joi, 10 august 2023

Jacques Castermane - „Oare Yoga și-a pierdut mințile?”(ecou la recenta copertă a revistei Télérama)

CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°117 — August 2023

 



Yoga, Tai-Chi-Chuan, Zen, Kyudo, Kendo, Chado, Shodo, Aikido...!
Toate acestea sunt discutate, ruminate, denaturate mai ales prin prezentarea acestor diferite căi ale înțelepciunii ca fiind accesibile și asimilabile prin gândire. Tot așa, ceea ce nu poate fi relevat decât prin practicarea unui exercițiu devine obiect de reflecție teoretică și de studii științifice care necesită măsurători cantitative efectuate, recent, de specialiști în domeniul neuroștiințelor.
Buddha, Patañjali, Chuang-Tzu, Dogen și alți piloni ai înțelepciunii au avut cu adevărat ghinion. Pe vremea lor nu era posibil să li se verifice declarațiile prin supunerea la RMN, scaner, electroencefalogramă.
Yoga... Zen... Tai-Chi-Chuan... ne îmbătăm cu formule abstracte și mari teorii fără să bănuim cât de mult experiențe calitative foarte concrete accesibile tuturor ființelor umane ne pot transforma modul de a fi.

Zen, Yoga, Taï-chi-Chuan, Chado, Shodo, Aikido sunt căi ale înțelepciunii amenințate de interesul prost înțeles care îi face pe oameni să alerge la ele. Aparent diferite, ele au în cele din urmă același scop: descoperirea de către om a adevăratei sale naturi și a adevăratului său destin.
Acest proiect spiritual, atunci când se apropie de țărmurile vestice, se reduce cel mai adesea la ceea ce se numește dezvoltare personală și ia loc în piața stării de bine. O piață foarte profitabilă, după cum relatează pe bună dreptate jurnalista Marion Rousset într-un dosar care apare pe prima pagină a Télérama sub titlul: LE YOGA A-IL PERDU LA TÊTE?

Această întrebare, însă, mă îndeamnă să pun o alta: Oare nu cumva Yoga a ocupat prea mult loc în capul omului occidental?
Yoga, Tai-Chi, precum și disciplinele tradiționale artistice, artizanale și marțiale proprii tradiției japoneze sunt practici corporale. Nu se practică zazen bazându-se pe mental, gândire, raționament. Când căile înțelepciunii sunt deviate pe drumurile cunoașterii, își pierd substanța esențială și proiectul lor care nu este altul decât transformarea celui care le practică.
Este important atunci când adoptăm căile înțelepciunii să angajăm ceea ce Graf Dürckheim desemnează ca fiind: CORPUL CARE SUNTEM ("Leib" în limba germană – spre deosebire de ”corpul pe care îl avem”(mentalitatea generală), nt).
Mai degrabă decât să colectăm texte sanscrite, chineze sau japoneze care ar da impresia că se vrea să se opună spiritul occidental și spiritul oriental, iată câteva anecdote care valorează mai mult decât marile teorii:

Maurice Béjart, dansator și coregraf, povestește ce a trăit în timpul unei călătorii în India, în anii 1950.
I se face cunoștință cu un maestru autentic de yoga care îi pune o întrebare incomodă: „Care este dansul tău? ". (Este subînțeles, ce exercițiu practicați pentru a vă hrăni căutarea spirituală?)
După ce l-a văzut pe Maurice Béjart exersând bara (un exercițiu făcut zilnic în lumea dansului), acest maestru în practica Yoga i-a spus: „Dacă mentalul dvs  este liber și corpul este drept dar fără tensiune, dacă lăsați exercițiul să vă direcționeze și nu invers, dacă nu doriți decât exercițiul pentru frumusețea și adevărul exercițiului, aveți yoga, nu căutați mai departe. »
Maurice Béjart mărturisește că din acea zi și într-un mod definitiv, exercițiile de bară nu mai erau legate de un stil, de o anumită formă de dans. Acum a văzut acest exercițiu fundamental ca pe un ritual care are sensul de a transforma pe oricine își dedică viața dansului, oricărei forme de dans.


Gama este în muzică ceea ce bara este în dans.
— În anii ’50, Graf Dürckheim a fost în contact cu pianistul român Dinu Lipatti.
Bătrânul înțelept din Pădurea Neagră spune: „Un an întreg, a renunțat la contractele care l-au adus să cânte în toată lumea, pentru a dedica timp acestui singur exercițiu: gama! Mi-a spus că în acest an dedicat acestui exercițiu fundamental, dobândise un tușeu din care emana un sunet de o calitate imprevizibilă. Mi-am permis să-i spun că mi se părea că accesul la acest tușeu nu este rezultatul a ceea ce se numește tehnică, ci expresia și mărturia unui om —transformat prin tehnică—”.


