CENTRE DURCKHEIM (France)O cale pas cu pasÎncurajare pentru o practică zilnicăScrisoarea N°11 - Ianuarie 2025
Practica „de-devenirii”
Recent, în timpul unei ieșiri la munte, m-am trezit față în față cu acest copac și nu m-am putut împiedica să mă opresc. Este surprinzător, mă plimb de o oră într-o pădure autumnală, printre copaci pe deplin vii, și tocmai acesta îmi oprește înaintarea!
Această formă maiestuoasă întâlnită la curbura unei poteci mă întreabă, pare să-mi spună:
„Unde ești, în capacitatea ta de a da drumul (lâcher prise - a renunța, a da drumul, a lăsa liber lucrurile să se întâmple)?”Pentru că, dacă aș fi pregătit cu atenție un itinerar, aș fi definit un orar, aș fi studiat ce voi vedea în călătoria mea, această întâlnire și ceea ce a generat ea mă ia prin surprindere, îmi perturbă planurile, pune sub semnul întrebării ceea ce era planificat, iar în același timp mă deschide către un alt mod de a fi.
Foarte simplu acest copac mă oprește și îmi spune:
„Unde alergi tu așa, atât de previzibil, atât de sigur pe tine? Fă-ți timp să te așezi, să privești în jurul tău, să simți, să intri cu adevărat în contact cu ceea ce este acolo.”
Contactul în cauză este favorizat de atenția la gestul de a expira: a te așeza, a te destinde(relaxa), a asculta, a te retrage din nevoia de a face, de a controla, de a gestiona o situație, starea de spirit în care mă aflam la momentul respectiv.
Este de la sine înțeles că, obiectivele mele inițiale fiind abandonate, restul drumeției a fost transformat printr-un ritm mai natural, o privire mai deschisă, un contact mai adevărat cu această natură din care făceam parte acum și care, din simplu sprijin în practica mea sportivă, a devenit un loc infinit mai viu de primire, schimburi și interacțiuni.
Într-un mod mai subtil, dacă prezența acestui copac mort în inima celor vii m-a atins atât de mult în acel moment, este pentru că o propoziție pronunțată în timpul unei retrageri recente s-a impus asupra mea și a luat tot sensul său: „Îndrăzniți să expirați, îndrăzniți să de-deveniți!”
Atenția la respirație este în prim-plan în timpul unei practici intensive de za-zen, iar acest gest reînnoit de expirare/inspirare este o trecere neîncetată de la de-devenire la devenire.
Așezarea în za-zen, perfect nemișcat, nu mai înseamnă să-ți dorești altceva decât să te lași purtat de această trecere și venire: a muri și a renaște în fiecare clipă, a te oferi/a te deschide, a lua totul, a trăi totul... și a pierde totul în clipa următoare.
„În respirația sănătoasă, accentul este pus pe durata expirației, pe abandonare, astfel încât inspirația corectă decurge de la sine.” … „A se da, a se abandona, a se retrage asupra expirației, a reveni în sine regenerat prin inspirație, aceasta este formula fundamentală pentru transformarea Persoanei”, ne spune Dürckheim.
Formulă vitală pe care o numește și în scrierile sale marea lege a lui „Mori și devii”, sau chiar „roata transformării”.
Această indicație „Îndrăznește să de-devii!” este așadar prețioasă în viața noastră actuală, unde totul ne împinge să păstrăm, să ne agățăm de ceea ce ne place, să fixăm ceea ce este în concordanță cu speranțele noastre, cu planurile noastre de viață. Acest mod de a trăi favorizează foarte mult inspirația, câștigul, acumularea: dar ce facem, de-a lungul anilor, cu toate aceste ”averi”?
„Ego-ul este ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește prin spațiu și timp și nu încetează să crească ”, ne spune un maestru zen.
Practicarea căii Zen nu este o acumulare cantitativă de progres sau experiențe plăcute și bune pentru MINE, astfel încât să simt că viața în sfârșit corespunde așteptărilor MELE.
Jacques ne atenționează adesea asupra acestui pericol și acestei voințe pe care o avem de a voi să ne transformăm: „Transformarea este adesea o oprire în devenire, o oprire dorită și voită de Sine”.
Cu toate acestea, roata transformării se întoarce neobosit, legată, lipită de trecerea și venirea respirației.
Gesturile noastre, felul nostru de a fi iau naștere din această legătură cu Esența, sunt regenerate din ea, sau sunt fixate în piatra obiceiurilor noastre, a posturilor sau a credințelor noastre?
Suntem disponibili să simțim că „FIINȚA, adevărata noastră natură, este viața în mișcarea ei perpetuă de regenerare și în imboldul ei de transformare creatoare?”
De-devenirea, atenția la expirație este cea care ne poate scoate din dezordine, desprinde din acumulare și permite astfel adevăratul gest de reînnoire care este inspirația.A învăța să de-devenim înseamnă a simți că o pauză este posibilă, că non-acțiunea este posibilă, că o unire a întregului sine cu profunzimea sa este posibilă. Departe de a conduce la un „nimic pasiv și neinteresant”, această atitudine ne deschide către o perpetuă transformare invocată, cerută, voită de Viața însăși.
În această perioadă de trecere de la un an la altul, poate că ar fi bine să simțim că schimbarea reală nu se realizează prin rezoluții bune care ne închid în posturi și așteptări, ci prin redescoperirea acestui gest foarte simplu, înnoit constant: a expira, a de-deveni, pentru a ne debarasa de prea mult...
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Originalul scrisorii in franceză poate fi citit aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2025/01/Pratique-zen-zazen-janvier25_.pdf
