CENTRE DURCKHEIM
O Cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°1 — Iunie 2023
„Nu găsim cerul dacă eliminăm pământul” (K.G.Durckheim)
Mult timp mi-am reprezentat Calea, Calea spirituală, ca o linie liniară care s-ar ridica constant spre cer. Un drum care m-ar scoate inevitabil în sus, din „biata” mea condiție existențială.
Ideal visat al unui paradis mai bun, mereu în altă parte, întotdeauna pentru mai târziu...
Acum aș spune că, dacă există progrese sau înaintare pe Cale, acest drum s-ar apropia de realitate dacă ar fi reprezentat printr-o coborâre, pentru a evita să ne legănăm în iluzii spirituale care privesc doar o ridicare a spiritului în raport cu trupul.
A începe această cale a cunoașterii cu o coborâre în sine înseamnă a părăsi mintea,
gândurile și credințele ei diverse și variate, să te întorci, să ne întoarcem la o conștiință pre-mentală pe care o cunoșteam de copil și care este încă acolo.
O conștiință sensibilă care ne reunește cu „Marea Viață*”.
A coborî înseamnă a părăsi înțelegerea intelectuală, cunoașterea, a redescoperi un alt punct de sprijin decât conștiința rațională, prin reconectarea cu energia, stabilitatea, spațiul, profunzimea... calități proprii acestui centru al omului numit „Hara”.
A te sprijini în „Hara” înseamnă a redescoperi ordinea vitală a bazinului, a abdomenului inferior, sediul forțelor care nu depind de noi și ne poartă, ne animă într-un elan neîncetat de transformare, și asta încă din primele ore ale vieții noastre.
A coborî înseamnă a ne întâlni așa cum suntem, a asuma și a traversa umbrele și luminile existenței noastre din acest centru redescoperit.
Cu răbdare, activ, zilnic, luându-ți locul, punându-te în ordine, înfruntând condițiile existențiale ale momentului.
A coborî înseamnă a reuni, înainte de a pune concepte acolo, cuvintele suflet-spirit-corp în același gest de ființă vie.
„Descoperirea centrului pământesc al omului, întrupat în spațiul abdomenului și al bazinului, este de o importanță capitală pe calea transparenței către adevărata noastră natură. Ea marchează primul pas pe Calea care merge de la eu profan la Persoană*”.
Nouă ne revine, fără a ne nega viața existențială, să ne angajăm pe cale, să ne punem la îndoială felul nostru de a fi, să ne eliberăm de idealurile noastre, să scăpăm de preaplinul conștiinței raționale urmând cu perseverență acest drum de experiență și exercițiu care este Zen-ul. Antrenamentul, exercițiul, în această altă conștiință senzitivă și vitală, pre-mentală, favorizează „descoperirea Ființei*”.
Această renaștere, prin recunoașterea legăturii noastre cu cele vii, ne va susține, ne va purta, dacă înlăturăm, fie și doar pentru o clipă, vălul conștiinței obișnuite; dacă învățăm să „ne abandonăm în fața a ceea ce ne este dat*”, să lăsăm să treacă vitalul, un proces în eternă devenire, înaintea mentalului, care îngheață și fixează fiecare gest viu în concept.
Această renaștere ne va pune pe calea transformării naturale care este Zenul, la fel de sigur cum copilul s-a târât, s-a așezat în fund, s-a ridicat în picioare, apoi a început să meargă...
Oricare ar fi vârsta noastră, acest proces funcționează întotdeauna în secret în fiecare dintre noi.
„Experiența Ființei nu este legitimă și nu se finalizează decât prin trezirea omului la această transformare perpetuă... Abia din momentul în care omul va fi capabil să realizeze și să accepte sarcina acestei transformări se va găsi el pe ceea ce se numește Cale*".
Calea înseamnă a fi ancorat în existență, a avea picioarele pe pământ, a regăsi Încrederea și Sensul în fiecare moment, la fiecare pas.
„A face bine acest pas... a stăpâni acest pas... a stăpâni perfect acest pas... a desăvârși stăpânirea acestui pas și... A relua (din nou)”
Aceste câteva cuvinte, auzite de multe ori în timpul exercițiului de mers numit Kin-hin , dau tonul tuturor exercițiilor practicate pe Calea Zen.
Când vorbim de exerciții, cea ce ne eliberează de conștiința noastră obișnuită și ne face să luăm în serios un alt mod de a aborda lumea este practica, învățarea, reluarea zilnică a unei anumite tehnici (Za-zen în fiecare dimineață de exemplu).
Exercițiul este și, potrivit lui Dogen, practica celor „patru atitudini nobile” în
acțiunile și gesturile noastre zilnice: mersul, statul în picioare, statul așezat, statul culcat și acționând în cel mai corect mod posibil, mai demn de Persoana care devenim.
„Trezirea este un proces viu continuu”, ne amintește Maestrul Dogen.
Ne restabilim(ne corectăm), clipă de clipă, în forma justă, ținuta justă, ritmul just...
Ne restabilim(ne corectăm), pentru a lăsa un gest mai just să înflorească și pentru a fi atins de acest gest; nu un gest pentru că ar fi perfect și controlat, așa cum vrea Eul să fie.
Ci just pentru că este mai natural, mai transparent față de legile corpului viu care sunt, mai deschis la o întâlnire sensibilă, senzorială, senzitivă cu mine însumi și cu ceea ce mă înconjoară.
„Realitatea în care trăim este o realitate a întâlnirii*”.
Ne restabilim… Doar un pas… Acest gest… Ne deschidem, ne oferim reînnoirii viului.
Atenția deplină la „acest pas” este amprenta fiecărei persoane pe cale.
O persoană nu încremenită într-o postură de Înțelept, ci pe deplin umană, care se împiedică, cade, se ridică … Și își reînnoiește constant angajamentul de a „face bine acest pas”.
Viața de zi cu zi este locul în care practica Căii se actualizează în fiecare moment, în fiecare activitate.
Atenția deplină la „acest pas” este sunetul ruperii de mecanicitatea noastră, de nevoia noastră de fixitate, de obiceiul nostru de a gândi totul, de a controla totul.
Ruptură de atenția fixată pe Eu, pentru a ne deschide chemării Ființei profunde, adevăratei noastre naturi.
Joël PAUL
* expresii sau citate din K.G.DurckheimCENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com
joel.paul@orange.fr
