luni, 28 august 2017

Despre eternitate, dubla origine, trezirea la CALE, destinul omului...



Un fragmenţel tradus din Der Ruf nach dem Meister despre Povestea noastră mai Mare 
Eternitatea, care iluminează moartea, nu este o durată veşnică – finitul continuu la nesfârşit – ci este o realitate verticală care stă perpendicular pe planul oricărei finitudini, care este fixată între un început şi un sfârşit. Adversarul VIEŢII îl induce în eroare pe om, făcându-l să creadă că, dincolo de finitudinea sa, nu poate sesiza nimic. Conştiinţa obiectivă îi serveşte demonului de capcană pentru a-l reduce pe om la a nu lua în considerare decât ceea ce poate fixa într-o definiţie. VIAŢA nu se lasă fixată. Dar cum, în cazul omului, ocolul conştiinţei obiectivante face parte din CALE, o şi mai lungă evoluţie îi este necesară atunci pentru a se elibera de ea.
Ţine de fatalitatea destinului omului să fie captiv al eului său şi, astfel, să-şi uite dubla origine. Omul este un cetăţean a două lumi. Ca fiu al pământului el aparţine lumii spaţio-temporale, limitate şi condiţionate. În acelaşi timp este şi fiu al cerului, al unei FIINŢE absolute şi infinite, dincolo de timp. În lumea eului său natural, toate au un început şi un sfârşit. În împărăţia Fiinţei sale esenţiale, nu există nici început şi nici sfârşit, nici naştere şi nici moarte. Tot ceea ce trăieşte în această lume îşi are moartea sa. VIAŢA însă, Marea Viaţă, care este prezentă în Fiinţa noastră esenţială, este dincolo de viaţă şi de moarte. A ne trezi la CALE înseamnă a ne aminti de dubla noastră origine şi a auzi vocea exigentă şi plină de promisiune din noi care ne cheamă la forma de viaţă care uneşte cerul şi pământul într-un al treilea.

K.G. Dürckheim – Der Ruf nach dem Meister (ultimele pagini)
…am reusit sã termin traducerea cărţii...în mare...

duminică, 20 august 2017

K.G. Dürckheim - Strigătul după maestru - fragment



Traducere din volumul K.G. Dürckheim - Der Ruf nach dem Meister
3. Cele trei nevoi fundamentale ale omului
Când spunem că omul este mereu în universul său, ca subiect personal, centrul în jurul căruia gravitează totul, nu am spus încă ce înseamnă aceasta, adică: un om, centru al propriului său univers, se situează în altă parte decât în propriul său centru. Pentru a putea răspunde la întrebarea: „Când este aşadar un om în centrul său?” trebuie mai întâi să discernem nevoile fundamentale a căror realizare este pivotul unei existenţe umane.
Oricare ar fi interesele, de ansamblu sau de detaliu, care condiţionează viaţa umană – existenţele sunt de o diversitate infinită – ele sunt întotdeauna axate în jurul a trei nevoi fundamentale. A lua cunoştinţă de aceasta face parte din începutul CĂII.