din seria Cotidianul ca exerciţiu.
 |
Aşezarea în linişte conţine mii de secrete.
K.G. Durckheim
Hara, centrul vital al omului |
Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală,
realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă”
în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate
nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de
o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în
corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis
forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul
pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe
care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este
deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat
în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus,
şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc.
Putem avea un centru
de greutate just sau unul fals; putem de asemenea să nu avem nici unul.
Omul care nu este pe Cale nu-şi dă seama că lipsa unui centru
de greutate just este o cauză de dezordine. Centrul de greutate este
cel care condiţionează, în acelaşi timp, ţinuta generală
a corpului şi caracterul tonusului şi al respiraţiei. Centrul
de greutate just se află, corporal, situat în mijlocul corpului, în „Hara”.
El reprezintă, pentru om în calitate de „subiect”, o „stare” în care
el se află înrădăcinat într-un mod în care este liber de „eu”
şi deschis forţelor Fiinţei care îl poartă, îl formează
şi îl dirijează.
În măsura în care omul are prea mult, sau prea puţin, „eu”,
el posedă un fals centru de greutate, sau nu are nici unul. Cu cât se
identifică cu „eul” lui iniţial cu atât centrul lui greutate se
deplasează înspre sus. El este prizonier, în cercul „eului”, prea orientat
de către intelect(cap), de către voinţă (piept) sau de
către o inimă supusă tuturor influenţelor lumii. Astfel,
este crispat, încordat înspre sus şi închis faţă de instinctele
naturale şi forţele cosmice. În schimb, dacă „eul” este insuficient
dezvoltat, aceasta înseamnă că centrul care poartă şi
care formează lipseşte mai mult sau mai puţin. În acest caz,
omul se „dezagregă”, se surpă, devine jucăria puterilor interioare
şi exterioare. El nu mai poate să fie „el însuşi” şi să
înfrunte lumea. Un centru de greutate prea întărit înspre sus traduce
separarea de „fondul matern”, adică separarea de centrul care ne deschide
FIINŢEI care susţine şi eliberează. Omul se află
atunci sub influenţa lumii şi a temerii de ea. De fiecare dată
când lipseşte centrul de greutate, lipseşte şi minimum de „ţinută”
care ar permite să se primească şuvoiul FIINŢEI, potrivit
„formei” care ne este destinată, pentru a O manifesta prin opera realizată
în lume.
Înrădăcinarea omului întreg în centrul de greutate just este
punctul capital al exerciţiului „gestului pur”. De aceea trebuie, înainte
de toate, să trezim în noi acest simţ al centrului vital, centru
pe care orice om îl posedă. Trebuie să ne exersăm pentru aceasta
şi să-l resimţim în starea de veghe critică. Desigur,
ocaziile care pun în pericol acest „centru just” sunt numeroase, dar apelul
şi atracţia acestui centru nu se dezmint niciodată şi
poate fi simţit în mod constant dacă ştim să ascultăm,
gata să ne supunem. Putem „auzi” în momentele în care suntem sub influenţa
fricii, a ofensei, a timidităţii, sau a unui „eu” fără
măsură. El răsună şi prin vocea conştiinţei,
pe care mai devreme sau mai târziu o auzim, atunci când un comportament exprimă
faptul că nu am realizat Fiinţa noastră.
Odată cu un centru
de greutate fals sau absent, apare şi o tendinţă de contracţie
(încordare) şi, ca urmare, de delăsare (moleşire). În crispare
se exprimă predominanţa unei atenţii pentru protejarea unei
„poziţii”, care nu-l părăseşte niciodată pe omul
prizonier al „eului” lui.
Orice crispare, orice crampă, semnifică, din punct de vedere
al Persoanei, o lipsă de încredere, o dorinţă de securitate,
sau o apărare. A relaxa tensiunea, nu numai tehnic, ci şi în sens
„personal”, înseamnă „a se lăsa în voia sorţii cu încredere”.
Când vorbim de destindere, poate fi vorba fie de o destindere pur materială,
care cere o tehnică exclusiv corporală, fie de o destindere într-un
sens personal, care este atunci un gest de încredere. Dar semnificaţia
destinderii este mult diferită dacă ea este obţinută printr-un
tratament pur fizic sau printr-un gest de încredere care eliberează.
Este diferenţa dintre tratamentul fizic şi exerciţiul personal.
Orice contracţie antrenează o respiraţie superficială,
prea înaltă. Această atitudine traduce o ancorare în „eu” şi
nu mai există acea seninătate care-l caracterizează pe omul
ancorat în adevăratul lui centru, viu, şi, în acest mod, potrivit
ritmului FIINŢEI. Starea de veghe critică atinge întreaga ei semnificaţia
odată cu depistarea falsului centru de greutate şi, de asemenea,
cu depistarea tensiunilor eronate, a respiraţiei incorecte, a atitudinii
delăsate.
Este important ca această conştientizare a centrului de greutate, a tonusului
şi a respiraţiei să nu aibă acest caracter „obiectivant”
şi „fixator”. Trebuie să fie o conştientizare interioară,
personală. Legea Persoanei este cea care ne impune să devenim tot
mai permeabili FIINŢEI şi supuşi Fiinţei noastre esenţiale.
Dar descoperirea a ceea ce este fals şi realizarea a ceea ce este just
nu se efectuează decât dacă marea căutare esenţială
a început.
Sursa: din volumul K.G. Durckheim - La Voie intérieure. Le quotidien comme
exercice, Le Courrier du Livre, Paris, pag.72-74.
Traducere Viorica Juncan
Cartea din care am tradus mai sus, Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, este un adevărat manual de utilizare al artei de a trăi în cotidian pentru omul care a început să trăiască... cu sens... Este continuarea în viaţa de zi cu zi a meditaţiei prezentate în cartea Hara, centrul vital al omului, adică un mod de viaţă meditativ care, pe de o parte, ajută ma maturizarea Persoanei, pe de altă parte, transformă cotidianul cenuşiu într-o aventură a sufletului...
Cartea este deja, la această dată - octombrie 2014 -, tradusă în româneşte şi publicată de Editura HERALD. Cred că este chiar epuizată la această dată, 2021.
Notă. Detalii mai concrete despre situarea noastră în centrul de greutate, în Hara, şi toată explicaţia legată de implicaţiile lui asupra atitudinii noastre pot fi citite în cartea Hara, centrul vital al omului, de K. G. Durckheim, apărută la Editura HERALD în primăvara lui 2012.
Notă (08.01.2021). Un text esențial pe acest subiect, al importanței fundamentale a centrului de greutate, text la care face referință și Durckheim în cartea sa Hara, centrul vital al omului, scris de Heinrich von Kleist Despre teatrul de marionete, tradus în românește de Daniel Stuparu poate fi citit integral aici: https://traduceri-daniel-stuparu.blogspot.com/2007/04/despre-teatrul-de-marionete-de-heinrich.html
