ca exercitiu
de K.G. Durckheim



La Editura HERALD AICI

...carte recomandatã de DILEMA VECHE...

...si de mine...