Libertate pentru natură şi pentru supranatură

...sau limitele psihologiei şi psihoterapiei vizavi de integralitatea persoanei:
acelea de a ne simţi "bine", dar a rămâne în realitatea cea mai plată...
dacă nu se are în vedere esenţa supranaturală a omului...
zic eu...

 
Emanciparea omului, care are în vedere persoana sa integrală, determină era cea nouă. Ea se produce în două etape: prima eliberează omul natural, a doua eliberează esenţa lui supranaturală. Oamenii care poartă era cea nouă îndrăznesc să redescopere şi să-şi elibereze natura. Ei merg şi mai departe realizând Sinele, ancorat în supranaturalul care îi eliberează de simpla natură.

Societatea timpurilor moderne a devenit o societate a eficacităţii şi a randamentului. La ea contează ceea ce omul posedă, ceea ce poate şi ceea ce ştie, ceea ce produce el şi modul în care se comportă faţă de ceilalţi oameni. Chestiunea de a şti ce este el şi ce este destinat să devină în totalitate el nu este luată în considerare. Astfel, şansa sa de a deveni un om cu drepturi depline este compromisă pe două planuri: pe de o parte expresia spontană a pulsiunilor sale şi a dorinţelor sale naturale este limitată, pe de altă parte, cultura noastră îl separă şi de Fiinţa lui esenţială supranaturală, de ceea ce ar trebui, de fapt, să caracterizeze şi să determine spiritul uman. Asistăm astăzi la un dublu efort de restabilire a omului. De la medicină şi psihoterapie până la formele cele mai elaborate de conştientizare de sine – în tehnicile de grup, gestalt-psihologia şi psihodrama – toate metodele caută înainte de toate să elibereze individul de inhibiţiile lui şi de deformările lui înveterate şi să-i redea spontaneitatea umană naturală. Din punct de vedere iniţiatic, metodele care duc la o eliberare a naturii nu au o valoare veritabilă decât dacă ajută la degajarea drumului spre Fiinţa esenţială.
De curând, dincolo de drepturile omului natural, centrul lui, nucleului lui esenţial reclamă şi el satisfacţie. Din această cauză, educatorii, terapeuţii şi cei care au suflete în sarcină sunt puşi în faţa unei sarcini cu totul noi. Ea cere pentru prima dată un ghid spiritual pe calea interioară, guru-ul, maestrul. Exerciţiul a cărui finalitate este evoluţia interioară ia locul practicilor care vizează o reuşită obiectivă. Nu este vorba aici pur şi simplu despre exerciţii de meditaţie limitate în timp: este un antrenament pentru o atitudine meditativă fundamentală în care multiple practici de meditaţie transformă cotidianul.

K.G. Durckheim- MEDITER. Pourquoi et comment. Ed. Courrier du Livre, Paris, pag. 51