luni, 8 august 2011

Gândul zilei (17)

Căci lumea este divină, ascunsă de multitudine, limitată de timpul şi spaţiul în care trăim. De noi depinde ca lumea să-şi dezvăluie divinitatea ei. Constrângerile sociale şi durerile de toate felurile ale existenţei noastre spaţio-temporale sunt tot atâtea provocări la această dezvăluire. Pentru aceasta nu avem nevoie de un zel profan, ci de atenţia la Cel cu Totul Altul, care dă sensul veritabil la tot ceea ce putem face în lume. „Du-te în adâncul tău şi acolo fă-ţi lucrarea - spune Meister Eckhart – tot ceea ce îndeplineşti în această profunzime este viu.”

Toate asociaţiile care se formează pentru a trata durerile lumii, eşuează mai devreme sau mai târziu din cauza imaturităţii membrilor lor. Cele mai frumoase proiecte falimentează din lipsă de maturitate şi de ancorare într-o dimensiune mai profundă. Aceasta este justificarea, legitimarea, unui travaliu meditativ ca al nostru. Trebuie ca tinerii să ştie, ei cei care se revoltă pe bună dreptate contra situaţiei lumii şi a suferinţelor umanităţii. Ei nu vor putea rezolva aceste probleme sociale decât dacă ei înşişi acced la un rang şi un nivel care să le permită să lucreze la modul veritabil în sensul iubirii de umanitate. Pentru ca întreprinderile lor să poată fi duse la bun sfârşit trebuie ca ele să izvorască dintr-o dimensiune umană mai profundă, dintr-o participare autentică şi dintr-o legătură esenţială cu tot ceea ce trăieşte. Iar condiţia primară este întotdeauna aceea ca supranaturalul să se poată manifesta în lume.
Acesta este punctul de întâlnire al tuturor religiilor lumii, care, toate, exprimă o înţelepciune originară(iniţială) a vieţii – atâta timp cel puţin cât religiozitatea nu s-a transformat şi pietrificat în dogme autoritare.

Dacă noi regăsim în noi înşine legătura esenţială – această
religio, dacă ni se permite această interpretare a cuvântului – totul dobândeşte o nouă viaţă. Toate religiile cunosc diferenţa dintre formele exterioare şi ceea ce trebuie să fie transmis din interior, dintre omul mundan şi cel care trăieşte de cealaltă parte: nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Sunt realităţi, nu privilegiile unei minorităţi în faţa căreia să ne închinăm cu pioşenie. Sunt datorii care ne privesc pe toţi, care constituie realitatea cea mai fundamentală şi cea mai apropiată. Pentru a o vedea avem nevoie de o vedere clară, liberă de orice prejudecată…


K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 267 Ed. du ROCHER