marți, 14 februarie 2017

Jacques Castermane – Newsletter februarie 2017- Întrebări şi răspunsuri

Ce m-a învăţat meditaţia de atenţie deplină?
Să recunosc un nivel de a fi despre care nimeni, înainte de a-l întâlni pe Graf Dürckheim, nu mi-a vorbit. Încă de la sosirea mea în Pădurea Neagră, unde urma să trăiesc timp de cinci ani de zile şi unde mă voi întoarce apoi în fiecare lună timp de mai bine de cincisprezece ani, el mi-a spus şi repetat: „Mă interesează fiinţa umană în profunzimea sa, în fiinţa sa esenţială. Omul este chemat să descopere în el însuşi această fiinţă esenţială care transpare în anumite experienţe”.

Ce este „aceasta”, fiinţa esenţială?
Iată răspunsul pe care mi l-a dat el la această întrebare pe care nu am întârziat să i-o pun:
Nu puteţi pune această întrebare: ce este „aceasta”, fiinţa esenţială; pentru că nu este o „aceasta”. Dar fiecare om are şansa de a trăi o experienţă în cursul căreia el se simte ca fiind cel care este în fond; maeştrii Zen vorbesc despre adevărata natură a fiinţei umane.
Atunci când omul se închide într-o cochilie, desemnată peste tot ca fiind ego-ul, el suferă de acea maladie care îi este proprie: angoasa şi stările care o însoţesc (îngrijorări, nelinişte latentă, frică subterană, agitaţie).

Puteţi spune ceva despre această experienţă?
Fiecare poate să recunoască momente de bucurie care alternează cu momente de tristeţe; o stare de a fi încrezător care alternează cu o stare de a fi temători. Este tipic ego-ului (indisociabil de mental) să fie supus acestor mişcări pendulare: calm / agitat ; răbdător / nerăbdător ; alert / indolent ; liniştit / enervat. Lista acestor dispoziţii variabile este lungă. La cele două capete se află, de o parte, depresia şi, de cealaltă, burn-out -ul .
În acelaşi timp, multe femei, bărbaţi, tineri, vârstnici recunosc că li s-a întâmplat să fie purtaţi, sesizaţi, cuprinşi, fie şi numai pentru o clipă, de o trăire interioară de o calitate neobişnuită! Un calm interior, care nu este simplul contrariu al agitaţiei; o linişte interioară, care nu este contrariul zgomotului; o pace interioară care nu este contrariul agitaţiei mentale.
Cine ar îndrăzni să spună că el nu a cunoscut niciodată aceste momente în cursul cărora, fără nici un motiv, a plonjat într-o atmosferă interioară stranie şi, în acelaşi timp, familiară. Familiară pentru că ea ne aminteşte de copilăria noastră timpurie. Unul dintre copiii mei, trebuie să fi avut vreo patru ani, îmi spunea: „Păcat, tata, că nu mă mai simt cu totul „rotund” ca atunci când eram mic”! El recunoştea că nu mai trăia fiind una cu adevărata sa natură, într-o stare de a fi esenţialmente acolo. Jung are dreptate: „Prima jumătate a vieţii constă în a cădea într-o groapă; cealaltă jumătate constă în a ieşi din ea!

Aceste experienţe sunt ele scopul meditaţiei?
Nu. Exerciţiul meditaţiei pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează trezirea la adevărata noastră natură. Şi, astfel, să ajungem să trăim în lumea care este a noastră astăzi (fără a aştepta ca ea să se schimbe), sprijinindu-ne pe adevăratul nostru punct de susţinere: fiinţa noastră esenţială, domeniu al calmului, al încrederii, al echilibrului interior.