Scrisoarea nr. 82 / mai 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France
Graf Dürckheim, evocând relaţia sa cu Kenran Umeji Roshi (maestrul său Zen şi maestru de Kyudo) ne împărtăşeşte un episod din sejurul său în Japonia (1937-1947) care ar trebui să atragă atenţia oricărei persoane care practică un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient:Umeji Roshi – „Aşadar, Dürckheim, când vă faceţi exerciţiul?”Graf Dürckheim – „Stimate maestre, eu practic o jumătate de oră în fiecare dimineaţă.”Umeji Roshi – „În acest caz, încă nu aţi înţeles nimic; un om aflat pe cale spre adevărata sa natură practică toată ziua.”Şi Graf Dürckheim adaugă: „Dacă la această întrebare aş fi răspuns că fac exerciţiul toată ziua, Umeji Roshi mi-ar fi răspuns cu siguranţă „Se pare că încă nu aţi înţeles nimic; un om pe cale nu se mulţumeşte să practice toată ziua, el practică şi o jumătate de oră în fiecare dimineaţă!”
Mi se întâmplă să aud o remarcă foarte comprehensibilă: „Eu ştiu ce înseamnă să practici o jumătate de oră în fiecare dimineaţă, dar nu văd cum să practic zazenul, tai-chi sau tirul cu arcul toată ziua?”
Este important, înainte de orice, să descriem în ce constă acest exerciţiu, căruia îi consacrăm zilnic o jumătate de din timpul nostru. Oricare ar fi acesta, exerciţiul nu are drept scop o performanţă exterioară, ci transformarea interioară a omului care îl îndeplineşte.Oricare ar fi exerciţiul, el nu are decât un scop: trezirea omului la adevărata sa natură de fiinţă umană. Graf Dürckheim vorbeşte despre asistarea naşterii (accouchement - moşirea) fiinţei, a sinelui veritabil. Exerciţiul pe cale nu este deci o simplă tehnică de adecvare exterioară. Scopul practicii aikido sau karatedo nu este de a câştiga o luptă; ceea ce, posibil, poate fi un efect al practicii. Scopul zazenului nu este de a învinge insomnia; ceea ce, posibil, poate fi un efect al practicii. Scopul tirului cu arcul nu este străpungerea centrului ţintei de către săgeata pe care o lansaţi; ceea ce, posibil, poate fi un efect al practicii.
Cât despre maestru, care nu încetează să practice tehnica pe care o predă, el dă la ceea ce numim corp, locul care ar trebui să fie al său de-a lungul întregii existenţe. Care este acest loc? „PRIMUL!”
Centrul exerciţiului este deci percepţia pe care omul o are despre sine – CA ŞI corp – (şi nu a corpului său.). A ne introduce în cunoaşterea acestei evidenţe: „Corpul care sunt” (şi nu corpul pe care îl am, n.t.) necesită o relaţie cu corpul alta decât abordarea intelectuală, raţională.Şi iată un obstacol major pentru mulţi occidentali care se interesează de exerciţiile orientale: mentalul (mind) este pus între paranteze. Exerciţiul ne pune sau ne repune în contact cu utilizarea, obişnuinţa conştiinţei senzitive. Este pusă în paranteză obişnuinţa conştiinţei a ceva, de exemplu: conştiinţa corpului, conştiinţa respiraţiei. Când practicăm un exerciţiu, conştiinţa obiectivantă (care aruncă în exterior) trebuie să lase loc conştiinţei senzitive, conştiinţa FĂRĂ a ceva.
Practica zazenului, ca şi practica tirului cu arcul, a yoga, implică folosirea conştiinţei FĂRĂ a ceva, datorită căreia descoperim, de o manieră din ce în ce mai subtilă, trăirea noastră interioară. Nimic extraordinar. Cu toţii am început, înainte chiar de naşterea fiziologică, abordarea realului graţie utilizării conştiinţei senzitive.
Această întoarcere la conştiinţa care este la început, la originea existenţei noastre, este atât de simplă încât pare foarte complicată. În tradiţia orientală a exerciţiului, această abordare neobişnuită a realului se pregăteşte în relaţia concretă cu Maestrul exerciţiului.
Iată un exemplu: trag cu arcul de trei ani de zile deja. După ce a observat maniera mea de a trage cu arcul, Maestrul Sagino mi-a spus: „Încercaţi deja de mult timp să deschideţi arcul utilizând muşchii, nu-i aşa? Jack San, deschideţi-vă! Da, deschideţi-vă şi arcul va fi antrenat de acest gest de deschidere integrală a dumneavoastră!” După care, Maestrul a tras o săgeată şi am văzut, în sfârşit am văzut, ce înseamnă injoncţiunea: „Nu trageţi, lăsaţi aceasta să tragă!”
Începuturile relaxării izolării la domiciliu (deconfinement, fr)? Aşteptând să ne vedem, să ne revedem, există un exerciţiu pe care puteţi să-l învăţaţi şi reluaţi: „Nu inspiraţi, lăsaţi aceasta să inspire atunci când respiraţi!”Maestrul acestui exerciţiu este viaţa însăşi. Dürckheim vorbeşte despre Maestrul interior (tocmai ultima traducere publicată din Dürckheim în româneşte, n.t., aici: https://www.edituraherald.ro/carti/chemarea-maestrului-spiritual-sensul-indrumarii-spirituale-pe-calea-catre-sine-detail
Ce înseamnă „A face exerciţiul toată ziua?”Foarte simplu! A profita de activităţile vieţii cotidiene, pe care le am de FĂCUT, pentru a mă simţi în contact cu acţiunile INFEZABILE care mi-a fost dat să le descopăr şi să le iau în serios cu ocazia exerciţiului particular: ţinuta corporală (verticalitatea interioară), forma corporală (nici crispat, nici indolent). Şi vă propun un exerciţiu contrariant pentru EGO-ul majorităţii contemporanilor noştri: „Faceţi tot ceea ce faceţi un pic mai lent!” Totul? Da, a aranja vesela, a merge de la un birou la altul, a ne îmbrăca, a curăţa morcovi, a scrie o scrisoare… şi adaugă Graf Dürckheim: a ne bărbieri sau a ne machia!
Ah! Era să uit un exerciţiu care nu este un exerciţiu, ci o ruptură de ceea ce este, în mod inconştient, maniera noastră obişnuită de a fi: „Destindeţi-vă în umeri!” Nu căutaţi să destindeţi ceva: umerii; aceasta nu serveşte la nimic. Destindeţi-vă, ca persoană care este încordată în umeri şi care, prin această manieră de a fi ca şi corp (Leib), dezvăluie o lipsă de încredere în sine. A ne des-tinde în umeri este un gest de încredere a omului în totalitate.
Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/Jacques Castermane
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande
Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com