— Graf Dürckheim povestește:
Kyoto 1941. Un prieten japonez organizase pentru mine o întâlnire cu maestrul Hayashi, starețul unei Manastiri Zen. Când a venit timpul să plec, maestrul mi-a spus: „Aș vrea să vă ofer ceva. O pictură.
Cu placiditate și cu o mare risipă de gesturi, de parcă ar avea la dispoziție un timp infinit — și un maestru are întotdeauna un timp interior infinit — starețul a început să-și pregătească singur cerneala. Mâna lui a continuat să se miște înainte și înapoi, până când apa s-a înnegrit în sfârșit. Am fost surprins că maestrul
a făcut el însuși această lucrare și am întrebat de ce nu a fost scutit de această sarcină. Răspunsul lui spune totul: „Prin mișcarea pașnică înainte și înapoi a mâinii, cineva devine complet calm. Totul devine liniște. »
În sfârșit a fost gata. Așezat pe călcâie, cu fruntea senină, umerii relaxați, bustul drept si relaxat, animat de acest tonus viu care caracterizează o persoană centrată în centrul sau vital (Hara), cu un gest inimitabil, deopotrivă calm si fluid, maestrul ridică pensula și, dându-mi impresia că este cu adevărat el însuși, nestingherit de teama unui posibil eșec sau de dorința supremă de a reuși, a pictat-o ​​pe zeița Kannon, zeița compasiunii. Este un moment de neuitat pentru mine.
Când maestrul Hayashi mi-a înmânat foaia, i-am mulțumit cu această întrebare: „Cum să faci pentru a deveni un maestru?
Mi-a răspuns cu un zâmbet malițios „Pur și simplu, lăsând să iasă(dând drumul) maestrul care este în noi. Da — Pur și simplu, dând drumul...”.



Ceea ce putem deduce din aceste trei mărturii care privesc arte de diferite naturi,
este unitatea și conformitatea cerințelor maeștrilor exercițiului, ale tehnicii.
Printre acestea:
— Neparticiparea mentalului, a folosirii gândirii, a conștiinței care obiectivează (transformă în obiecte, lucruri exterioare, nt).
— Maniera de a fi ca și corp! De exemplu, stați cu pieptul drept și relaxat, cu fruntea calmă, cu umerii relaxați; lăsând corpul viu în totalitatea și unitatea lui să fie animat de suflul care de la sine vine și pleacă. Este vorba ca persoană de a fi centrat în mijlocul său just, centrul său vital, HARA.
— O practică fără scop. Lasăm exercițiul să ne conducă și nu invers, până când ne simțim eliberați de dorința de a reuși care vine odată cu teama de eșec.
— Reînnoirea gesturilor simple și fundamentale (cum ar fi mișcare de înainte și înapoi a mâinii, repetarea celor câteva note care alcătuiesc gama). Trecerea de la spiritul de dobândire sau de performanță la spiritul de creație.
— Ritmul care dă viață gestului. Unde este viață este ritm, unde este ritm este viață.
— Faptul că acțiunea – frumusețea gesturilor și culminarea lor – este expresia și mărturia transformării persoanei pe cale.
Persoanele care vin și se întorc la Centrul Dürckheim nu sunt supuse unui
număr mare de exerciții. Ceea ce contează este să descoperim PRINCIPIUL care este rădăcina fiecărui exercițiu: adevărata noastră natură, ființa noastră esențială. Pentru că numai persoana aflată în contact cu propria sa esență poate lua în considerare parcurgerea existenței sale în lume - așa cum este ea (și fără să aștepte ca aceasta să se schimbe) - cu un sentiment de siguranță.
Cum este vorba de o cale de transformare personală, ea va avea sens doar dacă se revarsă în viața noastră de zi cu zi. În viața de zi cu zi, există și o bară sau o gamă! Faptul că exercițiul nostru își are rădăcinile în India, China, Japonia sau în altă parte, în orice moment al vieții noastre de zi cu zi, ține de existența unui mod de a fi de a sta așezat, de a sta în picioare, de a merge sau de a sta întins de care ar trebui să ne simțim responsabili. Considerarea acestor „patru atitudini demne” (Dogen) ca fiind gama sau bara pregătește condițiile care permit eliberarea unei adevărate stabilități interioare și trăirea cu calm a momentului prezent; acest moment care este singurul în care trăim cu adevărat.

Corpul, maniera noastră de a fi ca și corp (IchLeib), devine din ce în ce mai mult un câmp de experiență și realizare a adevăratului sine.


Jacques Castermane
CENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - 
https://www.centre-durckheim.fr

1 Télérama nr. 3835, din 15 până în 21 iulie 2023