”Când practicăm zazen, corpul ia forma calmului!”
Jacques Castermane
Această indicație, care încheia scrisoarea anterioară, nr. 86, pare să pună o problemă diferiților cititori ai scrisorii D’Instant en Instant.
Dacă înțelegem cuvântul ”corp” ca fiind suma elementelor materiale, organice, care îl compun, această indicație nu are nici un sens. Ba chiar deranjează grav ceea ce numim înțelegerea, adică facultatea intelectuală de a înțelege, de a concepe, de a sesiza ceea ce este inteligibil, dezinteresându-ne de acea abordare universală a realului care este senzația. Înțelegerea, procesul mental, este mijlocul cunoașterii raționale prin opoziție cu cunoașterea intuitivă, senzitivă.
Indicația, dată de maestrul zen Hirano Roshi nu are sens decât în măsura în care înțelegem cuvântul ”corp” ca fiind ansamblul gesturilor și atitudinilor prin care ființa umană ia formă, se prezintă, devine ceea ce este sau se ratează. Este vorba deci de ceea ce Graf Dürckheim numește: corpul care omul ESTE, corpul viu (Leib în germană), a nu se confunda cu corpul pe care omul îl ARE, corpul obiectivat în laboratoarele de anatomie sau de fiziologie (Körper, în germană).
Viața noastră interioară este legată de corpul viu. Corpul viu (Leib) ia forma trăirii noastre interioare.
Astfel, de exemplu, persoana căreia îi lipsește încrederea exprimă această trăire interioară fiind tensionată în umeri.
Nu este vorba aici de ceea ce considerăm a fi o relație de cauză și efect, ceea ce ar implica faptul că există o dualitate între ceea ce numim corp și ceea ce numim viața noastră interioară. Maestrul Zen ne spune că atunci când practicăm un exercițiu: „cauza este efectul ȘI efectul este cauza”.
Consecința? Oricine este în căutarea unui sens și care, pentru a răspunde acestei dorințe, se angajează în practicarea unui exercițiu oriental precum Yoga, Taï-Chi-Chuan, Zazen, Aikido și alte discipline artizanale, artistice sau marțiale, va fi neapărat confruntat cu o abordare a „corpului” care nu este obișnuită în Occident.
Iată răspunsul pe care mi l-a dat maestrul de tir cu arcul Satoshi Sagino (1) când l-am întrebat ce diferențiază căutarea de sens întreprinsă de omul occidental (care se bazează pe filozofie, un crez, psihanaliză sau știință) și omul oriental care se angajează pe căi precum Yoga, Taï-Chi-Chuan, Zazen, Aikido și alte discipline artizanale, artistice sau marțiale?
"Diferența ? Așa cum a repetat maestrul meu Kenran Umeji Roshi (maestru al lui Graf Dürckheim în timpul șederii sale în Japonia din 1937 - 1947), este încrederea în practicarea unui exercițiu. Calea este tehnica; tehnica este calea. În tirul cu arcul, ca și în practica zazenului, când există libertate interioară, non dorință, încredere, fericire, prezență instantanee, aceasta se vede! În tirul cu arcul, aceasta se vede după modul în care elevul trage . În exercițiul în sine există o realizare imediată.
A fi deschis față de ceilalți nu înseamnă a gândi deschiderea sau a avea un sentiment de deschidere. Este vorba de a ne deschide concret, de a ne deschide în profunzime, de a ne deschide tot mai profund. Exercițiul deschiderii este mai important decât o doctrină a deschiderii.
(...)
Nu servește la nimic să spui „Ocupați-vă doar de tehnică și într-o zi veți avea o ameliorare la nivel interior”. Dacă separăm ceea ce numim om și tehnologie, creăm o opoziție și mai târziu nu mai putem reuni ceea ce am opus. Această lege a unității dintre om și tehnologie este adevărată pentru toate artele. (...)
Interioritatea își are expresia în forma exterioară a tirului pe care o realizăm în acel moment. De
aceea tehnica este calea, adică o cale de interiorizare. Maestrul de tir cu arcul nu vorbește despre interioritate. Nu servește la nimic să vorbim despre interioritate. Trebuie să urmăm Calea cu răbdare. Exersându-se regulat și moderat, fiecare poate reuși. Este nevoie de determinare. Este mai mult decât voință. Voința își are rădăcinile în gândire, determinarea angajează totalitatea noastră, inclusiv a corpului ”.
A fi deschis față de ceilalți nu înseamnă a gândi deschiderea sau a avea un sentiment de deschidere. Este vorba de a ne deschide concret, de a ne deschide în profunzime, de a ne deschide tot mai profund. Exercițiul deschiderii este mai important decât o doctrină a deschiderii.
(...)
Nu servește la nimic să spui „Ocupați-vă doar de tehnică și într-o zi veți avea o ameliorare la nivel interior”. Dacă separăm ceea ce numim om și tehnologie, creăm o opoziție și mai târziu nu mai putem reuni ceea ce am opus. Această lege a unității dintre om și tehnologie este adevărată pentru toate artele. (...)
Interioritatea își are expresia în forma exterioară a tirului pe care o realizăm în acel moment. De
aceea tehnica este calea, adică o cale de interiorizare. Maestrul de tir cu arcul nu vorbește despre interioritate. Nu servește la nimic să vorbim despre interioritate. Trebuie să urmăm Calea cu răbdare. Exersându-se regulat și moderat, fiecare poate reuși. Este nevoie de determinare. Este mai mult decât voință. Voința își are rădăcinile în gândire, determinarea angajează totalitatea noastră, inclusiv a corpului ”.
„Când practicăm zazen, corpul pe care îl avem ia forma calmului!”
Dacă această descoperire experiențială vă atrage și dacă simțiți nevoia să o verificați ... este simplu: Practicați zazen.
Amintindu-ne ce a spus Hirano Roshi: „Există o mie și una de modalități de a medita, dar există o singură modalitate de a practica zazen!”
Jacques Castermane
Centre Durckheim, Mirmande, Francehttp://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com
(1) La Sagesse exercée - Jacques Castermane – éd. Le Relié (pages 102 à 113).
